Joan Chelimo: „Alerg pentru toate fetele”
Am stat de vorbă la Brașov Running Festival cu Joan Chelimo, atleta naturalizată de România care luptă împotriva violenței de gen.
Weekendul acesta am luat o pauză de la cantonamentul de scris pentru Brașov Running Festival, un eveniment care a adus la Brașov nume importante din elita atletismului, oferind sportivilor români – dar și amatorilor, juniorilor și spectatorilor – șansa să alerge alături de ei, să-i vadă de aproape, să simtă nivelul unei competiții de nivel internațional, organizată acasă.
Evenimentul principal al celor două zile a fost cursa anuală de alergare pe șosea „tRUNsylvania International 10K”, singura din S-E Europei certificată World Athletics Elite Label, aflată în top 10 cele mai rapide competiții de 10 kilometri din lume. Au alergat pe străzile din cartierul Coresi – aflat în zona fostei platforme industriale Tractorul – 60 de sportivi de top, dar și amatori, copii, persoane cu dizabilități sau atleți români, pentru că evenimentul a găzduit și Campionatul Național de 10K. Cursa de elită a fost comentată de Paula Radcliffe, una dintre cele mai bune alergătoare pe distanțe lungi din toate timpurile, ambasadoare a competiției, iar câștigători au fost Loice Chemnung (feminin) si Daniel Kinyanjui (masculin), ambii din Kenya.
Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera de la cursele copiilor: de la prichindei însoțiți de părinți și bunici la juniori legitimați deja la cluburi, încurajați de pe margine de voluntari, organizatori, părinți sau simpli spectatori cu aplauze, pancarte și îndemnuri să nu renunțe. Au ajuns la finish roșii la față, transpirați, răsuflând greu, unii aproape plângând de la efort, dar fericiți când li s-au pus medaliile la gât și au fost îmbrățișați de părinți.
O inițiativă privată, evenimentul a fost lăudat atât de sportivii profesioniști, cât și de amatori, pentru organizarea ca afară, traseul rapid, atenția la detalii și atmosfera generală de sărbătoare a sportului.
Cum poate contribui lumea sportului la schimbare
Festivalul a avut ca invitate speciale trei atlete remarcabile: Constantina Diță, campioană olimpică la maraton la Beijing în 2008, Paula Radcliffe, deținătoarea recordului mondial la maraton timp de 16 ani, și Joan Chelimo, atletă născută în Kenya care reprezintă România, vicecampioană europeană la semi-maraton, și-au spus poveștile în prima zi, într-o conferință de presă.
Au vorbit despre cum au ajuns, din colțuri diferite și relativ obscure ale lumii, în vârful sportului mondial, despre cum văd perioada mai puțin bună prin care trece atletismul românesc, despre importanța unui astfel de eveniment pentru comunitatea locală, dar și despre violența de gen și cum poate contribui lumea sportului la schimbare.
S-a vorbit despre asta mai ales pentru că, recent, o atletă din Uganda a murit în Kenya, unde se antrena, după ce fostul ei partener ei i-a dat foc. Rebecca Cheptegei avea 33 de ani și concurase cu mai puțin de o lună în urmă la Jocurile Olimpice de la Paris, terminând pe locul 44 maratonul feminin. Cheptegei e a patra atletă ucisă în ultimii ani de partenerul ei în Kenya, unde multe sportive sunt exploatate și abuzate de antrenorii sau partenerii lor. Moartea ei a reamintit lumii că niciun nivel de succes nu protejează femeile de abuzuri și că e nevoie de mai multe eforturi, din toate părțile.
Joan Chelimo e printre cele care vrea să aducă o schimbare. A fondat, împreună cu alte sportive, o fundație care luptă împotriva violenței de gen, Tirop’s Angels, în amintirea unei alte atlete olimpice, Agnes Tirop, ucisă de partenerul ei în octombrie 2021, prin care oferă consiliere supraviețuitoarelor și educație tinerelor fete.
„Când Agnes a murit a fost ca un apel de trezire la realitate pentru mine. Violența de gen există, se întâmplă oamenilor din jurul nostru, pe care îi cunoaștem. Nu se întâmplă doar în Kenya sau în Africa, ci peste tot în lume. Eu, ca sportivă, am vrut să schimb asta, să vorbesc despre asta și să lupt pentru egalitate.”
Mai jos, un interviu cu Joan despre cum poate lumea sportului să contribuie la schimbarea acestei culturi a violenței.
INTERVIU Joan Chelimo: „Alerg pentru toate fetele”
Joan Chelimo e una din cele trei sportive născute în Kenya și naturalizate de România în 2021, alături de Delvine Meringor și Stella Rutto. În iunie a câștigat argintul european la semimaraton, deține recordurile naționale la maraton, semimaraton și pe distanta de 10 km (șosea) și spera la un rezultat bun la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de maraton. Cu trei săptămâni înainte de concurs s-a accidentat însă la tendonul ahilian. A vrut totuși să ia startul, dar durerea era prea mare și a abandonat după 37 de minute.
A fost dezamăgită, la fel ca fiica ei de nouă ani, care își dorește mereu s-o vadă câștigând. „A fost greu pentru ea, dar i-am spus că acesta este sportul, că nici cel mai bun maratonist nu a putut obține o medalie, pentru că îl cunoaște pe Eliud Kipchoge, care nu a putut termina cursa. Am încercat să o fac să înțeleagă că în viață uneori nu poți obține ceea ce îți dorești”, mi-a povestit Joan la Brașov, unde a vrut să fie prezentă, deși nu a putut să alerge. A încurajat celelalte sportive de pe margine și a stat de vorbă cu tinere atlete din România care i-au cerut sfaturi, purtând un tricou cu numele atletelor omorâte în ultimii ani în Kenya.
Joan a văzut în alergare șansa la o educație mai bună. Locuia într-un sat fără apă potabilă și electricitate și mergea zilnic la cel mai apropiat râu, de unde aducea apă acasă pentru familia ei. Știa că sportul i-ar putea aduce o bursă în SUA, pe care primit-o, dar nu a avut bani pentru documente și pentru testul de limbă, așa că n-a plecat. A continuat să se antreneze și a început să câștige concursuri. Din primii bani, și-a făcut pașaport, apoi a plătit taxele școlare pentru două dintre surorile ei.
La 25 de ani, a devenit mamă, așa că acum aleargă în primul rând pentru fiica ei, dar și pentru toate fetele care o privesc și pentru femeile care sunt în pericol.
Povestește-mi un pic cum a fost experiența de la Jocurile Olimpice și ce urmează după ce te recuperezi.
Destul de emoționantă, pentru că eram pregătită, dar în timpul pregătirii m-am accidentat. Am avut o problemă cu tendonul lui Ahile și lucrurile nu au mers conform planului. Am încercat totuși să concurez, mi-am spus că trebuie să fiu o luptătoare, dar durerea a fost prea mare. A fost o dezamăgire, dar nu pot face nimic, acesta este sportul. Acum încerc să mă fac bine și apoi mă voi întoarce la antrenamente.
În aprilie urmează un Campionat Mondial de alergare pe șosea în aprilie, iar în septembrie sunt Campionatele Mondiale de la Tokyo. Acesta este marele meu obiectiv. Cu siguranță vreau să alerg și la Los Angeles, dar nu îmi place să vorbesc despre următorii patru ani. Prefer să îmi stabilesc obiective mai mici și apoi vom vedea cum merge.
Ce înseamnă pentru tine să concurezi pentru România?
Înseamnă foarte mult, pentru că mi-a oferit foarte multe oportunități. Am câștigat, de exemplu, medalia de argint la Campioantele Europene, și chiar și acum, când sunt accidentată, au grijă de mine în ceea ce privește tratamentul. E una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat, chiar dacă nu a fost o decizie ușoară, pentru că soțul meu este în Franța și a vrut să merg acolo. Dar cum antrenorul meu e român (n.r: Carol Șanta), a fost decizia potrivită.
Cum te-a primit comunitatea sportivă de aici?
Până acum totul este bine, primesc susținere din partea Federației și Comitetului Olimpic. Sper să mă conectez mai mult cu oamenii, cred că atunci când voi vorbi limba va fi mai ușor. Dar deja simt spiritul și iubirea românilor, am simțit-o și acum, când am văzut-o pe Constantina Diță – e prima oară când ne cunoaștem –, a fost foarte drăguță și m-a încurajat mult.
Constantina mi-a oferit speranță și motivație, având în vedere vârsta ei când a câștigat maratonul feminin. Îți arată că în sport nu există nicio limită, că vârsta nu e așa importantă, trebuie doar să-ți păstrezi disciplina și consecvența și, dacă ești norocos, să ai o zi bună.
Cum a fost de-a lungul timpului experiența ta ca sportivă în Kenya?
Sunt lucruri bune, dar și lucruri dificile. E foarte frumos să depășești provocările și să reușești pe scena internațională, e încurajator când vezi fete din sat care se luptă pentru viața lor și reușesc. Dar este, de asemenea, foarte greu când ești femeie, sunt multe dezechilibre de gen și norme culturale care ți se împotrivesc.
