Fiecare vis are nevoie de o echipă
De ce contează că gimnasta Ana Bărbosu va studia la Universitatea Stanford.
Bună dimineața,
În loc de rezoluții, o invitație să privim reinventările cu entuziasm, de la un septuplu campion mondial care a schimbat anul acesta echipa, după 12 ani. Lewis Hamilton a trecut, surprinzător pentru mulți, de la Mercedes, cu care a câștigat șase din cele șapte titluri mondiale, la Ferrari. Spune că a fost cea mai grea decizie pe care a luat-o, dar simțea nevoia unui nou capitol.
„Pentru toți cei care se gândesc la următoarea lor mișcare în 2025: îmbrățișați schimbarea. Fie că schimbați industria, învățați o nouă abilitate sau doar vă asumați noi provocări, amintiți-vă că reinventarea este puternică. Următoarea oportunitate este întotdeauna la îndemână. Să fie 2025 un an în care să îmbrățișăm noi oportunități, să rămânem înfometați și să mergem înainte cu intenție”, a scris pe LinkedIn pe 3 ianuarie, lângă hashtagul #newjob.
Hamilton are cele mai multe titluri mondiale din istoria Formulei 1 (7, la egalitate cu Michael Schumacher), cele mai multe victorii (105) și cele mai multe prezențe pe podium (202). Parteneriatul său cu Mercedes a fost cel mai lung și de succes din istoria Formulei 1. „Every dream needs a team” e clipul și mesajul frumos cu care Mercedes și-a luat la revedere.
Sigur că e mai ușor să îmbrățișezi schimbarea când ești celebru și milionar, dar pilotul britanic, care tocmai a împlinit 40 de ani și vine după o perioadă dificilă, are lucruri de demonstrat.
🏃Mulțumesc tuturor pentru răspunsurile primite la concursul din decembrie. Las mai jos o vedere din Timișoara pe care am primit-o de la Lucian Mircu, activist cinefil și co-regizor al documentarului Apă și Talpă, despre povestea care i-a dat speranță în 2024:
„Îl văd destul de des la stadion, dar nu se oprește niciodată să mă salute când e pe pistă. Mă salută din alergare. N-are timp de povești. Se pregătește pentru Campionatul Mondial și alte competiții pentru atleții masters. E tatăl unui prieten și e recordman național la categoria de vârstă. A fost sportiv în tinerețe și de câțiva ani s-a reapucat de performanță. Branislav Ciocov are peste 65 de ani. Când îl văd cum zburdă pe turnantă, mă rușinez în zilele în care n-am chef de alergat. Îl însoțesc pe fiul meu de două ori pe săptămână la antrenament pe stadionul „Știința" din Timișoara, așa că deseori alerg și eu. Alerg și pentru că mă inspiră domnul Ciocov. În primul rând el este dovada vie că poți fi campion la orice vârstă și, în al doilea, că sportul are uneori puterea de a opri timpul în loc. În 2025, vreau să opresc și eu timpul.”
De ce contează că Ana Bărbosu va studia la Stanford
Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a anunțat la începutul anului că a fost admisă la Universitatea Stanford din Statele Unite, unde va studia din toamnă. E prima gimnastă crescută în România care face acest pas și care va concura în campionatul universitar american. (Colega ei de generație și de lot olimpic, Lilia Cosman va studia și ea de anul viitor la Michigan State University, dar Lilia e născută în SUA, chiar în Michigan, din părinți români. Acolo a început și a practicat gimnastica până la 15 ani, când s-a mutat în România să se antreneze cu lotul național de junioare, apoi cel de senioare, pentru visul de-a participa la Jocurile Olimpice, pe care l-a îndeplinit vara aceasta. În tot acest timp, a făcut liceul online.)
Ambele vor reprezenta în continuare România în competițiile internaționale, dar se vor antrena și vor studia la universități de elită și vor concura în campionatul universitar american, unde Ana o va întâlni pe reprezentanta UCLA Jordan Chiles, care așteaptă rezultatul recursului făcut la Curtea Supremă a Elveției privind medalia de bronz de la Paris.
Ana a fost ghidată în procesul de admitere de Crazy Rich Athletes, o organizație non-profit fondată de foști sportivi profesioniști care ajută tineri sportivi români să aplice pentru burse sportive la universități din străinătate. Până acum, au ghidat cu succes 16 tineri din sporturi diferite: înot, canotaj, polo, scrimă și acum, gimnastică.
