Care e moștenirea gimnasticii românești?

📧 Weekendul acesta vă scriu de la corectura numărului de toamnă al DoR, în care am scris un text despre gimnastică pe care mi-l doresc de cel puțin patru ani (vă spun mai multe mai jos). DoR#41 un număr cu multe povești importante și emoționante scrise de colegii mei, care iese din tipar după 17 septembrie.

Dacă ce citiți vă ajută, un abonament digital (15 lei/lună) e cea mai directă formă de a ne da speranță că e nevoie de poveștile DoR în lume - povești care creează punți, aduc intimitate, echilibru și context. E un an dificil și poate fi un pic mai ușor doar cu sprijinul comunității de cititori.

„Cum ar fi viața mea fără handbal?”

Aici o intervievam pe Cristina Laslo, centrul naționalei de handbal feminin, la Europeanul din 2018, ultimul turneu final la care am participat amândouă. La Mondialul din 2019 din Japonia, eu am lipsit din cauza unei accidentări, iar ea din cauza unei suspendări pentru o terapie cu laser intravenos recomandată de medicul clubului Corona Brașov întregii echipe. 

Pe 27 august, după nouă luni în care n-a intrat deloc în sala de handbal, a aflat că se poate întoarce pe teren. Pe 28 august, a jucat primele minute, într-un meci amical. Pe 29 august, mi-a povestit cum a fost perioada asta pentru ea, în primul interviu pe care l-a dat din noiembrie, de când cariera ei a luat-o într-o direcție la care nu se aștepta vreodată. 

„Au fost nouă luni în care pur și simplu ești afară din peisaj, nu ai legătură cu nimic, nicio competiție. Și la un moment dat mă gândeam: cum ar fi să nu mai fac deloc, cum ar fi viața mea fără handbal?”. 

I-a fost greu să nu fie parte dintr-o echipă, să se antreneze singură, să nu știe când se va termina totul, să ia decizii de care nu credea că se va lovi la 23 de ani: cât și cum să se antreneze, cum să-și gestioneze sentimentele, dacă să facă apel la suspendarea de 1,3 ani primită pe 10 iunie sau să spere că Agenția Mondială Anti-Doping îi va înjumătăți pedeapsa, pentru că nu știuse că e o procedură interzisă, era la prima abatere și colaborase cu comisia. 

Poate cel mai greu a fost gândul că va pierde șansa de a participa la Jocurile Olimpice, care fusese obiectivul ei principal în ultimii patru ani. „În momentul în care, cu șase luni înainte, ieși din circuit, îți pică cerul în cap.”

Apoi a venit pandemia. Și dacă din noiembrie până în martie s-a simțit exclusă, din martie a simțit că toată lumea e în aceeași situație. Iar ea era deja expertă în antrenamente individuale și exerciții acasă. 

A învățat să ia zilele așa cum vin, să aibă răbdare, să se împace cu ce s-a întâmplat. Știe însă că orice va face de acum încolo pe teren, va fi asociată cu acest moment.„Lumea își va aminti despre asta prima dată. Fata aia care a fost la Brașov și a fost scandalul ăla de dopaj.”

Iar cu cuvântul dopaj, care a fost folosit mult în ultimele luni, nu s-a împăcat pe deplin. „Laserul e o procedură interzisă. Nu e dopaj. Nu am luat steroizi, nu am luat testosteron, nu mi-am crescut mușchii.(…) Din păcate, lumea citește ce e în presă, și îmi pare rău că se abuzează de chestia asta de doping, doar pentru a li se citi ziarele și titlurile. Pentru ei e o chestie mică, care se citește într-un număr mare, dar pentru noi e un titlu care va rămâne mult timp.”

E una dintre jucătoarele cu care-mi place mereu să vorbesc, pentru că  înțelege genul de jurnalism pe care-l fac, și mă bucur că a avut încredere să-mi povestească despre perioada asta, pentru că vocea și perspectiva sportivelor nu s-au auzit deloc în aceste nouă luni.

💬 Sper să citiți interviul aici.

Primul meci, după șase luni

Ultima oară când am fost la un meci în Sala Polivalentă a fost pe 7 martie, în Liga Campionilor. Tribunele erau pline, colorate, gălăgioase, iar eu mă dezinfectam pe mâini la masa presei și mă întrebam dacă e sigur să fim 5.000 de oameni într-o arenă.

Pe 3 septembrie, am revenit pentru primul meci oficial de handbal feminin după șase luni (CSM București - CSM Slatina, în sferturile Cupei României), dar scaunele albastre din jur au rămas goale.

Cum a fost: Ca la un antrenament, în care auzi încurajările de pe margine, sfaturile tehnice din timeout-uri, scârțâitul adidașilor pe parchet, toate bravo-urile și haide-urile dintre jucătoare. Auzi, din păcate, și strigătele de durere de la accidentări, parcă prea multe după cele șase luni de pauză.

