„Ca antrenori, suntem privilegiaţi”
Un club de arte marțiale folosește sportul ca metodă de incluziune socială și a creat un ghid ca să-i încurajeze și pe alții.
Bună dimineața!
Săptămâna mea a fost așa, a voastră?
Un ghid de incluziune prin sport
În limba japoneză, „Kyodai” înseamnă „frați”. E numele unui club sportiv din București pentru care sportul e mai mult decât performanță, e un instrument de incluziune socială. Marian Anghel, care practicase timp de 17 ani la nivel competitiv artele marțiale, l-a înființat în 2016, ca să ofere sesiuni de Kickboxing și Muay Thai, condiționare fizică și autoapărare. Când a deschis sala de kickboxing într-o școală pentru copii cu cerințe educaționale speciale, directoarea i-a propus să lucreze și cu elevii săi. A organizat anual demonstraţii pentru părinţi şi profesori, le-a oferit premii, s-a îmbrăcat în Moş Crăciun de sărbători, totul prin muncă voluntară.
Prin sport, l-a cunoscut pe Vladimir Gologan, care practicase și el artele marțiale în copilărie. Vladimir era absolvent de Politehnică, dar nu și-a găsit locul în domeniu, așa că a început un proiect de antreprenoriat social care l-a adus aproape de lumea ONG-urilor și afacerilor sociale. A început să se antreneze în sala lui Marian și i-a propus să scrie împreună un proiect pentru tinerii NEETs (not în education, emplyment, or training). Mai exact, pentru el, cel din trecut.
Amândoi descoperiseră rolul social pe care îl poate avea sportul, dincolo de antrenamente fizice și victorii. Credeau că poate fi un bun instrument de educație non-formală, că participanții au nevoie nu doar de mișcare, ci și de socializare sau îndrumare. Sala lor s-a transformat treptat în loc de joacă, de întâlnire între prieteni, de terapie și de dezvoltare. Au început să lucreze cu copii și tineri cu dizabilități, din medii defavorizatate, tineri NEET, tineri cu risc de abandon școlar, migranți sau refugiați.
Recent, au lansat un ghid de incluziune prin sport, cu accent pe sporturile de contact, ca să încurajeze şi alte organizaţii sportive să devină mai incluzive. Pentru că ei au învățat totul din mers, au vrut să-și foloseacă experiența ca să inspire și să ghideze alți antrenori care sunt la început de drum. Ghidul, realizat în parteneriat cu o organizație din Italia, include o serie de politici organizaționale, exerciții și activități practice, exemple și povești de succes.
L-am întrebat pe Vladimir, care se ocupă de activităţile cu scop social ale organizaţiei, mai multe despre cum a luat naștere ghidul și de ce au vrut să dea mai departe din experiența lor:
De ce ați simțit că e nevoie de un astfel de ghid?
Pentru noi, trecerea de la activităţi, să le spunem comerciale, în care oamenii vin, plătesc şi se antrenează, către a aduce mai multe beneficii societăţii a fost naturală. Odată ce am început să facem proiecte de sport pentru impact social am devenit mai vizibili, în bună parte pentru că a trebuia să respectăm cerinţele de vizibilitate ale finanţatorilor. Ştiu că ne face bine ca organizaţie, dar când eşti într-o echipă mică, n-ai un om dedicat pentru asta şi nimănui nu-i face plăcere să comunice, a venit mai degrabă de nevoie.
Am început să primim întrebări de la alţi antrenori şi instructori despre ce facem, cu cine lucrăm sau cum am obţinut fonduri. Am răspuns întotdeauna cum am ştiut noi mai bine. Cu toate astea nu vedeam şi efectele. Mai concret, oamenii nu se apucau de treabă şi ne-am întrebat de ce.