Alegerea ei arată mult curaj, o gândire orientată spre viitor și dorința de-a cunoaște lumea, dincolo de sala de antrenamente, și poate schimba puțin felul în care e privit în România drumul spre performanță, mai ales într-un sport obișnuit să țină gimnastele în cantonament 11 luni pe an. Campioana olimpică și mondială Andreea Răducan mi-a povestit că atunci când a părăsit cantonamentul de la Deva, la 19 ani și jumătate, nu știa cum se plătește o factură sau cât costă o pâine. Nu citea ziarele, nu fusese niciodată la un concert, iar la cinema văzuse un singur film. Nu-și cunoștea colegii de la facultate și nu știa despre ce altceva să vorbească cu ei, în afară de gimnastică, pentru că de la patru ani, nu făcuse altceva.
Sigur că lumea s-a schimbat și o astfel de izolare nu mai funcționează, dar felul în care e gândit sportul de performanță în România nu încurajează, de cele mai multe ori, parcurgerea unui drum academic în paralel cu cel sportiv, decât prin eforturi individuale. O spune chiar Ana, care își dorea să studieze altceva decât Educație Fizică și Sport, alegerea cea mai comună, dar nu a simțit că mediul sportiv din România, cu focusul strict pe orele de antrenamente, ar ajuta-o:
„Noi avem un program foarte încărcat. Nu putem să avem un program de facultate normală și să susținem și ritmul de antrenamente pe care ni-l cere un sport de performanță. Așa am ajuns la concluzia că știu multe gimnaste care au continuat gimnastica și au făcut Facultatea de Sport și au putut să le combine pe amândouă, însă pentru mine Facultatea de Sport nu reprezintă un subiect prin care să mă simt satisfăcută pe parte academică”, a povestit într-un interviu pentru Vorbitorincii.
„Îmi doresc să fac altceva, să am un viitor complet separat de sport când nu o să mai fiu în stare să practic gimnastica. Și Facultatea de Drept, toată lumea știe că nu este o facultate care să-ți dea flexibilitate să faci extrem de multe lucruri pe lângă, să merg în fiecare zi la antrenamente și la facultate și toată programa pe care trebuie să o învăț. Îmi este foarte greu să cred că există posibilitatea să le combin pe amândouă, în momentul în care în România nu s-a mai întâmplat ca o gimnastă care să continue cu gimnastica să facă și altă facultate decât cea de sport. Dar în afară există atâtea gimnaste care au mers la colegiu, au continuat cu gimnastica de colegiu, în cadrul unei facultăți, și au avut o carieră formată complet diferit, nu în sport sau gimnastică sau în medicină, drept, economie.”
Alegerea dintre sport și școală e una din problemele sportului românesc, și e una care n-ar trebui să existe, spune și fostul baschetbalist Virgil Stănescu, care prin programul GO Scholarship încearcă să ajute juniorii să-și construiască o carieră în sport fără să neglijeze școala. A avut și el un diriginte care i-a spus că e bun la baschet și poate ar trebui să se axeze pe asta, că poate o să facă bani din sport, dar cu doi părinți ingineri, n-a neglijat niciodată educația. Când a avut ocazia să plece în SUA cu o bursă sportivă n-a stat pe gânduri și spune că experiența de acolo l-a schimbat.
„Aveam oferte să joc în Spania, Ungaria și Germania. Aveam oferte concrete și din România, echipele îmi ofereau mașini, bani, lucruri foarte atractive pentru vârsta respectivă. Totuși, am ales să mă duc la colegiu fără bani, dar cu convingerea că mă va ajuta pe viitor. Cred că un mare plus în cariera mea a fost că am putut să mă uit la beneficiul viitor.”
Liceul sportiv, mai spune, n-ar trebui să fie o opțiune decât dacă ai o vocație pentru sport și vrei să devii, poate, instructor sportiv. „Așa cum vrei să devii ospatar sau orice meserie de vocație. Nu înseamnă că dacă faci sport trebuie să te duci la liceu sportiv, sau că vei rămâne în sport; poate devii arhitect, poate devii manager, poate devii medic. Îți limitează accesul la alt tip de profesie.”
✍🏻 Despre cum l-a ajutat și schimbat experiența din SUA mi-a povestit aici.
