Un pas în spate ca să înaintezi
#RoadtoTokyo
V-am povestit des aici despre visul meu de-a ajunge la o ediție a Jocurilor Olimpice. Era singurul gând cu care am început anul 2020, unul care-mi dădea destule insomnii, dar și mult entuziasm. Când a început pandemia și s-au amânat, am renunțat să mai fac planuri pe termen lung.
Mi-a luat mult să accept că nu e ediția la care voi ajunge, dintr-un cumul de motive: în primul rând financiare, dar și pandemice și pentru că erau învăluite în multă incertitudine, birocrație și restricții care îmi ridicau la cer nivelul de anxietate, care și într-o zi normală e cât Tokyo Tower.
Acum, în pragul ceremoniei de deschidere care are loc azi de la 14.00 (pe TVR și Eurosport), mi-aș fi dorit să vă scriu de acolo, să vă povesesc cum e în satul olimpic, să mă pozez cu varianta strălucitoare și glam a cercurilor olimpice, nu cu copia lor timidă de la Izvorani.
Mă consolez cu gândul că jurnaliștii nu au oricum voie în satul olimpic, că nu știam dacă ajung la deschidere sau la toate competițiile (sunt reporteri care n-au fost primiți nici la antrenamente) și că n-aș fi putut ieși din hotel decât pentru cumpărături de maxim 15 minute.
Am învățat anul ăsta că trebuie să-ți adaptezi din mers visurile și planurile și că oricât de mult îți dorești ceva, nu e totul, o lecție pe care mi-a amintit-o recent un interviu cu canotoarea Gianina Beleagă, a cărei poveste o găsiți mai jos. Mi-a zis așa:
„Am fost accidentată și mi-am dat seama că și dorinta de a merge la Jocuri s-ar putea să nu se mai îndeplinească. A fost dureros, dar mi-a și luat presiunea de pe umeri. Cumva, m-a învățat să trăiesc momentul în care sunt și să iau cu pași mici, fiecare zi cum vine. Dacă aș fi continuat să mă agit, să-mi spun că trebuie să-mi revin neapărat, că se apropie, intram într-o disperare și probabil mai rău îmi făceam. Mi-am dat seama că e un vis devenit realitate faptul că merg la Jocuri, dar pentru mine nu e totul. Și nu se termină după Jocuri totul.”
Asta nu mă oprește să mă bucur de ele de aici - mai ales pentru sportivi, care meritau o încheiere pentru munca lor din ultimii cinci ani, sau, pentru unii, pentru întreaga carieră - și nici să țin flacăra olimpică aprinsă până la Paris (mai ales că acum e și în header).
↳ Apropo, știați că torța olimpică de la Tokyo imită modelul unui cireș și e făcută (30%) din aluminiu reciclat?
↳ Deși deschiderea oficială e azi, sportul a început deja, iar naționala de fotbal masculin a bifat o victorie cu Honduras.
↳ Prima medalie poate fi câștigată sâmbătă noapte, la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri, cu Laura Ilie prima concurentă.
↳ Voi cum priviți ediția asta, cu scepticism sau vă puteți bucura de spectacol? Și ce-ați zice să ne vedem săptămânal în inbox pe parcursul ei?
Un băiat care înoată foarte repede
„Trebuie să-ți cer iertare, pentru că la început am zis că nu e posibil ca un tânăr de 16 ani să înoate atât de repede, trebuie să se drogheze”, i-a spus Brett Hawke, înotător australian care a participat la două ediții olimpice, David Popovici, care va împlini 17 ani pe 15 septembrie. „Apoi te-am văzut înotând și totul a căpătat sens.”
Cu o săptămână înainte să plece spre Tokyo, unde urma să participe, fără presiune, la prima sa competiție olimpică, David a dominat Campionatele Europene de Înot pentru juniori atât de categoric încât s-a asigurat că nu va mai intra în Tokyo Aquatics Centre ca un outsider. A câștigat trei medalii de aur (la 100 de metri, 200 de metri și 50 de metri liber) și una de argint cu ștafeta de 4×100 metri liber. A doborât trei recorduri mondiale de juniori și a stabilit cel mai bun timp din acest sezon (și al zecelea cel mai bun din istorie) la 100 de metri liber, 47,30, depășindu-i pe campionul olimpic din 2016, Kyle Chalmers, sau pe campionul european, Kliment Kolesnikov.
Gazetta dello Sport l-a comparat cu rusul Alexander Popov, campion olimpic în 1992 și 1996. Rusul Kliment Kolesnikov, cel mai rapid înotător din acest sezon până la cursa lui David, a postat o poză cu românul pe Instagram cu mesajul: „Ok, ok, got it”. „Cu siguranță mi-a atras atenția” , a spus și campionul mondial Caeleb Dressel, de la care lumea se așteaptă să domine Jocurile Olimpice. „Eu nu eram atât de rapid la 16 ani, e foarte impresionant.”
Răspunsul lui David? „Sunt un băiat care înoată repede, care are niște antrenori foarte buni, niște părinți foarte buni și niște oameni care mă susțin geniali. Ar fi o prostie să mă las copleșit de presiune, ba chiar s-o bag în seamă.”
