Gimnastele României își caută vocea
„Adevărata durere e să simți că ai dat totul unui sistem învechit care, în loc să ne protejeze și să ne asculte, ne lasă în urmă fără niciun motiv.”
Bună dimineața,
Cred că pe toți ne-a întristat și revoltat tot ce-am citit despre gimnastică în ultimele săptămâni – trauma din copilăria Sabrinei Voinea și a altor gimnaste antrenate în trecut de Camelia Voinea, mama Sabrinei; faptul că nu vorbim despre o antrenoare din comunism sau din anii 90, ci de cineva din lotul național actual, care anul trecut a reprezentat România la Jocurile Olimpice; că după ce s-a scris și s-a vorbit atât de mult despre abuzuri, despre politici de protecție și siguranță a copiilor sportivi, încă auzim, în 2025, că „performanța cere sacrificii” și încă punem încă egal între disciplină, efort, sacrificii și violență. Și că organizațiile care ar trebui să protejeze sportivii nu doar că nu o fac, dar nici nu reacționează după ce devine clar că nu au făcut-o.
Singura sursă de speranță, pentru mine, e curajul sportivelor din această generație. Întâi, al Denisei Golgotă, de la care a pornit tot acest val de dezvăluiri, documentat atât de bine de Golazo. Revenită în gimnastică după cinci ani, Denisa (23 ani) a fost cea care, la întoarcerea de la Campionatele Mondiale de Gimnastică din octombrie, pe aeroport, singură în fața televiziunilor, a povestit că a depus o plângere pentru hărțuire împotriva unei colege care a amenințat-o că i-ar da „pumni în gură până mă desfigurează şi am nevoie de operaţii estetice”, plângere care a fost ignorată de Federația Română de Gimnastică. A mai vorbit de tratament discriminatoriu și de faptul că Federația favorizează o singură gimnastă.
Nu e ușor să deschizi un astfel de subiect în mod public, mai ales într-un sistem obișnuit să protejeze abuzatorii, nu victimele. În săptămânile care au urmat s-a văzut cât de important a fost gestul ei, care le-a dat și altora putere să dezgroape amintiri care au dus la expunerea metodelor de antrenament ale Cameliei Voinea: întâi prin declarații sub anonimat ale mai multor foste gimnaste, apoi prin imagini video care o arată pe Sabrina la 8-9 ani, plângând și spunând că nu mai poate continua exercițiul la paralele. Mama-antrenoare o bruschează și o forțează să continue: „Du-te dracu’! Ce să-ți fac eu dacă ești proastă? Continuă, fără număr!”.
Au fost și în trecut sportive care au expus cruzimea din sălile de gimnastică, despre care am scris pe larg. Dar mereu s-a găsit un mod de-a le acoperi sau izola, tocmai pentru că nu au existat sisteme de control și mecanisme de protecție, și mai ales o dorință reală de a schimba cultura violenței în care au crescut gimnastele-copii cu performanțele cărora ne-am mândrit.
„Vorbim dintotdeauna că în gimnastică sunt abuzuri”, mi-a spus acum câțiva ani jurnalista Denisa Morariu-Tamaș, co-regizoarea documentarului Fata de Aur despre încercarea Andreei Răducan de a-și recupera titlul olimpic de la Sydney, documentar care arată și atmosfera apăsătoare de la antrenamente. „Și nu doar în gimnastică. Sportul cu minori e sport abuziv, să educi un copil să facă ce vrei tu, să înțeleagă la 10 ani că trebuie să muncească nouă ore pe zi, nu cred că e ușor. Și cred că noi, ca societate, încă ne batem copiii. Iar oamenii aceștia erau ca și părinții lor”. Morariu-Tamaș a simțit că scenele din film care arată metodele dure de antrenament au făcut comunitatea gimnasticii să simtă că au pătruns prea adânc în familia ei. „Toți vorbesc de familia gimnasticii, e ca o castă, ca-n orice sport. Au trăit acolo mai mult decât acasă la ei. Dar mi-am dat seama că nu e familia gimnasticii, sunt niște oameni plătiți de statul român să antreneze copii. Eu cred că e de interes public ce se întâmplă acolo.”