Am încercat să aflăm ce le lipesește altora și am trimis un chestionar către 25 de organizaţii din România şi Italia, să vedem cu ce dificultăţi se confruntă. Am aflat că principalele obstacole în incluziunea prin sport sunt lipsa fondurilor, lipsa personalului instruit, lipsa metodologiilor, lipsa infrastructurii necesare și lipsa sprijinului din partea autorităților. De la aceste răspunsuri am pornit în scrierea ghidului.
Voi de ce provocări v-ați lovit de-a lungul timpului?
Provocările sunt multe şi îi înţeleg pe antrenorii care nu vor să-şi bată capul cu ele şi rămân într-o zonă de confort, o zonă pe care o cunosc. Sportul pentru impact social implică o muncă suplimentară. Ar trebui să ne comportăm mai degrabă ca o organizaţie nonprofit decât ca un club sportiv. Asta înseamnă să ne informăm despre traume - nu ca să suplinim rolul unui psiholog, ci mai degrabă ca să nu facem mai mult rău. Ar trebui să avem cunoştinţe despre fundraising, astfel încât să putem oferi acces grupurilor cu oportunităţi reduse şi să învăţăm limbajul ONG-istic, care nu e tocmai intuitiv.
Cu toate astea, cred că noi, ca antrenori şi instructori sportivi, suntem privilegiaţi. Avem ocazia de a forma caractere şi tocmai din cauza asta cred ar trebui să fim şi mult mai responsabili. Să ne continuăm dezvoltarea în arii ce ţin mai puţin de sportul pentru performanţă.
Cea mai mare frustrare a mea cred că a fost legată de lipsa de înţelegere a sportului pentru impact social. Oamenii sunt mult mai puţin deschişi să doneze sau să sponsorizeze sportul, mai ales când vine vorba despre kickboxing, care e perceput ca un sport foarte violent. Românii sunt mult mai dispuşi să doneze pentru probleme immediate, cum ar fi problemele de sănătate. Durerea e un lucru pe care îl înţelege oricine. Se întâmplă acum şi are nevoie de o soluţie.
Nu încerc să subminez importanța sănătății. Dorința mea este doar de a prioritiza măsurile preventive. Sprijinind organizațiile care promovează un stil de viață sănătos, controale medicale preventive și educație pentru sănătate, putem împuternici comunitățile să evite problemele de sănătate de la bun început. Eu cred că sportul are un rol semnificativ aici. În cea mai mare parte, cred că e vina noastră, a celor care lucrăm în sport, pentru că n-am ştiut să promovăm sportul pentru beneficiile lui.
Aveți o lecție importantă de dat mai departe, din experiența voastră?
Lecţia cea mai importantă pe care aş vrea să o dau mai departe este că trebuie să te apuci. Dacă ai cea mai mică înclinaţie sau dorinţă de a face sport pentru impact social, apucă-te şi vezi cum te simţi. Fă un proiect pilot. Vorbeşte cu cei care sunt deja în domeniu. Teama cea mai mare a oamenilor cu care am vorbit e că nu o să se descurce. Toată lumea greşeşte şi e normal, dar cred că odată ce ai teama asta vei fi mult mai prudent şi vei preveni majoritatea problemelor serioase care pot apărea. E important să faci primul pas, apoi oricum vei fi nevoit să te adaptezi şi să continui te informezi.
🗝️ Ghidul poate fi descărcat de aici în engleză. În curând va fi tradus și în română.
O nouă campioană
Farul Constanța a câștigat primul său titlu de campioană a României, în chiar primul ei sezon în SuperLiga Feminină. Echipa antrenată de Raluca Sârghe-Simes (36 de ani) și-a asigurat matematic titlu după victoria obținută acasă cu 2-1 împotriva principalei contracandidate, Universitatea Cluj, cu două etape înainte de finalul campionatului.
