Un antrenor de care avem toți nevoie

Feedback de la voi

Mulțumesc că citiți acest newsletter, pe care l-am pornit în 2019 din dorința de a avea un teren comun de discuții cu alți iubitori de sport și ca o continuare a articolelor prin care încerc să privesc lumea sportului dincolo de știri, declarații și medalii și să înțeleg mai bine relația noastră cu performanța, eșecul și victoriile.

Mă bucură că suntem tot mai mulți în echipa asta, așa cum mă bucură fiecare reply de la voi, fie că-mi spuneți ce v-a plăcut dintr-o ediție, că v-a emoționat sau pus pe gânduri o poveste, când îmi trimiteți recomandări de articole, cărți și filme sau când vorbim despre experiențele voastre sportive. 

Am mereu de învățat de la voi și vă sunt recunoscătoare pentru fiecare mesaj și pentru fiecare mail deschis sâmbătă dimineața.

Ca să construim împreună un conținut util care să reflecte cât mai mult din interesele voastre, m-ar ajuta să-mi răspundeți la cinci întrebări scurte de feedback, pe care le găsiți aici.
 

 Stadioane sustenabile

Planul Sălii Polivalente din Brașov / Dico și Țigănaș

Pe 22 octombrie se inaugurează în Seattle Carbon Pledge Arena, care-și propune să fie prima din lume cu emisii neutre de carbon. E casa echipelor Seattle Kraken (hochei pe gheață) și Seattle Storm (baschet feminin) și va fi alimentată exclusiv cu energie regenerabilă, va elimina plasticul de unică folosință până în 2024, se va aproviziona din surse locale și va folosi apă colectată prin acoperiș pentru gheața patinoarului.

Citind despre ea, mi-am amintit că vara aceasta am vorbit cu arhitectul Șerban Țigănaș, co-fondator al biroului de proiectare Dico și Țigănaș, care are în portofoliu Cluj Arena și BT Arena din Cluj-Napoca, Stadionul Târgu Jiu, Stadionul „Ion Oblemenco" din Craiova, Stadionul Național de Rugby din București, despre cum a evoluat preocuparea pentru mediu în construcția de arene sportive din România. Câteva idei:

Modelul de sustenabilitate ar trebui să vină de la clădirile construite din bani publici, dar achizițiile publice au fost bazate mult timp pe cultura prețului cel mai mic. Dico și Țigănaș a încercat, încă de la primele proiecte sportive, să introducă dotări pentru a face clădirea mai sustenabilă, dar la primele stadioane, în urmă cu peste 10 ani, „răspunsul clientului era: dacă nu se cere, nu-l facem.”

Există însă un progres, determinat și de cerințele europene. „În ultima perioadă au început să apară cerințe care spun că nu mai e suficient ca o clădire să coste cel mai puțin și să fie construită la limita de jos a calității. A apărut termenul de cost pe durata de viață a clădirii, care înseamnă că o clădire este cu atât mai bună nu cu cât costă mai puțin s-o faci, ci cu cât costă mai puțin raportat la o perioadă de câteva zeci de ani în care o folosești.”

La Sala Polivalentă din Cluj, dată în funcțiune în 2014, au montat 120 de panouri fotovoltaice. Energia produsă alimentează clădirea și poate fi stocată în acumulatori, pentru perioadele în care energia solară e diminuată. Există și un sistem inteligent de management al clădirii (building management system, BMS), care monitorizează numărul de persoane care intră în sală, în funcție de numărul biletelor scanate. Informația e transmisă către un computer (creierul electronic al sălii) care calculează necesarul de aer proaspăt sau de încălzire, în funcție de numărul persoanelor dinăuntru. „Când ai câteva mii de oameni într-o sală, ei degajă căldură, iar necesitatea de a o încălzi e mai mică.”

O altă dotare pe care au implementat-o de la primele construcții a fost managementul apei meteorice: colectarea apei de ploaie de pe acoperișuri în niște rezervoare, folosită apoi la irigarea gazonului și a spațiilor verzi din jur sau pentru rezerva obligatorie pentru incendiu. E un sistem care există la BT Arena din Cluj sau la stadionul Ion Oblemenco din Craiova, însă el trebuie dublat și de o aprovizionare din rețea, pentru că „nu te poți baza doar pe natură”.