Tocmai pentru că e de interes public nu poți să vezi imaginile cu Sabrina și să ridici din umeri, ca Ion Țiriac, care spune că „o mamă are dreptul, din toate punctele de vedere, să-și crească copilul așa cum crede”. Când ești mamă-antrenoare, plătită din bani publici, ar trebui să existe mecanisme care să te poată opri. (Sabrina are deja 18 ani.)
Dar în România nu există, iar în spatele unei comunități închise cum e cea a gimnasticii sunt orgolii și tabere care se luptă pentru putere, prea puțin interesate de binele sportivelor. O parte din acestea au fost dezvăluite de foștii antrenori ai lotului olimpic, olandezii Patrick Kiens și Daymon Jones, cei care au calificat echipa feminină la Jocurile Olimpice din 2024 după o absență de 12 ani și care s-au lovit și ei de tot felul de jocuri de culise.
„Nicio zi plictisitoare în gimastica din România”, au spus într-un interviu pentru podcastul internațional GymCastic, unde au vorbit despre dezbinarea și dinamicile de putere din interiorul federației, despre mentalitățile învechite, despre cât de protejată e Camelia Voinea și presiunile puse de aceasta ca Sabrina să fie favorizată, și despre cum, după o perioadă în care părea să existe o dorință de schimbare, la conducerea sportului a revenit un leadership de modă veche.
„Cei de la putere cred că încă pot face lucrurile așa cum le făceau înainte, nu văd că gimnastica s-a schimbat și se schimbă rapid, și cred că ei încă stiu cum se procedează. Și e păcat, pentru că fetele vor să fie bune, vor să facă tot ce ține de ele. Gimnastele sunt la fel peste tot”, a spus Daymon Jones.
Denisa e cel mai bun exemplu al acestei schimbări: arată că gimnastica se poate practica și la maturitate, în condiții decente, fără să accepți cu capul plecat nedreptățile. „Ai o gimnastă adultă care vrea să revină, e finalistă europeană și mondială, și nu o inspiri să continue, pentru că poate fi un model pentru alte gimnaste române să continue și la maturitate”, spune Patrick Kiens. „Dacă nu te califici la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (2028), știm cu toții că va mai dura 20 ani până vei mai avea o șansă să te califici, e finalul pentru gimnastica românească. Și e foarte trist, pentru ca nu e nevoie să se întâmple așa.”
Solidaritatea unei generații
Actualul președinte al Federației, Ioan Suciu, care e și nașul de cununie al Cameliei Voinea, a spus inițial că nu știa de plângerea Denisei, făcută pe 6 august. După câteva zile, s-a răzgândit: știa, dar nu a vrut să perturbe pregătirea pentru Campionatul Mondial – pentru că, din nou, competiția era mai importantă decât siguranța sportivelor. A anunțat apoi o investigație a Comisiei de Disciplină (din care fac parte doar două persoane), care încă nu a avut loc.
„Din păcate, în prezent, în majoritatea federațiilor sportive comisiile de disciplină/etică sunt compuse din persoane din cadrul federațiilor și/sau se află sub influența conducerii federației. Adică există riscul unor decizii subiective sau unidirecționale”, mi-a spus Florina Grigoras, reprezentantă a Asociației Române pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor, în interviul de mai jos.
Între timp, înainte să existe un raport al Comisiei de Disciplină, Federația a anunțat că desființează loturile naționale, ceea ce înseamnă că sportivele trebuie să se întoarcă la cluburile la care sunt legitimate, unele în alte orașe. Până acum, ele se antrenau la Lia Manoliu, împărțite în două grupe: Sabrina, antrenată de mama ei, cu propriul staff (antrenor secund, maseur, coregraf și medic), iar Denisa Golgotă, Mara Ceplinschi, Amalia Ghigoarță și Anamaria Mihăescu, antrenate de Corina Moroșan, cu alt staff (antrenor secund, medic, coregraf, maseur și un kinetoterapeut part-time). Dezvăluiri recente au arătat mai multe situații conflictuale între cele două grupuri, în care Voinea cerea – cu injurii și amenințări – ca Sabrina să aibă prioritate.
