Ce contează e cum îți trăiești viața

📧 Bine ați revenit în locul unde vorbim despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim, cu un focus pe sportul feminin și pe vise olimpice, acum amânate cu un an. 

🏅 Se spune că în sport locul 2 nu contează, dar eu m-am bucurat foarte tare să fiu runner-up în categoria Opinie a European Press Prize. Juriul, format din editori de la publicații ca Le Monde și The Guardian, a numit eseul Goluri mai multe, glezne mai fine „o bucată feministă importantă despre femeile din sport, un subiect adesea neglijat”.

🎉 Iar colegii mei de la DoR au câștigat premiul pentru inovație pentru redacția mobilă DoR Pop Up la Târgu Mureș. Apropo, DoR#40, o colecție de povești despre ce am trăit în ultimele trei luni, cum ne-a provocat pandemia, dar și cum ne schimbă, iese din tipar zilele următoare. Are o copertă de neuitat de Dan Perjovschi și poate fi precomandat de aici.

Cum e să aștepți 30 de ani

„We have to change from doubters into believers”, a spus Jürgen Klopp în primul interviu după ce-a preluat Liverpool, în octombrie 2015. Echipa era pe locul 10, iar fanii demoralizați după 25 de ani de speranțe la titlu irosite.

Klopp le-a spus că în trei ani vor câștiga un trofeu și în cinci ani titlul în Premier League. Au urmat trei finale pierdute, dar și un progres constant – în clasament (de pe 10 a urcat pe 8, apoi pe 4, apoi pe 2), dar mai ales în joc. „Anul viitor va fi anul nostru”, au spus la finalul fiecărui sezon.

Anul trecut, au câștigat Liga Campionilor, campionatul mondial al cluburilor (it's a thing, se pare) și au terminat pe doi în Premier League. Joi seară, au devenit, în sfârșit, campioni.

E povestea pentru care mi-am dorit cel mai mult să se reia sportul. „E echipa pentru care merită să aștepți toată viața”, a scris cineva joi seara pe Facebook. „A trecut foarte mult timp. A trecut o generație”, a spus într-un interviu fostul jucător Phil Thompson.

Partea frumoasă, când ții cu o echipă care n-a mai câștigat de când aveai doi ani, e că tot ce trăiești e pentru prima oară. Am încercat să-mi imaginez cum o să fie momentul ăsta și ce-o să simt, dar n-am putut să anticipez lacrimile și fluturii din stomac. Cum a spus Klopp, și el înlăcrimat: „N-am crezut niciodată că va fi așa”.

Dar ce-mi place cel mai mult nu e neapărat titlul (deși e tare bine să mai și câștigi!), cât sentimentul că așa trebuia să fie. Că e mai mult decât meritat pentru o echipă care joacă atât de spectaculos și dominant (e prima oară când se câștigă titlul cu șapte etape înainte de finalul sezonului), condusă de un antrenor care știe mereu ce să spună să te facă să crezi în orice pare imposibil, cu o conducere care a avut răbdare și viziune, cu fani așa speciali, cu o istorie așa complicată. Când un jurnalist l-a întrebat pe Klopp dacă să câștige e cel mai important lucru, a răspuns: „Absolut nu. Ce contează e cum îți trăiești viața.” Iar Liverpool a trăit și a construit așa frumos în ultimii ani, că n-avea cum să nu vină și momentul ăsta.

Că a venit într-o vreme în care nu pot sărbători cu fanii e doar un alt capitol dintr-o poveste aparte. Dar bucuria asta se trăiește în inimă și în minte, mai spune Klopp, care le-a transmis suporterilor: „Vom fi din nou împreună cu toții. Va veni un moment pentru noi.”  

Cum să nu-l crezi?

Mesajele sportivilor împotriva rasismului

Cu mesajul Black Lives Matter în locul numelor de pe tricouri sau inscripționat pe ghete, cu emblema NHS pe piept, cu steagul PRIDE pe fanioanele afișate în tribune; așa au revenit pe teren jucătorii din Premier League, după pauza de 100 de zile. Au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor COVID-19 și au îngenunchiat în semn de solidaritate față de protestele împotriva rasismului izbucnite după moartea lui George Floyd.

