Vamos, chiar dacă nu există finaluri ideale
Un proiect de accesibilizare a fotbalului pornit de o familie din Sunderland a ajuns pe Arena Națională din București
Bună dimineața.
„Nu există finaluri ideale. Finalurile ideale apar de obicei în filmele americane", spunea Rafael Nadal înaintea ultimului său meci ca jucător de tenis profesionist. Spaniolul ajuns la 38 de ani anunțase că își va încheia cariera după turneul final al Cupei Davis, care are loc săpătămâna asta în Malaga.
Orașul s-a pregătit cu panouri imense, biletele erau de mult epuizate, internetul s-a umplut de mesaje de rămas-bun, reclame, articole, amintiri și speranțe că-și poate încheia cariera cu un trofeu.
Nadal a pierdut însă meciul de simplu cu olandezul Botic van de Zandschulp, și oricât ne-am fi dorit să câștige, această ultimă înfrângere parcă ni l-a apropiat puțin mai mult. Pe cât de supraom a părut de atâtea ori, acum ne-a arătat o parte mai umană, mai puțin invincibilă; a arătat că are limite, ca noi toți; că pierde, ca noi toți. Chiar dacă a pierdut tot în stilul lui de luptător până la ultimul punct, cu aceeași intensitate, cu aceleași ritualuri, cu aceeași dorință, cu aceeași privire calmă, dar hotărâtă, cu toată inima la vedere.
L-a încurajat apoi de pe margine pe Carlos Alcaraz, care l-a urmat pe teren, cum mulți spun că îi va urma și în istorie. Spaniolul de 21 de ani, care s-a apucat de tenis și datorită idolului său, și-a câștigat meciul de simplu – și a spus apoi că a făcut-o pentru Rafa – apoi a jucat și în meciul decisiv de dublu. A fost strâns, a fost palpitant, a fost cu emoții, dar Spania a fost învinsă de Țările de Jos și drumul ei la Cupa Davis s-a oprit. La fel și cariera lui Nadal, care a trebuit să vorbească apoi în fața celor 10.000 de spectatori și a jucătorilor olandezi care tocmai sărbătoriseră exuberant victoria.
Ceremonia pregătită de organizatori nu a avut strălucirea, eleganța, atenția la detalii, poate nici emoția retragerii lui Federer de la Laver Cup de acum doi ani – deși a plâns și Nadal, și familia lui din tribune, și eu de acasă. E complicat să organizezi un astfel de moment după un meci oficial, mai ales după o înfrângere neașteptată, dar Nadal nu a vrut o ceremonie duminică, la finalul competiției, care să știrbească din atenția meritată de viitoarea campioană. Nu a vrut să umbrească competiția și să fie totul despre el.
Dar unii sportivi merită ca totul să fie despre ei; merită ieșiri grandioase, care nu ar fi umbrit competiția, ci i-ar fi oferit o semnificație mai profundă. Pentru că Nadal nu e orice jucător, nu e doar „o persoană bună dintr-un mic sat din Mallorca", cum își dorește să fie ținut minte. E o persoană bună dintr-un sat din Mallorca care a definit un sport, împreună cu ceilalți jucători emblematici ai generației sale; care i-a rescris istoria întâi prin cum a câștigat și apoi prin caracterul și personalitatea sa, care sunt parte din felul în care a cucerit inimile oamenilor, dar nu pot fi separate de atletul uriaș care a fost.
Iar oamenilor le va lipsi acel atlet uriaș, cu tot ce însemna el: meciurile legendare, loviturile sclipitoare, spiritul, lupta, umanitatea, valorile. A spus-o cel mai bine Alcaraz într-o postare pe Instagram: „Vor mai fi multe Cupe Davis, Rafa este unul singur".
🎤 Ce m-a impresionat din discursul său a fost cum, printre mulțumirile pentru fani, echipă, staff, familie, turnee, federații, sponsori, a ținut să-i amintească și pe cei care l-au ajutat să-și spună povestea de-a lungul anilor: jurnaliștii.
A fost un rar și frumos moment de recunoaștere și de acceptare a rolului și muncii acestora, și un mesaj important că e încă nevoie de ei, de meseria lor, de cuvintele lor, că oricâte canale și instrumente de auto-promovare au la dispoziție azi sportivii, nu pot înlocui deplin rolul pe care îl joacă povestitorul care privește din afară.
„Ați fost alături de mine, mi-ați spus povestea din multe locuri din lume, unii ați călătorit mai mult, alții mai puțin, dar vreau să vă mulțumesc pentru cum m-ați tratat în cea mai mare parte a timpului. Uneori am greșit eu, am jucat slab unele meciuri, altele mai bine, dar m-am simțit tratat foarte bine de către voi, și cel mai important pentru mine e că am avut cu toții o relație bazată pe respect. Voi vă făceați treaba, eu pe a mea, dar apreciez mult felul în care m-ați ajutat să-mi spun lumii povestea. Mulțumesc că ați fost și voi parte din ea."
Mai multe despre relația lui cu jurnaliștii spanioli într-un interviu făcut de Luminița Paul la Malaga cu unul dintre cei care l-au urmărit mult timp cariera.
Camere senzoriale pe stadion: o inițiativă pornită de o familie din Sunderland
Un proiect pornit în Sunderland, din dorința unei familii de a împărtăși pasiunea pentru fotbal cu copiii lor cu tulburare de spectrul autist, s-a răspândit la nivel global și a ajuns acum și pe Arena Națională.