Sala Polivalentă din Brașov va fi un game-changer, spune arhitectul. Aflată în stadiu de proiectare (și estimată la 83 de milioane euro), include în studiul de fezabilitate mai multe sisteme alternative. Unele active, care țin de sursele de energie alternativă: panouri fotovoltaice pe acoperiș; un sistem de pompe de căldură care scot energie termică din pământ, prin sonde aflate la mare adâncime; un sistem de colectare a apei pluviale, care va iriga un parc cu vegetație. 

Altele sunt măsuri pasive, care țin de felul în care e gândită construcția: fațada care nu pierde căldură; spații (parcarea, vestiarele, cabine pentru artiști, spații de aprovizionare, bucătăria) semiîngropate în pământ, un bun izolator; sistemul BMS sau o protecție parasolară care va face ca spațiile să nu se încingă foarte mult.

Sustenabilitatea unei construcții sportive nu ține însă doar de felul în care e construită, ci și de cum e folosită ulterior. Sălile de sport pot găzdui concerte, evenimente culturale, politice, conferințe, expoziții. Iar un stadion nu este numai ce se întâmplă în interiorul arenei. „E și zona din proximitate, care are și ea o polivalență, se pot organiza evenimente, se poate face sport, streetfood, foarte multe lucruri pentru copii.”

👉 Citește întregul interviu.

PS: Nu e mereu ușor să fim optimiști când vorbim despre schimbările climatice. David Goldblatt, autorul studiului Playing Against The Clock, spune că sportul – dincolo de reducerea impactului său direct asupra mediului – poate fi și o astfel de resursă: 

„Ne confruntăm cu o lipsă disperată de forme de speranță, de locuri unde oamenii să-și poată imagina că pot întoarce lucrurile și pot avea un impact colectiv. Sportul pare să fie un astfel de loc, în care vedem că există, până la ultimul fluier, posibilitatea schimbării; că oamenii pot, atunci când e nevoie, să-și ridice nivelul, împreună, și să fie mai mult decât suma părților lor. E motivul pentru care iubim sportul așa de mult și poate fi un instrument important și în sfera politicilor de mediu.”

David Goldblatt

 Q&A: Tennis fairytales la Cluj

În BT Arena din Cluj se va juca, între 23-31 octombrie, și turneul de tenis feminin Transylvania Open, cu trei câștigătoare de Grand Slam în line-up: Simona Halep, Emma Raducanu și numărul 6 mondial, Garbine Muguruza, anunțată ieri.

E organizat de echipa care a găzduit și Winners Open în august, despre care v-am povestit aici, iar directorul ambelor turnee e Patrick Ciorcilă, fost jucător și co-organizator Sports Festival, care la 25 de ani e cel mai tânăr director de turneu din lume. Despre cum a făcut trecerea de la jucător la organizarea de evenimente sportive, am scris pe larg în Concentrat, newsletterul zilnic al DoR. Mai jos, un scurt Q&A:

Când ați hotărât să organizați Transylvania Open? 

Nu era plănuit absolut deloc. Turneul din vară a mers foarte bine, celor de la WTA le-a plăcut, se anulaseră turneele din Asia și căutau organizatori. Puțină lume își asumă cu două luni înainte să facă. Prima oară, și noi am zis exclus, cum să facem așa ceva în două luni. Și uite că se întâmplă.

Și în vară tot două luni am avut, singura diferență e că am început din octombrie sau noiembrie să discutăm cu ei. Dar până n-am semnat, pe 5 mai, n-au vrut să ne dea niciun detaliu despre reguli. Eu m-am panicat a doua zi, când ne-au dat guidebook-ul de 500 de pagini. Am luat rând cu rând, am stat nopți întregi să-l citesc. Acum am luat-o un pic mai lejer.

Finalistele turneului din vară / Winners Open

Care sunt provocările unui turneu de tenis indoor, mai ales în pandemie?

Organizatoric vorbind e mult mai ușor având rețeta de la Winners Open și 95% aceiași oameni. Dar sunt alte provocări logistice: ai mult mai mulți spectatori, mai multe intrări, costurile sunt mai mari, pentru că din start adăugăm chiria sălii, apoi partea de security, de mâncare, pentru că acum vin jucătoare mult mai bune, cu mai mulți însoțitori. Măsurile sanitare sunt mai complicate, trebuie să ne testăm mult mai mult. Eu, de exemplu, o să fiu și în zona de VIP și în zona de jucătoare și în zona de arbitri și o să mă testez PCR la 72 ore. 

Apoi, ridicăm o cortină din material fonoabsorbant și ignifug, ca să despărțim sala și să avem două terenuri. E ceva ce nu s-a mai făcut la noi, un drapaj pe care noi îl producem, dar va rămâne la noi, pentru că vrem să ținem turneul pe ani de zile. 

