„M-am întors în fotbal diferit”. Povestea bucătarului echipei naționale
David Popovici a încheiat Europeanul din Belgrad cu două titluri și cu timpi care-i dau încredere pentru Jocurile Olimpice.
Bună dimineața!
E ultima dimineață pe care o petrec în Belgrad, unde David a câștigat ieri și finala la 200 de metri liber, cu un nou timp uluitor - 1:43.13 - al cincilea din istorie și cel mai bun al anului. Timp de două lungimi de bazin a fost sub recordul mondial stabilit de Paul Biedermann în 2009 (1:42.00), considerat unul din cele mai dificile de corectat,
„You needed only one second to beat the World Record”, i-a spus aproape dezamăgit unul dintre copiii care l-au așteptat la final în spatele bazinului pentru poze și autografe, cu care a petrecut câteva minute. Să dați click pe filmulețul de mai jos:
Imediat după cursă, ne-a povestit ce și-a propus înainte de start, cât de obosit s-a simțit la final - nu la fel ca la Mondialele din Japonia de anul trecut -, și cum abordează cele cinci săptămâni care urmează până la Jocurile Olimpice: „Nu o să fac nimic special. Adică o să ne pregătim din ce în ce mai mult pentru concurs și o să adaptăm antrenamentele la asta. Nu trebuie decât să fac ceea ce știu să fac. Să nu încerc să schimb nimic, să mănânc la fel, să mă culc la fel de devreme și să am încredere în proces și în mine. Cam asta cred că ar trebui să facă un sportiv în pregătirea, în apropierea unei competiții atât de importante.”
Ce va face diferit e că se va antrena la orele la care sunt programate cursele de la Paris, mai târziu decât la alte competiții. „Am vorbit cu domnul Adi și o să ne apucăm curând să facem antrenamente exact când o să fie calificările, semifinalele, finalele. Dacă trebuie să ne antrenăm la 12 ziua sau 10 noaptea, asta o să facem.”
Nimeni nu funcționează bine sub presiune
Campionatele Europene de la Belgrad reprezintă și ultima șansă de calificare la Jocurile Olimpice. Sâmbătă, Denis Popescu, un înotător de 20 de ani din Reșița, încearcă să realizeze baremul la 100 de metri spate. E o calificare pentru care a muncit mult în ultimii ani, și pe care încearcă s-o obțină din februarie, de la Mondialele de Seniori de la Doha, unde a simțit însă emoțiile unei competiții mari: „N-am simțit în viața mea așa emoții ca la Doha. Nu vreau să mai simt așa ceva și nu cred că o să mai simt. Pot spune că am învățat multe din acel concurs.”
La Belgrad, a concurat deja într-o finală la 50 metri fluture și o semifinală la 50 de metri spate și și-a îmbunătățit treptat timpii. A venit aici să se bucure de fiecare cursă, nu să se concentreze doar pe calificare, pe care o poate obține în ultima sa probă. „Am plănuit să nu ne mai gândim la barem, asta considerăm că a fost o greșeală pe care am făcut-o la Doha, am pus prea multă presiune pe noi. Și nimeni nu funcționează bine sub presiune. Noi dăm maxim, dar viața merge mai departe, nu totul depinde de un barem, nu stă toată viața într-un barem.”
Constănțeanul Patrick Dinu a fost și el aproape de timpul care l-ar fi dus la Paris la 100 de metri liber, dar și el alege să vadă progresul pe care l-a făcut și șansele care-i rămân în viitor decât dezamăgirea: „Nu o să spun dezamăgit, ofticat poate e un cuvânt mai potrivit. Sunt fericit de rezultatele mele în această competiție până în punctul acesta. Dar nu, dezamăgit nu mi se pare un cuvânt potrivit. Jumătate de secundă de barem, până la urmă, e totuși destul de bine. Am 19 ani, sperăm că la Los Angeles o să particip.”