Luni seara, la meciul România-Cipru din Liga Națiunilor, Arena Națională a devenit primul stadion din România care are o cameră de vizionare senzorială, adică un spațiu special, adaptat nevoilor senzoriale ale copiilor și tinerilor cu tulburări de spectru autist, de unde aceștia pot vedea de acum meciurile naționalei într-un cadru controlat și ferit de suprasolicitările senzoriale ale unei arene (lumini, zgomote puternice, agitație).
E primul proiect de design pentru neurodiversitate pe un stadion din România (și din Europa de Est, spune președintele FRF Răzvan Burleanu), inițiat de Fundația Neuroatipic și implementat împreună cu Federația Română de Fotbal și Arena Națională, cu sprijinul Banca Transilvania.
Nouă copii au inaugurat Loja Senzorială Neuroatipic League, găzduită de Loja 222 a arenei, un spațiu liniștit, decorat cu forme fluide și culori pastelate, cu jucării senzoriale, mese de desenat și căști de izolare fonică. Astfel de spații sunt importante pentru că le oferă persoanelor neurodiverse acces la experiența sportivă, iar bucuria sportului trebuie să fie accesibilă tuturor, mai ales copiilor.
Fondatoarea Fundației Neuratipic, psihoterapeutul Crina Nedelcu, spune că s-a inspirat din proiecte asemănătoare de pe stadioane din Argentina, Manchester sau Liverpool. În ultimii ani, mai multe stadioane din Marea Britanie au integrat astfel de camere de vizionare senzorială, și totul a pornit de la o familie iubitoare de fotbal din Sunderland, care are trei copii diagnosticați cu autism.
Din Sunderland, la București
Nathan Shippey își dorea enorm de mult să-și însoțească părinții la meciurile echipei locale de fotbal. A încercat să meargă cu tatăl său, purtând cu căști, dar zgomotul și atmosfera din stadion au fost copleșitoare. Când părinții lui au aflat că în școala lui au fost create camere speciale unde copiii se puteau calma când erau supuși unui stres prea mare, s-au gândit că poate fi o soluție și pentru stadion.
Au contactat clubul, au scris o petiție care a adunat peste 3.000 de semnături din comunitate și au folosit o lege împotriva discriminării (the Equality Act) pentru a convinge clubul să-i asculte. După un an de discuții, planuri și cercetăre, au transformat împreună una din lojele private ale arenei Stadium of Light în prima cameră senzorială din Marea Britanie – și probabil din lume. „Sala de vizionare senzorială Nathan Shippey” a fost deschisă în august 2015 și putea găzdui trei persoane cu dificultăți senzoriale și câte un părinte sau îngrijitor.
Familia Shippey a fost contactată apoi de alte cluburi pentru inițiative similare, iar un an mai târziu, Premier League a oferit un grant de 5.000 de lire sterline pentru astfel de camere senzoriale în 20 de cluburi din prima ligă, printre care Arsenal, Liverpool sau Chelsea. Părinții lui Nathan au oferit consultanță pentru crearea tuturor acestor spații, precum și a altora din Qatar, Scoția sau Australia, și continuă să promoveze conceptul prin campania Shippey.
Ideea lor, născută din dorința lor de a împărtăși pasiunea pentru fotbal cu copiii lor, s-a răspândit la nivel global și a ajuns acum pe Arena Națională.
Loja dedicată copiilor diagnosticați cu autism are 10 locuri și va fi deschisă la toate meciurile organizate de FRF pe Arena Națională, iar federația încurajează cluburile să o păstreze deschisă și la meciurile lor. Locurile sunt gratuite și pot fi accesate prin intermediul Fundației Neuroatipic.
„Acest proiect poate părea ceva mic, dar este un început, pentru că are un rol foarte important, în ideea de a ajuta la incluziunea socială a copiilor neuroatipici, pentru a putea face parte dintr-o comunitate, așa cum e comunitatea iubitorilor de fotbal; să nu fie doar telespectatori, pentru că mulți dintre copii nu au participat niciodată la un meci. Loja are acest rol, ei pot veni într-un mediu adaptat și accesibil nevoilor lor. Trebuie să simtă că sunt acceptați și integrați de întreaga comunitate." – Crina Nedelcu, Fundația Neuroatipic
Timeout
🎾 Cel mai emoționant text despre Nadal: cum a ajutat-o pe jurnalista egipteană Reem Abulleil să păstreze o conexiune cu tatăl ei, diagnosticat cu Alzheimer.
🎾Louisa Thomas în The New Yorker despre curajul lui Nadal.
🎾 15 ani de campanii Nike cu Nadal.
⚽️ Un vot pentru sport. Ce promit partidele care candidează la alegerile parlamentare că vor face pentru sportul de masă.
🏅 Despre moștenirea lui Bela Karolyi în gimnastica românească și mondială am scris pe larg acum câțiva ani. Mi se pare ireal că în 2024, știind tot ce știm despre istoria lui, despre abuzuri și traumă, se mai pot scrie articole care-l elogiază și blamează victimele pentru că n-au vorbit atunci – când erau copii, adică – numind acuzațiile care i se aduc „mizerii" sau „cârcoteli de care au parte toți oamenii de mare valoare".
⚽️ Lipsa de sancțiuni aplicate Israelului de către instituțiile sportive devine o alegere conștientă, scrie Jonathan Liew în The Guardian.
Mulțumesc că ați citit.
Vamos la vot, chiar dacă nu avem candidați ideali.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.
Mulțumim, Andreea!