„Merg la Tokyo cu același gând, de a face ce pot să fac cel mai bine într-o finală, să mă descurc, să mă obișnuiesc cu o finală olimpică, pentru că vor veni multe, dar și să mă distrez pe cât de tare pot acolo, pentru că despre asta este vorba, ăsta-i spiritul olimpic.”
Nu respinde însă gândul unei medalii. „Orice e posibil. Trebuie să rămân cu picioarele pe pământ și să-nu mi pierd capul cu toată atenția din jur.”
✍🏻 Am scris pe larg despre el aici.
🏊♂️ Să-i țineți pumnii în calificările de pe 25 iulie (200 metri liber) și 27 iulie (100 metri liber).
Cartonaș roșu
Pentru Federația Europeană de Handbal, care a amendat cu 1.500 de euro naționala de handbal pe plajă a Norvegiei, pentru că a jucat un meci de la Campionatul European în pantaloni scurți, în loc de „bikini nu mai lungi de 10 cm pe margine”, cum spune regulamentul.
💬 Jucătoarea norvegiană Katinka Haltvik a spus televiziunii norvegiene NRK că speră ca protestul lor să vorbească și pentru alte echipe, care „se simt inconfortabil în echipamentele de joc dar nu-și permit să plătească amenzile”.
💬 Președintele Federației Norvegiene, Kare Geir, a spus că organizația sa a cerut din 2006 schimbarea regulilor, ridicând din nou problema la un congres european din aprilie. Federația Europeană nu poate însă să modifice regulamentul, doar cea internațională, care va dezbate situația în august. Acum se concentrează pe JO, nu pe uniforme.
💬 Valerie Nicolas, team managerul echipei Franței, a spus ziarului norvegian Verdens Gang că susține protestul Norvegiei și că pentru a crea schimbare, țările trebuie să fie unite. „Am pierdut jucătoare din cauza acestor echipamente. Îmi spun că se simt inconfortabil, dezbrăcate și privite. E un sport cu multă mișcare și ești stânjenită de bikini. Mai e și dinsconfortul asociat menstruației și nu în ultimul rând religiei.”
Un pas în spate ca să înaintezi
Foto: Claudiu Popescu
Într-o seară din februarie, dubla campioană mondială Gianina Beleagă a vrut să-și facă bagajele și să plece din cantonamentul de la Snagov. Nu putea să se antreneze de două luni, din cauza unor dureri la spate; simțea un junghi ca un cuțit când stătea, când dormea, când respira. Prietena ei cea mai bună, tot canotoare, i-a spus că nu poate să plece, că încă n-a terminat treaba acolo. Și-a zis atunci că și dacă se antrenează doar pe bicicletă până în ziua în care pleacă la Tokyo, nu o să renunțe
De la primul ei antrenor, dar mai ales de la mama ei, a învățat că trebuie să ducă o treabă până la capăt. „Cred că asta e o calitate cu care te naști, de a deveni mai bun, de a te autodepăși. N-am avut acasă o soră sau un frate de aceeași vârstă, să fie competiție. Surorile mele sunt mai mari și deja plecaseră. Cred că văzând-o pe mama că se chinuie pentru noi și își dorește să am un viitor mai bun, nu puteam să las garda jos și să fiu mai prejos. Ok, dacă tu faci sacrificiile astea, eu o să învăț cel mai bine și o să iau numai note bune și o să fiu cea mai bună.”
Asta a însemnat să învețe până la 1 noaptea, deși a doua zi avea înviorare la 6; să reziste 10 luni pe an în cantonament, de la 13 ani, cu zeci de kilometri de vâslit zilnic; să învețe să-și controleze durerea din antrenamente și să nu renunțe la visul ei olimpic.
Ultimul an a învățat-o să nu ia decizii când are o zi proastă, să nu-și mai facă planuri și că „trebuie să faci un pas în spate ca să poți să înaintezi”.
✍🏻 E cea mai recentă poveste publicată în seria Neînvinșii, un proiect editorial susținut de BRD, și una dintre preferatele mele.
🚣♀️ Să le țineți pumnii Gianinei și Ionelei Cozmiuc, partenera ei din barca de dublu vâsle categorie uşoară, în calificările de pe 24 iulie (ora 04:50). Semifinalele sunt pe 27 iulie, iar finala pe 29.
Time-out cu recomandări
În copilăria din Atena, Giannis Antetokounmpo vindea ceasuri și CD-uri pe stradă, ca să-și ajute părinții imigranți din Nigeria. Acum e campion în NBA cu Milwaukee Bucks și MVP al finalei. Despre puntea dintre cele două lumi a scris Mirin Fader, una din jurnalistele mele preferate, într-o carte care apare pe 10 august, bazată pe un profil din 2019.
Andreea Cio a întrebat 43 de suporteri, jurnaliști și fotbaliști cine a fost omul lor preferat la EURO 2020. Eu am votat cu câștigătorul, #teamKjær.
Un podcast zilnic cu mini-povești despre mizele din spatele sporturilor olimpice: de la cele care revin după 13 ani în programul olimpic, cum e softball-ul, la cele care vor dispărea, cum e marșul de 50km, la cele apărute în premieră, cum e skateboarding-ul.
Simone Biles e prima sportivă care are propriul emoji hashtag pe Twitter:
