Noțiunea de „safe sport” e absentă în spațiul românesc
Ce pot face mai bine cluburile, federațiile și organizațiile care lucrează cu copiii, pentru a preveni abuzurile. Cum arată pregătirile pentru Jocurile Olimpice.
Mi-ar plăcea ca atenția pe care a primit-o situația tristă de la Dinamo (unde un instructor de înot a abuzat sexual o fată de 7 ani) să ducă la mai mult interes, educare și dorință de a aborda cu adevărat problema abuzurilor din sportul românesc. Mi-ar plăcea să existe mai multe inițiative, proceduri interne și reglementări, și o asumare a faptului că e misiunea tuturor adulților implicați să creeze o cultură sportivă în care copiii (și numai) să se simtă și să fie în siguranță.
Mi-ar plăcea și să înțelegem importanța de a avea mai multe femei antrenoare și membre în staff-uri, și în general antrenori, instructori și profesori de sport mai bine susținuți, instruiți și verificați; să înțelegem mai bine dinamicile de putere dintr-o relație antrenor-sportiv (sau profesor-elev/student), să ascultăm și să implicăm sportivii în deciziile care-i privesc, și să-i vedem în mai multe proiecte și campanii de informare și educare.
Ce fac alte țări:
Canada are un Centru al Eticii în Sport, o coaliție a antrenorilor responsabili (The Responsible Coaching Movement), un help-line gratuit și o regulă numită Rule of Two, care spune că în prezența unui sportiv trebuie să fie mereu doi antrenori adulți.
În SUA există Center for Safe Sport, un organism independent care investighează abuzurile din sporturile olimpice și menține o bază de date cu cei care nu mai au dreptul să activeze.
În Marea Britanie, în urma scandalurilor din gimnastică din vara 2020, sunt în curs de implementare mai multe măsuri, printre care crearea unei rețele naționale de „ofițeri ai bunăstării” (welfare officers) care să colaboreze cu federațiile și cu cluburile locale pentru a promova siguranța în sport, sau asigurarea că organizațiile care primesc finanțare publică respectă un Cod de guvernanță în sport.
Iar Norvegia are Children’s Rights in Sport, un document de opt pagini unic în lume care descrie cum ar trebui să fie experiența copiilor în sport: de la antrenamente în condiții de siguranță, specializare târzie, implicarea copiilor în decizii și interzicerea organizării de campionate naționale și a publicării de scoruri și clasamente până la 11-12 ani. Pentru că, în viziunea lor, competiția e bună, dar nu în detrimentul dezvoltării și bucuriei copiilor.
Soluții propuse de un ONG:
În România, acum doi ani, Terre des Hommes România, o organizație elvețiană din domeniul protecției copilului, a derulat un proiect de prevenire a violenței asupra copiilor în mediul sportiv.
Au făcut traininguri cu copii, părinți și antrenori și au publicat mai multe materiale, printre care și un document care descrie politica și procedurile de siguranță pe care federațiile și cluburile le pot implementa. Printre măsurile pe care le recomandă organizațiilor care lucrează cu copii se numără:
✅ Să aibă un cod intern de conduită, cu așteptări clare privind protecția copilului și detalii privind comportamentul dorit și interzis, care să fie impus tuturor persoanelor cu care organizația sportivă lucrează
✅ Să desemneze o persoană-resursă la care copiii pot apela, și o persoană responsabilă cu siguranța copiilor care să se asigure că politica și procedurile sunt respectate
✅ Să evite situații în care un membru al personalului lucrează neînsoțit cu un copil
✅ Să supravegheze vestiarele, dușurile, dormitoarele, cabinetele, în modalităţi care respectă intimitatea copiilor
✅ Pe durata deplasărilor peste noapte pentru meciuri și cantonamente, copiii să nu doarmă singuri în aceeași cameră cu adulții care îi supraveghează (cu excepția cazurilor în care copilul este înrudit cu adultul sau adultul a primit însărcinarea din partea părinţilor sau reprezentanţilor legali)
✅ Să impună un proces de recrutare strict, care să protejeze copiii de agresori și de persoane cu antecedente de abuz asupra copilului.
Federațiile de Gimnastică și Fotbal, care au făcut parte din proiect, au adoptat această politică de safeguarding. FRF a impus cursul de safeguarding ca un criteriu obligatoriu în procesul de clasificare a academiilor de fotbal. Asta înseamnă că dosarul cu care aplică trebuie să conțină certificate care să ateste că mai mulți specialiști din cadrul cluburilor (de la șeful centrului de copii, la antrenori și masori) au parcurs cursul. E adevărat că acesta poate fi obținut cu destul de mare ușurință, dar rămâne un prim pas spre a transforma aceste instrumente în cerințe obligatorii pentru cei care lucrează cu copii.
