Dacă ar fi mai mulți ca Răzvan, România ar fi mai bine
Povestea lui Răzvan Nedu, căpitanul lotului de paraclimbing al României, antrenor de escaladă și campion mondial.
Bună dimineața,
Săptămâna trecută, înaintea tuturor meciurilor din etapa 18 a Superligii, jucătorii au intrat pe teren cu un banner cu mesajul „Stop violenței împotriva femeilor”. O parte din ei au transmis apoi un mesaj video către suporterii, sportivii și comunitățile din jurul fotbalului: să devină parte din schimbare, să nu rămână indiferenți și să intervină atunci când văd semne de abuz.
E o campanie împotriva violenței de gen prin fotbal realizată de Centrul FILIA în parteneriat cu Liga Profesionistă de Fotbal, la care FILIA visa de mulți ani, mi-a spus Andreea Rusu, directoarea executivă a organizației: „Asta pentru că fotbalul este un spațiu și o comunitate cu vizibilitate enormă și impact real. Fotbalul adună oameni din toate mediile, iar atunci când un mesaj ajunge aici, el capătă o forță de multiplicare pe care puține alte domenii o au.”
„În plus, într-un an în care 58 de femei au fost ucise, credem că este responsabilitatea tuturor – inclusiv a organizațiilor sportive – să transmită public că violența nu este acceptabilă și că nu trebuie ignorată. Campania este un mod prin care am putut pune subiectul ferm pe agendă, într-o perioadă în care atenția publică este limitată.”
M-am bucurat să văd acest mesaj și pe stadioanele din România, pentru că în alte țări, fotbalul e deseori folosit în astfel de campanii, mai ales în timpul celor 16 Zile de Activism pentru eliminarea violenței de gen (25 noiembrie - 10 decembrie). În Serie A de exemplu, jucătorii și-au pictat pe față o dungă roșie, iar unii au înlocuit numele de familie de pe tricouri cu numele femeilor importante din viața lor, parte din campania „Un Rosso alla Violenza” (Un roșu împotriva violenței). Jucătorii echipei Palermo au purtat un tricou negru cu mesajul „Niciun minut de reculegere” și cu numele a celor 94 de femei ucise în Italia în ultimii doi ani, pentru că nu mai vor comemorări, ci un angajament al întregii societăți civile împotriva violenței.
În 2021, Juventus a colorat în portocaliu o treime din scaunele de pe stadion cu mesajul: „Don’t sit and watch”. Și în Spania și Anglia s-au afișat bannere si s-au purtat banderole, iar jucătorii echipei de baschet U-Banca Transilvania au purtat înaintea unui meci tricouri cu mesajul „Break the silence, end the violence” și dungi roșii sub ochi, parte dintr-o campanie a Ligii Adriatice.
Am întrebat-o pe Andreea Rusu cum poate fotbalul, și în general, comunitățile sportive să contribuie și să ducă mesajul mai departe. „Fotbalul poate crea un spațiu în care respectul și solidaritatea sunt norme, nu numai pe stadion, ci și acasă. Atunci când sportivii, cluburile și suporterii transmit împreună un mesaj de toleranță zero față de violență, impactul se vede dincolo de stadion: în familie, în grupul de prieteni, în comunitate. A fost important pentru noi ca prin campanie să subliniem faptul că fiecare dintre noi, inclusiv ca martor la violență, putem să luăm atitudine și să le ajutăm pe femeile din jurul nostru să trăiască în demnitate.”
„Comunitățile sportive pot contribui prin gesturi simple: să vorbească deschis despre violență, să sprijine public victimele, să promoveze respectul în tribune și în afara lor, să fie atenți atunci când sunt martori la comportamente abuzive și să intervină. Sportul are puterea să modeleze atitudini – iar asta poate schimba vieți.”
💡Împreună cu alte organizații internaționale, Centrul FILIA a realizat și un ghid de combatere a violenței de gen prin fotbal. Acesta oferă o metodologie de formare pentru antrenorii de fotbal, ca să poată să identifice comportamentele abuzive, coercitive și lipsite de respect față de sportive. Materialul cuprinde definiții și explicații cu privire la fenomen și exerciții practice pentru grupuri de sportive, și poate fi folosit și de către antrenori din alte sporturi.
❌Cu siguranță nu e folosit de Gheorghe Tadici, care continuă să jignească, să agreseze și să distrugă carierele unor tinere handbaliste, dar și să aibă influență în Federația de Handbal, astfel că nimeni nu-i face, niciodată, nimic. Dar despre el am tot scris.
Știu cât de greu mi-a fost mie și aș vrea să nu le fie greu și altora
După ce s-a întors de la Campionatul Mondial de Paraclimbing din Seul, unde în septembrie 2025 a devenit campion mondial, Răzvan Nedu a continuat să se antreneze ca și cum nu s-a întâmplat nimic. S-a întors cu dorința de a deveni și mai bun și de a ajunge la Los Angeles în 2028, unde paraclimbingul va fi inclus pentru prima dată în programul Jocurilor Paralimpice, și unde crede că poate lua o medalie.
