O medalie n-o să-ți rezolve problemele
„Iată cât de puternic poate fi sportul, cât de puternică este legătura dintre oamenii care iubesc acest joc."
Bună dimineața! Se întâmplă ceva frumos în weekend pentru iubitorii de baschet, fotografie și film documentar. Fotograful și regizorul francez Kevin Couliau, recunoscut la nivel global pentru felul în care documentează de peste 20 de ani lumea baschetului urban, e în București pentru o serie de evenimente - o expoziție foto, un masterclass & o proiecție de film -, prilej cu care mi-a răspuns la câteva întrebări.
Kevin s-a îndrăgostit de baschet în copilăria din Nantes, jucând cu fratele său pe terenuri stradale. A început să-l documenteze prin fotografie pentru că-l inspira perspectiva arhitecturală a terenurilor, o influență a tatălui său, arhitect. Interesat să-i surprindă esența, estetica, cultura și impactul social, a călătorit pe toate continentele și i-a fotografiat, printre alții, pe Giannis Antetokounmpo, Victor Oladipo, Victor Wembanyama sau Barack Obama, alături de care a participat la inaugurarea unui teren de baschet din Kenya. A explorat istoria, cultura și influența globală a baschetului de stradă din New York City în documentarul “Doin’ It In The Park”.
Între 9 și 11 iunie, studioul de producție video specializat în sport & entertainment Locker organizează o expoziție de fotografie, un masterclass și o proiecție video, toate în prezența lui Kevin și a fratelui și colaboratorului său, David Couliau, editor de film. Masterclassul și proiecția de film au loc sâmbătă, dar expoziția e deschisă până pe 18 iunie.
Detalii aici, iar mai jos interviul:
Q&A: Baschetul mă educă despre viață
Kevin Couliau, parte din proiectul Giants of Africa
De ce e baschetul așa important pentru tine ca fotograf? Ce încerci să surprinzi și să exprimi prin proiectele tale?
Ca jucător de baschet care a crescut pe terenuri indoor și outdoor, am simțit că e un sport care poate fi un catalist pentru incluziune socială, frumusețe și spiritualitate. În mod natural, ca fotograf, perspectiva mea a fost mereu influențată de propria mea experiență cu sportul și de felul în care m-a format ca individ.
Prin munca mea, încerc să surprind estetica naturală și spiritul sacru din jurul acestor terenuri, cât și relația religioasă a oamenilor cu asfaltul. Intenția mea este să aduc o perspectivă artistică în reprezentarea vizuală a baschetului, îmbrățișând cele mai spontane iterații ale jocului, cele mai multe trăite în aer liber, din interiorul orașelor până la peisaje îndepărtate de oriunde în lume.
De ce crezi că baschetul – și sportul, în general – este valoros, din punct de vedere narativ?
Sportul, în general, creează fundația perfectă pentru a spune o poveste, pentru că depășește performanța; este vorba despre oameni și mediul lor, înainte de orice altceva. Baschetul este puternic în această privință, deoarece se răspândește în atât de multe aspecte ale societății, încât oamenii nici măcar nu își dau seama. În afara terenului, jocul se regăsește în modă, muzică, artă contemporană și, adesea, în politică. În timp ce sărbătorim indivizii, baschetul este și povestea modului în care oamenii vin împreună și concurează pentru a atinge un obiectiv comun. Sunt atât de multe lecții de învățat din sport pe care trebuie să le aplicăm în viața noastră de zi cu zi.
Ce ai descoperit despre impactul social și valoarea culturală a baschetului jucat la nivel de grassroots documentându-l atât de mult timp și în atât de multe locuri din întreaga lume?
Baschetul la nivel de grassroots este cel care permite ca acest joc să existe; pentru asta a fost creat acest sport, în 1891. Prin călătoriile mele, am jucat și am interacționat cu comunități care nu erau interesate de NBA sau de baschetul de elită, dar care erau atrase în principal de aspectul interactiv și de puterea de includere a sportului.
