O veste tristă pentru handbal, înainte de Campionatul Mondial

📩 Luna asta ne întâlnim cu o săptămână mai repede, pentru că am vrut să vă povestesc prin ce-a trecut naționala României înainte de Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Japonia care începe pe 30 noiembrie.

📩 Dacă e prima oară când primiți acest newsletter, e locul în care îmi doresc să vorbim despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim, cu un focus pe sportul feminin și pe visele olimpice ale sportivilor. E și locul unde trimit update-uri despre ce mai scriu și citesc și unde aștept oricând idei și sugestii de la voi. 

Povestea din noiembrie

📷:  iaaf.org

La 16 ani, Mary Cain era cea mai rapidă atletă din SUA. La 17 ani, devenea cea mai tânără alergătoare care se califica la Campionatele Mondiale de Atletism, iar în primul an de facultate, se alătura echipei de atletism Nike Oregon Project, un proiect sponsorizat de Nike și condus de Alberto Salazar, un celebru antrenor care i-a spus că e cea mai talentată atletă pe care a văzut-o. 

Însă ce-a găsit a fost un sistem abuziv bazat pe control și abuz emoțional, care punea presiune pe atlete să slăbească. Fără un psiholog sportiv sau un nutriționist certificat în echipă, impulsionată de antrenor să ia anticoncepționale și diuretice, cântărită zilnic în fața colegelor și umilită dacă nu atingea pragul stabilit de el, Mary a slăbit. Și a tot slăbit până i s-a oprit menstruația, și-a rupt cinci oase și a început să-și facă rău. Adulții din echipă – toți cei din staff erau bărbați și apropiați ai antrenorului – au tăcut, pentru că performanța era mai importantă.

În septembrie 2019, Salazar a fost suspendat pentru patru ani, pentru dopaj. Proiectul său a fost închis, iar în octombrie, șeful executiv Nike a demisionat. Nu e suficient, spune Mary, care s-a întors la alergare anul acesta, după doi ani și jumătate de pauză și care își spune acum povestea, pentru că vrea un altfel de sport pentru atlete.

„Avem nevoie de mai multe femei în poziții de putere. O parte din mine se întreabă unde aș fi fost azi, dacă aș fi lucrat cu femei psiholog, nutriționiste sau antrenoare. Am fost prinsă într-un sistem gândit de bărbați, pentru bărbați, care distruge corpurile tinerelor fete.”

O veste tristă pentru handbal
(și niște dileme de reporter)

📷: FRH

Pe 18 noiembrie, cu două zile înainte ca echipa națională să plece spre Campionatul Mondial din Japonia, eram în tribune și urmăream primul antrenament în formulă completă de anul ăsta – cu Cristina Neagu revenită după 11 luni de absență coordonând din nou atacul și încercând să integreze multele jucătoare tinere.  După doar o oră, antrenorul suedez Tomas Ryde și-a zis: „Wow! Da, asta e o echipă!”.

Din tribune le privea însă și președintele Federației Române de Handbal, și nu avea vești bune. La final, a chemat în vestiar patru jucătoare – Cristina Laslo, Eliza Buceschi, Bianca Bazaliu și Daria Bucur – și le-a spus că o terapie cu laser intravenos pe care au făcut-o la clubul unde sunt legitimate, Corona Brașov, e interzisă de Agenția Națională Anti-Doping (WADA). Două dintre ele – Cristina Laslo și Bianca Bazaliu – fuseseră notificate că va urma o investigație, astfel că prezența lor la Mondial devenea incertă. 

Tratamentul a fost făcut – probabil de întreaga echipă a Coronei – la recomandarea medicului clubului, la o clinică din Brașov. Conform site-ului clinicii, acesta presupune expunerea directă a sângelui la un fascicul laser de intensitate joasă și poate avea ca efecte scădarea senzației dureroase, reducerea inflamației și accelerarea proceselor de vindecare. Jucătoarele n-au fost depistate pozitiv (așa că nu știu dacă termenul dopaj e corect), dar e posibil să le fi ajutat să se recupereze mai ușor. Reprezentanții clubului spun că n-au intenționat să obțină un avantaj competitiv, ci să le reducă starea de oboseală într-o perioadă în care aveau meciuri din trei în trei zile. Însă regulamentul WADA interzice orice fel de manipulare intravenoasă a sângelui. E foarte posibil ca jucătoarele să nu fi știut că terapia e interzisă, mai ales că președintele Federației spune că investigația a pornit de la niște poze postate de ele pe Instagram. 

La antrenamentul de a doua zi, nimeni nu știa ce se va întâmpla. Antrenorii se gândeau cu cine să le înlocuiască pe ultima sută de metri, iar jucătoarele erau îngrijorate mai ales pentru viitorul colegelor lor. Mi s-a părut un moment vulnerabil pentru întreaga echipă și n-am știut prea bine cum să reacționez ca reporter, mai ales că după cinci ani alături de ele, îmi sunt dragi și-mi pare rău că trec prin asta; o jucătoare mi-a vorbit cu lacrimi în ochi, altele priveau în gol, iar cele de la Corona abia reveniseră de la ANAD și toată echipa încerca să le încurajeze. Nu știau ce va urma, doar că probabil nu mai pot pleca la Mondial, ceea ce s-a și întâmplat: a doua zi, echipa națională a decolat fără cele patru jucătoare, din care două erau titulare. Obiectivul – o clasare în top 7 care să asigure prezența la turneele preolimpice de anul viitor – s-a schimbat, a spus antrenorul Tomas Ryde pe aeroport. „Acum e despre supraviețuire.”