Echipa feminină a Farului a fost înființată în 2022, a promovat în Liga I în 2023 și acum a oprit dominația pe care Clujul a avut-o în fotbalul feminin românesc în ultima decadă. E o dovadă că investițiile în fotbalul feminin pot aduce rezultate, dacă sunt făcute bine, cum spune și Sârghe-Simes, care a mai antrenat în Turcia și la Carmen București: „E cea mai mare performanță, în doi ani să înceapă, să se structureze echipa asta, din Liga 2 să treacă în Liga 1 și să câștige din primul an campionatul înseamnă că avem o forță. Dar nu e forța doar a jucătoarelor sau a ce facem noi ca staff, e foarte multă muncă și susținere din spatele clubului, de la conducere, de la toți cei mari. Doar așa se poate face performanță.”
Cum a fost reflectată în presă victoria noii campioane? Ca de obicei: puțin, și cu materiale care au pus în prim plan bărbații din spatele echipei, cum arată și Fotbal Feminin România: „Numele lui Gică Hagi apare de 7 ori într-o știre scurtă în care nu este menționat numele niciunei fotbaliste sau măcar al antrenoarei care a adus primul titlu la Constanța.” Iar când au scris despre ea, acum un an, când a semnat cu Farul, au scris pentru că era „femeia care-i poate împlini lui Hagi visul Ligii Campionilor”.
Dar nimic nou aici :)
Săptămâna asta am fost la o conferință de marketing organizată de VISA, unde unul dintre invitați a amintit de clipul de mai jos, devenit viral înaintea Mondialului de Fotbal Feminin de vara trecută.
Pentru că au dat multe exemple din sportul feminin, am întrebat speakerii uneia dintre sesiuni cum văd dezvoltarea acestuia și rolul brandurilor în a le susține și spori vizibilitatea, și cred că răspunsurile lor sunt relevante aici:
💬 „Există o responsabilitate pe care o are media de a pune în evidență sporturile feminine la fel de mult ca și pe cele masculine. Pentru că, atunci când ai rivalități puternice, cum sunt în tenis, sau în alte sporturi, acest lucru generează interes. Dar avem nevoie de oameni care să creeze, să spună poveștile.” (Pascal Crifo, fondator și CEO al Publicis Sports&Entertainment)
💬 „Am speranța că ne apropiem de etapa în care vom înceta să mai vorbim despre sportul feminin ca fiind diferit. Dacă ești fan al sportului, te poți uita de exemplu la un meci de rugby feminin. Nu contează că e feminin, este doar sport de calitate. Nu am ajuns încă acolo, dar văd pași clari în această direcție, și asta se întâmplă ca urmare a faptului că platformele media oferă vizibilitate acestor sporturi. Atunci când platformele fac asta în mod corect, publicul vine. Dar trebuie să existe finanțare pentru aceste platforme media, prin publicitate și sponsorizări, și aici brandurile au un rol de jucat în acest sens.” (Ben Cronin, Global Head Publicis Sports&Entertainment)
Pentru că nu e despre visul lui Hagi, ci al tuturor sportivelor care merită mai mult, de la noi toți: branduri, media, spectatori, finanțatori.
⚽️ Apropo, pe 31 mai, Naționala de fotbal feminin revine pe stadionul ”Arcul de Triumf” pentru al treilea meci din preliminariile WEURO 2025, contra Bulgariei. Bilete aici.
📺 Iar azi are loc finala Women's Champions League, dintre Lyon și Barcelona. Ediția de anul trecut a fost urmărită live de 5,1 milioane de telespectatori (pe TV și streaming), cu 40% mai mult față de sezonul anterior, o creștere stimulată și de disponibilitatea la nivel global prin platforma de streaming DAZN.
De vizitat
Muzeul Ivan Patzaichin - Centru de Inovare Comunitară s-a deschis în Delta Dunării, la Mila 23. Construcția e ridicată pe locul fostei case a părinților săi și realizată din materiale sustenabile (lemn, cânepă, stuf), aliniate cu specificul local din Deltă. E alcătuită dintr-un turn observator de 18 metri, un pavilion pentru activități culturale, artistice și comunitare, o zonă destinată gastronomiei Deltei și un spațiu pentru rezidențe artistice.
