Îți dorești mai mult de la tine
O generație talentată și dornică de performanțe vor să readucă scrima românească în prim-plan.
Bună dimineața! Anul acesta îmi doresc să aduc mai des aici povești despre sportivii din noile generații. Îmi plac energia, încrederea și optimismul lor; dorința lor de-a reuși, de-a câștiga, de-a arăta că nu sunt mai prejos de alți sportivi de vârsta lor, crescuți poate în sisteme mai coerente.
Cred că avem de învățat din curajul lor și din felul în care văd lumea, dar e important și cum sunt îi ajutăm să se dezvolte, în ce mediu sportiv îi primim și ce așteptări le așezăm pe umeri. Cum a spus recent campioana olimpică Ana-Maria Brânză: „România are copii buni, copii care demonstrează constant că pot face performanță (și nu doar în sport!). Ține doar de noi cum îi ajutăm să crească frumos și să performeze la cel mai înalt nivel.”
Chiar despre noua generație din scrimă povestim azi. Săptămâna trecută, juniorii de la sabie au câștigat opt medalii la Campionatele Europene de Scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Talinn: două de aur, trei de argint şi trei de bronz.
Foto: Eva Pavia/ #BIZZITEAM
🤺 Performanțele lor nu sunt întâmplătoare, spune Mihai Covaliu, primul campion olimpic al României la sabie, ci „o consecință a unor programe care au început cu ceva ani în urmă, o consecință a monitorizării continue și a analizei activității desfășurate la aceste loturi de fete și de băieți de la sabie, și cu implicarea tuturor factorilor, începând cu părinții, cluburile, Federația, Ministerul, Comitetul Olimpic”. Printre factorii pe care i-a enumerat sunt centrele olimpice de juniori și tineret în care mulți dintre ei se formează, bursele olimpice pentru juniori și calitatea antrenorilor, probabil cea mai mare nevoie din sportul românesc.
🤺 I-am cunoscut joi, la Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București, și am povestit cu câțiva dintre ei despre emoțiile pe care le-au avut – pentru unii a fost prima ediție a Europenelor – și cum le-au depășit, despre antrenorii care i-au format, despre încrederea pe care au câștigat-o și despre planurile și obiectivele lor pe mai departe.
🤺 Cele mai medaliat a fost Casian Cîdu, un ieșean de 16 ani care a concurat în patru probe și a urcat pe podium la toate. „Se muncește și chiar cred că e meritul nostru. Nu cred că cei din afară au acum o generație mai slabă. Chiar cred că a venit și rândul nostru”, mi-a spus despre grupul din care face parte. Povestea lui aici.
🤺 Amalia și Vlad Covaliu sunt copiii președintelui COSR și ai Irinei Covaliu, vicecampioană mondială cu echipa la sabie, acum antrenoare. Vlad a câștigat aurul cu echipa la juniori și a fost aproape de o medalie la individual, pierzând în semifinale la o singură tușă. „Îmi doream foarte mult o medalie la individual, dar o singură tușă poate să nu-ți aducă acea medalie, iar motivația am transformat-o pentru ziua pe echipe.”
Amalia a luat aur cu echipa (împreună cu Alexandra Mitruș, Anastasia Fusea și Rosemarie Benciu) și argint la individual în concursul de cadete: „Satisfacția pe care o ai după o medalie îți arată ție că ești bun și că poți să mai faci altceva și nu ești ca un copil care doar se duce la școală, vine acasă, face meditații. Îți dorești mai mult de la tine și asta e un lucru foarte frumos.”
Spune că nu simte presiunea numelui pe care-l poartă pe costum, că scrima e alegerea ei și că tatăl ei nu și-a dorit neapărat să-i calce pe urme, dar că succesul lui o motivează. Am scris despre ea aici.
Foto: Federația Română de Scrimă
Alte vești:
🤸♂️ Sabrina Voinea, campioană europeană la junioare la sărituri și una din tinerele gimnaste de la care lumea are multe așteptări, concurează azi în finale la sol și bârnă, la Cupa Mondială de la Doha, primul ei concurs de senioare (ieri s-a clasat pe cinci la sărituri). Și ea e antrenată de mama ei, Camelia Voinea, vicecampioană olimpică cu echipa României în 1988, și visează la o medalie la Jocurile Olimpice din 2024.
🏀 Maia Mircioagă are 13 ani și, pentru că iubește baschetul, a strâns semnături pentru înființarea unei echipe feminine în Pitești. I s-a răspuns că nu sunt bani decât pentru băieți. La Cluj, în schimb, s-a deschis recent o Academie de Baschet Feminin.
#deascultat
Sunt multe lucruri pe care le putem învăța de la sportivi și de la cei din jurul lor despre sănătate mintală și performanță, spune Morra Aarons-Mele, gazda podcastului The Anxious Achiever, prin care încearcă să schimbe felul în care ne raportăm la anxietate și la sănătate mintală în cum muncim.