Decizia de desființare nu o afectează astfel pe pe Voinea, care ar continua s-o antreneze pe Sabrina la CSM Constanța, unde sunt legitimate. Le afectează însă pe toate celelalte, care nu s-ar mai putea antrena cu Corina Moroșan, care a făcut parte din staff-ul celor doi olandezi anul trecut și a antrenat o perioadă în Marea Britanie, cu care ele își doresc să continue. Întoarcerea la cluburi le-ar afecta atât cariera sportivă, cât și continuarea studiilor: sunt fie în clasa a XII-a, fie la facultate în București, iar transferul în mijlocul anului e complicat.
Ce e remarcabil e că gimnastele din actuala generație par să nu mai accepte în tăcere decizii care le fac rău. Toate patru, împreună cu Ella Oprea (care se antrenează cu lotul de la Deva și ar trebui să schimbe și ea școala și antrenorii) au adresat un memoriu președintelui Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei. În documentul obținut de Golazo, ele acuză în termeni duri Federația pentru modul în care le-a tratat:
„FRG nu doar că ne-a aruncat la coșul de gunoi, FRG își bate joc de munca noastră, ne zdrobește visele după toți anii investiți în sportul acesta. Nu ni s-a luat doar scopul și direcția, ci și respectul. Este inuman sa fim aruncate de pe o zi pe alta în stradă cu bagajele”.
❤️🩹„Adevărata durere este să simți că ai dat totul unui sistem învechit, care nu are în centru bunăstarea sportivilor, și care, în loc să ne protejeze și să ne asculte, ne lasă în urmă fără niciun motiv, fără nicio explicație. Că am dat totul unei țări care parcă e spectatoare la abuzuri și discriminări fără să ia vreo atitudine. E strigătul unei generații care refuză să fie tratată ca o povară, ca o piesă a unui sistem imoral, care refuză să fie abuzată, nedreptățită și umilită”, scriu sportivele, citate de Golazo.
E un gest rar în gimnastica românească, care impresionează nu doar prin curaj, cât mai ales prin solidaritate. Nu mai e vorba de o singură voce, ci de cinci, și sper să fie tot mai greu de ignorat.
INTERVIU: Cadrul legislativ sportiv român nu este pregătit pentru a gestiona cazuri de abuz sau hărțuire
Înființată anul trecut, Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor monitorizează astfel de cazuri și sprijină sportivii în dialogul cu federațiile, cluburile și autoritățile. Își propune să contribuie la schimbarea culturii sportive și să promoveze standarde moderne de protecție a sportivilor și politici publice adaptate realităților actuale. Florina Grigoras, consultantă în afaceri publice, mi-a povestit mai multe despre ce fac.
Cum vedeți situația Sabrinei Voinea, cine ar trebui să intervină și ce măsuri ar putea fi luate?
Situația Sabrinei nu este un caz izolat, ci oglindește realități care se repetă în sportul românesc, mai ales în discipline unde tradițional relația antrenor–sportiv este una foarte verticală (ierarhică, autoritară). Pentru mulți sportivi, lipsa unei culturi a dialogului și absența unor mecanisme accesibile de protecție îi determină să creadă că orice comportament al adultului din fața lor este „normal” pentru performanță, chiar și atunci când instinctiv simt că ceva este în neregulă.
În asemenea situații, primul pas trebuie să fie întotdeauna sesizarea Federației sportive, iar aceasta are obligația să activeze de urgență comisiile de Disciplină. Noi promovăm existența unei comisii de Etică, nu neapărat de Disciplină, pentru că accentul în sport trebuie să fie mai mult pe Etică și Integritate, valori absolut esențiale și care trebuie să se regăsească în toate deciziile. Este esențial ca aceste comisii să fie funcționale, independente, echidistante și să ofere încredere celor „anchetați”.
În lipsa unei intervenții prompte sau atunci când răspunsurile sunt întârziate, demersurile trebuie extinse către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Agenția Națională pentru Sport (ANS), pentru a asigura derularea unei anchete corecte.
