Trebuie să facem mai multe pentru mediu

📧 Dacă e prima oară când primiți acest mail, e locul unde vorbim despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim, cu un focus pe sport feminin și visuri olimpice. 

Mai știți când mă plângeam aici de lipsa meciurilor și a competițiilor, chiar acum un an? Ultima săptămână a răzbunat din plin acele momente de rătăcire: am primit o calificare olimpică așteptată (a Larisei Iordache), o retragere (temporară) de la echipa națională a Cristinei Neagu și o Super Ligă Europeană care a trăit doar două zile, dar care va avea cu siguranță un impact pe termen lung.

De duminică până marți, cât a durat planul celor 12 mari cluburi de-a organiza o competiție doar a lor (și a câtorva invitate), am oscilat între două voci: una naivă care-mi spunea că un proiect căruia i se împotrivesc toți stakeholderii (fani, jucători, manageri, autorități locale, sponsori) nu poate merge înainte, că echipele astea nu există într-un vacuum, ci într-o comunitate de care nu pot să nu țină cont.

Cealaltă, cinică, șoptea că scopul cluburilor moderne e unul financiar și că fanii care și-au distrus cardurile de abonamente și au fluturat pancarte cu mesaje ca „Created by the poor, stolen by the rich” sau „We want our cold nights in Stoke” (numiți, se pare, legacy fans) nu sunt fanii viitorului pe care un astfel de proiect îi are în vizor; aceia sunt fanii internaționali, de pe piețe mai mari și mai bogate, care te urmăresc pe TikTok pentru spectacol și superstaruri, nu neapărat pentru istorie, comunitate și...well, legacy.

Nu știu care dintre ele va câștiga bătălia pe termen lung, dar momentan mă bucur că a contat și vocea suporterilor.
 

Fani care țin cluburi în viață

 

Marius Păltănea, 36 ani, e fan al echipei locale de fotbal din Brașov de când mergea cu tatăl său la meciuri. Mai târziu, a format împreună cu alți fani Liga Suporterilor Stegari și au început să se implice activ în viața echipei: printre altele, strângând bani pentru a înregistra oficial imnul echipei.

Când FC Brașov a dat faliment, în 2017, suporterii au reînființat de la zero echipa sub numele Asociația Club Sportiv SR Brașov, ca să ducă mai departe istoria de peste 80 de ani a Steagului Roșu, cum se numea clubul care în 1966 învingea cu 4-2 echipa lui Alfredo Di Stefano, Espanyol Barcelona. Cu un lot alcătuit din foști jucători și antrenori ai FC Brașov, au pornit din liga a patra. Acum sunt în liga a treia, aproape de barajul de promovare, dar se confruntă cu probleme financiare. 

„Implicarea suporterilor mi se pare singura soluție de salvare a fotbalului românesc”, mi-a spus Marius, cititor al newsletterului. „Implicarea nu înseamnă neapărat ca un club să fie deținut de suporteri, ci ca ei să facă parte din viața de zi cu zi a echipei.”
 

Liga Suporterilor Stegari

Sub sloganul „Steagu' nu moare”, fanii au dus apă la antrenamente, au discutat cu sponsori, au transmis live meciuri, s-au ocupat de merchandising și marketing, iar în liga a patra spălau și echipamentele. Au scris cărți, au creat o pagină de patreon, iar Marius a creat site-ul clubului. Unii se implică zilnic, alții strecoară câte o oră printre meetinguri și luat copiii de la grădiniță. În pandemie, au cumpărat bilete virtuale, încercând să acopere datoriile.

Azi joacă cu Corona Brașov, o echipă „care reprezintă absolut tot ce urâm la fotbalul de azi”, înființată și susținută de autoritățile locale, cu care sunt în conflict privind brandul și palmaresul FC Brașov, pe care primăria urmează să decidă cui îl acordă. 

Ideea Super Ligii l-a frustrat ca și cum ar fi fost echipa lui implicată. „Pot înțelege că fotbalul din vest trebuie să producă mulți bani. Și o face, e foarte bun la asta. Mă dezamăgește în schimb lăcomia. Mă dezamăgește să aud că fani din clasa muncitoare, fani ai căror părinți sau bunici au cântat în aceleași tribune nu mai au posibilitatea să meargă la meciuri sau să le urmărească la TV din cauza prețurilor exorbitante. Mă dezamăgește prioritizarea fanilor care aduc bani, de exemplu cei din Asia sau America, față de cei locali.”