Recent au fost ucise sportive care vor doar să își trăiască viața, se bucure de viața lor, să fie independente. Asta se întâmplă și pentru că rolul femeilor se schimbă, devin mai puternice și mai independente, iar partenerii lor nu sunt de acord cu asta, pentru că ele încep să dețină proprietăți, încep să fie stabile din punct de vedere financiar și nu mai depind de ei.
Ce crezi că poate face comunitatea sportivă pentru a ajuta?
Cred că se poate crește gradul de conștientizare și de educație, pentru că atunci când fetele sunt educate și se simt mai puternice, să le fie mai ușor să ia decizii cu privire la cu cine să se căsătorească, astfel încât relația sau căsătoria lor să se bazeze pe dragoste, nu pe bani, deoarece majoritatea sunt folosite ca proprietăți.
Apoi, ar trebui să existe unele politici de safeguarding care să ghideze și să ajute femeile din sport. Cred că trebuie să existe și mecanisme de raportare sigure și confidențiale, ca în cazul în care ele trec prin situații de abuz să poată raporta organizațiilor sportive.
Și cred, de asemenea, că organizațiile sportive ar trebui să colaboreze cu federațiile și guvernele, să existe un sistem de justiție mai echitabil, pentru că altfel li se oferă curaj altor agresori, dacă văd că ceilalți nu sunt pedepsiți, pentru că unii sunt încă în libertate. Și, de asemenea, stigmatizează supraviețuitoarele, pentru că se tem să raporteze. În principiu, e vorba de multă educație.
La nivel de insfrastructură, de oportunități și egalitate pentru sportive, cum simți că e acum în atletism?
Simt că ar trebui să fie mai bine. În timpul generației mamei mele, și ea alergătoare, nu exista egalitate și, ca să fiu sinceră, e din ce în ce mai bine, pentru că vedem acum, nu doar în atletism, cum femeile devin lidere. Dar cred că ar trebui să se facă mai mult, pentru că există încă un decalaj.
Cred că ar trebui să existe tabere de pregătire doar pentru sportive, și o mai bună pregătire a antrenorilor și mai ales a femeilor antrenoare. Să fie mai multe antrenoare, mai multe fizioterapeute, astfel încât fetele să se simtă în siguranță. De exemplu, atunci când sunt în perioada menstruației, să nu se simtă rușinate să spună clar prin ce trec.
Există încă multă stigmă în legătură cu acest lucru, și antrenori care țipă la fete atunci când acestea nu se descurcă bine din cauza asta. O antrenoare femeie ar înțelege mai bine. Chiar și fizioterapeuții, știi? În Kenya, nu există niciun fizioterapeut femeie, iar uneori fizioterapeuții profită de ele pentru că nu au bani să plătească.
De ce e important pentru tine să vorbești despre toate astea?
Vorbesc despre asta tot timpul, pentru că avem nevoie ca vocile noastre să fie auzite. Cineva trebuie să se ridice și să spună ceva despre asta. Pentru că eu sunt în acest sport, acest sport este ceea ce m-a făcut cine sunt, și îmi doresc o schimbare. Am o fiică și vreau ca, dacă ea ar face sport sau atletism, lucrurile să fie mai bune și mai corecte. Fac asta pentru următoarea generație, pentru toate femeile.
„Mă întreabă lumea de ce alerg. Când ajung în punctul în care simt că s-a scurs toată energia din mine, mă întreb: de ce fac asta? Da, iubesc asta, dar câte fete inspiră? Știu că alerg pentru un motiv, alerg pentru toate fetele. Alerg pentru femeile care sunt abuzate. Și asta mă ajută să continui.”
Fiecare kilometru contează
Dacă alergi, poți contribui și tu la o schimbare prin aplicația Alergado, creată de Radu Restivan, fondatorul comunității 321sport. În fiecare lună, se propune un target de kilometri pentru toți utilizatorii: dacă aceștia aleargă împreună distanța propusă, o companie va dona pentru o cauză caritabilă, fie ea socială, din educație, mediu sau sănătate.
În luna septembrie, comunitatea își propune să alerge 200.000 de kilometri pentru Asociația Climb Again și Lotul Național de Paraclimbing, care speră să reprezinte România la Jocurile Paralimpice din 2028. Dacă se atinge targetul, brandul de produse lactate bogate în proteine Stay Strong le va sprijini o parte din pregătire. 🏃 Orice alergător care downloadează aplicația din Google Play sau App Store își poate transforma fiecare kilometru într-o donație.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.