„Când știi cine ești, știi unde poți ajunge”
Un jucător diferit, care schimbă jocul. Misiunea unui club sportiv școlar. Cum descoperi și susții tinerele talente.
Bună dimineața! Înainte de poveștile de azi, două recomandări despre insistența de a rezista pe termen lung:
🤺 CreativeMornings, o întâlnire lunară a comunității creative locale, revine în București după o pauză de doi ani. Primul eveniment are loc pe 10 noiembrie, o temă globală - Endurance - și un invitat local care să-și spună povestea: spadasina Ana Maria Brânză. Accesul e gratuit, dar locul trebuie rezervat luni, 3 noiembrie, la ora 9 dimineața fix, pe site.
🏊 Nyad, povestea înotătoarei în ape deschise Diana Nyed, care la 64 de ani a devenit prima persoană care a înotat din Cuba în Florida, peste 175 km, în 53 de ore. Pentru că era un vis rămas neîncheiat după mai multe încercări nereușite, dar și pentru că își dorea o viață cu sens. E pe Netflix începând de weekendul acesta, cu Annette Bening și Jodie Foster, și e bazat pe cartea Dianei, În lupta cu valurile, tradusă la Pilot Books.
Un jucător diferit
„Atunci când știi cine ești, știi unde poți ajunge. Și atunci devine mai ușor”, spunea baschetbalistul francez Victor Wembanyama la începutul anului, vorbind cu Sports Illustrated într-o cafenea din Paris despre cum se acomodează cu celebritatea.
La 18 ani, avea nevoie de șofer, uneori și de bodyguard. La meciurile sale din Franța veneau agenți și jurnaliști care scriau despre talentul generațional care va schimba NBA-ul și despre impactul nemaiîntâlnit pe care-l va avea unul dintre cei mai promițători jucători de la LeBron James.
În vară, a fost prima alegere din draftul NBA, recrutat de San Antonio Spurs. După câteva meciuri, a arătat deja jocul spectaculos care confirmă hype-ul care-l înconjoară de câțiva ani: vineri a reușit 38 de puncte și 10 recuperări în victoria obținută de Spurs contra Pheonix Suns (132-121), devenind al treilea jucător din istorie care marchează cel puțin 35 de puncte și reușește 10 recuperări înainte să împlinească 20 de ani, după Kevin Durant și LeBron James.
Dar cifrele și statisticile nu spun întreaga poveste a talentului său, scrie jurnalistul Kendall Baker. „Trebuie să-l vezi jucând ca să-i apreciezi cu adevărat măreția. La fiecare câteva minute din meci, a făcut ceva ce jur că n-am mai văzut niciodată.”
Pivotul francez de 19 ani are 2.24 metri, un corp lung și subțire care-l ajută să se apere, dar poate și dribla sau înscrie de la distanță; are mobilitate, viteză și e un bun pasator. E ca un point guard în corpul celui mai înalt jucător din NBA, spune un alt jurnalist, în timp ce LeBron l-a comparat cu un extraterestru: „Nu s-a mai văzut niciodată un jucător atât de înalt, dar atât de fluid și de grațios cum e el pe parchet”.
Pe Victor nu-l deranjează eticheta de extraterestru, dimpotrivă: „Îmi place pentru că e ceva ce nu e din lumea asta. E ceva ce muncesc să fiu - unic și original”.
Asta și pentru că a făcut mereu lucrurile diferit. A învățat să citească la trei ani, apoi a învățat singur limba engleză, din filme și de pe Instagram, știind că pentru NBA îi va trebui un nivel mai bun decât învățase la școală. Seara, înainte de culcare, citește fantasy și science-fiction ca să-și ia mintea de la baschet. Meditează din liceu și are zile aglomerate când nu se atinge de telefon. Și, bineînțeles, iese în evidență prin înălțimea sa, deci a trebuit să-și accepte diferențele și să găsească un mod de-a se simți bine în propriul corp.
“I’ve always felt like I was on a different level. I was living a different life than everyone else in school, for example, even in elementary school. I was just thinking differently than everyone. I’ve always tried to be original in everything I do, and it’s really something that stays in my soul: Be original. Be one of a kind. It’s like, I can’t explain it. I think I was born with it.”
Cum cresc viitoarele generații de fotbaliști (II)
Înfiinţat în 1957, Clubul Sportiv Şcolar „Gloria” Arad are 700 de sportivi care practică zece sporturi: atletism, baschet feminin, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, înot, judo, kaiac şi lupte. Dintre ei, în jur de 160 de copii au ales fotbalul. Au între 5 și 18 ani și sunt antrenați de cinci profesori de educație fizică: trei cu normă întreagă și doi part-time.