Situația de la Brașov nu afectează doar România: Muntenegru și Brazilia au lăsat și ele acasă câte o jucătoare legitimată la Corona. „Ce s-a întâmplat la Brașov e o rușine”, mi-a spus antrenorul Muntenegrului. „M-a durut foarte tare că a trebuit s-o las acasă. Pentru că e devastator pentru ea. Cei de la Brașov îi ucid visele, medicul de la Brașov i-a ucis visele. E foarte trist.”

E trist și pentru că echipa Coronei Brașov era revelația campionatului intern și aduna cele mai promițătoare handbaliste din România, care formau un nucleu și pentru națională. E trist că șansele României la Mondial au scăzut, dar mai ales că jucătoarele riscă o suspendare între șase luni și patru ani, și că totul a pornit din ceea ce pare a fi - din ce se știe până acum - o combinație de amatorism, lipsă de informare și responsabilitate, atât personală cât și colectivă.

⌛ Cu cinci debutante la un turneu final și cu Cristina Neagu nerecuperată total după operația din ianuarie (încă are dureri și i se umflă genunchiul), România joacă primul meci sâmbătă dimineața, la 11.00 (ora României), contra Spaniei.

O poveste cu 🥁, pentru ridicat moralul

📷: fanhandbal

Ca să nu privim turneul final care stă să înceapă doar prin prisma a ce lipsește, am zis să ne uităm și la oamenii cărora sportul le oferă atât de mult sens încât merg oricât de departe e nevoie ca să se bucure de el, și să dea ceva înapoi jucătoarelor.

Primul lucru pe care îl va face Angela Pop (49 de ani) când va ajunge în Japonia, după un drum de 36 de ore, va fi să-și recupereze toba. A trimis-o de câteva zile spre Kumamoto, gazda Mondialului de Handbal Feminin, împreună cu echipamentele jucătoarelor, și într-o noapte a visat că n-a ajuns. „Am avut un coșmar! M-am trezit dimineața la cinci, am sărit ca arsă!”

Toba Angelei - în care-și pune haine atunci când călătorește - e nelipsită din tribuna din spatele porții României la turneele finale. S-a auzit în săli din Novi Sad, Debrecen, Frederikshavn, Herning, Goteborg, Leipzig, Nancy sau Paris, iar acum va răsuna și în Kumamoto, cel mai îndepărtat loc în care o duce iubirea Angelei pentru handbal, care ține de 20 de ani. 

Ca s-o recupereze, Angela (în dreapta mea în poza de mai sus) a plecat miercuri seara cu autocarul din Deva spre Budapesta și a continuat cu un zbor cu trei escale (Budapesta-Paris-Tokyo-Kumamoto). E un drum pentru care a făcut un credit bancar și rezervări încă din vară și la finalul căruia își va lua locul în spatele porții, va desfășura steagul tricolor și va ține neobosit ritmul, alături de alți peste 20 de suporteri români care vin din Baia Mare, Cluj, Satu Mare, București sau Constanța, dar și din SUA, Belgia sau Germania.

„Am făcut sacrificii foarte mari pentru această deplasare, dar văzând cât de fericite sunt fetele și staff-ul când ne văd în tribună, nimic nu mai contează. Știu cât contează să fim alături de ele și la bine și la rău. Acum le este cel mai greu.” 

✍🏻 Am scris aici despre drumul suporterilor spre Japonia.

De citit / de văzut / de ascultat

🎥 Icarus, un documentar Netflix din 2017, câștigător de Oscar, despre programul sistematic de dopaj controlat de stat din Rusia pentru a trișa la Jocurile Olimpice. E bun de revăzut acum, când Rusia e aproape să fie exclusă din nou din competiții, pentru un nou scandal.

⚽ Echipa națională de fotbal feminin a Australiei a semnat un contract istoric cu federația australiană, care le va aduce aceleași venituri și aceleași condiții de pregătire și călătorit de care beneficiază și echipa masculină.

🎾@behindtheracquet, un cont de Instagram pornit de un jucător de tenis ca să ne arate viața din spatele peformanței: jucători și jucătoare care vorbesc despre momentele grele prin care au trecut, de la tulburări alimentare, la depresie, lipsuri financiare sau probleme de familie. 

🗓️  Un calendar cu poveștile ilustrate a 50 de femei din România care schimbă lucruri în diferite domenii, printre care și sportivele Cristiana Oprea și Elena Pagu, despre care am scris în DoR.

👟 Povestea Cristinei Simion, care la 28 de ani a câștigat Campionatul Mondial de Alergare Montană din Argentina, la doar a doua întrecere montană de anduranță la care a participat.

O listă de final de an

Tweetul de mai jos mi-a amintit că începe luna cu topuri și liste de final de an (care mă cam entuziasmează, dovadă: textele mele preferate de anul trecut). E un prilej bun să vă întreb care sunt poveștile voastre preferate din 2019 din lumea sportului. Aștept cu drag și cu mare curiozitate propunerile voastre, luna viitoare vă spun și câteva din alegerile mele și poate facem un top colectiv.