„Padelul a devenit visul meu nou”
Povestea singurei jucătoare din România care participă în Circuitul Mondial Profesionist al Federației Internaționale de Padel.
Bună dimineața!
Dacă nu pleci, nu afli ce te așteaptă. E una din lecțiile pe care le-am învățat de la prietena mea Anca Iosif, reporter de mediu, care în 2021 a mers timp de 35 de zile pe Via Transilvanica, 700 de kilometri prin ruralul românesc, ca să‑și descopere curajul de a merge în propriul ritm.
Ieri s-a întors pe drum, să continue ce-a început. O așteaptă o altă lună de mers pe jos, cu rucsacul în spate, să încheie bucla celor 700 de kilometri rămași. Despre cum s-a schimbat relația ei cu natura în acești patru ani, ce-și propune și ce speră să descopere pe drum – „o bucățică de pace, mai multă prezență, nițică vindecare” – a scris în minunatul ei newsletter, unde ne ține pe toți la curent.🌳La cald, postează și pe Instagram.
„Nu mă aștept să fie o călătorie făcătoare de minuni, ci sper la una în care să mai șlefuiesc cum și unde s-ar defini pentru mine un trai (mai) armonios, în afara lunii pe care o petrec pe drum. O lună știm că e un petic, un plasture mai mare, dar cum îl transformi într-o păturică? Singura mea certitudine e că mersul pe jos, într-o natură schimătoare e singurul capabil să mă echilibreze cât de cât astăzi, așa că mă duc.”
Sportul cu cea mai dinamică dezvoltare
La 34 de ani, Alice Radu e singura jucătoare din România care participă în Circuitul Mondial Profesionist al Federației Internaționale de Padel. Mi-a povestit cum a făcut tranziția spre acest nou sport, care are o creștere impresionantă la nivel global, după o viață dedicată tenisului.
Alice a jucat tenis de performanță de la 6 la 21 de ani. A fost de trei ori consecutiv campioana României la dublu și componentă a lotului național U12 și U14, unde a fost colegă de echipă cu Simona Halep. A intrat în circuitul WTA la 15 ani – poate o decizie pripită, spune acum, care a dus la mai multe probleme fizice. După o ruptură de ligamente la gleznă care a ținut-o pe tușă opt luni, s-a retras și a ales calea antrenoratului, fondând împreună cu o colegă un club de tenis în orașul ei natal, Craiova.
De doi ani, a revenit pe teren ca jucătoare, de data aceasta de padel, care s-a transformat în ultimii ani dintr-un sport de nișă într-un fenomen global. Cu peste 30 de milioane de practicanți la nivel mondial, e considerat sportul cu cea mai dinamică dezvoltare. Un raport al Federației Internaționale de Padel (FIP) arată o creștere cu 240% a numărului de terenuri în întreaga lume între 2021 și 2024. Din cele aproximativ 63.000, peste 70% sunt în Europa.
Sportul a fost adoptat de celebrități precum Serena Williams, Tom Holland, Eva Longoria, Rafael Nadal sau Jurgen Klopp. Lionel Messi și-a construit un teren în curtea casei, iar Cristiano Ronaldo a investit în mai multe cluburi. În Suedia, Tinder a creat acum câțiva ani un teren de padel ca loc de întâlniri pe un acoperiș din Stockholm.
În Italia, padelul e recunoscut oficial ca disciplină a tenisului și este reglementat de Federația Italiană de Tenis și Padel, care transmite meciuri pe canalul său TV. Cel mai popular este însă în Spania, unde e al doilea cel mai practicat sport, după fotbal. Sunt 5,5 milioane de jucători (cei mai mulți la nivel global) și 17.000 de terenuri.
Primul turneu FIP din România
La finalul lunii mai, Timișoara a găzduit pentru prima oară un turneu din calendarul oficial al Federației Internaționale de Padel. A avut loc la Padel Center, primul club de padel din vestul țării, și a reprezentat cea mai importantă competiție de padel organizată vreodată în estul Europei.
Organizarea acestui turneu la Timișoara confirmă ritmul accelerat de dezvoltare a sportului în România, spune Lucian Perescu, președintele Federației de Padel:
„Găzduirea unui prim turneu oficial al Federației Internaționale de Padel – FIP SILVER – în România, și mai ales la Timișoara, marchează un moment cu adevărat istoric. Acest turneu nu este doar o competiție, ci un simbol al maturizării padelului românesc și al poziționării României pe harta internațională a acestui sport în plină expansiune.” (Lucian Perescu)
În iulie, România va participa pentru prima oară la European Padel Cup, un format nou de Campionat European care include 40 de echipe naționale – un mod prin care Federația Internațională vrea să ofere mai multor sportivi ocazia de a se măsura la un nivel competitiv internațional și de a-și reprezenta echipele naționale. Alice Radu va face parte din echipa României.
„Padelul a devenit visul meu nou”
Alice a descoperit padelul în noiembrie 2023, când câțiva colegi din tenis au invitat-o să încerce un meci. La început nu a înțeles prea bine regulile, i-a fost greu să „citească” sticla și a fustrat-o imprevizibilitatea cu care sărea mingea.