Când  juca Football Manager, Marius petrecea sezoane bune încercând să ducă FC Brașov cât mai aproape de a câștiga cea mai importantă cupă europeană. „Este un vis total improbabil, dar tehnic posibil. Super Liga l-ar fi făcut și imposibil.”

Concurs cu 📚 cadou 

Când a devenit antrenor principal la Chicago Bulls, Phil Jackson și-a propus să creeze o echipă mai puțină centrată în jurul lui Michael Jordan, una care să aibă la bază o cultură a altruismului, încrederii și autonomiei.

Primul pas a fost o discuție cu Jordan în care i-a cerut să reducă numărul de aruncări dintr-un meci, ca ceilalți să se poată implica mai mult în atac. N-a fost ușor să-l convingă, pentru că starul lui Bulls țintea titlul de golgheter, pe care îl câștigase trei ani la rând, dar și pentru că nu avea încredere în coechipierii săi. „Trebuie să împarți lumina reflectoarelor cu colegii tăi”, i-a spus antrenorul, altfel „ei nu vor crește”.

Împreună, au câștigat șase titluri NBA cu Chicago Bulls, iar Jackson alte cinci cu LA Lakers, unde a lucrat cu Kobe Bryant și Shaquille O'Neal. Despre cum a reușit să aducă împreună superstaruri și să le conecteze la ceva mai important decât propriile egouri, despre ritualurile și forțele invizibile care stau la baza echipelor de succes (de exemplu, 10 minute de meditație înainte de meciuri) a scris în 11 inele, autobiografia sa, tradusă recent de editura Pilot Books, care are o colecție tare frumoasă de cărți despre sport.

E o lectură plină de lecții de leadership, utilă oricui lucrează într-o echipă sau conduce una: despre cum inspiri oameni și cum îi ajuți să ia decizii bune, cum delegi, cum construiești încredere și conexiune într-un grup.

Mă bucur că, împreună cu Pilot Books, vă putem oferi trei exemplare cadou. Le puteți câștiga dacă îmi trimiteți până luni seara un reply cu răspunsul la o întrebare în ton cu săptămâna asta: Ce echipă (din orice sport, din orice perioadă) admirați cel mai mult și de ce - ce contează cel mai mult pentru voi: istoria, rezultatele, cultura, amintirile? 

Trebuie să facem mai mult pentru mediu 

E ironic să așezi cuvintele sustenabilitate și fotbal în aceeași frază săptămâna asta, dar tocmai de asta mi se pare un moment bun să vă povestesc despre o serie de interviuri despre impactul pe care fotbalul îl are asupra mediului și cum îl poate reduce pe care le scriu anul acesta pentru platforma Euractiv.ro.

Eco Park, viitorul stadion al Forest Green Rovers, va fi construit din lemn
 

Vedem tot mai multe meciuri întrerupte din cauza temperaturilor ridicate, competiții afectate de poluarea apelor sau de topirea zăpezii sau sportivi care leșină pe teren din cauza căldurii. Am văzut, în 2019, păduri cuprinse de flăcări și jucători care nu puteau respira în timpul Australian Open, sau meciuri de la Cupa Mondială de Rugby anulate din cauza unui taifun. Până în 2050, e posibil ca 25% din stadioanele din Marea Britanie să fie inundate.

Dar sportul nu e doar o victimă, ci și un contribuitor important la încălzirea globală: prin mega evenimente ca Jocurile Olimpice sau Campionate Mondiale cu tot mai multe echipe participante, prin construcțiile de stadioane, prin tonele de CO2 degajate de zborurile echipelor și fanilor. 

Iar această amprentă vine la pachet și cu responsabilitatea de a căuta soluții pentru viitor și de a-și folosi popularitatea imensă pentru a educa jucătorii și fanii pe tema schimbărilor climatice „Trebuie să facem mai mult pentru mediu”, a spus Aleksander Čeferin, președintele UEFA, anul trecut. „Avem o fundație pentru copii și facem multe pentru copiii de peste tot din lume. (..) nu poți proteja copiii dacă nu există un mediu în care ei să trăiască.”