În locuri precum Somalia, am fost martor la modul în care baschetul ar putea ajuta femeile oprimate să se emancipeze de terorism; în închisoarea Rikers Island din Queens, am fost martor la modul în care baschetul ar putea ajuta oamenii din punct de vedere mental și, în Hong Kong, la modul în care oameni de peste 80 de ani folosesc acest sport pentru a lega conexiuni cu semenii lor. Cu cât călătoresc mai mult, cu atât baschetul mă educă mai mult despre viață.
Giannis Antetokounmpo, fotografiat de Kevin Couliau
Ai și jucat, cum s-a schimbat perspectiva ta asupra sportului când ai început să-l documentezi vizual?
Faptul că am fost jucător de baschet m-a ajutat să-mi construiesc viziunea, m-a ajutat, într-un sens pur tehnic, să fotografiez în mod corect. Dar cineva dobândește o întreagă spiritualitate doar dacă a petrecut nenumărate ore concurând pe asfalt cu prietenii săi. Este ceva ce încerc să exprim prin munca mea; în acest sens, perspectiva mea nu s-a schimbat
Baschetul evoluează constant, la fel ca mediul și cultura. Singura mea speranță pentru generațiile viitoare este că ei să continue să joace în aer liber și să găsească bucurie în acest proces. Nu este vorba doar de a ajunge în NBA, ci și de a deveni o ființă umană mai deschisă la minte. Cred că libertatea baschetului urban îți aduce acest lucru, deoarece este deschis și accesibil tuturor.
Cum ți-a influențat baschetul viață?
Baschetul îmi modelează viața pe teren și în afara lui. Prin el, am descoperit frați, mentori și o carieră în fotografie și film. Nu m-aș fi așteptat niciodată să călătoresc în întreaga lume și să devin artist doar din cauza unei mingi și a unui inel metalic prins de un panou! Sunt aici în România din cauza baschetului, printr-o prietenie creată la București în 2007 la un eveniment de baschet, pe vremea când fotografia era încă un hobby pentru mine. Iată cât de puternic poate fi sportul, cât de puternică este legătura dintre oamenii care iubesc acest joc.
O medalie n-o să-ți rezolve problemele
Adam Peaty e cel mai de succes înotător britanic și unul din cei mai dominanți pe plan mondial. E triplu campion olimpic, de opt ori campion mondial și de 17 ori european. Are cei mai rapizi 20 de timpi din istorie la 100 de metri bras, unde deține un record mondial greu de atins, 56,88 de secunde, cu aproape o secundă mai rapid decât al oricărui alt înotător.
Anul acesta, înotătorul de 28 de ani s-a retras din competiții și a vorbit despre lupta sa cu depresia, cu pierderea motivației, cu alcoolul. A vorbit despre singurătatea acestui drum și ce înseamnă să cauți excelența într-un domeniu atât de competitiv timp de 18 ani. Despre spirala autodistructivă care l-a absorbit în ultimii ani, accentuată de accidentări și de destrămarea relației cu mama copilului său.
În aprilie, s-a retras de la Campionatele naționale britanice și nu va participa nici la Mondialele din Fukuoka din iulie. Lumea natației se întreabă dacă își va apăra titlul olimpic la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor; dacă reușește, ar fi al doilea înotător bărbat care câștigă aurul olimpic la trei ediții consecutive, după Michael Phelps (alte trei înotătoare au reușit asta).
Tocmai pentru că țintește acest obiectiv, spune că a avut nevoie de o pauză. „Am luat o pauză pentru că eram într-o căutare nesfârșită a unei medalii de aur sau unui record mondial”, a spus pentru BBC. „M-am uitat în viitor și mi-am zis: <<Ok, dacă obțin asta, va fi viața mea rezolvată sau mai bună? Nu. >>. Așa că ia-ți acum timp să te gândești la cine ești cu adevărat, ce vrei de la viață, și apoi ocupă-te de medalia de aur.”