În ultimele săptămâni, sportivii din întreaga lume au postat mesaje pe rețelele de socializare, au vorbit la proteste, au scris articole, au luat parte la campanii. Au protestat împotriva discriminării, violenței forțelor de ordine și rasismului sistemic, pentru că mulți dintre ei le-au trăit.

În 2015, fostul jucător de tenis James Blake a fost arestat și imobilizat la pământ de un polițist, în fața unui hotel din Manhattan, fiind confundat cu un suspect. Când avea 14 ani, jucătorul canadian de hochei pe gheață Mark Fraser a auzit de la un părinte din tribune că ar trebui „să meargă înapoi în tufișul din Africa”. În urma jignirilor rasiste auzite din tribună la ediția din 2001 a turneului de tenis de la Indian Wells, surorile Serena și Venus Williams au boicotat turneul mare parte din carieră. 

Fotbalul a fost și el o arenă favorabilă dezvoltării și propagării rasismului, iar în ultimii ani incidentele de pe stadioane au crescut, pe fondul diviziunilor tot mai mari din societate. Însă și reacțiile fotbaliștilor au devenit mai hotărâte. De ce e important să li se audă vocea explică mijlocașul lui Bayern Munchen, Joshua Kimmich: „Ca jucător de fotbal, ai o putere mare în această lume. Cred că ar trebui să acceptăm această responsabilitate şi să luăm atitudine. Suntem o lume, un club, o echipă de fotbal, și nu contează dacă eşti negru sau alb, ca fotbaliști avem puterea de a ajunge la alți oameni, de a fi modele și de a spune ceva, pentru că atunci când vorbim noi, oamenii din jur ascultă.”

„Până când nu vom repara asta în societate, fotbalul nu se va schimba”, spune și fostul fotbalist englez Emile Heskey, „pentru că fotbalul e doar o imagine a societății. Așa că hai să vorbim despre problemele astea. Hai să le confruntăm, pentru că se întâmplă din nou și din nou.” 

✍🏻 Am scris aici mai multe despre sportivii care duc activismul pe teren. 

Alte lucruri bune făcute de sportivi:

⚽ Echipa de fotbal feminin Chelsea Women a donat premiul de 100.000 lire primit pentru câștigarea campionatului intern către o fundație care sprijină victimele violenței domestice.

⚽ Atacantul de 22 de ani Marcus Rashford a convins guvernul britanic să revină asupra deciziei de a opri un program care oferea vouchere pentru mâncare copiilor din familii sărace pe timpul vacanței de vară. Rashford, care știe cum e să depinzi de prânzul de la școală, le-a scris guvernanților o scrisoare emoționantă în care le-a povestit cum a fost crescut de o mamă singură într-un cartier sărac din Manchester: „Sistemul nu e făcut ca familii ca a mea să reuşească.”

⚽ Jucătorul spaniol Héctor Bellerín a promis că va planta 3.000 de copaci pentru fiecare victorie a lui Arsenal din restul sezonului, parte dintr-un parteneriat cu fundația One Tree Planted.

La polul opus:

🎾 O serie de turnee de tenis amicale organizate de Novak Djokovic au fost criticate pentru nerespectarea regulilor de distanțare socială. În fața tribunelor pline de oameni fără măști, jucătorii s-au îmbrățișat, au dat mâna cu arbitrul, s-au fotografiat cu fanii, au participat la demonstrative cu copii și chiar au petrecut într-un club. Grigor Dimitrov, Borna Coric, Viktor Troicki, Novak Djokovic dar și membri ai familiilor și echipelor lor tehnice, au fost apoi testați pozitiv pentru COVID-19.  

⚽ Fanii lui Napoli s-au îngrămădit pe străzile și în fântânile din centrul orașului și au sărbătorit câștigarea Cupei Italiei fără să respecte regulile de distanțare. Și fanii lui Liverpool au sărbătorit titlul lângă stadion.