Ce lipsește din sportul românesc pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete sau să fie gestionate mai bine?
Sportul românesc are nevoie de o schimbare de paradigmă: de la mentalitatea „așa se face performanță” sau „bătaia e ruptă din Rai” către un model modern, bazat pe educație, comunicare și respect.
În multe sporturi – iar gimnastica este unul dintre exemple – practici considerate cândva „metode de antrenament” sunt astăzi recunoscute ca generatoare de frică, anxietate și, în unele cazuri, traumă. Există sportivi diagnosticați cu PTSD – Tulburare de Stres Post Traumatic după experiența lor ca juniori, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreg sistemul.
Lipsesc programe consistente de mental health în sport, adaptate copiilor și adolescenților; mecanisme reale de safeguarding și raportare a abuzurilor; formarea antrenorilor în comunicare, leadership și gestionarea relației cu minorii; un sistem instituțional care să trateze rapid, transparent și prioritar orice sesizare; consecvență în aplicarea regulilor – fără excepții și fără tolerarea abuzului de putere.
Totodată, autoritățile trebuie să intervină ferm și la timp atunci când într-o federație există derapaje sau când sportivii sunt împiedicați nejustificat să își exercite drepturile sportive.
Ce poate face Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor în astfel de cazuri?
ARADS a fost înființată tocmai pentru că, până recent, sportivii din România nu aveau o instituție independentă căreia să i se adreseze în momente de vulnerabilitate sau abuz. Ei simțeau că nu au voce, iar mecanismele existente erau greu accesibile sau lipsite de încrederea necesară.
În prezent, Asociația noastră gestionează o serie de sesizări din cadrul mai multor federații sportive. Din păcate, se pare că avem de-a face cu un fenomen generalizat și un sistem nefuncțional, în care lipsesc mecanismele de evaluare, control, corecție și în final sancțiune în cazurile de abuz, discriminare, hărțuire.
Este regretabil că, în toate cazurile pe care le gestionăm, sportivul/sportivii au fost cei găsiți vinovați.
Sistemul legislativ nu are mecanisme clare de punere în aplicare, iar din păcate instituții precum ANS și COSR au pârghii limitate de intervenție și control.
Am întocmit zeci de sesizări referitoare în principal la situația abuzurilor din gimnastica ritmică (cazurile de acolo fiind primele semnalate Asociației noastre) către ANS, COSR, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Național al Discriminării, Avocatul Poporului, Protecția Copilului, precum și forurilor internaționale precum Gymnastic Ethic Foundation, cu care colaboram constant. Am sesizat chiar organele de urmărire penală în cazul suspiciunii săvârșirii unei infracțiuni, caz care a dus la suspendarea antrenoarei acuzată de abuz fizic.
Din păcate, la multe sesizări încă nu am primit răspuns, sau răspunsuri parțiale. Dar au existat și situații în care COSR a dispus o serie de măsuri la nivelul Federației Române de Gimnastică Ritmică, iar ANS a dispus suspendarea temporară a finanțării Federației. Dar aceste măsuri nu au condus din nefericire la rezolvarea situației. Este nevoie de intervenții mult mai ferme și sancțiuni pe măsura faptelor comise.
Cadrul legislativ sportiv român nu este pregătit sau, mai bine spus, este depășit pentru a gestiona cazuri de abuz sau hărțuire. Există la nivel declarativ și scriptic politici sau regulamente de safeguarding, dar la nivel pur formal, fără a fi descrise mecanisme concrete de gestionare sau sancționare. Din nefericire, singurele modalități prin care se pot demonstra fapte abuzive sau chiar infracțiuni sunt reprezentate de sesizarea organelor de cercetare penală sau acționarea în instanță.
Asociația noastră este recent operaționalizată, confruntându-ne cu piedici în instanță din partea casei de avocatură a Federației Române de Gimnastică Ritmică, care a încercat să blocheze înființarea asociației. Am purtat și purtăm discuții cu oficiali și decidenți din cadrul forurilor tutelare sau a instituțiilor de coordonare pentru a găsi soluții legale pentru cazurile de discriminare, hărțuire și abuz din sport. Realizăm campanii de informare, conștientizare, sensibilizare privind drepturile sportivilor. Suntem la început de drum, avem voință, știință, disponibilitate, dar din păcate suntem deocamdată un colectiv restrâns.