Pentru el urmează acum plecarea în SUA, la Princeton: „De-abia aștept să ajung acolo, să pot să concurez în circuitul colegial. Cred că este cea mai frumoasă experiență din lume în momentul actual și cel mai bun lucru, așa cum am mai spus, pentru a face și școală și sport. Cel puțin pentru următorii patru ani, până în anul 2028, sper să le pot face pe amândouă.”
✍️ Despre drumul lui Patrick în înot și cum a îmbinat sportul cu școala am scris aici.
Povestea lui Andrei Voica, bucătarul echipei naționale
Andrei Voica a regăsit drumul spre fotbal, un vis la care renunțase după o accidentare gravă, din alt rol, cel de bucătar. Acum e la EURO cu Naționala României.
Nimic din ce-și imaginase că înseamnă prezența la un turneu final nu l-a pregătit pe Andrei Voica, bucătarul echipei naționale, pentru ce-a simțit când a coborât din avion în Germania. „Când vezi covorul roșu, vezi autocarul branduit cu Naționala României și știi că reprezinți Naționala României, te simți important. Realizezi că ești la cel mai înalt nivel.”
Pentru Andrei, e un vis împlinit să fie acolo, pentru că fotbalul a fost totul pentru el până la 21 de ani. A făcut junioratul la Școala de fotbal Gică Popescu din Craiova și a jucat până la nivelul Ligii secunde. Era mijlocaș, decar, căpitan de echipă. Dar când s-a accidentat grav la genunchi, a simțit că toată lumea l-a abandonat. Nu știa să facă altceva, așa că a plecat în Spania, cu un ghiozdan în spate și cu 200 de euro împrumutați. Aproape un an a lucrat în construcții, „ca orice român care trebuie să își facă o pâine sau o cămăruță”. Îl sunau părinții și îl chemau plângând înapoi acasă, dar le spunea că vrea să reușească acolo.
„Și acum mă gândesc cum de am rezistat, pentru că am stat și prin parcuri și am făcut și foamea. Dar am avut o familie care a muncit, am crescut cu mentalitatea asta. Mă trezeam dimineața, ai mei deja erau plecați și știam că sunt la muncă. Am plecat de sub pământ și ambiția mea a fost să mă întorc acasă victorios.”
S-a angajat apoi într-o fabrică de pâine și croissante. Nu vorbea bine limba spaniolă, dar a câștigat încrederea patronilor, un tată și un fiu. A făcut croissante, a scos marfă din congelatoare, a făcut distribuție. După doi ani, băiatul patronului a deschis un restaurant de burgeri în Madrid și l-a luat să-i fie mână dreaptă. Împreună au deschis alte restaurante. Își dorea însă să vadă cum e într-o bucătărie profesionistă. Moștenise pasiunea pentru gătit de la mama și bunica lui și îi plăcea să-și gătească după antrenamente. „Voiam mai mult, tot timpul voiam mai mult. Începusem să vorbesc foarte bine spaniolă și am ajuns la unul dintre cele mai bune restaurante. Am început de jos, am curățat cartofi, și până la urmă l-am condus. Am făcut școala de bucătari la Madrid, am făcut școală în Parma, la Academia Barilla. Am avut oportunitatea să lucrez alături de unul dintre cei mai buni bucătari spanioli, Alberto Chicote, și am învățat foarte multe.”
În 2015, a câștigat concursul MasterChef România și a hotărât împreună cu soția să se întoarcă acasă. A deschis un restaurant în Craiova, Nobel Cuisine, chiar dacă mulți i-au spus că orașul nu e pregătit. „Tocmai asta e, că nu sunteți obișnuiți”, le-a spus. „Trebuie să fie cineva care să vă ducă și pe un alt drum.”
Ca fotbalist, nu crede că ar fi ajuns la nivelul ăsta. Era un jucător talentat, dar pe teren, n-a muncit la fel de mult cum a muncit în bucătărie. „Pentru că așa suntem noi, când dăm de greu, atunci tragem. Și atunci eram acasă, eram cu familia, nu trăgeam atât de mult. Dar când m-am văzut sub pământ și am văzut că lucrurile nu sunt așa cum trebuie, poate că am plecat și la o vârstă la care era momentul să plec și să iau hățurile în mână.”
