Valul de neoprit al schimbării
Bucuria Alinei Rotaru-Kottmann la Campionatele Mondiale de Atletism și victoria dulce-amară, dar aducătoare de schimbare a Spaniei la Mondialul de Fotbal Feminin.
Bună dimineața!
Încă mă gândesc la explozia de bucurie cu care a sărbătorit Alina Rotaru-Kottmann medalia de bronz câștigată weekendul trecut la Campionatele Mondiale de Atletism de la Budapesta, la săritura în lungime. Pentru că arată cât de mult cântărește în sufletul unui sportiv o medalie pentru care a muncit 20 de ani, prima importantă, dar și prima pentru atletismul românesc după 14 ani.
Atleta în vârstă de 30 de ani antrenată de Mihai Corucle a reușit săritura care i-a adus bronzul (6,88 m) la ultima încercare. Ivana Vuleta (Serbia) a câștigat aurul, iar Tara Davis-Woodhall (SUA) argintul.
România nu mai urcase pe podium la Campionatele Mondiale de Atletism în aer liber de 14 ani, de la ediția din Berlin din 2009, când Nicoleta Grasu câștiga bronzul la aruncarea discului, iar Monica Stoian la aruncarea suliței.
Alina și-a dorit mult să facă atletism, pentru că o admira pe Gabriela Szabo. E medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de Tineret, la Mondialele și Europenele de Juniori și are o medalie de aur la Universiada din 2017. Cea mai bună clasare la Mondiale era locul 6, din 2019. E calificată deja la Jocurile Olimpice de la Paris, a treia ei participare.
Din 2015 se antrenează în Germania, unde locuiește cu soțul ei, Max Kottmann, și se antrenează cu Mihai Corucle, un român plecat din anii 90. A povestit în podcastul Școala Sportivă cum vede diferențele sportive dintre cele două țări:
🔸 Ora de sport e sfântă în școlile din Germania. Dacă oprești pe stradă un copil și-l întrebi ce e săritura în lungime, va ști despre ce e vorba, pentru că a făcut-o la școală.
🔸„Au o mentalitate sportivă mai dezvoltată.” Prin parcuri, pe stadioane, peste tot, de la copii la bunici, sunt foarte activi. Dintr-o masă imensă de practicanți, sunt șanse mai mari ca unii să ajungă în top.
🔸În România sunt mulți antrenori buni la copii și juniori. În Stuttgart, unde se antrenează ea, până la 12 ani, copiii mai mult se joacă. La noi însă se premiază deseori performanța, iar antrenorii simt presiune să aibă rezultate de la juniori, și poate de asta unii copiii sunt forțați. Acolo, posturile lor sunt sigure, indiferent de performanțe.
🔸 Un antrenor de lot din Germania ține în fiecare an cursuri de perfecționare cu antrenori tineri, de la juniori, și îi învață cum să aducă sportivii sănătoși la seniorat.
Victoria dulce-amară, dar aducătoare de schimbare a Spaniei
Tot weekendul trecut, Spania a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, o performanță importantă pentru o echipă națională care în 2015 se califica pentru prima oară la un campionat mondial. În 2014, Federația Spaniolă investea mai puțin de 1% din buget în fotbalul feminin.
E însă o victorie dulce-amară, care vine după un an complicat pentru jucătoarele Spaniei. Anul trecut, după eliminarea din sferturile Campionatului European, 15 dintre ele au trimis o scrisoare Federației spunând că nu vor mai veni la națională dacă nu se îmbunătățesc condițiile în care se antrenează și călătoresc, suportul pe care-l primesc la lot, dar mai ales mediul toxic creat de selecționerul Jorge Vilda.
Au spus că antrenorul le cerea să doarmă cu ușile deschise, ca să poată să le monitorizeze; că le verifica gențile când se întorceau la hotel și crea o atmosferă de intimidare, control și favoritism; că antrenamentele erau slabe și meciurile nu erau suficient de bine pregătite tactic, iar grijile lor privind accidentările nu erau luate în serios.
