De unde vine curajul sportivilor
Și povestea a două comunități sportive create în jurul pasiunii pentru muzica lui Taylor Swift.
Bună dimineața,
Au început Jocurile Olimpice de Iarnă și nu știu dacă există altă competiție care să adune la un loc mai mult curaj, nebunie, reziliență, dar și risc, teamă și gol în stomac.
Pentru că sportivii care urmează să sară cu schiurile de la înălțimi amețitoare, să se răsucească cu snowboardul în aer, să alunece în viteză pe munți ascuțiți, să încerce mai multe răsuciri pe gheață decât le permite gravitația nu sunt neînfricați. Concurează în cele mai periculoase sporturi și sunt obișnuiți să trăiască la limită. Au suferit lovituri, căzături și accidente violente. Și-au văzut colegi pierzându-și viața. Nu au cum să urce în vârf de munte fără să simtă că riscă ceva.
Dar știu și unde să caute antidotul fricii. În iubirea pentru sportul pe care îl practică, oricât de greu de înțeles poate fi din afară. În frumusețea pe care o văd în jur când plutesc deasupra crestelor. În ritualurile care îi liniștesc înainte de start și în amintirea curselor reușite. În dorința de a onora pe cineva care a crezut în ei. În puterea pe care o simt de fiecare dată când înving golul din stomac, de fiecare dată când se întorc pe gheață sau pe munte după o căzătură. În recunoștința că au putut să mai încerce o dată.
Cum își dorește Lindsey Vonn, care a revenit la 41 de ani, după cinci ani de pauză, pentru aceste Jocuri, doar ca să-și rupă ligamentul încrucișat la genunchiul stâng cu o săptămână înainte. Și cu toate astea, va încerca să concureze în proba de coborâre de duminică. (“It’s only 90 seconds. What’s 90 seconds in a lifetime?”). Sau Julia Sauter, patinatoarea născută în Germania care și-a dorit să fie româncă și a inspirat patinajul românesc. Sau Raluca Strămăturaru, care concurează la a cincea ediție – în 2018 s-a clasat pe 7 la sanie –, deși România nu are o pistă de sanie.
„În moduri reale și semnificative, sportivii olimpici nu sunt ca noi, ceilalți. Sunt oameni extraordinari. În alte privințe, cele care contează cel mai mult, sunt exact ca noi. Se luptă. Cad. Le este dor de casă. Se simt dezorientați. Simt frica. Aproape toți pierd mai mult decât câștigă. Contraargumentele și strategiile lor de adaptare sunt la fel de universale”, scrie jurnalistul Chris Jones din Italia în acest articol minunat despre pericolul cu care trăiesc olimpicii de iarnă.
„Mi-a luat mult timp să descopăr ce îmi place cu adevărat la acest sport”, spune Embyr Susko, o sportivă din Canada care concurează tot la sanie. „Este despre a face o nouă încercare. Să reușești atunci când ai emoții, să-ți depășești acel gol din stomac este un sentiment incredibil. Trăiesc pentru această senzație. Cred că este o parte foarte importantă a vieții. Când faci un pas în afara zonei tale de confort, atunci crești.”
Susko iubește munții, care îi par întruchiparea perfectă a sportului ei, scrie Chris: sunt frumoși tocmai pentru că sunt înfricoșători.
🎤După cele trei săptămâni din Italia, Chris Jones va veni la București pe 21-22 martie, la conferința The Power of Storytelling. Alături de el vor fi jurnaliști câștigători de Pulitzer, autori de bestsellers și povestitori de talie internațională reuniți sub tema Hope Is a Choice, o invitație de a privi lumea cu luciditate și onestitate, dar și de a alege conștient să rămânem implicați.
Așa cum ne învață (și) sportivii, dar și jurnaliștii care scriu despre ei, pentru că e nevoie de curaj și speranță într-un peisaj media tot mai sărac și instabil. Chiar săptămâna asta, Washington Post și-a concediat o treime din angajați, eliminând printre altele și departamentul de sport, un moment trist pentru jurnalism și pentru un brand cu tradiție. Unul dintre reporterii sportivi concediați a aflat în timp ce se afla deja în Milano, așa că va continua să acopere competiția, pentru că acolo își găsește inspirația.
➡️Line-up complet al conferinței e aici, iar bilete pe Eventbook.
➡️Curajul olimpic se transmite pe TVR, Eurosport și HBO Max.
În interviul din ediția trecută, Gabriel Solomon îmi povestea despre cum s-au dezvoltat în ultimii ani comunitățile sportive create în jurul unei pasiuni comune. Mai jos, povestea a două astfel de proiecte, create în București de două fane Taylor Swift.