„Am muncit, am suferit foarte mult și până la urmă au venit rezultatele și eu cred că aici trebuie să schimbăm noi. Cred că noi, românii în general, suntem foarte talentați. Nu în bucătărie, în sport, în orice, dar trebuie să lucrăm la mentalitate. Trebuie să schimbăm acolo cipul, trebuie să ne gândim să trecem la un alt nivel.”
„M-am întors în fotbal diferit”
În 2018, a primit propunerea de-a deveni bucătar al echipei Universitatea Craiova și a simțit că i s-a redeschis un drum la care renunțase. Faptul că fusese și el pe teren i-a dat încredere că știe ce are de făcut și cum să vorbească cu jucătorii. „Pentru că proveneam de acolo, proveneam din iarbă, am ce să discut cu ei și au prins încredere.”
Acum trei ani, a ajuns și în bucătăria Echipei Naționale, și a schimbat radical meniul. Nu atât ingredientele, cât modul de preparare. „Nu mai era somonul basic de băgat la cuptor. Am început cu marinările, am adus niște sosuri asiatice, am început niște dressing-uri la salate, unde îmi place foarte mult să folosesc fructul pasiunii. Chiar dacă poate 60-70% meniul era cam același, s-a schimbat felul în care lucrăm.”
Meniul pe care îl pregătește jucătorilor e variat; include 8-10 feluri de salate, brânzeturi, fără mezeluri, poate doar șuncă de curcan. Cam 80 - 85% din carbohidrați sunt integrali - paste integrale sau orez brun. Pe lângă proteinele din surse animale, a introdus și surse vegetale (năut, fasole, linte). Jucătorii au voie și dulciuri, pentru că „zahărul este important înainte de meciuri, la fel ca și cafeaua. Dar nu abuzăm, nu o să vezi frișcă sau savarine, nu există creme.”
Crede că rolul nutriției e tot mai important în viața unui sportiv. „După medicamentație și vitaminizare, cred că bucătăria e cea mai importantă. Tot timpul trebuie să evoluezi, tot timpul trebuie să inventezi ceva nou. (...) De fiecare dată, mă asigur că avem alimente de înaltă calitate. Datorită parteneriatului pe care Federația Română de Fotbal îl derulează de peste 9 ani cu PENNY, furnizor de produse proaspete al echipelor naționale, ne bucurăm de o gamă vastă de produse, de la legume și fructe pline de nutrienți, la proteine premium și cereale integrale necesare pentru sportivii de performanță”.
În prima zi în Germania, le-a gătit una dintre rețetele lor preferate: somon marinat în soia, ghimbir, sweet chilli și usturoi. L-a pregătit împreună cu angajații bucătăriei hotelului din Würzburg unde sunt cazați, după ce a trimis meniurile dinainte, pe mail.
Crede că România poate ieși din grupe. I-a simțit pe jucători uniți și încrezători încă din campania de calificare, când, după un egal cu Belarus, Ianis Hagi i-a zis la masă: „Chef, stai liniștit că ne calificăm, și de pe primul loc.”
„Lumea trebuie să înțeleagă că acești băieți s-au calificat după opt ani de zile prin sacrificii, prin muncă și au dus România iar pe harta europeană și se vorbește și se discută iar de România.”
Să fie alături de ei la un turneu final e un vis împlinit. „Cu o ocazie din asta nu te întâlnești decât poate o dată în viață. Dar să sperăm că nu.”
Rubrică susținută de PENNY. Sponsor principal al Echipei Naționale de fotbal a Romaniei.
Vedere din SUA
Când povesteam în ediția de acum două zile despre numărul mic de spectatori și interes pentru Europenele de Înot de la Belgrad, am uitat să menționez cum a arătat concursul național de selecție olimpică din SUA: peste 22.200 de spectatori au privit din tribunele unui bazin construit într-un stadion de fotbal american din Indianapolis, un record național de audiență pentru un concurs de înot.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.
Mulțumim, Andreea!