Fie câștigi, fie înveți ceva

Performanță în bazin și la școală. Povestea unui viitor student la Princeton și a antrenorului său medaliat olimpic

Duminică seara, după ce s-au câștigat ultimele medalii, după ce s-au bătut ultimele recorduri – ultimul fiind un impresionant record mondial vechi de 15 ani –, după ultima ceremonie de premiere, tribunele bazinului din Otopeni s-au golit, muzica s-a oprit, iar organizatorii au început să strângă echipamentele.

Au rămas doar câteva zeci de copii, care și-au implorat părinții să mai aștepte puțin, sperând să mai prindă un autograf de la David Popovici, care le promisese că se întoarce după premiere. Și-a ținut promisiunea și a revenit pe marginea bazinului, aproape de ora 21.00, și n-a plecat până n-a lăsat tuturor o amintire pe tricouri, căști, mascote, agende sau chiar pe mâini.

📢 Publicul

Au fost mulți copii fericiți să-și vadă idolii în ultimele zile, probabil cea mai importantă reușită a acestui eveniment, pe care România l-a încheiat cu două medalii de bronz, opt prezențe în finale, multă experiență și expunere pentru înotătorii tineri, și cu satisfacția de a fi organizat o competiție sportivă de nivel înalt în condiții foarte bune.

Tribunele au fost pline mai ales în weekend, la cursele celui mai cunoscut înotător român. „Ne bucurăm că David atrage un număr atât de mare de spectatori și că sportul nostru a început să fie vizibil și copiii, alături de părinți, încep să vină și în tribunele unui bazin de înot”, a spus Camelia Potec, președinta Federației. „Este normal (n.r: să fie mai mulți în weekend), în primul rând că David este vârful echipei naționale de înot, dar și pentru că sunt ferm convinsă că publicul n-ar fi fost atât de un numeros nici în timpul săptămânii, chiar dacă David ar fi înotat, pentru că toată lumea lucrează, traficul știm cum este în București, drumul până aici nu este foarte ușor.”

Atmosfera din weekend a fost una dintre cele mai frumoase întâlnite la un concurs de înot, cum au observat și străinii, și sportivii: „Am fost peste tot în lume și parcă aici e cea mai bună galerie, te face să te simți foarte bine când intri în bazin”, a spus David.

„Sincer, nu se putea mai bine, e parcă scrisă de un autor povestea asta, pentru că pentru mine e prima participare la un European în bazin scurt și s-a întâmplat fix la noi acasă, iar asta mă face foarte fericit. Mă voi pregăti în 2024 mai mult ca niciodată ca să pot și eu să câștig medalii în fața unui astfel de public.” (Mihai Gergely)

📺 Sentimentul de a fi văzut

Ce mi-a plăcut cel mai mult, dincolo de atmosfera din weekend, a fost ocazia de a vedea cum trăiesc ceilalți înotători români un astfel de concurs, pentru că la cele internaționale nu sunt niciodată așa mulți. Și mi-a plăcut cum au profitat toți – mai ales juniorii – de această oportunitate.

Înotul e un sport cu antrenamente foarte dure, repetitive și plictisitoare, îmi spunea o jurnalistă din Elveția. 90% din timp ești singur în apă, uitându-te la o dungă neagră, ore în șir, zi de zi. Nu toți ajung la concursurile mari, iar la cele naționale, în tribune sunt de multe ori doar părinți și cunoscuți.

A fost important pentru ei să simtă că munca le e văzută și apreciată. Unii ne-au spus-o, alții au arătat-o prin felul în care au înotat și s-au autodepășit, prin cum au zâmbit la auzul publicului, prin minutele petrecute cu copiii și jurnaliștii după curse.

🎙️ Privilegiul reporterului

Mă întreb mereu cum se simt să stea de vorbă cu noi imediat după un efort așa mare, când încă procesează ce le-a ieșit și ce nu, când sunt desculți și uzi și poate le e frig și sete. E întotdeauna un privilegiul acest rol, al reporterului în zona mixtă, unde ești printre primii cu care își împărtășesc gândurile la cald, unde îi vezi cum așteaptă într-un colț finalul probelor să vadă dacă s-au calificat, cum se sprijină de balustradă lângă tine și privesc în gol, dezamăgiți de timp; cum se întind pe jos să-și revină, cum plâng în timpul unui interviu, cum se îmbrățișează cu colegii de echipă sau cu antrenorii, cum interacționează cu copiii din tribună.

Și cum spun lucruri ca: „Eu sunt un om simplu din Cluj și mi-am făcut loc printre cei mari. Sper să ajung și eu mare" sau „Mi s-au înmuiat picioarele când i-am auzit pe spectatori, sunt încă în stare de șoc” sau „Cred că e cel mai frumos moment din viața mea”.

🏅Medaliile

Delegația României a avut ca obiectiv o medalie și încă o calificare într-o finală, și a depășit ambele obiective. Prima - bronz la 100 metri spate - a venit de la Andrei Ungur, un înotător de 25 de ani din Baia Mare antrenat de fratele lui, fost înotător, și aflat la primul său European de seniori. Și e bine că a fost așa, că și alții arată că pot avea rezultate și nu e doar la David responsabilitatea asta, mai ales după retragerea lui Robert Glință (care și el a fost în tribună la Otopeni, unde a făcut galerie și a semnat și el autografe).

