Ediție specială: Europeanul de Handbal Feminin

📧 Primiți această ediție extra pentru că suntem în mijlocul Campionatului European de Handbal Feminin din Danemarca, care a fost incert până acum câteva săptămâni, după ce co-gazda Norvegia s-a retras din organizare. E un turneu care se desfășoară cu reguli stricte (jucătoarele nu au voie să iasă din hotel decât pentru meciuri și antrenamente), dar de care și ele și fanii încearcă să se bucure cât pot, după un an cu puține competiții sportive. 

„Sunt recunoscătoare că putem juca handbal. În condițiile actuale, să jucăm un turneu de asemenea anvergură mi se pare fantastic“, spunea înainte de turneu Cristina Neagu.

Pentru că nu sunt multe turnee finale la care să fim calificați cu echipe românești, am vrut să vă povestesc cum a decurs până acum pentru echipa României (nu prea bine, dar nici contextul nu le-a ajutat) și cum e să-l documentez de la distanță.

Test pozitiv înainte de plecare

Când un membru al staff-ului a bătut la ușă și i-a spus că rezultatul testului ei RT-PCR a ieșit pozitiv, Crina Pintea a început să plângă. Nu-i venea să creadă, pentru că nu ieșise din casă de la ultimul meci al echipei de club, iar de la reunirea lotului, n-au ieșit din hotel. S-a gândit că au respectat regulile, au fost singure pe etaj și au interacționat puțin cu staff-ul hotelului. (Pe lângă ea, și doi masori ai echipei au fost pozitivi.) A simțit că e nedrept, pentru că își dorea enorm să ajungă în Danemarca. 

„Am fost nervoasă pe virus, pe oameni. Eram foarte dezamăgită că mi-a luat atât de multe virusul ăsta.“ 

A rămas în camera de hotel, unde a primit mesele în fața ușii, și-a comandat medicamente prin Glovo când i-a crescut febra și a făcut exerciții ușoare, de mobilitate, yoga sau abdomene. A citit, a reluat cursurile de franceză începute în lockdown-ul din primăvară, s-a mutat cu laptopul dintr-un colt în altul al camerei și a încercat să nu se gândească că nu poate fi alături de echipă și că absența ei se va simți.


Al doilea test pozitiv, pe aeroport

În Danemarca, jucătoarele au fost testate pe aeroport și au așteptat în camere rezultatele. Testul Laurei Moisă, care stătuse în cameră cu Crina în cantonamentul de la București, a fost pozitiv, așa că extrema dreapta s-a mutat la alt hotel, unde a stat în izolare 10 zile. (S-a întors apoi în țară, pentru că n-a avut voie să se mai alăture echipei după testul negativ.)

Echipa a fost din nou testată și a rămas alte 24 de ore în camere. Au putut ieși abia când au primit noile rezultate, negative. Au făcut primul antrenament cu mai puțin de 24 de ore înainte de începutul turneului.

N-au jucat prea bine nici în primul meci, pierdut cu Germania, nici în al doilea, câștigat în repriza doua cu Polonia, victorie care le-a calificat în grupele principale. Au ținut însă piept 45 de minute Norvegiei, favorită la titlu, meci în care au și condus și, deși au pierdut pe final, au arătat că pot juca mai bine.

Dar în primul meci din grupele principale, cel care le putea păstra în lupta pentru locurile 1-6, au făcut cel mai slab joc și au pierdut cu Croația, revelația turneului.  

Ce nu funcționează

Și alte echipe au stat în izolare sau au lăsat jucătoare acasă, din cauza virusului sau accidentărilor. Dar fac parte din sisteme care au integrat mai bine jucătoarele tinere, care au construit timp de 10 ani succesul de acum sau care au nuclee mai bine închegate și cu mai multe jocuri împreună.

România n-a jucat niciun meci în ultimul an, de când a schimbat și antrenorul. Cinci jucătoare sunt pentru prima oară la un turneu final, una dintre ele debutând la 32 de ani. Unele au avut Covid cu câteva săptămâni înainte de plecare și nu sunt la un nivel fizic bun, printre ele și Cristina Neagu. Iar jucătoarele tinere nu au experiența meciurilor importante, pentru că prea puține joacă la cluburi, într-un campionat intern cu multe handbaliste străine.