Într-un episod dedicat sportului de performanță, vorbește cu psihologul sportiv Alex Auerbach, care lucrează cu echipa de baschet Toronto Raptors, despre cum ajută atleții să aibă rezultate la nivel înalt și ce pot aplica oamenii în joburile lor de zi cu zi. Câteva exemple:
➡️ Sindromul impostorului
„Cu toții ne luptăm cu sindromul impostorului, în felul nostru. Sportul profesionist e un loc aparte, în care poți să simți simultan că ai reușit și că ești încă departe. De exemplu, poți fi selectat într-o echipă, dar totuși să nu joci, să nu prinzi echipa, să nu ai o carieră lungă, și asta te poate duce la un sentiment al impostorului.
Asta îmi amintește de momentul în care oamenii încep un job nou. După ce-au trecut prin procesul de recrutare și prin interviu, deseori uită că au primit acel job pentru că au demonstrat ceva valoros și au arătat că merită să fie acolo. În loc de asta, se pierd în încercarea de a impresiona sau se întreabă dacă fac o treabă bună sau dacă se integrează. Toate sunt răspunsuri normale, umane, la un mediu nou. Căutăm semne de apartenență, dar în procesul ăsta, pierdem contactul cu calitățile și talentele pe care le-am demonstrat ca să ajungem acolo în primul rând, și e un echilibru acolo pe care trebuie să încercăm să-l găsim."
➡️ Cum reacționezi când pierzi
„E un paradox, dar cred că o cale de-a ieși din astfel de situații e să încerci să nu încerci atât de tare. Deseori, când oamenii trec printr-o serie de eșecuri de orice fel, fie că nu-ți iese un proiect, că un produs pe care îl lansezi eșuează sau că pierzi o serie de meciuri în NBA sau NFL, tendința naturală e să încerci și mai tare, să continui să te străduiești, să depui și mai mult efort. Și făcând asta, în sport simți concret că mușchii devin prea tensionați ca să execute la fel de eficient mișcările, creierul tău nu mai e capabil să opereze la fel de eficient, și efectul e că adâncești și mai mult problemele. Ce încercăm să facem e să ne relaxăm, să depunem efortul pe care-l putem depune și să fim pe cât de consistenți putem fi cu fundamentele planului de joc.
Dacă e să aplicăm asta în mediul business, ar fi ca după ce ai o lansare de produs care eșuează să nu te arunci cu toată viteza înainte pentru a scoate următorul produs cât mai repede; să nu-ți reduci somnul, să apeși mai tare pe accelerație, ca să compensezi. E o rețetă pentru dezastru, chiar dacă e un răspuns uman. Ne simțim dezamăgiți, rușinați și felul prin care încercăm să rezolvăm aceste emoții așa-zis negative e să căutăm rapid o victorie. Dar în procesul ăsta ajungem să ne diminuăm șansele de-a reuși. Ideea e să încerci să nu încerci așa tare și să te întorci la fundamentele care te-au adus aici. Asta e la la fel adevărat pentru un sportiv cum e pentru un director sau un părinte."
➡️ Influența mediului și culturii organizaționale
„Cred foarte mult în rolul pe care mediul îl are în influențarea comportamentului, cred că e ceva ce-am trecut mult timp cu vedere în domeniul psihologiei, dar asta începe să se schimbe. (..) Mediul are un impact puternic asupra performanței tale – iar mediul poate fi cultura organizațională, poate fi set-up-ul în care lucrezi, poate fi orașul în care lucrezi. Sunt multe straturi, dar toate influențează cum ne simțim și ce randament avem.
Am vorbit mult de încredere și siguranță psihologică în ultimii ani, mai ales pe măsură ce echipele au tranziționat spre munca la distanță. Aceleași principii sunt adevărate și în sport. Relațiile bune între antrenori și sportivi ajută echipele să performeze. Am auzit multe despre fracturile din relația dintre Tom Brady și Bill Belichick pe finalul colaborării lor, dar trebuie să fi fost ceva adevărat în faptul că relația lor a fost foarte eficientă mult timp, dacă au câștigat atât de mult împreună. Nu e un accident.
Sportul ne arată ce e posibil când ai jucători care se mută la echipe noi și au imediat succes, sau nu, ca rezultat al schimbării de mediu. Dar e important ca oamenii să înțeleagă că și tu, ca individ, îți poți influența mediul. Uneori îl privim ca un dat, dar realitatea e că și tu contribui, aduci ceva în acel spațiu."
Apropo de mediu:
The kids are alright. Adulții, nu prea
Vorbim des aici despre poveștile frumoase, emoția și lucrurile bune pe care le luăm din sport, dar adevărul e că lumea asta nu e mereu roz. Uneori e foarte toxică și polarizantă și cu puține semne de progres.