Pe lângă antrenamentele sale de câte trei-patru ore, Răzvan muncește ca antrenor de escaladă la Centrul Climb Again, pentru că așa se întreține. La sala cu pereți colorați din Berceni ne-am întâlnit toamna aceasta. După ce mi-a povestit despre drumul său în sportul paralimpic și mi-a făcut un tur al centrului, a plecat spre un alt interviu, la radio. E imaginea paraclimbingului românesc, sport în care România este în topul mondial, și un promotor extrem de bun al acestuia. Dar nu o face neapărat că îi place, ci pentru că știe cât de mult îi poate ajuta pe ceilalți să-l vadă pe el reușind.
„Dacă aș putea să nu dau interviuri, aș fi liniștit să nu dau. Eu fac asta pentru că îmi dau seama că aduce un bine comun; că, pentru copiii care se nasc azi și peste opt ani, zece ani încep să audă de bastonul alb, vor auzi cumva și de mine și îi va ajuta. Îmi dau seama că informația va fi mult mai multă și că pe ei va ajuta. Eu n-am avut informația asta și știu cât de greu mi-a fost mie, și atunci aș vrea să nu le fie greu și altora.”
O face, pentru că e important ca lumea să vadă că persoanele cu dizabilități pot fi independente, pot escalada munți, pot câștiga medalii. Chiar și așa, aproape în fiecare zi aude „vai, săracul” la metrou. La început, asta îl deranja. „Acum, doar îmi vine să râd. Pentru că aud «vai săracul», dar mă gândesc că sunt campion mondial, mă gândesc că vara asta, de exemplu, am urcat pe un munte de 5.100 de metri, Margherita Peak, al treilea cel mai înalt din Africa, și am văzut ultimul ghețar african. Ei n-au văzut asta. Am fost pe Aconcagua la 6962 de metri și m-am descurcat singur, mi-am cărat lucrurile. Am fost pe Matterhorn, care e în Elveția și e considerat dificil. Am fost în locuri în care majoritatea oamenilor nu vor ajunge.”
Când era copil, nu își imagina că va merge la competiții internaționale, că va obține medalii pentru România sau că va escalada vârfuri ca Mont Blanc și Elbrus. Dar, cumva, a știut mereu că o să ajungă independent, chiar dacă vede doar 1% de mic. Nu se simțea confortabil să-l ducă tatăl său cu mașina peste tot. Era felul lui de a-l ajuta, o dorință normală, mai ales a părinților, dar așa se creează o dependență, spune Răzvan. „Varianta mea a fost să le închid telefonul într-o seară, să le zic că vin singur acasă și să le închid telefonul. I-am zis că o să mă descurc și m-am descurcat. Și așa i-am demonstrat că pot – și lui, și mie.”
„Am început să merg singur pe la 18 ani, când mi-am dat seama că vreau să mă descurc în viață. Mi-am dat seama că am două variante: stau și-mi plâng de milă și nu fac nimic acasă sau o să ies și să mă lovesc de multe și o să ajung, poate, undeva.”
A ajuns acolo și vrea ca și alții să-l urmeze. De asta, crede că e important să nu fie privit ca o excepție, pentru că e convins că și alții pot.
„Îmi doresc mai mult să se vadă că Răzvan nu e unicat decât să se vadă cât de special e Răzvan. Pentru că, dacă ar fi mai mulți ca mine, România ar fi mai bine și oamenii, în general, ar fi mai bine. Aștept ziua aia în care să mă lovesc de cineva pe stradă și să îi zic că nu l-am văzut și să îmi zică și el că nu m-a văzut. Pentru că ar însemna că sunt deja destul de mulți care ies din casă și n-au probleme că nu văd și că se afișează cu asta. Îmi doresc să nu mai fiu singur, să nu mai fiu așa special.”
✍️ Povestea lui face parte din seria Neînvinșii, susținută de BRD Groupe Société Générale.
Timeout
Alte recomandări din lumea sportului. Rubrică susținută de eMAG.
☕O sugestie de cadou pentru iubitorii de fotbal și cafea: Kickoff Coffee, un brand de cafea fondat de foști sportivi și activiști pentru drepturile omului. 10% din încasări merg către organizații care implementează programe de dezvoltare socială prin fotbal în comunități defavorizate.
🎁Un cadou mai specific, pentru fanii Arsenal: o cutie din lemn natural de păstrat amintiri de suporter.
🏀Pentru că am scris aici despre digitalizarea sportului românesc: Mastercard modernizează infrastructura digitală a Federației Române de Baschet, introducând legitimații digitale pentru sportivi, o aplicație de validare pentru arbitri și o soluție de scor digital pentru oficialii de meci.
⚽️Fotbalul e politic. Cea mai recentă dovadă e Trump primind aseară premiul FIFA pentru pace.
📩V-am întrebat acum câteva săptămâni care sunt poveștile din sport care v-au inspirat, v-au dat speranță sau v-au bucurat cel mai mult anul ăsta. O să includ o parte din răspunsuri în următoarea ediție, așa că dacă vreți să împărtășiți cu restul cititorilor, aștept în continuare răspunsurile voastre.
Mulțumesc tuturor celor care contribuiți la scrierea acestui newsletter printr-o donație recurentă sau cu o cafea simbolică. Încrederea voastră contează mult.
Ca de obicei, o tema sensibila adresata cu delicatete, intelegere si echilibru de Andreea. Un mare like.
Mulțunim mult, Andreea!