David s-a clasat pe 4 în finala la 200 de metri liber, iar în cea la 100 de metri liber, a reușit un sprint impresionant pe ultimii 25 de metri, care i-a adus bronzul.

„Mereu spun, și cred, că medaliile nu reprezintă tot, dar mă bucur că am câștigat o medalie în fața unui public atât de frumos și numeros, mai ales la noi acasă.”

Ce a scris o parte din presa din România despre locul 4 din prima finală: „prestație slabă”, „a dezamăgit”, „a ratat podiumul”, „doar locul 4”.

Ce au observat specialiștii străini: că bazinul scurt nu-l avantajează, cum zice și el, dar că tehnica lui este în continuare impresionantă; că se află într-o perioadă de pregătire pentru JO din Paris și nu acesta era concursul în care să atingă vârful de formă; că viteza lui în proba de 50 de metri liber a crescut (în proba de ștafetă a realizat un best-time) și că asta nu poate decât să ajute, având în vedere finișul lui.

„Tehnica lui e impecabilă. Înoată frumos, se vede că înaintează prin apă ca nimeni altul. Niciodată n-a fost un specialist al întoarcerilor sau al înotului pe sub apă. A fost un înotător, și în continuare înoată la fel de bine”, spune Sonny Trigg, antrenor și vlogger cunoscut ca The SwimSuitGuy. „Iar locul 4 într-un bazin scurt nu reflectă în niciun fel ce se va întâmpla la Paris. Nu-l putem elimina din ecuație. E un talent special, are un mental bun și cred că e setat ferm pe a fi campion olimpic.”

---

Performanță și în bazin, și la școală

Unul dintre cei mai talentați înotători din generația sa, Patrick Dinu (18 ani) va studia din 2024 la Princeton, unde a fost admis cu o bursă academică totală (școlile din Ivy League nu oferă burse sportive). Vrea să studieze medicină, dar și să continue sportul de performanță, pentru că își dorește o participare olimpică.

E antrenat de Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din înotul masculin românesc, cu bronz în 2004 la Atena. După ce s-a retras, a construit la Constanța un bazin semi-olimpic și a deschis un club privat, pentru că își dorește ca performanțele sale să fie depășite cât mai curând.

Patrick e sportivul format de Răzvan care a ajuns cel mai departe, „un produs 100% privat”, spune Florea. E campion mondial și european de juniori în 2022 cu ștafeta, iar săptămâna asta a participat la Europenele de Înot în Bazin Scurt, unde a fost semifinalist la 100 metri liber și finalist cu două ștafete.

Pentru Patrick, școala a fost „tot timpul pe primul loc și înotul foarte, foarte aproape.” A lipsit rar de la antrenamente, spune antrenorul lui, care crede că școala ar trebui să fie prioritară pentru toată lumea, și că Patrick dovedește că se poate face performanță în sport chiar dacă prioritizezi studiile.

A ales însă să plece la facultate în august 2024, ca să încerce să se califice la Jocurile Olimpice. „Ar fi un adevărat vis împlinit. Tot timpul mi-am dorit să merg acolo, să fiu prezent la măcar o ediție. Pentru că știu că este ceva ce nu multă lume reușește, simpla prezență acolo, dar o medalie. Anul acesta, într-adevăr, șansele nu sunt foarte mari. Dar nu este nici imposibil. Șansele cele mai mari ar fi Los Angeles 2028.”

Dacă s-ar antrena într-un bazin de 50 de metri, poate că ar progresa și mai mult, dar Constanța nu are unul. Când nu a putut ajunge la orele de performanță din cel de 25 de metri construit de antrenorul său, pentru că era la școală, înota la World Class, printre copii și adulți care făceau înot de agrement.

„M-ar ajuta în special la capitolul rezistență, cred că asta face foarte bine bazinul de 50 de metri, îți dezvoltă o rezistență foarte bună pentru finalul cursei. Dar, din păcate, asta este situația. M-am obișnuit cu ea, nu am ce face. Trebuie să mă adaptez la ceea ce am.”

✍️ Am scris povestea lor aici.

E ultima ediție din acest an. Mulțumesc tare mult pentru timpul, atenția și susținerea voastră - sunt foarte importante și în munca noastră, la fel ca în cea a sportivilor.

Închei cu un reminder de la David, potrivit la final de an: „În sport fie câștigi, fie înveți ceva. E un proces, cu mulți pași, multe competiții prin care trebuie să treci; trebuie să înveți din greșeli, din ce nu ți-a ieșit. Cum și viața e un proces, și sportul e un proces.”

Sărbători liniștite și un an cât mai bun! 🎄

---

Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe. Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.

Dacă vrei să susții scrierea și documentarea lui, poți face o donație mai jos. Ar fi un ajutor important, pentru care îți mulțumesc.