Un sport mai inclusiv

📧 Bine ați revenit în locul unde vorbim despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim, cu un focus pe sportul feminin și pe vise olimpice.

Încep cu vestea că articolul Goluri mai multe, glezne mai fine despre cum sunt tratate femeile de lumea sportului, pe care l-am scris în toamnă în DoR, e nominalizat la Premiile Superscrieri, categoria Opinie. 

 Nu uitați că orice share sau forward prin care mă ajutați să ajung și la alți iubitori de sport mă bucură mult.

Povestea din februarie

Fetele zâmbitoare de mai sus sunt Oana si Teo, medaliate cu bronz la turneul de fotbal împotriva homofobiei pe care l-au organizat weekendul trecut în București, parte din campania internațională Football v Homophobia. Șase echipe mixte, în total peste 50 de participanți, din țară și din străinătate, membri și aliați ai comunității LGBTQ+, au jucat fotbal pentru un sport mai inclusiv, pe același teren pe care Oana și Teo s-au cunosc acum trei ani, ca adversare la prima ediție.

Cu câteva zile înainte, mi-au povestit despre cum și-au depășit teama de expunere și cum și-ar dori ca mai mulți sportivi și membri ai comunității să-și găsească curajul s-o facă; despre cât de pregătit cred că e sportul românesc pentru mai multă diversitate și despre ce impact își doresc să aibă prin proiectele lor.

Pe lângă turneu, organizează ieșiri săptămânale la fotbal feminin: închiriază un teren, fac un eveniment public pe Facebook și invită fetele la fotbal. Apoi așteaptă să vadă cine vine. Fie că sunt doar două-trei, fie că sunt 15, ele revin săptămână de săptămână, pentru că au înțeles că doar așa pot crește o comunitate, pe care o vor deschisă pentru toate femeile, indiferent de vârstă, etnie, orientare sexuală, religie sau abilități sportive. Doar așa se pot schimba prejudecăți într-o societate în care nu există niciun sportiv profesionist care să-și asume public identitatea LGBTQ, iar unele din persoanele care vin la evenimentele lor se feresc să apară în fotografii sau să dea attending pe Facebook.

Și Teodora se temea, înainte să participe, în 2018, la Gay Games, în Paris. „Experiența aia mi-a schimbat viața și modul în care mă raportez la oameni și cum mă percep pe mine. Mă feream, nu voiam să apar, nu voiam să zic ceva, să se vorbească, să se știe. Până când am ajuns acolo și am văzut că se poate și altfel și că e OK să fii diferit și să nu te privească cineva chiorâș că, știu eu, ai luat pe cineva de mână sau că te-ai sărutat cu cineva în public sau efectiv că joci orice.”

Penreu că merg pe un drum nebătătorit, nu le e clar unde pot visa să ajungă. Teodora și-ar dori ca impactul lor să fie în zona de vizibilitate și de schimbare de percepții, pentru că „lumea e foarte speriată de acest subiect”, iar Oana ar vrea mai degrabă o schimbare în interiorul comunității. Dar ce își doresc cel mai mult e ca oamenii să iasă să facă sport cu ele și să nu li se pară ciudat. 

✍️ Am scris pe larg despre ele aici. 

Tot în februarie:

👉 Katie Sowers a devenit prima femeie și persoană din comunitatea LGBTQ+ care antrenează în Super Bowl, într-o ediție istorică prin diversitatea din reclame.

👉 The Telegraph a scris despre paradoxul din sportul feminin: deși e mult mai inclusiv decât cel masculin, e încărcat încă de multe stereotipuri.

👉 Barbie a creat o păpușă dedicată fostei jucătoare de tenis Billie Jean King, o cunoscută activistă pentru egalitate în sport.

Festivalul care pune sportul pe scena principală

V-am povestit vara trecută despre Sports Festival din Cluj, unde am vorbit despre sportul feminin, unde l-am cunoscut pe Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, și de unde am plecat fericită că există un astfel de loc, care acordă sportului importanța de a-l transforma într-un festival, care aduce la un loc campioni și amatori, care vorbește și despre performanță, dar și despre sport de masă.

Am scris aici despre ediția trecută, iar până la vară o să vă țin la curent cu noutăți despre ediția de anul ăsta, care are loc între 11-14 iunie și va găzdui din nou un meci demonstrativ de tenis Simona & Friends, dar și unul de fotbal, Team Romania vs World Stars (cu Francesco Totti, Andrea Pirlo sau Alessandro Del Piero, printre alții). Vor fi din nou competiții, demonstrații, discuții informale cu sportivi și un masterclass cu o personalitate din tenis care-mi place mult, despre care vă spun mai multe luna următoare.