Pe lângă aspectul educațional, astfel de burse oferă șansa de a face parte din programe sportive cu tradiție, cu infrastructură și campusuri spectaculoase, cu antrenori cu experiență și alături de alți sportivi de nivel înalt. E însă o alegere individuală, care pentru unii sportivi poate fi potrivit, pentru alții nu. Pentru unii a fost șansa de a continua să facă sport. Dacă nu pleca în SUA, înotătorul băimărean Andrei Ungur crede că s-ar fi lăsat de înot. Neavând performanțe mari ca junior, nu i s-au oferit multe în țară. Ar fi trebuit să se întrețină singur și nu ar fi putut să continue și cu facultatea și cu antrenamentele, pe lângă un job din care să-și plătească chiria. Universitatea din Utah i-a oferit o bursă de 45.000 de dolari ca să reprezinte facultatea în competiții, pentru care s-a clasat pe 6 la Campionatul Național NCAA la 100 de metri spate, cea mai bună performanță la înot a universității din acel an. În decembrie 2023, Andrei a câștigat prima sa medalie la un Campionat European de Seniori, bronz în bazin scurt la 100 de metri spate.
✍🏻 Și alți înotători din actuala generație profită de această oportunitate. Unul dintre ei e Patrick Dinu, student la Princeton cu o bursă academică. Am scris povestea lui aici.
Ana Bărbosu nu e singura tânără sportivă care a ales acest drum, dar e cea mai cunoscută. De asta și atenția pe care a atras-o decizia ei a fost așa mare, și de asta și exemplul pe care îl va oferi altora poate fi important.
„Acest succes nu este doar al Anei, ci și al sportului românesc și, sperăm din tot sufletul, să devină un „proof of concept”. Ana are o șansă unică să facă un impact seismic în sportul românesc de mare performanță, să deschidă drumuri și totodată să distrugă mitul că sportul de elită nu poate fi combinat cu educația de top. Deși există sportivi medaliați olimpici din multe alte țări care au realizat acest echilibru dificil, Ana ar fi prima din România care ar reuși să facă acest pas – mai ales cu o prestație solidă la Jocurile Olimpice din Los Angeles, în 2028”, spune Cosmin Coteț, co-fondator al Crazy Rich Athletes.
Timeout
📚 Recomandări de lectură de la campioni olimpici și paralimpici.
🏋️♀️Ianuarie e luna în care românii investesc cel mai mult în sport, dar nu toți își păstrează entuziasmul în restul anului. O analiză despre cât te costă să fii în formă în 2025 și ce-i ajută pe cei care duc rezoluția până la capăt.
🎾Cunoscută ca „Ministra Fericirii” în circuitul feminin de tenis, tunisianca Ons Jabeur încearcă să-și regăsească bucuria, pe care a pierdut-o în ultimul timp din cauza accidentărilor, a înfrângerilor și a suferinței pe care o vede în lume. „Ce rost are să joci tenis dacă mor oameni nevinovați?”, spune într-un interviu în The Guardian despre conflictele din Gaza și Ucraina.
🏀 Weekendul acesta debutează Unrivaled, o nouă ligă de baschet feminin 3x3 fondată de două jucătoare, cu transmisii în prime-time, sponsori și investitori precum Michael Phelps, Coco Gauff sau Giannis Antetokounmpo, un semn al potențialului și al progresului din sportul feminin.
🏃Alergătoarea belgiană Hilde Dosogne, în vârstă de 55 de ani, a alergat în 2024 un maraton în fiecare zi, fiind prima femeie care reușește acest lucru. A făcut-o pentru că a vrut să-și depășească limitele și să îi inspire și pe alții să și le depășească pe ale lor. Pe parcurs, a strâns 60.000 de euro pentru cercetarea cancerului la sân.
Nu vrea ca performanța ei să fie văzută ca un exemplu de viață sănătoasă, ci mai degrabă ca unul despre perseverență, pentru că a trebuit să lupte cu gripa, COVID-19, bășici și multe accidentări. „Efortul mental este mai greu decât cel fizic”, a spus pentru The Associated Press. „Desigur, fizic, totul trebuie să fie bine. Altfel, nu poți alerga timp de patru ore în fiecare zi. Dar efortul a fost mai mult mental pentru a fi acolo la linia de start în fiecare zi”.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.
Hamilton noul life-coach de care nu știam că avem nevoie
Mulțumim, Andreea!