A continuat însă să se documenteze pe YouTube, să studieze loviturile, tacticile și regulile. După două săptămâni, a participat la un prim turneu în România, unde a ajuns în finală. A pierdut, dar înfrângerea a ambiționat-o. „De atunci, nu am mai pierdut niciun turneu în România la categoria feminin. După ce am câștigat doi ani la rând Cupa României, am decis să mă dedic padelului de performanță.”
A început să participe la turnee internaționale și să se antreneze în Olanda, sub îndrumarea lui Sven Boele. Joacă la dublu cu Bojana Jovanovic din Serbia și ocupă în prezent locul 329 mondial, dar își propune să ajungă mai sus.
„Sunt bucuroasă să mă aflu din nou pe un drum către performanță. La padel, simt o relaxare pe care nu o aveam în turneele de tenis. Atmosfera este mai prietenoasă, iar rivalitatea între jucătoare mai redusă.”
Cheltuielile sunt însă comparabile – o deplasare costă între 500-600 euro (avion, cazare, masă) – și sunt suportate de ea, pentru că nu a găsit încă un sponsor. Își permite să participe la cel mult două turnee internaționale pe lună, spre deosebire de sportivele din top 100, care joacă minimum trei. „Durata unui turneu FIP Bronze sau Silver este, totuși, mai scurtă – doar trei zile – față de un turneu ITF la tenis, unde stăteam plecată și peste o săptămână.”
În paralel cu activitatea din circuit, se ocupă de clubul din Craiova, unde antrenează copii care-și doresc să facă performanță. „Din păcate, interesul pentru performanță scade vizibil – atât la nivel local, cât și național. Organizez constant turnee pentru copii și adulți, ca să menținem vie pasiunea pentru sport”.
În următorii doi ani, își propune să joace cât mai multe turnee și să ajungă și la cele Premier Padel – echivalentul Grand Slam-urilor. „Este nevoie de multă muncă, efort și resurse. Locuind în Craiova, fără antrenor local specializat, îmi este mai greu. Mă antrenez zilnic minim 2 ore, dar multe sesiuni sunt doar meciuri sau lovituri repetitive. Colaborez cu antrenorul meu din Olanda și încerc să ajung lunar acolo pentru câteva zile de pregătire intensivă.”
Pe termen lung, Alice își dorește să contribuie la dezvoltarea sportului în România. „În prezent, nu putem concura cu Spania, Argentina sau chiar Olanda, dar sper ca în 6-7 ani România să ajungă printre țările importante în padel. Aproape fiecare oraș mare are acum cel puțin un club, iar comunitățile cresc rapid. Oamenii se îndrăgostesc de joc de la primul meci, ceea ce mă bucură. Din păcate, la nivel de performanță internațională, momentan sunt singura jucătoare din România* cu clasament FIP. Sper ca tot mai multe sportive să se alăture acestui drum.” (*Raluca Sandu, fiica fostului președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, practică și ea padelul de performanță, dar reprezintă Monaco, unde s-a stabilit de peste 10 ani)
„Padelul a devenit visul meu nou”, mai spune Alice. „Este o combinație unică de tehnică, viteză și strategie, într-un format în care comunicarea și conexiunea cu partenerul sunt esențiale. Simt că mi-am găsit sportul care mă reprezintă pe deplin.”
Mă puteți ajuta să scriu acest newsletter printr-o donație recurentă sau cumpărând o cafea ocazională:
Timeout
Alte recomandări din lumea sportului. Rubrică susținută de eMAG.
✍️ Am scris despre emoția ultimului ei meci oficial al Cristinei Neagu, despre moștenirea pe care o lasă handbalului, și despre recunoștința pe care am simțit-o la Gala ei e retragere, una cum n-a mai fost în handbalul feminin.
🎾Ce ne învață revenirea istorică a lui Carlos Alcaraz din finala de la Roland Garros despre a juca punctul din fața ta.
📺Documentarul „Apă și talpă", povestea a nouă alergători de anduranță care și-au propus să traverseze în alergare Via Transilvanica în 25 de zile, e disponibil pe platforma voyo.
⚽️ A început Cupa Mondială a Cluburilor, o competiție care are loc o dată la patru ani. Ediția de anul acesta din SUA e umbrită de politicile de imigrație ale lui Trump.
⚽️ Dintre cele 32 de cluburi prezente la această Cupă Mondială a Cluburilor, Palmeiras are singura femeie președintă. În istoria de 110 ani a clubului brazilian, Leila Pereira este prima femeie care ocupă această funcție.
“It brings two emotions. On one hand, I’m thrilled. On the other, I wish there were more women in football. My joy and my hope are that by seeing me in this position, other women are inspired to pursue their own space in football. This didn’t fall into my lap. It took years and I had to overcome many challenges to get here. It’s no use calling someone an inspiration if you’re not prepared to roll up your sleeves and fight for what you want.” (Leila Pereira)
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Mulțumim, Andreea!