De văzut: Athlete A

Vă amintiți poate scena aceea faimoasă de la Jocurile Olimpice din 1996 în care Bela Karolyi o poartă în brațe spre podium pe Kerri Strug, gimnasta care tocmai adusese primul titlu olimpic pentru echipa Americii, după ce concurase accidentată și încheiase proba de sărituri în genunchi, neputând să se mai ridice de pe saltea. 

E una dintre poveștile iconice din istoria olimpică, privită des printr-o lentilă a determinării, a sacrificiului pentru echipă și pentru speranțele unei țări, a unei rezistențe psihice incredibile. Și a fost toate astea. 

Dar pentru fosta gimnastă Jennifer Sey, producătoarea documentarului Athlete A despre cel mai mare scandal de abuz sexual din istoria sportului, momentul n-a părut unul glorios. „De ce sărbătorim acest moment?”, s-a întrebat privindu-l din bucătăria ei. „Să nu pretindem că avea de ales. (...) În alte sporturi, sportivii sunt adulți. Pot să facă alegeri în ceea ce-i privește. Acest lucru nu e valabil în gimnastică. Fetele ajung la centrele de antrenament la 10 ani. Când ajung la vârsta maturității, linia dintre antrenament dur și abuz e neclară. Apoi, când are loc adevăratul abuz, abuzul sexual, nu mai ai încredere în percepția ta. Pentru că tu crezi că ți-e foame, crezi că te doare glezna, crezi că muncești din greu. Dar ți se spune țipând că ești leneșă și grasă și că glezna ta nu are nimic.”

E un documentar important pentru felul în care conectează piesele de puzzle care au făcut posibile abuzurile sexuale ale medicului lotului olimpic al SUA Larry Nassar, condamnat pe viață: cultura excesiv de dură intrinsecă gimnasticii, validată și perfecționată de soții Karolyi (e o bucată despre România, Nadia și sistemul comunist); obsesia pentru campioni a Americii și preocuparea Federației de gimnastică de a construi și a vinde un brand, nu de a proteja fetele pe umerii cărora îl construia; rețeaua de influență și protecție pe care și-a construit-o cu inteligență Nassar; incapacitatea părinților de a-și proteja fetele.

Dar e și despre cum aceste fete au crescut, au înțeles că ce li s-a întâmplat n-a fost ok și au găsit curajul să deschidă o conversație pe care nimeni nu voia s-o aibă. Să-și spună numele și povestea, în presă, în fața avocaților și într-o sală de judecată în care și-au privit abuzatorul în ochi și i-au spus că nu mai are putere asupra lor. E enorm de trist, dar și încurajator să vezi atâta forță, într-un loc în care a fost atât de multă suferință. „E cel mai frumos lucru pe care l-am văzut, ca avocat”, spune unul dintre avocați. „E cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viață.”

Vești și recomandări

🎖 Weekendul acesta, bazinul Dinamo ar fi trebui să găzduiască a opta ediție Swimathon, o competiție caritabilă în care înotători-fundraiseri strâng bani pentru proiecte în care cred. Ca toți sportivii, s-au adaptat schimbărilor și au devenit #SwimAtHome, un maraton de înot virtual și donații. Aici sunt cele 25 de proiecte și ONGuri care fac schimbări pozitive în comunitate, pentru care poți dona.

🎖Pe 30 iunie, Ashoka România ne invită la o discuție despre inițiative cu impact social din sport, cu prilejul lansării unei hărți a inovatorilor care folosesc sportul pentru a avea un impact în comunitate. 

🎖 Jurnalistul Vlad Andriescu scrie despre singurătatea suporterului abandonat de idol, mai exact despre fanii ciclismului care încă așteaptă de la Lance Armstrong o izbăvire pe care n-o vor primi.

Vă las cu reacția lui Marcus Rashford după modificarea legii care va oferi vouchere de mâncare pentru 1,3 milioane de copii, scrisă pe un perete din orașul său, Manchester.