Sport pe muzica lui Taylor Swift
„A început o nouă eră, una în care facem sport pe muzica preferată și nu ni se mai pare atât de greu“, ne spune instructoarea de indoor cycling Anny Mîndruță înainte să dea muzica mai tare din boxa colorată de lângă ea. „De acum, o lăsăm pe Taylor să ne ghideze.“
Într-o sală de fitness din Colentina, se sting luminile și începem să pedalăm pe bicicletele statice aliniate, pe melodiile lui Taylor Swift, una dintre cele mai influente și iubite artiste din lume; câte una de pe fiecare album al artistei.
Fetele din jur știu toate versurile și cântă în timp ce pedalează, eu doar încerc să mă țin după ele. Poartă tricouri cu The Eras Tour, cel mai recent turneu al cântăreței americane, iar la mâini brățări colorate făcute de ele, din care mi-au oferit și mie. Din tavan atârnă baloane și pe oglinzile laterale sunt scrise mesaje de încurajare. Din față, Anny ne arată ce urmează: „La refren ne ridicăm în poziția 2!“
E primul eveniment de indoor cycling pe care îl organizează, un proiect la care lucrează de un an și jumătate. A gândit The Spinning Era împreună cu Diana Gheorghe, o altă fană a artistei, cu care a lucrat într-o agenție de marketing sportiv. În august 2024, au fost împreună la un concert, de unde au plecat inspirate: de munca din spatele unui turneu care a durat aproape doi ani, de atenția la detalii, de pregătirea sportivă pe care artista a avut-o pentru a-l susține seară de seară, de creativitatea, tehnologia, efectele vizuale și coregrafiile, de petrecerile organizate de comunitățile locale de fani, de polițiștii care purtau brățări ale prieteniei primite de la fani.
Și-au dorit să ducă mai departe entuziasmul și impactul pe care muzica ei l-a avut în viața fiecăreia. Ar fi vrut să poată face sport pe muzica ei în România, să existe un astfel de grup de indoor cycling. Nu exista, așa că au decis să-l creeze ele. Au stabilit că Anny se va ocupa de organizare și își va lua certificările de instructor, ca să predea chiar ea orele de sport, în timp ce Diana urma să gândească conceptul și viziunea proiectului, playlist-urile și afișul și să seteze direcțiile creative.
Federația Română de Taylor
O motivație similară a avut și Greta Goran, specialistă în comunicare, când a creat Federația Română de Taylor, un proiect lansat în septembrie 2025. Simțea și ea nevoia unei comunități de Swifties din care să facă parte. „Nu am găsit-o, așa că a trebuit să o fac eu. Am combinat două mari iubiri ale mele: Taylor și sportul. Mă rog, cu sportul sunt într-o relație love and hate, dar făcut pe muzica lui Tay-Tay e mult, mult mai frumos. Și nu știu dacă e ceva de care sunt mai mândră și care mă emoționează mai tare decât oamenii pe care îi cunosc via Federația Română de Taylor. I love them de-mi pocnește inima! Mi-apăreau pe TikTok ore de cycling din America sau UK, am și fost vara trecută în UK pentru o oră de cycling pe muzica ei. Aș face absolut orice (sport) pe muzica ei, dar cyclingul nu e pentru mine, pur și simplu, în plus voiam ceva mai pe emoție, mai pe ideea de împreună, așa a apărut SWIFT FIT, prima clasă de fitness din România pe muzica ei.“
Pe 4 octombrie, Greta a organizat prima clasă de Swift Fit. A anunțat pe social media și a strâns 60 de persoane, câte au încăput la Independance Studio, sala de sport a instructorului Sebastian Feteș, care a și ținut ora. Au început la 13:13, numărul norocos al lui Swift. Au schimbat brățări ale prieteniei făcute special pentru eveniment. Au venit cu mame, cu surori și cu prăjituri de casă. Au purtat costume tematice, paiete și sclipici.
Pe 13 decembrie, de ziua artistei, a organizat al doilea eveniment. Tot de la 13.13, tot cu sclipici și paiete, la o altă sală din București, au participat din nou peste 50 de persoane, așa că au organizat două clase simultan. Seara, au făcut și o petrecere în cinstea aniversării lui Swift, unde 120 de persoane au urmărit un film-concert. Din ianuarie, și-a propus să organizeze clase de fitness o dată pe lună, de fiecare dată ascultând un alt album – 12 luni, 12 albume –, pe care le anunță pe pagina de Instagram a proiectului.