Regulile: Jucătoarele au venit îmbrăcate în echipament de joc direct de la hotel. N-au avut voie în vestiar, iar la final au plecat de pe teren direct spre autocar. Au purtat măști la salutul dinainte de joc și de fiecare dată când au fost schimbate din teren. Au fost testate înainte, iar jurnaliștilor li s-a luat temperatura la intrare. Cu o zi înainte, Dunărea Brăila, care trebuia să joace în celălalt sfert de finală, s-a retras, pentru că are nouă cazuri pozitive în echipă.

Când vor veni fanii? În Ungaria se joacă deja handbal cu spectatori, iar în Franța chiar și fotbal. Știu că fanilor le e dor, și sportivilor le e dor să-i aibă alături. Mă gândesc însă la ce spunea într-un interviu Bruce Arthur, un jurnalist din Toronto care de când a început pandemia nu mai scrie despre sport, ci despre noul virus: 

„Vreau ca sportul să revină, dar vreau să revină pentru că dacă o face într-un mod responsabil, înseamnă că am învins virusul ăsta. Primul meci cu 20.000 de oameni într-o arenă, sau cu 70.000, o să fie al naibii de mișto. Dar doar dacă nimeni din arena aia nu va fi îngrijorat că se va îmbolnăvi. Asta va însemna că am câștigat. Atunci vreau sportul înapoi.”


📺 Putem vedea însă handbal la televizor: Cupa României continuă weekendul ăsta, pe TVR: semifinalele sâmbătă (11.00 și 18.00), iar finalele duminică, la aceleași ore. 

Vara fără Jocuri Olimpice, dar cu gimnastică

Mi-am petrecut vara cu aceste cărți, pe lângă multe alte filme, podcasturi, articole și interviuri despre gimnastică. După apariția documentarului Athlete A, despre care v-am povestit recent, gimnaste din întreaga lume - Marea Britanie, Belgia, Olanda, Australia - au vorbit în interviuri și în social media despre abuzurile emoționale, verbale și fizice la care au fost supuse de antrenorii lor, despre restricțiile alimentare și obsesia pentru greutate, despre atmosfera tensionată, dominată de frică, în care se antrenau și efectele pe termen lung asupra sănătății lor fizice și psihice. Au fost țări cu antrenori suspendați și investigații deschise, dar mai ales cu dezbateri despre cultura abuzivă pe care e construită gimnastica de performanță și nevoia de schimbare.

Pornind de la acest context internațional, m-am întrebat de ce gimnastele din România au amintiri diferite despre ce-au trăit în sălile de antrenament, și ce spune despre noi felul în care le-am tratat pe cele (puține) care au vorbit de-a lungul timpului și despre metodele excesiv de dure folosite de antrenori. (Poate vă amintiți de scandalul din jurul cărții scrise de Maria Olaru.)

De ce, din istoria unui sport - glorioasă, într-adevăr - ne amintim doar medaliile, podiumurile și poveștile poleite, nu și pe cele care ne arată părțile lui întuncate: accidentări grave cauzate de suprasolicitare, violență fizică  și emoțională, insulte, frică și înfometare? Și cum ne uităm la declinul unui sport care a adus cele mai multe medalii olimpice României, când știm ce preț au plătit sportivele pentru ele?

Sunt unele dintre întrebările la care am încercat să răspund în materialul din DoR#41, pentru care am stat de vorbă cu foste gimnaste (printre ele, și cu Maria Olaru), dar și cu părinți, psihologi, jurnaliști, fani și conducători din federație.

Am mari emoții, dar abia aștept să-l citiți și sper să aducă ceva valoros într-o dezbatere despre cât de importante sunt medaliile pentru noi și ce preț acceptăm să plătim pentru ele.

Vești și recomandări

🎖 Cum folosește NBA Microsoft Teams pentru a aduce fanii în tribune. 

🎖 Messi rămâne la Barcelona, pentru că nu vrea să dea în judecată clubul unde a crescut. „Nu aș merge niciodată la tribunal împotriva Barcelonei, pentru că este clubul pe care îl iubesc și care mi-a dat totul. E clubul vieții mele, aici mi-am făcut viața.” 

🎖 Un grup de sportive amatoare caută soluții pentru a crește siguranța în spațiul public. 

🎖 Federația braziliană de fotbal a anunțat că va plăti în mod egal echipele de fotbal feminin și masculin. Un moment bun să ne amintim acest frumos discurs de acum un an al Martei, o legendă a fotbalului: „Puterea nu vine din victorii. Îți extragi forța din luptă, din trudă. Când dai de greu și refuzi să te predai, atunci devii mai puternic.“

🎖Ronaldo din Colentina nu joacă fotbal. Face karate.

✨ Vă las cu acest teren din acest orășel ireal din Insulele Feroe, și cu mesajul fotografului Peter Yan: Don’t settle for anything less than magic.