E clubul unde a început să joace Helmuth Duckadam, iar mai recent Cătălin Vulturar, un tânăr de 19 ani care joacă în Italia, la Lecce, fiind căpitanul echipei care a câștigat titlul U19 sezonul trecut. Joacă și pentru naționala U21 a României și a fost inclus în 2021 de The Guardian în topul celor mai buni 60 de tineri fotbaliști din lume.
Am vorbit cu directorul clubului, Paul Barta, profesor de educație fizică și fost fotbalist, despre misiunea unui club sportiv școlar, cum descoperi și susții tinerele talente și cum i se par noile generații de sportivi.
Interviul face parte dintr-o serie dedicată fotbalului juvenil începută ediția trecută, în colaborare cu PENNY, în contextul campaniei Liga Punctelor PENNY: prin aceasta, clienții magazinului pot susține cluburile de juniori din țară, donând punctele pe care le primesc la cumpărături, puncte cu care cluburile își pot cumpăra echipamente de joc sau accesorii pentru antrenamente. Interviul a fost editat pentru claritate.
Care sunt provocările unui club sportiv școlar?
Fiind finanțat de Ministerul Educației, Clubul Sportiv Școlar Gloria - și nu numai, cred că toate cluburile sportive școlare - suferă din cauza faptului că sumele sunt foarte mici pentru partea de dotări, de materiale și de echipamente. Bugetul îl avem acoperit pe partea de salarii ale profesorilor și ale angajaților. Avem acoperită și partea de competiții, ne putem prezenta la competițiile naționale sau județene. Dar pe partea de echipament, acolo chiar e o mare provocare pentru un director, un manager, să completeze aceste necesități. Fotbalul e sportul rege și atrage foarte multă lume, mai deschizi unele uși la fotbal, dar când te îndrepți către alte sporturi, e mai greu.
Cum arată infrastructura pentru fotbalul juvenil în Arad?
Sunt mai multe cluburi de juniori în Arad. E UTA, care acum e în Liga I. Mai e un club particular, Atletico, care în ultimii ani a avut rezultate la copii și e un fel de satelit al echipei UTA. Mai există un alt club particular, Viitorul, cu implicare și cu rezultate destul de bune. Dar, fiind cluburi particulare, unii poate nu ar avea posibilitatea să-și susțină antrenamentele. Consider că CSȘ-urile, nu cel din Arad, mă refer la toate, se îndreaptă foarte mult și către copiii ai căror părinți nu au o potență financiară. La noi nu se plătesc taxe și încercăm să le oferim tot ce putem. Și campania PENNY a venit pentru noi ca o mănușă.
Am promovat-o pe pagina de Facebook a clubului, iar prin profesori am transmis acea postare și către părinți. Și implicarea a fost maximă din partea tuturor: părinți, profesori, angajații clubului. Ne-am mobilizat foarte bine și ne-am bucurat, pentru că până la urmă ne ajutăm noi pe noi prin lucrul ăsta.
Ce fel de echipamente ați cumpărat?
Speram să-i ajutăm cât mai mult pe copii, dar nu ne-am gândit că vom avea așa o reușită. Am achiziționat zeci de echipamente: treninguri pe care vrem să le dăm copiilor când vin la antrenament, sau pentru prezentare când merg într-o competiție, vrem să punem sigla noastră pe ele. N-am reușit să luăm prea multe mingi, că n-am mai găsit, dar ne-am reorientat către echipamente.
Unde se antrenează copiii?
Avem două terenuri mari și un teren pentru minifotbal, pentru copii mici. Și am reușit, cu ajutorul unui ONG din Arad, Cetatea Voluntarilor, să renovăm vestiarele bazei sportive Subcetate, unde se antrenează cele opt grupe. Până în urmă cu aproximativ un an și jumătate, arătau foarte, foarte rău. Erau cam în starea în care erau acum 30 de ani, poate cu mici retușuri. Era o singură baie, era tipul vechi de clădiri făcute pentru cluburile sportive acum 40, poate 50 de ani.
Prin această asociație și cu sprijinul altor parteneri, prieteni, cunoștințe, sponsori, suntem aproape să finalizăm. Se montează mobilierul, materialele sunt noi, tencuiala a fost înlocuită, instalațiile sanitare. Vom avea și frigider, mașini de spălat, internet. Probabil și televizoare vom avea la un moment dat, pentru a viziona jocurile. O să avem o bază chiar modernă pentru CSȘ-uri.
