O carieră nu se măsoară doar în medalii

📧 Dacă primiți pentru prima oară acest mail (bine-ați venit!), e locul unde vorbim despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim, cu un focus pe sport feminin și visuri olimpice. Dacă vă place ce citiți, m-aș bucura să-l dați mai departe. 

📧 M-au bucurat tare mult răspunsurile voastre de luna trecută și discuțiile pe care le-am avut despre povești de descoperit din motorsport, patinaj, alpinism, baschet, gimnastică sau atletism. Una dintre poveștile de azi a pornit chiar de la voi. Mi-a plăcut mai ales să aud cum vă aduce sportul (și, într-o mică măsură, și acest newsletter) aproape de cei din jur - de părinți, de iubitul care a făcut fotbal în adolescență, de unchiul care se uita la Formula 1. Mulțumesc pentru tot ce mi-ați împărtășit și sper să-mi scrieți oricând cu feedback sau recomandări.

🥈 Dacă luna trecută vă spuneam că sunt pe shortlist la premiile Asociației Internaționale a Presei Sportive, vestea bună de azi e că am câștigat locul 2 la categoria Best Column, pentru textul scris acum un an pe Lead.ro despre moștenirea complicată lăsată de Kobe Bryant. E o mare bucurie să fiu, chiar și virtual, pe un podium internațional, mai ales că pe 1 a fost chiar o campioană mondială și medaliată cu bronz olimpic la atletism, Dina Asher-Smith, care a scris despre experiența ei cu rasismul. 

Cred că acest premiu e și o victorie pentru jurnalismul independent, care nu trece printr-o perioadă neapărat ușoară. Dacă vreți să-l susțineți, o puteți face printr-un abonament digital la DoR sau 30-0 - fratele Lead.ro, locurile unde am scris și de unde am învățat în ultimii ani. Ar fi un ajutor important și pentru mine, și pentru colegii mei.

Așa știi că e important

Sportul ilustrat
 

A trecut o săptămână de când naționala de handbal feminin a ratat calificarea la Jocurile Olimpice. Între timp, au reînceput meciurile din campionat, spadasina Ana-Maria Brânză s-a calificat la Tokyo, naționala de fotbal a început drumul spre Mondialul din 2022. Eu am fost pe teren pentru alte subiecte și am luat alte interviuri. Sportul, pe care l-am așteptat atât de mult să revină la viață, e din nou plin de competiții și povești de spus. Dar când se face liniște, mă întorc la imaginea de mai sus.

E dezarmant s-o vezi pe Cristina Neagu plângând asa cum a făcut-o după meciul cu Muntenegru (în care România ar mai fi avut nevoie de două goluri să se califice), pentru că se întâmplă foarte rar; pentru că ne-a obișnuit să fie puternică, să transmită din forța ei și colegelor de echipă, să treacă peste orice dureri, operații și obstacole.

E o imagine dureroasă și pentru că a spus în repetate rânduri că simte că e ultima ei șansă să ajungă la un turneu olimpic; pentru că îmi amintesc cu câtă emoție mi-a vorbit, la primul interviu, despre cât de mult își dorește o medalie olimpică și mai ales să fie campioană cu echipa națională; am văzut-o cum a muncit să revină după operația la genunchi, mereu cu gândul la Tokyo; am auzit-o spunând: „Sunt anii mei finali în handbal și îmi doresc să fac performanță”.

E nedrept, mi-au zis mai mulți fani cu care am vorbit în ultimele zile, că cea mai bună jucătoare din lume a câștigat atât de puține medalii. Simt și eu asta. Dar sportul, la fel ca viața, cum insistă să ne arate, nu e mereu corect. Lucrurile nu ies mereu cum le planifici sau cum îți dorești sau cum crezi că meriți, pentru că ai făcut tot ce trebuia. Uneori, toate planurile, munca și speranțele se încheie cu niște lacrimi ascunse într-un tricou galben, într-un colț al unei săli din Podgorica. 