Altfel, ele rămân deocamdată voluntare, iar asta nu înseamnă mult într-o țară care nu pune mare preț pe siguranța copiilor și a femeilor, și într-un mediu sportiv care mult timp a legitimat abuzurile prin performanțele obținute. Într-un mod ideal, adoptarea unui cod intern de conduită care să includă politici de safeguarding ar putea fi impusă prin legislație, ca un criteriu de certificare a cluburilor sau de finanțare a federațiilor.
Ce e obligatoriu însă în România e certificatul de integritate: potrivit Legii Registrului Agresorilor Sexuali, o entitate care lucrează direct cu copiii e obligată să ceară certificate de integritate comportamentală oricărui angajat, voluntar sau oricărei alte persoane care interacţionează cu copii. Nu știu însă cine verifică cum e implementată această cerință.
INTERVIU: Noțiunea de „safe sport” e complet absentă în spațiul românesc
Laur-Mihai Amanolesei e cercetător în etică și integritate în sport. A absolvit relații internaționale și un master Erasmus Mundus în etică și integritate în sport și cercetează teme legate de anti-doping, drepturile minorităților și siguranța în sport, despre care am vorbit mai jos:
Cum crezi că ar trebui abordată tema abuzului în sportul românesc?
Cred că sunt legături neexplorate între abuz și integritate/etică în sportul românesc. Lipsa expunerii problemelor de abuz în sport e o consecință a atașamentului nostru istoric pentru comportamente, atitudini și emoții nesănătoase în sport. Nu ne referim la integritate doar în cazurile de corupție (match-fixing & betting), ci și la spectrele sociale care navighează sportul. E acea zicală faimoasă: „Sportul e reflexia unei țări”, iar în cazul nostru, este atât de ilustrativ cum lipsa limitelor între antrenori, staff și sportivi conduce la abuz sistemic.
Noțiunea de safe sport, în traducere „sport în siguranță”, e complet absentă în spațiul românesc. Motivele sunt nenumărate, dar cred că cel central e tocmai incapacitatea de a percepe sportul ca pe un organism social polivalent, cu structuri în continuă schimbare, cu probleme complexe, sistemice neglijate timp de decenii.
Pentru a fi mai exact, ce este abuzul în sport? „Violența non-accidentală” sau „violența intenționată”, poate fi fizică (lovirea, restricționarea fizică, pedepsirea cu exerciții fizice, refuzul nevoilor primare - apă, alimente -, corecții fizice brutale), sexuală (contact sexual fără consimțământ - solicitarea de acte intime, expunere indecentă, expunere la pornografie), psihologică (amenințări, intimidare, izolare, amenințări de tip gaslighting sau determinarea victimei să se îndoiască de propria sănătate mintală) sau neglijare (forțarea sportivilor accidentați să se antreneze sau să concureze, netratarea accidentărilor, permiterea agresiunii).
Conceptul de safe sport se referă la un mediu atletic care manifestă respect, egalitate și liber de orice act de violență non-accidental (Mountjoy et. al 2016). Această definiție poate fi găsită în Declarația de Consens a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) privind Hărțuirea și Abuzul (CSHA), care conduce eforturile de protejare a drepturilor sportivilor la Sport în Siguranță, așa cum este recunoscut de Regula 2.18 a Cartei Olimpice și Articolul 1.4 din Codul de Etică al CIO. Cu alte cuvinte este despre a proteja talentul susținând în același timp integritatea și drepturile omului, cu scopul de a plasa atleții în inima sportului pe care îl iubesc.
Deși în ultimii ani, la nivel internațional, a crescut conștientizarea importanței pentru sportul în siguranță, există multe obstacole care intervin în calea dezvoltării unei culturi etice și sigure în sport, precum următoarele aspecte: faptul că abuzul nu este adresat către instituțiile specializate, Lipsa resurselor despre conștientizarea abuzului (materiale educaționale despre gestionarea traumelor dobândite de către sportivi), lipsa investigațiilor și a cercetăriii abuzului sistemic (frica generată de posibila investigare a acestor probleme duce adeseori la mușamalizare), faptul că structurile sportive acoperă abuzatorii, neprotejând victimele și potențialii denunțători care au asistat indirect la faptele de abuz (whistleblowers).
De ce crezi că e dificil să vorbim deschis în România despre tema asta?
Am fost întrebat în primul an de studii, la un curs despre dizabilitate și mișcarea paralimpică, de către acest profesor belgian (Yves Vanlandewick), cum este privită dizabilitatea în România. Am spus că it’s hidden in plain sight, e ascunsă în așa fel încât toată lumea să o vadă, dar să nu facă nimic. Cred că e același lucru și în cazul abuzului în sportul românesc. Perpetua glorificare a antrenorilor abuzivi care au adus/poate mai aduc rezultate la competiții majore (de către mass-media, federații, cluburi locale) și cultura omertă, a tăcerii între sportivi, susține, din păcate, un mediu atletic închis și alterat de frică, din care doar sportivii suferă pe termen lung.