Federația - unde tatăl lui Vilda conduce departamentul de fotbal feminin - l-a susținut pe selecționer. Au făcut însă și o serie de îmbunătățiri: au adus un nutriționist și un psiholog, le-au oferit condiții mai bune de pregătire, au crescut nivelul sesiunilor de antrenament și au organizat amicale cu echipe puternice. O parte din ele au renunțat la protest și au anunțat că sunt dispuse să revină la națională. Doar trei dintre ele au fost însă selectate și au jucat la Mondial, unde atmosfera din echipă n-a fost lipsită de tensiune.
Celelalte au privit turneul de acasă, sacrificând visul de-a câștiga un titlu mondial pentru că-și doreau o schimbare.
Mai mult decât antrenorului sau Federației, succesul Spaniei se datorează unor generații foarte talentate și cluburilor care le-au crescut. Mai ales Barcelonei, care a început în 2015 un proiect feminin profesionist, oferind acces fetelor la resursele Academiei, devenind cea mai dominantă echipă din Europa și furnizând nucleul echipelor naționale, care sunt campioane mondiale la U17, U20 și acum la senioare; și demonstrând astfel cât de mult și de repede poate progresa acest sport cu investiții minime, comparate cu cele din fotbalul masculin.
Ce-a urmat după victoria de weekendul trecut a adus cu adevărat în atenția internațională cultura toxică care înconjura această echipă: după ce-a sărutat fără permisiune o jucătoare la festivitatea de premiere, după ce-a fost criticat și i s-a cerut demisia, președintele Federației Spaniole Luis Rubiales (care e și vicepreședinte al UEFA) a pozat vineri în victimă, a acuzat valul de „feminism fals” care l-a criticat și a spus că sărutul a fost consensual și chiar încurajat de Jennifer Hermoso (jucătoarea a spus clar că nu a fost așa, că a fost șocată și s-a simțit vulnerabilă în momentul ăla). Nu numai că nu și-a dat demisia, dar a promis că îi va prelungi contractul lui Vilda cu încă patru ani.
Jucătoarele, în frunte cu Alexia Putellas, dublă câștigătoare a Balonului de Aur, și-au exprimat furia în social media, fiind susținute de actuali și foști jucători ca David De Gea, Iker Casillas sau Hector Bellerin. Apoi au semnat o scrisoare deschisă în care spun că nu vor mai juca sub actuala conducere. De data asta, toate: și cele 23 de campioane mondiale, și cele care au lipsit din cauza protestului inițial, și alte foste jucătoare, inclusiv primul portar din istoria naționalei, care are 70 de ani.
Pare că se închide o buclă; sau că abia începe.
Nu cred că Rubiales va mai rezista mult Guvernul spaniol a început deja procedurile de suspendare a lui Rubiales, dar întreaga situație a umbrit reușita jucătoarelor, progresele făcute de acest sport și o săptămână care trebuia să fie despre sărbătoarea lor, nu despre bărbații misogini care le conduc și lupta lor pentru putere. Dar poate de asta e nevoie pentru schimbare.
INTERVIU: De această dată, sentimentul este diferit
Pentru mai mult context, am stat de vorbă (înainte de evenimentele de ieri, căci cine putea anticipa) cu jurnalista spaniolă Nagore Odriozola, care a urmărit întreaga situație din ultimul an.
Ce înseamnă victoria asta pentru fotbalul feminin din Spania?
Înseamnă totul, înseamnă că fotbalul nu mai e doar al bărbaților, e un domeniu căruia noi, femeile, îi aparținem (fie ca jucătoare, jurnaliste sau fane). Irene Paredes, care joacă la echipa națională de mai bine de un deceniu, a spus că a crescut gândindu-se și simțind că fotbalul nu e o lume din care ar putea face parte. A spus că a crescut fără modele și la fel s-a întâmplat în copilărie cu cele mai experimentate jucătoare din această echipă, ca Alexia Putellas sau Jennifer Hermoso. Îmi amintesc și eu, când eram mică, în curtea școlii, cum un profesor monopoliza în pauze întreg terenul pentru a juca fotbal cu elevii săi. Și dacă participai sau doar voiai să participi, erai un un „tomboy”, pentru că asta erau fetele care jucau fotbal.