Și dacă o să fie minunat?

Dacă cineva poate reveni de nouă ori, Nora Mork e acea jucătoare. E ce aude des handbalista norvegiană de 28 de ani de când s-a operat pentru a noua oară la genunchi, în august 2019, după primul meci pentru noua ei echipă, CSM București. 

E ce-și spune și ea mereu. Știe că poate s-o facă. Dar ar fi vrut să nu fie nevoită.

Știe totul despre răbdare, motivație, putere, reziliență. Dar astea sunt doar cuvinte – pe care le spune în interviuri sau le aude în jur. În spatele lor, sunt zile în care simte că a avut prea multă răbdare și n-a primit nimic pozitiv în schimb. Sunt dimineți în care se trezește la 4, când echipa decolează spre următorul meci, și-i ia ceva să înțeleagă de ce nu e cu ele. E fiecare zi în care trage de ea în sala de fitness, singură cu greutățile și plictiseala. Sunt primele săptămâni de după operație, cele mai grele mental, când merge în cârje și-i dispare musculatura. Sunt săptămânile de acum, ultimele, când așteaptă și așteaptă și timpul trece așa de greu încât fiecare zi pare o săptămână. 

Sunt și zile când nu e prea blândă cu ea. Când e furioasă că nu-i funcționează corpul, că nu poate face anumite exerciții, că nu are genunchi sănătoși. Asta a fost cea mai grea muncă și cea mai importantă lecție de învățat: să nu mai fie cel mai mare dușman al ei.

„Încerc să nu mai fiu așa dură cu mine și să-mi spun mai des: sunt mai bine cu fiecare zi ce trece”, mi-a spus. „Pentru că sunt mai bine cu fiecare zi ce trece. Dar e greu atunci când trebuie să înveți să mergi din nou. Sau să alergi, sau să sari. Și apoi să joci handbal.” 

👉 Povestea ei unică în handbal e aici.

„Serena Williams a baschetului feminin”

Pentru că școala ei generală nu avea suficiente jucătoare pentru o echipă de baschet, Sabrina Ionescu a vrut să se înscrie în cea de băieți. Nu doar că n-a fost lăsată, dar i s-a spus să se joace mai bine cu păpușile. Așa că a recrutat singură fete pentru o echipă.

Acum are 22 de ani și tocmai a devenit prima jucătoare din istoria baschetului universitar american (feminin sau masculin) care reușește 2.000 de puncte, 1.000 de assisturi și 1.000 de recuperări. The Guardian a numit-o un geniu al baschetului, Stephen Curry o legendă, LeBron regină, iar o jurnalistă i-a spus Serena Williams a baschetului.

Sabrina vine dintr-o familie de români fără istorie în baschet, dar știe că impactul ei asupra sportului feminin va fi unul important. Talentul ei umple deja arene, aduce în tribune celebrități - Kobe Bryant i-a fost prieten și mentor - și inspiră tinere fete. „Am vrut să fiu parte din generația care schimbă baschetul pentru Gigi și colegele ei; ca faptul că te-ai născut femeie să nu mai însemne că te-ai născut cu un pas în urmă; ca măreția să nu mai fie separată în funcție de gen.”

👉Mai multe aici.

Recomandarea de luna asta e doar una și e subiectivă, pentru că știți deja că iubesc Liverpool: Editura Publica a tradus cartea scrisă de jurnalistul britanic Simon Hughes despre sezonul uluitor de anul trecut (care continuă la fel de frumos). Abia am început-o, dar îmi place accesul pe care l-a avut Hughes pentru a spune poveștile jucătorilor, a transformării aduse de Jurgen Klopp, a istoriei orașului și a construcției unui brand global cu rădăcini locale puternice. Vă las cu un fragment (și cu vestea că Publica are weekendul acesta pe site o promoție 2+1):

Până în iunie 2019, Liverpool a devenit, fără îndoială, echipa lui Klopp. Fiecare dintre jucătorii săi a avut ceva de demonstrat, chiar dacă unii dintre ei costaseră mulți bani, însă toți se integraseră în gegenpress, o tactică prin care, după ce pierde mingea, echipa încearcă imediat să o recâștige, în locul unei retrageri în grup. Asta e baza a tot ce a devenit Liverpool, un simbol al răspunsului care s-a tradus către fani ca o formă de curaj și rezistență - recuperarea după dezamăgirea unei pierderi - a mingii în acest caz -, prin curajul de a o lua de la capăt și a încerca imediat să repari o greșeală.