Prima zi la Fukuoka: David Popovici se califică în semifinale la 200 metri liber. Andrei Anghel se oprește în serii la 100 metri spate.
Corespondență din Fukuoka, de la Campionatele Mondiale de Natație. David Popovici se califică în semifinale la 200 metri liber. Andrei Anghel se oprește în serii: „Am avut destul de mari emoții”
🏊♂️ Corespondență din Fukuoka, de la Campionatele Mondiale de Natație, unde particip cu susținerea Edenia:
După o primă zi spectaculoasă în competiția de înot de la Mondialele de Natație din Fukuoka, în care s-au corectat trei recorduri mondiale (unul din ele la 400 metri mixt, ultimul record al lui Michael Phelps), luni dimineața au început emoțiile și pentru delegația României, când ambii înotători români, David Popovici și Andrei Anghel au debutat în serii.
David Popovici s-a calificat în semifinale fără să forțeze, cu al treilea timp (1.45.86), în timp ce Andrei Anghel s-a oprit în seriile probei de 100 metri spate.
Campionul mondial și european de anul trecut la 200 de metri liber a intrat în bazinul din Marine Messe în jur de ora locală 11.50 (5.50 ora României), în ultima serie, a opta. A pornit pe culorul 4 și a întors primul după fiecare lungime de bazin. Pe ultimii 50 de metri, a fost depășit de britanicul Matthew Richards (1:45.82), dar n-a părut să forțeze foarte tare. Primul calificat în semfinale e americanul Luke Hobson (1.45.69), urmat de Richards și de David.
Cel mai bun timp al sezonului pentru David a fost în iunie, la trofeul Sette Colli de la Roma, 1.45.49.
Nu s-a oprit în zona mixtă pentru declarații, ci s-a dus direct la preparatorul fizic Dragoș Luscan, care i-a măsurat lactatul pentru a vedea nivelul de oboseală. După câteva ore de recuperare, va reveni în bazin pentru semifinale.
Andrei Anghel: „Am avut destul de mari emoții”
Andrei Anghel a fost primul român care a intrat în bazinul din Marine Messe. în seriile probei de 100 metri spate. A înotat în seria a patra, pe culoarul șase, a încheiat cele două lungimi de bazin cu timpul 55,77, dar s-a oprit în serii.
Nu a fost cel mai bun timp al său, a spus imediat după probă, în zona mixtă, dar proba de 100 spate nu e una cu care să se simtă foarte confortabil.
„Nu a fost cel mai bun timp al meu, dar având în vedere că a fost timpul de dimineață și după-masa se merge mai tare, sunt destul de mulțumit de timp. Mai ales că aveam destul de mari emoții. Dar a fost o șansă bună să sparg gheața, să fiu mai lucid la proba mea, la 50.”
Din cauza emoțiilor, n-a fost foarte atent la atmosfera din bazin la primul său Mondial: „N-am putut să-mi dau seama de nimic, eram total pe altă lume, din cauza emoțiilor. Dar nu neapărat emoții de competiție, cât că în general mie mi-e un pic frică de 100m spate, pentru că știu că doare. Fiecare sută vine cu surpriza ei, asta n-a durut atât de tare, de aceea zic că sunt mulțumit de timp. Cumva simt că puteam să fac un best time, dar fără să-mi dau seama uneori, tocmai pentru că mi-e frică c-o să mă doară, mă menajez puțin pe primul 50 și ar trebui să plec de fapt mai tare.”
Ce și-a propus la 100: „În primul rând, voiam să merg sub 56, am mers 55,7. Mi-ar fi plăcut să am un best time, eu am 55.31 cel mai bun, deci e destul de aproape, având în vedere că am înotat în alt bazin acum, nu eram aici cu voi.“
Ajuns în Japonia cu mai puțin de o săptămână înainte de prima probă, Andrei spune că nu s-a acomodat încă la diferența de fus orar: „Destul de greu cu somnul, și ăsta e un factor. Aseară am adormit la 2, am dormit șase ore. Ceea ce, dacă ești un om care nu face sport, nu ești neapărat fresh, dar merge. Dar ce facem noi trebuie minim nouă ore de somn seara, ăla e optim.
Până la 50m sper să mă acomodez, e și proba mea, sunt mai stăpân pe ce se întâmplă în jurul meu. Acolo în primul rând îmi doresc semifinală, după semifinală vorbim și o să vă spun că vreau finală. Dar până atunci să prind semifinala.”
Pe parcursul Campionatelor Mondiale de Natație, trimit ediții speciale ale newsletterului Povești din Sport. Unele texte, precum acesta, apar direct pe Substack. Dacă te abonezi, afli despre toate.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.