Am auzit de-a lungul vieții noastre sintagma „fotbalul feminin nu e nici fotbal, nu e nici feminin”, ca o formă de batjocură și umilire, și toate aceste jucătoare, care s-au dedicat acestui sport, au suferit consecințele lipsei de respect care exista, mai ales cu ani în urmă, față de conceptul de „sportivă”.
Câștigarea acestei Cupe Mondiale înseamnă că efortul și sacrificiul celor care și-au ridicat vocea în fața nedreptății, care au luptat pentru condiții mai bune și care, tocmai din acest motiv, au fost excluse nu a fost în zadar. Înseamnă că nu vor mai exista fete cărora să li se spună că nu pot, sau că nu știu, și, de asemenea, că noile generații vor putea avea vise mărețe. Și îi va ajuta pe copii să aibă modele feminine, astfel încât să crească normalizând faptul că fotbalul, sportul în general, e un loc pentru toată lumea.
Cred că vor fi mai multe jucătoare, și că vor beneficia de condiții mai bune. Nu cred că asta se va întâmpla în mod egal, peste tot, dar cred că această victorie le va da echipelor feminine, jucătoarelor, conducătoarelor, și în general tuturor femeilor, acea siguranță și impuls de care au nevoie pentru a continua să ceară condițiile pe care le merită. Nu se întâmplă de obicei cu alte sporturi în care secțiile feminine au avut succes, dar vorbim de fotbal și, având în vedere impactul pe care acest sport îl are în Spania, acesta ar putea fi într-adevăr un moment de „înainte și după”.
Cum a fost ultimul an pentru jucătoarele din echipa Spaniei?
A fost un an groaznic. Pentru unele mai mult decât pentru altele, pentru că situația nu a afectat pe toată lumea în mod egal, dar în general a fost groaznic pentru fotbalul feminin spaniol. De remarcat că conflictul datează de mult. Încă dinainte de Campionatul European din 2022 din Anglia, fanii au cerut demiterea antrenorului. Dimpotrivă, federația i-a reînnoit contractul și asta a crescut tensiunea, din moment ce erau deja alături de el de șapte ani, în care nu s-a obținut niciun rezultat decent. Atât jucătoarele, cât și fanii au simțit că generația pe care a condus-o anul trecut a fost prea bună pentru a irosi încă un turneu, așa că a existat un sentiment de furie. Spania nu a trecut de sferturile de finală și atunci a izbucnit conflictul celor „15”.
Jucătoarele au încercat să aibă conversații private pentru a cere schimbări, dar federația le-a făcut publice pe multe dintre ele și s-a concentrat asupra anumitor jucătoare, precum căpitanul de atunci, Irene Paredes, pe care mass-media a atacat-o fără scrupule, acuzând-o că este lidera mișcării.
Tensiunile din acest an au fost mari, pentru că până în ultima clipă nu s-a știut cine va merge la Mondial. Până la urmă, trei dintre cele 15 au considerat că au existat schimbări și s-au întors - ceea ce arată că au avut dreptate să ceară îmbunătățiri. Dar toată această situație a dăunat relațiilor din echipă. Unele au fost tratate ca niște trădătoare și, pe deasupra, mass-media a vrut să le confrunte, alimentând un presupus conflict între jucătoarele de la Barça și cele de la Real Madrid, lucru neadevărat.
Crezi că se va schimba ceva acum?