E o discuție importantă despre ce înseamnă să fii competitiv la un nivel așa înalt, așa mult timp și să-ți organizezi viața în jurul acestui unic scop, al autoîmbunătățirii continue; despre a nu uita de ce faci ce faci și a nu te lăsa absorbit de o obsesie care poate deveni foarte ușor nesănătoasă.
Și alți mari sportivi au vorbit despre costurile performanței asupra sănătății mintale, de la Michael Phelps la Simone Biles și, mai recent, înotătorul australian Kyle Chalmers, campion olimpic la 18 ani și unul din adversarii lui David Popovici la 100 de metri liber: „A trebuit să mă îndepărtez de bazin de câteva ori din cauza problemelor de sănătate mintală, și asta nu e ceva ușor, mai ales pentru bărbați”, a spus Chalmers într-un interviu în Sydney’s Daily Telegraph. „Dar sper că faptul că am ieșit în față și am spus: << Asta simt. Asta e presiunea cu care avem de-a face>> va face să fie mai ușor pentru generațiile următoare.”
Între timp, Peaty a revenit la antrenamente și încearcă să privească dincolo de succesul din bazin. „Acum am mai multe motive pentru care fac ce fac. O fac pentru amintiri, pentru familie, pentru mândrie. (..) E întotdeauna și despre medalii. Dar, în timp ce medalia e bucata de metal pe care-o primești la final, călătoria e cea pe care ți-o vei aminti”, a spus pentru The Guardian.
Până la Paris, britanicul organizează concursuri și tabere de înot pentru copii și o competiție spectaculoasă, Sprint with the Stars, unde cei mai buni juniori din țară pot înota alături de celebrități internaționale. Printre invitații ediției de anul acesta e și David Popovici.
Time-out cu recomandări
David e și ambasadorul Swimathon 2023, cel mai mare eveniment de strângere de fonduri cu tematică sportivă din Româania. Spune că binele e un sport de echipă și ne îndeamnă să susținem proiectele și înotătorii-fundraiseri până pe 26 iunie.
O selecție de filme despre sport, de la documentare la lungmetraje de ficțiune sau seriale.
Următorul superstar al sportului românesc probabil s-a născut deja peste hotare. De ce nu l-am găsit.
Baschetbalistul Nikola Jokić a ajuns aici având răbdare.
Sky Italia a suspendat doi comentatori Formula 1 pentru remarci sexiste.
Poți susține participarea unui sportiv român la Jocurile Mondiale Special Olympics, cel mai mare eveniment sportiv incluziv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale, care au loc o dată la patru ani. Între 17-25 iunie, la Berlin, vor participa 7.000 de sportivi din 190 de țări, printre care 31 de români.
Povestea Oleksandrei:
În mai 2022, o gimnastă de 7 ani, Oleksandra Pascal a fost prinsă sub dărâmăturile unei clădiri din Odessa lovită de o rachetă rusească. A stat două săptămâni la terapie intensivă, în comă indusă, și i-a fost amputat piciorul stâng. După luni de tratment, a primit o proteză și a reînvățat să meargă, într-o clinică de reabilitare din Austria.
În martie 2023, a revenit la antrenamentele de gimnastică, pe care o practica de la trei ani. Săptămâna trecută a participant la primul concurs, unde a câștigat o medalie de aur.
„Această participare, această victorie valorează mai mult decât toate medaliile câștigate la Jocurile Olimpice în timpul anilor de independență”, a scris pe Instagram Anna Rizatdinova, o gimnastă ucraineană medaliată cu bronz olimpic în 2016. „Știu cât de greu e pentru orice sportivă din sportul nostru să câștige. Dar îmi pot doar imagina cât de mult te-a costat pe tine acest efort. Îți mulțumesc pentru că ne inspiri și ne înveți să ne bucurăm de fiecare zi, de fiecare victorie.”
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
© 2023 Andreea Giuclea. All rights reserved
Design de Alex Munteanu (Namogo)