Dar o carieră nu se măsoară doar în medaliile pe care le câștigi, chiar dacă așa se scrie istoria sportului. Contează și ce impact ai în viețile oamenilor și cum își vor aminti de tine. Iar fanii i-au scris după meci că suferă alături de ea și că o iubesc necondiționat; că o să-i fie alături indiferent că pierde sau câștigă. I-au mulțumit pentru cum luptă, cum muncește, cum se dăruiește până la epuizare. I-au spus că văd în ea „toată determinarea care îi lipsește țării ăsteia”.

Asta mi-a amintit de ceva ce spune sociologul John Williams, autorul mai multor cărți despre Liverpool, în documentarul Make Us Dream despre Steven Gerrard, a cărui carieră lipsită de titlul în Premier League mi se pare o altă poveste nedreaptă din sport: „Mulți pot spune că cariera lui nu s-a ridicat la nivelul la care putea un talent ca el. Trebuie să accepți asta. Dar ce are el, și foarte puțini jucători au, e iubirea și respectul profund al oamenilor din orașul lui.”

Acum doare, mai spune Williams despre visul neîmplinit al lui Gerrard. Dar despre asta e vorba în fotbal, și în sport. „Așa știi că e important.”

În față

arhivă personală

„Dacă privești în spate, ajungi în spate.” Asta își spune Filip Ugran, un pilot de 18 ani din Târgu Mureș, când se așază în monopostul albastru senin al echipei elvețiene Jenzer Motorsport, sub sigla căreia va concura anul acesta în primul său sezon în FIA Formula 3.

Dacă a mers bine în calificari și pornește de pe primele poziții ale grilei de start, își spune să piloteze relaxat, să se concentreze și să nu se uite prea mult în spate, la cei care vin din urmă și-l pot depăși.

Dacă pornește din spate, își spune că a ajuns acolo dintr-o conjunctură; poate pentru că ceva nu a mers bine în calificări, dar nu pentru că e mai slab decât ceilalți piloți.

Are încredere că îi poate întrece. Pentru că „dacă privești în față, ajungi în față”.

Iar în față e visul de a deveni primul pilot român din Formula 1.
 

🏁 Despre drumul lui Filip în motorsport și curajul lui de-a se vedea în Formula 1 am scris pe Autocritica, o publicație care vrea să aducă mașinile mai aproape de oameni. Au un site foarte frumos, dar și un newsletter și un podcast găzduite de Mircea Meșter. 

🏁 L-am intervievat pe Filip după ce Darius, unul dintre cititorii newsletterului, mi-a scris că ar fi curios să afle dacă sunt piloți români la nivelul ăsta și dacă o să avem vreodată puterea economică de a duce pe cineva în Formula 1.

🏁 Duminica asta pornesc motoarele în noul sezon, unul plin de schimbări, iar noi episoade din Drive to Survive au aterizat deja pe Netflix cu povești din anul pandemic. 

Mișcarea nu e doar despre corp
 

De când l-am ascultat pe Paul Olteanu, trainer și coach specializat în neuroștiință, psihologie și comunicare, vorbind la un training despre „călărețul” și „elefantul” din capul fiecăruia dintre noi, am folosit metaforele să aplanez dispute sau să-mi înțeleg mai bine reacțiile emoționale. Paul e fondatorul Mind Architect, un podcast despre neuroștiință și psihologie aplicate în viața de zi cu zi, pe care-l superrecomand, dacă nu-l aveți deja în playlisturi.

Știam că a făcut volei de performanță în liceu, așa că m-am bucurat să-l aud vorbind pe larg despre lecțiile învățate din sport, intervievat de Virgil Stănescu în propriul podcast, SportED Talks.

Trei idei de ținut minte:

🗨️ Mișcarea nu e doar despre corp; ea ne ține sănătoși în primul rând psihic. Creierul nostru a evoluat sute de ani într-un mediu care ne amenința fizic - te atacă pantera, fugi. Acum trăim într-un mediu care ne amenință mai mult psihologic, emoțional, dar structurile primitive ale creierului nu știu să facă diferența. Când acumulezi stres - când primesti mailuri nasoale de la client sau trăiești incertitudine - crește nivelul de cortizol, un hormon de stres. Creierul trăiește cu sentimentul că ești într-un cuib de pantere care stau să sară. Când ne mișcăm corpul, ne păcălim creierul că scăpăm de panteră.