Există și această nostalgie nocivă față de rezultatele trecutului în sportul românesc care persistă și ne sunt amintite frecvent, cine a adus medaliile olimpice și mondiale? Evident, antrenorii duri, de cele mai multe ori bărbați, profund conservatori în metodele de antrenament. Se încearcă folosirea acestei nostalgii pentru a evidenția rețeta de succes a rezultatelor în sportul de performanță: asprimea, în unele cazuri cruzimea (cazul Adrianei Giurcă) și eliminarea emoțiilor din bagajul sentimental al sportivului. Cele din urmă duc adesea la blocarea conștiinței și la incapacitatea de a realiza ce ți se întâmplă, spre exemplu, dacă o atingere într-o zonă intimă din partea unui membru din staff este abuz sau nu.
Ce pot face mai bine cluburile, federațiile și organizațiile care lucrează cu copii, pentru a preveni astfel de situații?
Din păcate, nu sunt programe educaționale pentru tinerii atleți care să îi echipeze cu instrumente de conștientizare a abuzului. Iar când ar exista semnale de conștientizare a acestora, mediul social din care provin sportivii e foarte subred din punct de vedere al încrederii în familie, prieteni, colegi de antrenament. În cazul de la Dinamo s-a acționat la timp. Fetița a fost capabilă să se deschidă părinților, sau părinții au avut inteligența emoțională de a sesiza schimbările comportamentale ale copilului. De cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă.
Îmi amintesc trauma unei colege alumni a masterului pe care l-am terminat, Joanna Maranhão, medaliată internațional și participantă la Jocurile Olimpice de la Atena la înot. Maranhão a ascuns abuzul sexual comis de către antrenorul ei timp de ani de zile. Din fericire, multe lucruri s-au schimbat după ce a făcut publică povestea, în special din punct de vedere legal în Brazilia (legea Joanna Maranhão din 2012 care oferă mai mult timp victimele pentru a-și face dreptate; timpul pentru a raporta abuzul a crescut de la 6 luni la 20 de ani; (povestea integrală).
Soluții concrete pe care federațiile sportive și statul român să le aibă în vedere:
Coduri de Conduită și Coduri Etice actualizate de către federații și cluburi, cu mai multe informații despre comportamente acceptabile și sancționarea abuzului.
Educație - materiale educaționale realizat în colaborare cu alte instituții internaționale care au deja programe de prevenție a abuzului (Sport Integrity Australia a dezvoltat multiple cadre naționale pentru integritate și protecție în sport)
Mecanisme de denunțare independente, fără legături directe cu cluburile sportive. Investigarea cazurilor de abuz de către entități independente reduce riscul conflictelor de interese, reacțiilor părtinitoare sau interferența reprezentanților cluburilor în procesul de denunțare.
Comisii de integritate și grupuri de lucru specializate pe sportul în siguranță în interiorul federațiilor, care să cuprindă cercetători din domeniile sociologiei, psihologiei, dar și sportivi.
Mai presus de orice, e deosebit de important să conștientizăm că succesul în sport nu trebuie realizat cu costul integrității fizice, mentale și morale a sportivilor. Sportul nu ar trebui folosit ca un instrument al acceptării și perpeturării abuzului. Fiecare dintre noi poate avea un rol în a semnala abuzul în cele mai incipiente forme și a alerta instituțiile aferente pentru a-și îmbunătții mecanismele de protejare în sport.
Este crucial să ascultăm vocile sportivilor prin a manifesta solidaritate față de supraviețuitori și victime. Cu toții suntem stakeholderi ai mișcării sportive și trebuie să folosim fiecare unealtă disponibilă pentru a cere dezvoltarea etică a instituțiilor de sport din jurul nostru.
#RoadtoParis
Mai sunt cinci luni până încep Jocurile Olimpice (26 iulie - 11 august 2024), ceea ce înseamnă că o să vedem mai des rubrica asta. Începem cu câteva planuri și ținte pe care și le propune acest eveniment uriaș, găzduit de unul dintre cele mai glomerate orașe din lume. După ediția cu tribunele goale de la Tokyo, Paris 2024 vrea să aducă din nou mulțimi de oameni împreună, să fie mai apropiată de spectatori, mai incluzivă și mai responsabilă față de mediu.
↳ Paris 2024 vrea să revoluționeze conceptul ceremoniei de deschidere, care va avea loc, pentru prima oară, în centrul orașului și nu pe un stadion. Pe 26 iulie, cei peste 10.000 de sportivi calificați vor defila pe bărci de-a lungul Senei, către Turneul Eiffel.