Cum vedeți generațiile actuale?
O mare problemă e tehnologia din ziua de azi. Noi ieșeam pe maidan și băteam mingea într-una. Ne antrenam zi de zi, mergeam mulți kilometri pe jos. Părinții erau la lucru și nu știau decât că suntem plecați de antrenament. Acum, tentațiile sunt multe pentru copii, chiar și pentru cei mici. Vorbim de tabletă, de telefon, de mall, de loc de joacă, de Xbox și așa mai departe.
De multe ori, e greu să găsești înțelegere și la părinți, care devin din ce în ce mai pricepuți și devin al doilea antrenor. Își dau cu părerea chiar dacă n-au făcut sportul respectiv. Și asta e o mare problemă.
Și nu mai vorbim de baza de selecție, era enormă în comparație cu ziua de azi. Suntem o nație îmbătrânită și asta contează și pentru sportul de performanță. De unde să apară rezultatele, când ne luptăm cu țări care au sute de mii de legitimați?
Cât de importantă e comunitatea în susținerea unui club de juniori?
Foarte importantă, pentru că sportul e foarte slab finanțat și mergem după un sistem învechit de acum 30 de ani, dar încercăm să-l adaptăm la cel norvegian, cel francez, cel englez, cel spaniol. Dar dacă nu există finanțarea, degeaba încercăm să introducem anumite lucruri de acolo, că nu se potrivesc.
De exemplu, nu poți să lucrezi dacă nu ai materiale. Ok, în fotbal se mai poate, ai nevoie de niște coperte, de niște jaloane, dar pe bază de recuperare, de psiholog, sunt multe alte lucruri. Suntem departe de sportul de afară. Rezultatele vin, sau copiii cresc atunci când diversifici metodele de antrenament, nu doar că facem o scurtă încălzire și două-trei pase și jucăm fotbal.
„Cred că trebuie regândit un pic sistemul de descoperire de tinere talente, din orice sport, și de susținere a lor”
Noi avem în cadrul clubului atleți care sunt foarte buni, dar dacă nu sunt susținuți, oricât de bine ar fi antrenați pe plan local, oricât de bine ar arunca sau ar alerga - în Arad, de exemplu, de valoare apropiată cu ei sunt mult mai puțini copii decât la nivel național. Dacă s-ar antrena la nivel național cu cei 8-10 de vârstă și de valoare apropiată, și ar trage unul de altul, eu zic că ar fi mult mai ok. Stagiile astea de pregătire ar trebui să existe.
Trebuie regândit sistemul un pic altfel, și regândit de oameni care sunt în sistem. Degeaba mă întrebi pe mine cum e bine să fac la atletism, trebuie să întrebi profesorul și antrenorul de la atletism, oamenii care sunt în iarbă, care antrenează. Eu zic că și lor trebuie să le dăm importanță și să luăm informații de la ei. Nu din birou.
Time-out cu recomandări
⚽️ România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de Minifotbal, după ce a învins Ungaria cu 3-0 în semifinală. De șase ori campioană europeană la minifotbal, România a câștigat bronzul mondial în 2015 și în 2019 și joacă pentru prima oară pentru titlul mondial. Finala cu Kazakhstan are loc sâmbătă, de la 18.00.
📚 Bianca Andreescu, campioană la US Open 2019, e în România, țara părinților ei, pentru că azi își lansează o carte pentru copii.
⚽️ Îi pasă fotbalului european de încălzirea globală? Ce impact va avea asupra mediului extinderea competițiilor europene cu 177 de meciuri din sezonul viitor.
🎾Jucătoarele de tenis care participă săptămâna aceasta la Turneul Campioanelor s-au plâns de condițiile din Cancun, de faptul că arena a fost gata târziu și nu s-au putut antrena, și de cum sunt tratate de WTA. Au cerut o serie de schimbări printr-o scrisoare adresată conducerii circuitului feminin.
⚽️ O oră în vestiarul „Generației de Aur”. Naționala lui Hagi, Popescu și Dumitrescu se pregătește pentru un ultim meci împreună, la 30 de ani de la Mondialul din ’94. Bilete aici.
⏳ A fost un ultim meci și pentru Mircea Lucescu vineri seară. Unul dintre cei mai longevivi și titrați antrenori a anunțat că se retrage, la 78 de ani și după 15 ani petrecuți în fotbalul ucrainean. „Ca tot ce se întâmplă în viață, totul are un sfârșit.”