Acum nu doar victoria, ci și comportamentul nefericit al președintelui Luis Rubiales de după finală generază o agitație semnificativă. I se cere demisia și, dacă se va realiza, schimbarea ar putea fi cu adevărat considerabilă. Dar și dacă va continua, cred că victoria în sine le va da și mai mult elan jucătoarelor, care vor continua să ceară îmbunătățiri pentru binele fotbalului. Am auzit-o deja pe Alexia Putellas după finală cerând mai mult angajament din partea FIFA pentru a aborda toate conflictele care au avut loc în diferite țări în ultimul an.
A fi campion mondial îți oferă un difuzor pe care cred că vor trebui să îl folosească, fie că vor sau nu. Valul este de neoprit, atât din partea jucătoarelor, din ce în ce mai unite la nivel global pentru binele sportului, cât și din partea fanilor, care vor tolera din ce în ce mai puțin disprețul față de marile lor eroine.
De obicei nu sunt optimistă cu aceste lucruri, pentru că cred că sunt valuri care trec și sunt uitate, dar de această dată sentimentul este diferit.
În comparație cu alte țări, fotbalul feminin din Spania părea totuși într-un loc bun. Ce crezi că ar mai trebui îmbunătățit?
Cu siguranță, asta este imaginea din exterior, mai ales datorită a tot ceea ce a realizat Barça în ultimii ani, dar, în realitate, fotbalul feminin spaniol nu este într-o situație grozavă. Cel puțin la majoritatea cluburilor. În urmă cu aproape un deceniu, aceste jucătoare care au cerut condiții mai bune nu doar la națională, ci și în liga spaniolă, care au luptat pentru un contract colectiv decent, au reușit ca liga să devină profesionistă (să aibă contracte, drepturi de televiziune etc). Dar realitatea este că, deși a fost considerată așa ani de zile, abia în sezonul trecut a fost creată 'Liga F'. Și chiar și așa, salariul minim este de 16.000 de euro pe an, pe care ele îl consideră insuficient pentru a concura la cel mai înalt nivel.
Ceva care trebuie să se schimbe, și este ceea ce a cerut Alexia Putellas după finală: sunt multe cluburi care au încă echipele feminine sub umbrela responsabilității sociale și nu pentru că cred cu adevărat în ele. Este nevoie de mai multe investiții private, lucru care poate acum, datorită Cupei Mondiale, vor veni.
Evident că nivelul sportiv trebuie să se îmbunătățească, dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată dacă nu sunt alocate resurse și, așa cum a spus Putellas: în această Cupă Mondială s-a văzut că făcând mici îmbunătățiri foarte elementare, performanța unei echipe se poate schimba complet.
În plus, tratamentul acordat fotbalului feminin în Spania trebuie să se schimbe, de la instituții la mass-media. Sper ca acest titlu mondial să ajute la creșterea acestui respect și, mergând mai departe, să-i ajute și pe liderii care nu sunt la înălțime să plece treptat și să lase loc unor oameni decenți și dedicați.
🍿 Iar eu abia aștept filmul acestei povești-rollercoaster, sper că Netflix e pe fază, nu absent total din peisaj, ca UEFA.
Time-out cu recomandări
⚽️ O discuție despre impactul pe care-l are Messi la Inter Miami.
🎾 Înainte de US Open, un interviu cu Andy Roddick, ultimul jucător american care a câștigat un Grand Slam, despre acel triumf, faima, presiunea, iubirea și pierderile care au urmat, și de ce și-a aruncat trofeele.
⚽️ Emma Bârsan, manager de dezvoltare fotbal feminin în cadrul FRF, și Irina Mihuțescu, team manager la Echipa Națională de fotbal feminin, au vorbit la RFI Romania despre noul sezon al Ligii 1 Feminin, care începe azi.
🤾♀️ Weekendul acesta începe și sezonul de handbal feminin, cu Supercupa de la Pitești. Un preview al sezonului.
⚽️ Din curtea școlii în Liga a 3-a. Cea mai mică localitate care a avut vreodată o echipă de fotbal într-una din primele trei ligi ale României.
📷 Fotografiile premiate la World Sports Photography Awards
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.