Colaborăm cu un colectiv de psihologi, specialiști în drept sportiv, foști sportivi, foști oficiali sau reprezentanți ai unor instituții sportive din România si încercăm să realizăm prin resurse proprii ceea ce alte instituții nu reușesc pe banii statului. Suntem la curent cu cazul Sabrinei Voinea, îl monitorizăm cu atenție și ne dorim să discutăm cu sportivele implicate pentru a le oferi suportul de care au nevoie, printr-o abordare multidisciplinară. Dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă ni se solicită oficial sprijinul, așa cum au făcut toți cei care au apelat la noi.
🥇În pragul Anului Nadiei
Faptul că tema abuzurilor transmise transgenerațional în sportul românesc a revenit în prim-plan în pragul marii sărbători a Nadiei Comăneci de anul viitor mi s-a părut întâi ironic, apoi cu atât mai potrivit. Pentru că ne arată că tăcerea menținută de generația ei și de cele care au urmat nu face decât să perpetueze astfel de mentalități, să creeze noi victime care devin abuzatori (Camelia Voinea s-a format, uman și sportiv, în gimnastica anilor 80) și să justifice cultura gloriei cu orice preț.
„Ce nu vreau să-mi amintesc, nu-mi amintesc. E un talent românesc”, glumea Nadia în documentarul despre Andreea Răducan, într-o discuție despre trecutul lor sportiv. „Se numește memorie selectivă”, o completează soțul ei, fostul gimnast Bart Conner. „E expertă în asta.”
Probabil că n-o să primim niciodată de la ea, nici de la altele din acele generații, această recunoaștere și acceptare, oricât de utile ar fi. E un proces personal care face parte din mecanismul de supraviețuire al fiecăreia, scriam în articolul din DoR. Dar putem face mai bine, ca sisteme sportive și ca societate, pentru actualele și viitoarele generații.
„Dacă dorim ca Anul Nadia Comăneci să fie cu adevărat o sărbătoare a valorilor sportului românesc, trebuie să punem în centru protecția, demnitatea și drepturile sportivilor”, transmitea Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor. „Doar așa putem spera la o reformă reală și la un viitor curat al sportului din România. Lipsa unei reacții ferme și echitabile din partea autorităților ar compromite nu doar credibilitatea, ci și sensul profund al acestui proiect remarcabil de țară.”
Mulțumesc tuturor celor care contribuiți la scrierea acestui newsletter printr-o donație recurentă sau cu o cafea simbolică. Încrederea voastră contează mult.
Timeout
Alte recomandări din lumea sportului. Rubrică susținută de eMAG.
💡Să ne bucurăm de lucrurile simple pe care ni le oferă viața, spune Cristi Chivu într-un discurs ce pare decupat dintr-un episod din Ted Lasso.
🏃Dacă nu există, pot să fac. Povestea celui mai popular club de alergare din Iași.
⚽️Fotbaliștii profesioniști sunt de aproape șapte ori mai susceptibili să dezvolte o problemă legată de jocurile de noroc, prin comparație cu populația generală.
🏃♀️„Un drog foarte sigur și sănătos”: ce ne pot învăța ultramaratoniștii despre viață,
🌍Beth Mead, atacanta echipei Arsenal și a naționalei Angliei: „Dacă nu ne adaptăm schimbărilor climatice, fotbalul va deveni un privilegiu, nu un drept”
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Problema abuzurilor in sport, mai ales asupra unor copii, e una delicata, o rana deschisa. Si va ramane asa, atat timp cat va persista ideea ca performanta e un scop in sine, nu un rezultat natural al unor eforturi asumate.
Foarte bun articol : documentat, curajos, empatic. Speram si cu ecou, pentru ca Andreea are talentul natural de a scrie din inima pentru inima.
Mulțumim mult, Andreea!