🗨️ Sportul te învață că nu poți să câștigi singur. Un lucru care lipsește din mediul business și din societate, în general, e înclinația către încredere și colaborare; înțelegerea că nu putem să biruim niște provocări - de genul coronavirus sau încălzirea globală - decât împreună. Contează să dai ce-i mai bun din tine, dar nu e suficient ca să câștigi campionatul. La școală, înveți fix opusul: cea mai mică notă se dă pentru suflat, iar din asta elefantul înțelege că cel mai periculos lucru e să ajuți pe cineva.

🗨️ Cum antrenezi creierul să obțină satisfacție din proces. Dacă ai de făcut 10 ture de teren, poți să te uiți la ele fie ca la ceva ce n-ai energie sau chef să faci, sau poți să zici: Nu știu dacă pot 10, dar hai să mă apuc de prima. Și la finalul primeia, mă felicit, hai încă una. Și cu fiecare mic pas sau mic succes, se eliberează dopamină, care scade nivelul de adrenalină. Crește plăcerea și motivația, scade nivelul de stres. Oamenii care reușesc să strângă din dinți și să transforme durerea în motivație și-au antrenat mintea mai degrabă să simtă plăcere când au mai făcut un pas decât să simtă durere gândindu-se că mai au încă nouă.

În concluzie, spune Paul, „e o vorbă din psihoterapie care bate ca o metaforă ideea asta în cuie: În viață, nu contează ce trăiești, contează ce înțelegi din ce trăiești”.

Vești și recomandări
 

🏅 Lecții de la sportivi de anduranță despre cum să mergi înainte când simți că nu mai poți, utile într-un val trei care aduce noi restricții: fă-ți planuri pentru sfârșitul pandemiei, pentru că va veni; fă sport; ieși zilnic din casă, chiar dacă e soare sau ger; acceptă că vor fi perioade bune și mai puțin bune; păstrează-ți speranța.

🏅 Înainte de debutul în Formula 1, unde îi va avea adversari pe foștii rivali ai tatălui său, Mick Schumacher, fiul în vârstă de 22 de ani al lui Michael Schumacher, spune că nu simte presiune și că numele pe care-l poartă nu e o povară. E mândru să-l aducă din nou în Formula 1 și a vrut chiar aceleași inițiale în clasamentele oficale: MSC.

🏅 Un alt tânăr cu nume celebru, Ianis Hagi, a înscris primul său gol pentru națională, și a adus victoria în primul meci din calificările la Mondialul din 2022, 3-2 cu Macedonia de Nord. Urmează Germania, duminică seara, pe Arena Națională. 

🏅 Peste 6.500 de muncitori din India, Pakistan, Nepal sau Bangladesh au murit construind stadioanele, drumurile, aeroportul și hotelurile care urmează să găzduiască Mondialul din Qatar, arată o investigație The Guardian. Naționalele Norvegiei și Germaniei au protestat purtând tricouri cu mesajul „Human Rights (on and off the field)”.

🏅 A început Campionatul European de Fotbal U21, unde România a ajuns acum doi ani în semifinale. După remiza cu Țările de Jos, echipa antrenată acum de Adrian Mutu caută azi o victorie importantă pentru calificarea din grupe, cu Ungaria (19.00, TVR1). Pentru cronici, analize și concluzii, citiți cu încredere Lead.ro și Tackle.ro.

📸 Închei cu această fotografie, și ea premiată cu locul 2 la AIPS Sports Media Awards, ca să înțelegeți de ce mi se pare încă incredibil. Andrew Bernstein e fotograf NBA de 33 de ani, a surprins în imagini toate cele șase campionate câștigate de Michael Jordan și întreaga carieră a lui Kobe Bryant; e și autorul acestei imagini cu LeBron James, pe care a făcut-o pe 6 februarie 2020 cu un declanșator, din partea cealaltă a terenului și despre care spune că îi aduce o rază de lumină, pentru că îi amintește de câte ori l-a fotografiat pe Bryant în aceeași arenă, din același unghi. 

„Pare că merg pe aer”, a spus James când a văzut-o și a postat-o pe Instagram, strângând peste 4 milioane de like-uri. „El e adevăratul MVP”, a spus despre Bernstein.