Scrisoare din Paris: Be brave
Și totul trece până clipești. Gânduri după două săptămâni în Paris.
Be brave.
Sunt cuvintele tatuate pe gâtul Mihaelei Cambei, tânăra halterofilă care a câștigat aseară medalia de argint la categoria 49 kilograme, cu un punctaj total de 205 kilograme (93 la smuls și 112 la aruncat).
Are 21 de ani, e la prima participare olimpică și a condus concursul din South Paris Arena 6, unde zeci de români i-au făcut galerie, până aproape de final. La ultima încercare, Zhihui Hou din China, principala favorită a competiției, a ridicat 117 kg, urcând pe locul 1, cu 206 de kilograme în total, un record olimpic.
Dublă campioană europeană, numită cea mai bună halterofilă a Europei, Mihaela era văzută cu șanse în concursul olimpic și a avut o evoluție sigură, constantă și matură. „Sunt mândră de ce am reușit, pentru că este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin”, a spus după ce și-a pupat de mai multe ori medalia de la gât. „Această medalie înseamnă absolut totul, toată cariera mea de 11 ani. M-am luptat mult pentru ea și cred că este visul oricărui sportiv.”
După ultima încercare, când a ridicat 112 kilograme la stilul aruncat - maximul ei de până atunci -, a sărutat halterele - „pentru că au fost prietenoase cu mine și ele m-au ajutat”- și și-a dus mâna la tâmplă - pentru că „dacă nu ai cap, nu prea reușești și trebuie să te lupți foarte mult cu frica”.
Primele două săptămâni în Paris
„După prima noapte aici, credeam că sunt deja de două săptămâni în Satul Olimpic, cam așa se simte”, a spus atleta Alina Rotaru după ce s-a calificat în finala probei ei, săritura în lungime, descriind perfect ce simțim cu toții de când am venit.
Aceste prime două săptămâni s-au simțit ca două luni, atât de condensată și cu puțin timp de procesat e experiența asta. De la lacrimile gimnastelor treci direct la bucuria de a vedea vedetele din NBA, în aceeași arenă, la doar o zi distanță. De acolo fugi la skateboarding, să simți ceva din spiritul urban prin care Jocurile Olimpice încearcă să atragă un public mai tânăr - iar la skateboarding au fost chiar cele mai tinere concurente de la Paris, în frunte cu Zheng Haohao din China, care are 11 ani, sau cu Arisa Trew din Australia, cea mai tânără medaliată cu aur (13 ani). Sky Brown, care a concurat cu un umăr dislcocat, a câștigat la 16 ani al doilea ei bronz olimpic.
De la sporturile noi ajungi pe Stade de France, care găzduiește atletismul, sportul cu care a început olimpismul, unde sunt cei mai rapizi oameni din lume, cei mai puternici, cei mai aproape de cer.
Și din când în când îți amintești de după-amiaza de duminică petrecută pe Eiffel Stadium, stadionul de volei pe plajă construit lângă simbolul Parisului, locul unde se simte cel mai bine ce au vrut francezii să creeze la această competiție adusă în inima orașului.
Și totul trece până clipești. Pe drum, mai faci o poză cu Turnul Eiffel din metrou, bei o cafea din mers, iei un ziar ca să vezi ce-a mai pus L’Equipe pe prima pagină, râzi la glumele celorlalți jurnaliști în zona mixtă, singurul loc unde ne întâlnim mai mulți și ne întrebăm pe unde am mai fost și ce-am mai făcut. Și așa mai trece o zi, apoi o săptămână, și aproape s-a terminat.
Dar până la nostalgie, mai avem câteva zile de competiții.
Alina Rotaru-Kottmann concurează azi în premieră într-o finală olimpică la săritura în lungime, un prag important din cariera atletei de 31 de ani, aflată la a treia participare. În 2016, la Rio, s-a clasat pe 18, iar în 2021, la Tokyo, pe 17.
Față de primele participări, la Paris ajunge într-un moment mai bun. Are mai multă experiență, s-a maturizat, relația cu antrenorul ei s-a sudat. Vine după un sezon 2023 bun, probabil cel mai bun al carierei, care i-a adus și prima medalie la seniori: bronzul mondial de la Budapesta, unde a reușit o săritură de 6.88m lungime. Și vine cu încrederea dată de o săritură foarte bună reușită în Grecia, cu câteva săptămâni înainte, de 6.94m.