Am fost pe 20 februarie la CSM București-Rapid, optimile Cupei României la handbal feminin, meci la care galeria Rapidului a scandat injurii către rivali, mai ales către Cristina Neagu și antrenorul Adi Vasile. E trist să vezi un grup de bărbați insultând cu așa patos și vulgaritate o femeie, într-o sală plină de copii și în fața părinților ei.
Trist a fost și ce a urmat: un comunicat de presă prin care clubul justifică comportamentul propriilor suporteri și spune că „Rapid e un bun național" și că niciun sportiv nu poate fi mai presus de un nume sacru în sportul românesc; un interviu al liderului galeriei, care spune că au fost înjurături frumoase (dar nu le reproduce cu exactitate) și că scandările vor continua; multe comentarii în social media care au amplificat conflictul și ura față de sportivă; o reacție lentă din partea Federației (un comunicat prin care se delimitează de situație și, ulterior, o amendă de 8.000 lei), și chiar justificări ale unor jurnaliști.
Trei zile mai târziu, Cristina și colegele de echipă au fost în tribună la meciul de handbal masculin Dinamo-GOG. Galeria dinamovistă i-a scandat numele și a aplaudat-o, apoi a continuat cu scadări rasiste față de rapidiști și injurii pentru steliști.
Foto: CSM București
Toate astea se întâmplă pe un fond de agresivitate în sport care începe de la juniori, unde părinții abuzează verbal sportivii echipelor adverse, cum povestea recent fosta jucătoare Ramona Farcău, care acum are un club de juniori. Se întâmplă într-un mediu sportiv în care antrenori care jignesc și îmbrâncesc jucătoarele sunt în continuare celebrați, iar violența verbală, scandările rasiste și xenofobe pe stadioanele de fotbal sunt constante și aproape normalizate, „doar ești pe stadion, nu la teatru". (Am avut recent și o premieră pozitivă în fotbalul românesc, când arbitrul Andrei Chivulete a suspendat meciul dintre Sepsi și U Craiova 1948 din cauza scandărilor xenofobe.)
Se întâmplă într-un sport finanțat preponderent din bani publici, o cauză profundă pentru aceste situații, cum scrie Cătălin Striblea, și într-o societate care încă acceptă violența față de femei, în care președintelui unui partid nu i se pare „nimic anormal” când un ministru din propriul partid își hărțuiește colegele, iar un realizator de emisiuni TV despre fotbal care spune că „femeile sunt proaste și își doresc să fie plesnite" primește în continuare o platformă.
Sigur că nici alte țări n-au eradicat sexismul, violența și rasismul de pe stadioane și din jurul sportului. Fotbaliștii din Anglia sunt hărțuiți online, iar jucătorul lui Real Madrid Vinícius Júnior aude constant abuzuri rasiste pe stadioanele din Spania. Și acolo se găsesc justificări: că sunt fenomene care fac parte din sport sau că jucătorul brazilian provoacă aceste reacții pentru că sărbătorește golurile dansând.
Dar există și măsuri mai clare și mai ferme care se pot lua. Spania are o comisie guvernamentală împotriva violenței, rasismului, xenofobiei și intoleranței în sport, care a propus o amendă de 4.000 euro și o interdicție de 12 luni pe stadioane pentru un fan al echipei Mallorca care l-a insultat într-un meci pe Vinícius, numindu-l „a f.... monkey”. Valladolid a suspendat și ea 12 fani deținători de abonamente în timp ce îi investighează, iar liga spaniolă a raportat abuzurile către instituțiile legale, înaintând și o plângere penală.
UEFA a dat și ea amenzi și a închis sectoare din stadioanele unor cluburi pentru comportamentul suporterilor, iar Premier League are o strategie anti-rasism focusată pe identificarea comportamentului abuziv – pe stadioane, dar și printr-un sistem de raportare online – și pe educație. Nu e suficient, dar e mai mult decât o amendă dată unui club oricum finanțat din bani publici.
Time-out cu recomandări
Trei jucătoare de handbal franceze de la CSM București, campioane olimpice, mondiale sau europene, povestesc pe 7 martie la Institutul Francez despre experiențele lor în sport. Intrarea e liberă, cu rezervare.
Începând de azi, Pro Arena va transmite în direct meciuri din Liga 1 Feminin (unul pe etapă), un pas important pentru vizibilitatea fotbalului feminin.
Federația europeană de handbal caută o comentatoare pentru meciurile europene. Ar fi prima femeie. Candidatele vor putea exersa, îndrumate de mentori, la Campionatul European feminin U19, găzduit de România în iulie.
BONUS: Trei articole din arhivă, de recitit zilele astea:
🏅 Florentina Olar-Spânu a știut mereu că poate să fie și mamă, și jucătoare de fotbal.
🥎 Sport pentru schimbare. Poveștile a 11 sportive care își folosesc experiența și vocea pentru a-și transforma comunitățile.
⚽️ Goluri mai multe, glezne mai fine. De ce contează cum vorbim cu și despre femeile din sport.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Copyright © 2023 Andreea Giuclea
Design de Alex Munteanu (Namogo)