Sunt și cluburi care au înțeles deja rolul pe care îl pot avea: au construit stadioane alimentate cu panouri solare și turbine eoliene, servesc jucătorilor meniuri vegane sau transformă cojile de semințe de la meciuri în compost pentru ferme locale. Jocurile Olimpice își propun să aibă un impact pozitiv din 2022, iar într-o Super Ligă a echipelor care țintesc sustenabilitatea ar conduce detașat Forest Green Rovers din a patra ligă engleză, prima care a primit certificare din partea Națiunilor Unite pentru neutralitatea emisiilor de carbon.

Am scris despre:

🌍 Cât de mult va polua EURO 2020, care se desfășoară pentru prima oară în 12 țări, și ce măsuri de reducere a impactului pregătesc orașele gazdă, printre care și București;
🌍 Cum integrăm practici sustenabile în construcția stadioanelor și unde e România în discuția asta (spoiler: abia la nocturne cu LED-uri);
🌍 Cum își propune FRF să fie un lider în domeniul sustenabilității fenomenului sportiv din România.

E un subiect nou, despre care încă învăț și m-aș bucura de orice feedback aveți, dar și de recomandări de oameni cu care pot discuta pe tema asta.

#RoadtoTokyo

FRG

Joi, Larisa Iordache s-a calificat la Jocurile Olimpice de la vară (de unde echipa României va lipsi, pentru a doua oară). A început concursul de la Europenele de Gimnastică la Basel cu emoții, după ce a căzut de pe bârnă. Ce nu se știa atunci era că avea febră și dureri din cauza unei infecții la rinichi. A prins ultimul bilet individual spre Tokyo, apoi a petrecut noaptea în spital. N-a putut concura ieri în finala la individual compus, dar speră să se refacă pentru finalele la bârnă și sol de duminică.

Comunitatea online internațională, care-și spune Gymternet, s-a bucurat pentru gimnasta de 24 de ani care vine după trei operații și trei ani departe de sport, după o luptă cu ea să nu renunțe și după ce la Jocurile din 2016 a fost doar rezervă, pentru că Federația a ales-o pe Cătălina Ponor să participe.

Câteva exemple: „Mă înclin, sunt foarte fericită pentru tine”, i-a scris britanica Becky Downie, dublă campioană europeană. „Să aflu că Larisa s-a calificat mi-a făcut ziua. A fost primul lucru pe care i l-am spus mamei când am ajuns acasă, aproape în lacrimi”, a postat și Roxana Popa, o gimnastă de origine română care concurează pentru Spania. „E Crăciunul gymternet-ului”, a spus o fană.

🙌 pentru Sarah Voss, gimnasta din Germania care a concurat în costum întreg, cu pantaloni până la glezne în locul celor mulate și decoltate, un mod de-a „protesta împotriva sexualizării din gimnastică”.

 

#RoadtoParis? 

În aceeași zi, Cristina Neagu a anunțat că se retrage temporar de la echipa națională, din cauza accidentărilor, oboselii fizice și psihice.

Vestea a întristat mulți fani, care nu erau pregătiți să-și imagineze o echipă a României fără ea, chiar dacă știau că finalul carierei nu e departe. Eu aleg să-l văd ca pe un pas în spate pe care-l face tocmai ca să poată continua să joace până la Jocurile Olimpice din 2024.

La fel cum Larisa a vrut să-și încheie cariera în termenii ei, cu o participare olimpică pe care n-a primit-o acum patru ani, și Cristina vrea să întoarcă ocaziile pierdute și să-și scrie propriul final. 

„Dacă ne-am fi calificat la Tokyo, este posibil să fi vorbit acum despre o retragere definitivă. Cum nu am realizat acest lucru, îmi doresc o altă ieșire din scenă, de la națională și din handbal, pentru că, dacă vorbim despre Jocurile Olimpice de la Paris, atunci voi avea 36 ani.”

Vești și recomandări
 

De ce o Super Ligă a Europei ar sufoca dezvoltarea fotbalului juvenil

Pokerul ca metaforă pentru viață și ghid de-a lua decizii

La doi ani după ce a fost diagnosticată cu leucemie, înotătoarea Rikako Ikee s-a calificat la JO de la Tokyo. Jucătoarea de tenis Carla Navarro a anunțat și ea săptămâna asta că s-a vindecat de limfomul Hodgkin.

Cum poți preveni accidentările sportive cu ajutorul tehnologiei.

Simone Biles a părăsit Nike pentru Athleta, un brand mai mic, dedicat femeilor, unde va avea propria linie de îmbrăcăminte și o platformă de activism.

How Brands Grow - capitolul Marile Cluburi de Fotbal