👉Înainte să ajungă la Paris, mi-a povestit despre pregătirea pentru Paris, cum arată antrenamentele din Germania, unde locuiește, de ce e important pentru ea să facă totul cu bucurie și ce crede că pot învăța oamenii din povestea ei: să se bucure de fiecare clipă în care pot face ce le place.
Cătălin Chirilă, un alt sportiv care țintește o medalie pe finalul competiției, a început concursul de canoe într-un mod impresionant. Campionul european și mondial s-a calificat direct în semifinalele competiției de canoe simplu 1.000 de metri, terminând cu mai bine de o barcă în fața principalului său competitor din seria a treia, francezul Adrien Bart. Timpul său, 3:44.75, este și un nou record olimpic al probei.
👉 Povestea lui, scrisă de colegul meu, Ciprian Rus: „Nu eram nici pe departe cel mai talentat. Numai prin muncă am eclipsat acea lipsă de talent. În continuare consider că este nevoie de muncă zilnică, de muncă grea. Nu există un punct pe care să-l ating, să simt că barca alunecă magic, și să mă opresc acolo, să mă culc pe o ureche și să aștept ca victoria să vină de la sine. Total fals! E o căutare de fiecare zi a apropierii, uneori iluzorie, de perfecțiune”.
Semifinalele și finala au loc pe 9 august.
Ana Maria Brânză trăiește Jocurile Olimpice dintr-un nou rol
Retrasă în 2021, după JO de la Tokyo, unde a câștigat o medalie de argint, Anei Maria Brânză îi lipsește scrima în fiecare zi. Îi e dor de emoția competiției în fiecare zi. Dar e împăcată cu noul rol - e parte din echipa Comitetului Olimpic și Sportiv Român -, prin care susține viitoarele generații de sportivi.
Din acest nou rol s-a întors acum la o ediție olimpică, și în Grand Palais, o altă clădire simbol a Parisului, unde în 2010 câștiga alături de Simona Gherman, Anca Măroiu și Loredana Dinu primul titlu mondial din istoria spadei feminine românești.
Moștenirea unui fost sportiv nu e reprezentată de medaliile câștigate, spune campioana olimpică cu echipa din 2016, ci de cât de bine îi poate susține pe cei care vin din urmă. „Dacă avem șansa să lăsăm cu adevărat o moștenire, acea moștenire nu este reprezentată de medaliile pe care noi le-am cucerit, ci de ce le putem și cum îi putem susține pe sportivii de acum să devină mai buni decât am fost noi vreodată.”
✔️Bucket list: „L-am văzut pe LeBron!”
Luna trecută, înainte de debutul competiției olimpice, Khaman Maluach, un jucător de baschet de 17 ani din Sudanul de Sud, i-a trimis mamei sale cinci mesaje vocale, după meciul demonstrativ jucat de Sudanul de Sud împotriva Statelor Unite în Londra.
„Am jucat împotriva lui LeBron!”, i-a spus. „L-am văzut pe LeBron!”
Același lucru pot să-l spună acum și cei peste 12.000 de spectatori din Arena Bercy din Paris - printre care și această jurnalistă care a fost starstruck-, care l-au văzut în sferturile de finală contra Braziliei, și cei care l-au văzut în grupe în Lille, și norocoșii care îl vor vedea în semifinale și finală.
La 39 de ani, una dintre cele mai mari personalități din sportul mondial, a revenit la Jocurile Olimpice după 12 ani, într-o echipă plină de vedete care vor să câștige al cincilea titlu olimpic consecutiv.
E farmecul și puterea Jocurilor Olimpice, șansa de a fi aproape eroii de care te-ai îndrăgostit privindu-i la televizor dintr-un alt colț de lume; de a transforma afișele de pe pereți și decupajele din reviste și replay-urile de la televizor în ceva real; de a da o formă palpabilă imaginației.
Sudanul de Sud, cea mai tânără țară din lume, a fost prezentă la Jocurile Olimpice, iar povestea ei, mai mare decât baschetul, a impresionat.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.