Așa că nu vor lupta pentru medalii anul ăsta. Mai au două meciuri (luni, la 21:30, cu Ungaria, și marți, la 17:00, cu campioana mondială Olanda), iar miza poate fi pregătirea pentru calificările la Jocurile Olimpice din martie. Dar și reconstrucția echipei, care în ultimii patru ani a schimbat de trei ori banca tehnică și care n-a făcut cu succes schimbul de generații.

„Durează, trebuie să ai amintiri împreună, meciuri, să pierzi și să fii unul lângă altul”, mi-a spus înainte de turneu Cristina Laslo, campioană mondială la junioare. „Noi, până acum nu avem decât câteva antrenamente. N-avem amintiri care să ne lege atât de puternic. Dar jucăm pentru aceeași echipă și ăsta e primul motiv care ne leagă.” 

De #peteren, la laptop

Acum cinci ani, tot în Danemarca, la propriul debut la un turneu de senioare, am trăit cea mai frumoasă experiență de reporter: am fost cu echipa la antrenamente, la antrenamentele de pregătire fizică, în autocar și la întâlnirile cu suporterii.

Le-am văzut dezamăgite după înfrângerile criticate dur din prima săptămână și emoționate după o întâlnire care a schimbat totul, într-o seară în care s-au închis trei ore într-o cameră și au vorbit despre tot ce nu funcționa între ele: că nu comunicau cu adevărat, că nu se simțeau suficient de importante pentru echipă sau dimpotrivă, că echipa se bazează prea mult pe ele. Au înțeles pentru ce joacă, dincolo de medalii, și apoi a venit și medalia de bronz.

Acum le văd doar prin ecran. La prima conferință de presă, chiar a României, n-a mers transmisia audio. Pe alta am ratat-o toți jurnaliștii români, pentru că discutam încă cu jucătoarele, într-un canal separat din zona mixtă. 

Cel mai mult îmi lipsesc interacțiunile din afara meciurilor, din care cred că înveți cel mai mult despre dinamica unei echipe: cum se încurajează pe margine, ce-și spun la antrenamente, ce muzică ascultă și cum le reflectă starea de spirit, cum se privesc la timeout-uri, cum reacționează după victorii, și mai ales după înfrângeri.

🔸 Lorena Ostase, pivotul de 23 de ani care o înlocuiește pe Crina Pintea, a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri ale turneului.

🔥 Lovitura de la 7 metri transformată de Cristina Neagu cu peste 129 km/oră (cea mai rapidă a turneului) a avut peste 140.000 de vizualizări pe Tik Tok.

🔸 Până acum, golgheteră e Nora Mørk (35 de goluri), revenită după o lungă accidentare, despre care mi-a povestit în februarie, într-unul dintre interviurile mele preferate de anul acesta. 

🔸 Greenscreen magic: Cu ajutorul tehnologiei, o televiziune daneză aduce în studio jucătoarele care nu pot părăsi zona roșie din hotel.

🔸 Mai multe echipe critică programarea meciurilor. România, de exemplu, a avut trei zile libere, apoi va avea două jocuri în mai puțin de 18 ore. „Pentru mine, ca jucătoare care m-am accidentat grav acum doi ani, tot din cauza programului într-un fel, cred că e inacceptabil”, a spus ieri Cristina Neagu. 

Butoiul cu nostalgie

Pe Laura și Nagore, două jurnaliste din Spania și Argentina, le-am cunoscut, în 2015, tot în Danemarca. Am scris cot la cot în săli de presă Suedia, Germania sau Franța, le-am ascultat cântând Dragostea din tei și am asistat la construcția site-ului pe care l-au lansat împreună, Playmaker, unde-mi exersez spaniola învățată din telenovele.

Acum comentăm meciuri și declarații pe WhatsApp, ne amuzăm de cum ne sunt pronunțate numele în conferințele de presă virtuale și ne întrebăm când vom face următorul selfie.

Gif-ul de mai jos e un mod de-a marca dorul de turnee, de arene pline, cu lumini și gălăgie în care nu poți să gândești, de scris în trenuri și aeroporturi, de târguri de Crăciun, dar mai ales de sentimentul că nu vreau să fiu în niciun alt loc. (Bine, doar la petrecerea de 🎅 din redacție m-aș fi teleportat câteva ore, în fiecare an; dar acum și ea va fi pe Zoom.)

Vouă de ce vă e dor și ce vă aduce bucurie în acest final de an? Deschid cu drag butoiul de melancolie și pentru voi, dar și lista de victorii.