„Deși n-am făcut asta în viața mea și în ultimele luni nu cred că m-am trezit mai târziu de 4 dimineața nici măcar o dată și plâng ca o adolescentă la prima despărțire când nu îmi iese ceva, aș mai face-o de mie de ori. Și-o să tot fac asta! Fix pentru ce se întâmplă la întâlnirile Federației. Nu pot să dau mult din casă și nici nu vreau, de fapt, că unele povești trebuie să rămână ale noastre, sunt atâââât de sensibile și emoționante. Pot doar să-ți spun de Iulia, care a venit pe 13 decembrie, când i-am făcut ziua lui Tay-Tay de parcă era zi națională, cu TIRUL de la Sibiu, singura opțiune pe care o avea să ajungă la București la Swift Fit și party de ziua lui Taylor.“
Ar vrea să organizeze evenimente mai des, poate chiar săptămânale, „dar ăsta e un vis din ăla de nu se spune cu voce tare, mai ales că am și un job și mă dau oamenii ăia afară“, spune râzând. „Dacă aș avea resurse, și aici mă refer la timp și, mai ales, financiare, că energie și motivație sigur am, aș visa zilnic câte un lucru bun făcut de Federație alături de Swifties pe absolut orice nișă care există pe lumea asta.“
„Cât de mult avem nevoie, cu toții, de astfel de spații“
Anny, care lucrează la Electronic Arts în rolul de Quality Designer, nu s-a gândit că va dura un an și jumătate până va organiza primele evenimente. Procesul i-a creat, pe alocuri, frustrare, pentru că nu e o persoană răbdătoare, dar Diana i-a amintit că e important să nu se grăbească și să înțeleagă întâi ce vrea să transmită și de ce își dorește acest proiect. „Dincolo de ce am construit, a fost un proces interior extrem de personal pentru fiecare dintre noi. A venit într-un moment în care eu am simțit că vreau să fiu mai vulnerabilă, să mă exprim așa cum simt, să accept că mai și greșesc, că nu poate să-mi iasă totul perfect. Pe de altă parte, pentru Diana acest proiect a venit într-un moment în care perfecționismul, frica de eșec, de expunere și anxietatea socială erau cei mai mari inamici ai ei. Așa că, ieșirea din zona de confort nu a fost pentru niciuna dintre noi ușoară. Dar pentru cine e, nu?“
Feedbackul primit după primele evenimente le-a arătat că efortul a meritat. „Cel mai mult m-a surprins cât de profund au rezonat oamenii cu ceea ce am creat. Cât de atenți, prezenți și deschiși au fost și cât de mișto au cântat și s-au implicat în coregrafii și atmosferă. M-au impresionat reacțiile de după, mesajele, îmbrățișările și aprecierile. Faptul că oamenii au simțit exact ce ne-am propus să transmitem: un spațiu sigur, cald, în care emoțiile sunt binevenite.“
„Am rămas cu sentimentul că lucrurile făcute cu intenție și răbdare ajung exact unde trebuie. Că nu e vorba doar despre un eveniment, ci despre conexiune și mai ales prezență. Despre oameni care vin din motive diferite, dar pleacă cu același sentiment de apartenență. Și poate cel mai important lucru: am înțeles că acest proiect nu este despre mine sau despre Diana, ci despre comunitatea care se creează în jurul lui, și despre cât de mult avem nevoie, cu toții, de astfel de spații.“
Taylor Swift își apropie fanii așa cum puțini artiști o fac, de asta muzica ei e atât de potrivită pentru genul de experiență intimă pe care o doresc amândouă la întâlnirile sportive pe care le organizează.
„Pentru mulți, muzica ei a fost prima voce care le-a pus emoțiile în cuvinte”, spune Anny. „Și, poate cel mai important, a creat senzația că nu ești singur/ă. Că ceea ce simți este valid. Taylor Swift nu s-a poziționat niciodată mai presus de fanii ei, dimpotrivă, a construit o legătură reală printr-un mesaj simplu și profund: simt ca tine, mă doare la fel, trec prin aceleași etape ca și tine, indiferent de faimă. (…) Iar sentimentul de apartenență se naște tocmai din această normalizare a emoțiilor, din momentele în care îți spui: «muzica asta m-a însoțit într-o perioadă grea» sau «mi-a dat motivația necesară să găsesc soluții pentru a merge mai departe»”.
„Muzica e soundtrack-ul momentelor tale cele mai importante”, spune și Greta. „Într-o lume în care totul e online și filtrat, spam și span attention, să te miști alături de oameni reali, pe muzica care te definește, să schimbi friendship bracelets și îmbrățișări, să cânți cu ei ca la concert, să te îmbraci cum vrea suflețelul tău, asta e ceva ce nu se poate egala de nimeni și nimic.”