Vor fi mai multe competiții în afara stadioanelor tradiționale, în jurul monumentelor iconice ale orașului: se va juca volei lângă Turnul Eiffel, echitație la Versailles și break-dance în Place de la Concorde.
Meciuri de fotbal, handbal și baschet se vor ține și în alte orașe, competiția de sailing în Marsilia, la Marea Mediterană, iar cea de surf în Teahupo’o, un sat de pe coasta insulei Tahiti, din Polinezia Franceză. Comunitatea locală și ecologiștii nu se bucură neapărat de vizitatori, pentru că le amenință cultura locală și viața marină.
„Auzim multe despre infrastructura și patrimoniul care vor fi lăsate de Jocurile Olimpice, dar noi avem deja o moștenire ancestrală", spune Cindy Otcenasek, președinta unei organizații locale de mediu. „Teahupo'o este pământul lui Dumnezeu înainte de a fi pământul Jocurilor".
↳ E prima ediție cu număr egal de sportivi și sportive.
La Jocurile Olimpice din 1900, găzduite tot de Paris, femeile au avut voie să participe pentru prima oară. Au fost 22, dintr-un total de 997. În 2024 vor fi 5.250 – 50% din total –, fiind prima ediție care atinge paritatea de gen.
Organizatorii spun că vor gândi un program echilibrat în privința sesiunilor din „prime time”, ca să le ofere vizibilitate, iar autoritățile locale vor să redenumească o parte din infrastructura sportivă cu numele unor femei proeminente – în prezent doar 1% din facilitățile sportive din Franța poartă numele unor femei.
Dincolo de paritatea de gen, există încă un decalaj real în ce privește pozițiile de leadership, de exemplu în rolurile de șefi de misiune, oficiali tehnici sau antrenori. La Tokyo 2020, doar 13% dintre antrenori au fost femei, iar la Beijing 2022, 10%.
↳ Vor să fie cele mai sustenabile din istorie, propunându-și să reducă amprenta de carbon cu jumătate față de ediția din 2012. Parte din acest plan e și reinventarea felului în care se mănâncă la astfel de competiții majore. Aproximativ 80% din ingrediente vor fi locale și cel puțin 30% organice. Cantitatea de produse pe bază de plante va fi dublată, iar ce cea de plastic de unică folosință va fi redusă la jumătate.
↳ Sportivii ruși și bieloruși vor putea participa în calitate de sportivi „neutri”, în sporturi individuale, cu condiția să nu susțină invazia Rusiei din Ucraina și să nu aibă legături contractuale cu structuri rusești militare sau de securitate. Vor concura fără simbolurile naționale (steag, imn, culori naționale).
↳ Va fi scump. Oricât de accesibile spun organizatorii că vor să fie Jocurile, costurile ridicate îi limitează pe cei care se pot bucura de ele. Biletele sunt scumpe, cazările s-au triplat, cel puțin (o medie de 1.000 euro/noapte), transportul în comun se va dubla în acea perioadă, și chiar și Luvru a anunțat o creștere a taxei cu 29%.
România are până acum 76 de sportivi calificați (36 de sportive și 38 de sportivi). Cel mai recent au obținut biletele olimpice echipa feminină de tenis de masă și naționala masculină de polo. Aceasta a prins un loc în ultimul moment, după retragerea neașteptată a Africii de Sud, și în urma loculului 10 ocupat la Campionatul Mondial. Poloul este singurul sport de echipă prezent la Paris.
Time-out cu recomandări
🎾 Prime Video pregătește un documentar despre ultimele 12 zile din cariera lui Roger Federer, regizat de Asif Kapadia, câștigător de Oscar și BAFTA și autor al filmelor „Amy”, „Senna” sau „Diego Maradona”. Apare în iulie, în preajma Wimbledon.
🏀 Până atunci, tot pe Prime Video e Giannis: The Marvelous Journey, povestea lui Giannis Antetokounmpo - de la copilăria din Atena în care vindea ceasuri și CD-uri pe stradă ca să-și ajute părinții imigranți din Nigeria, la titlul de campion în NBA - și a felului în care baschetul a schimbat viața întregii sale familii.
🏅 Cum reușesc cluburile mari să strălucească în diverse discipline sportive?
⛸ Patinoarul Allianz-Ţiriac Arena din Otopeni găzduiește weekendul acesta o competiţie internaţională de patinaj artistic. Despre lipsa patinoarelor din București am scris pe larg într-o ediție trecută.
🏃♀️ Dacă ești pasionat de alergare și fapte bune, poți participa pe 21 aprilie 2024 la Semimaraton Iași. Startul se ia de la Palatul Culturii, se aleargă printre clădirile istorice ale Iașului și prin Parcul Copou. Înscrieri aici.
🏅 Cum ar arăta Jocurile Olimpice ale copiilor.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.