Cum te ajută experiența de jucător acum, în managementul de evenimente sportive?

În primul rând, faptul că de mic am fost foarte organizat, aveam program fix, o disciplină. Gândește-te ce provocări ai la 13-14 ani: pierzi un meci de trei ore jumătate, plângi, a doua zi trebuie s-o iei de la capăt, te duci la alt turneu. Poate la 13 ani nu ești făcut pentru așa ceva, dar te clădește. Te ajută și în zona de business toate astea. Poți să fii mai detașat, să zici: „Hai, c-o iau de la capăt”. Deși presiunea de pe teren întodeauna mi s-a părut mai ușoară tu cu tine, cu adrenalina, să știi că depinde numai de tine. În business depinzi de mult mai mulți factori externi.

Apoi, mi-am creat niște conexiuni în zona asta de sport. Cu multe jucătoare am fost în aceeași generație, eram prieteni de mici. Ele știu că eu, ca organizator, știu cam ce le place sau ce nu e ok pentru un tenismen. Întotdeauna incercăm să le facem să se simtă cât mai bine, pentru că până la urmă imaginea turneului ele sunt. Prioritatea numărul 1 e jucătoarea.

De ce e important turneul pentru tenisul românesc?

În primul rând, era păcat să nu avem, pentru câte jucatoare avem în top. Joci în toată lumea și fix la tine acasă n-ai ocazia, o săptămână pe an, să joci în fața prietenilor. Și doi, avem wilcard-uri pe care le oferim tinerelor jucătoare; pentru o jucătoare de 16 ani, să joci cu locul 100 sau 80 în lume, poate și câștigi un meci, sunt șanse unice, cu care rămâi. Și pentru fetele care poate joacă, care au 16-18 ani și numai vin și le văd pe fetele astea, pe Simona, pe Emma, cred că înseamnă foarte mult. 

Medici pe bicicletă

Tot 25 de ani are și Antoanela Mamac, cea mai bună triatlonistă din România. La începutul lunii a devenit pentru a șaptea oară campioană națională pe distanță olimpică, câștigând Hero Mamaia, cea mai importantă competiție de triatlon din sud-estul Europei, la care au participat peste 500 de sportivi.

Antoanela își împarte timpul între Spitalul Colțea, unde este medic rezident specializat în chirurgie vasculară, și antrenamentele de înot, bicicletă și alergare. Se antrenează zilnic, înainte de turele de la spital, uneori și după program sau după o gardă de 24 de ore. 

A fost aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ceea ce ar fi fost o premieră pentru triatlonul feminin românesc. O sportivă din Australia s-a calificat însă în ultimul moment și a schimbat ierarhia mondială, lăsând-o prima sub listă.

„Am avut nevoie de o perioadă pentru a trece peste această întâmplare, dar voi fi și mai motivată pentru Jocurile Olimpice de la Paris, dacă nu mi-a reușit la Tokyo.”  

🚴‍♀️ BONUS #devăzut: Un reportaj video PressOne despre Roxana Băban, un medic de familie care pune diagnostice din mișcare, în timp ce pedalează sau aleargă pe drum spre cabinet, o navetă de 100 kilometri pe zi.

 Time-out cu recomandări

Azi îi cedez rubrica lui Ted Lasso, un antrenor de fotbal american care ajunge la conducerea unei echipe din Premier League. Nu înțelege offside-ul, dar compensează cu bunătate, discursuri motivaționale care bifează toate clișeele sportive și biscuiți home-made. E un fel de Mister Rogers al antrenorilor, scrie Ringer (atenție la spoilere), un personaj creat și jucat de Jason Sudeikis, inspirat de tatăl său și de antrenori ca Jürgen Klopp, Pep Guardiola sau Steve Kerr, dar mai ales de Donnie Campbell, antrenorul lui de baschet din liceu.

E o comedie care a câștigat șapte premii Emmy, ajunsă la sezonul doi, despre care un prieten mi-a spus recent că „e un feel-good, care vine exact când e nevoie mai tare de el”. Adică acum.

Mai mult decât despre fotbal, e despre cum schimbi o organizație, punând echipa deasupra orgoliilor individuale și oamenii deasupra sportivilor, despre relații sănătoase și sănătate mintală, despre unde te poate duce optimismul, blândețea și insistența de-a vedea ce-i mai bun în oameni. Și n-avem toți nevoie de asta, mai ales zilele astea?