„Și să nu uităm că suntem ființe sociale. Știm că sportul contribuie la reglarea neurotransmițătorilor și a hormonilor implicați în starea de bine, produce endorfine, dar dincolo de asta, avem nevoie și de oameni. De sentimentul că aparținem unei comunități. Chiar dacă te vezi o dată pe lună sau din când în când cu oamenii cu care simți că rezonezi și mai și faci sport alături de ei, te ajută enorm, mai ales la nivel mental”, spune Anny, care își dorește o comunitate în care oricine să se simtă binevenit, indiferent de cum arată, câte kilograme cântărește, ce orientare sexuală sau ce pregătire academică are.
E același gen de comunitate pe care o vede formându-se și Greta la evenimentele ei: „Avem copii de la 10 ani la adulți de 50. Fete și bărbați. Adolescente și mămici. IT-iști și studenți. Este exact universul pe care Taylor îl cântă și îl promovează în piesele ei: un safe space pentru toată lumea. Nu există un tip de persoană care vine aici. Există doar oameni care vor să se simtă văzuți, acceptați și liberi să fie ei înșiși. Exact așa cum Taylor ne învață prin muzica ei: că poți fi oricine, poți iubi pe oricine, poți veni de oriunde. Și împreună chiar «we can make the whole place shimmer!»”✨
Ce au în comun sportul și muzica
Ora de spinning ținută de Anny s-a încheiat cu stretching și confetti, cu salam de biscuiți făcut de o prietenă care a ajutat-o cu organizarea, cu schimb de brățări, tatuaje, îmbrățișări și o poză de grup. Eu am plecat gândindu-mă că, deși nu mă pot numi Swiftie și n-am știut toate versurile, nu e despre muzică în sine, ci despre ce înseamnă ea pentru cei care o iubesc: cum îi ajută în momentele în care au nevoie și cum îi face să simtă că aparțin, iar asta e ceva ce orice fan al unei echipe poate înțelege.
„Aceste două lumi, muzica și sportul, au extrem de multe în comun. Dacă ești fanul unei echipe de fotbal, nu contează din ce țară vii, ai da orice să fii acolo, la meci, mai ales când miza este uriașă. Știi totul despre echipă, urmărești noutățile, te mândrești cu apartenența la comunitate. Împreună cu ceilalți trăiești bucuria sau tristețea, strigi la ratări. Nimeni din exterior nu poate înțelege cât de mult iubești acel lucru mai bine decât cineva care face parte din aceeași comunitate“, spune Anny, care organizează următorul eveniment, Reputation Ride, pe 21-22 februarie.
„Mi-a plăcut mereu să fac lucruri cu oameni și pentru oameni, iar așa am ajuns eu și Diana să construim acest proiect. A început cu noi două, dar nu ne dorim să rămână doar al nostru. Ne dorim să inspirăm și alți oameni să creeze comunități. Pentru că, cu cât există mai multe astfel de spații, cu atât vor exista mai multe lucruri bune de împărtășit, mai multe emoții de trăit, mai multe exemple pozitive într-o lume din ce în ce mai nesigură. În esență, asta a făcut și Taylor: a construit ceva care merge dincolo de ea. Un legacy.“
Mi-am dorit să scriu despre proiectele create de Greta și Anny pentru că mi se pare de apreciat și important ce fac; pentru cum au transformat o pasiune personală într-o experiență colectivă și pentru că nu e ușor să creezi ceva de la zero, în orice domeniu. Nu e ușor să-ți propui să aduci oameni împreună și să le oferi o experiență valoroasă, să te expui, să step in the arena. Și mai ales pentru felul în care îi încurajează și pe alții să facă mișcare, prin această pasiune comună, și le oferă un spațiu sigur, fără presiune și competiție, cu bucurie, încurajări, muzica pe care o iubesc și sclipici. Mereu cu sclipici.
Mulțumesc tuturor celor care contribuiți la scrierea acestui newsletter printr-o donație recurentă sau cu o cafea simbolică. Încrederea voastră contează mult.
Timeout
🎾 Turneul de tenis feminin de la Cluj Transylvania Open are o finală de vis: Emma Răducanu vs Sorana Cîrstea. Azi, de la 16.30, pe ProArena.
⛷️ Viața lui Lindsey Vonn e un manual de reziliență. Povestea accidentărilor, revenirilor și a încercării ei neîncetate de a deveni mai bună și de a-și testa limitele a apărut recent în română la Pilot Books.
💡 Revenirea kendamei spune mai multe lucruri despre cum se schimbă internetul, despre puterea nostalgiei și despre felul în care generațiile se raportează la joacă.
⚽De ce, într-un campionat spectaculos cum e Premier League, bucuria pare tot mai greu de găsit?
🏟️Cum s-au schimbat stadioanele din București în ultimii ani.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre performanță, curaj și încăpățânare. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Andreea. Aceeasi. Ce bine!
Mulțumim mult, Andreea!