Ana Dumbravă: CS:GO-ul mi-a oferit o „a doua șansă” în viață
Cum ajungi cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume.
Bună dimineața! Însoțim cafeaua sportivă de azi cu un interviu cu cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume și o vedere de la Gala Sportivul Anului. Dar mai întâi 👇: doza anuală de inspirație de la Australian Open, altfel ce sens ar avea luna ianuarie?
La începutul lui 2019, Andy Murray anunța că nu știe dacă-și va putea continua cariera. Nu se putea încălța, nu se putea apleca și nu mai putea alerga pe teren din cauza durerilor la șold.
Fast forward patru ani, o operație și o proteză metalică mai târziu, încă e pe teren, unde medicii nu-i prea dădeau șanse să revină; încă poate să joace la nivel înalt și, mai ales, să lupte cum puțini o fac. Pentru că are o inimă mare, cum a spus după meciul de 5:45 ore, terminat la ora 4 dimineața, pe care l-a câștigat în turul doi, în care a revenit de la două seturi pierdute.
A fost cel mai lung meci al său și al 11-lea în care revine de la -2 seturi din carieră, ceea ce spune multe despre ADN-ul scoțianului de 35 de ani. Cu două zile înainte, câștigase alt meci de aproape cinci ore, tot contra unui adversar cu nouă ani mai tânăr.
Foto: Paul Crock /AFP
Sunt lucruri mai importante în viață decât sportul, dar puține sunt la fel de inspiraționale, scria Kendall Baker în newsletterul Axios după victoriile fostului număr 1 mondial. Structura și ciclicitatea lui, faptul că de la meci la meci fie pierzi, fie câștigi îți creează un context pentru a persevera. Iar asta le oferă și altora speranța că pot și ei, la rândul lor, să lupte în propriile bătălii complicate – mentale, fizice, de orice fel.
„Simt că am dat tot ce aveam în acest turneu și sunt mândru de asta”, a zis Murray după înfrângerea din turul trei, venită după puțin timp de odihnă și recuperare. „E tot ce poți să faci. Nu poți să controlezi mereu rezultatul sau cât de bine o să joci, dar poți să controlezi efortul pe care-l depui, și eu am dat tot ce aveam.”
„You don't need to have a hip injury to be inspired by Murray's comeback”, mai scrie Baker „You just need to have experienced adversity. Or pain. Or self-doubt. Or career uncertainty. Sounds like all of us.”
BONUS:
🎾 Un text frumos despre cum e să-i privești pe acești jucători care pot poate prea mult.
🎾 Un interviu rar cu Patricia Țig, care a revenit la un Grand Slam după aproape doi ani în care a fost prinsă într-o luptă legală pentru custodia fetiței sale. O ia de la zero, dar cu mai mult curaj ca oricând. „Mi-am căpătat puterea asupra mea.”
Cum ajungi cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume
„Sper ca prin acest trofeu să inspir mai multe femei să se alăture industriei gamingului”, a spus pe 14 ianuarie, pe scena HLTV Award Show din Stockholm, Ana („aNa”) Dumbravă, o tânără de 23 de ani din Rădăuți care tocmai fusese desemnată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike (CS:GO) din lume. A fost prima oară când HLTV, o platformă destinată competițiilor profesioniste de CS:GO, a alcătuit și un clasament feminin.
Nu gaming-ul fusese primul vis al Anei, ci fotbalul, dar din cauza unor probleme de sănătate și personale, n-a putut să mai joace. Counter-Strike-ul a salvat-o atunci, pentru că i-a arătat posibilitatea unui nou drum. Moștenise pasiunea pentru jocuri video de la fratele ei, cu care împărțea un calculator în copilărie. Când a aflat că există competiții feminine de CS:GO și-a propus să muncească și să ajungă la cele mai mari turnee din lume.
În 2014, a început să participe la campionate de Esports din țară, apoi internaționale. În 2020 a câștigat „Girl Gamer Festival” din Dubai, iar în prezent joacă pentru echipa profesionistă Nigma Galaxy, desemnată echipa anului în aceeași gală.
Sportul electronic profesionist e o industrie în creștere, cu premii de milioane de dolari, dar una în care femeile sunt încă slab reprezentate, câștigă mai puțin și se lovesc de rezistență, discriminare și prejudecăți care pot fi descurajante, spune Ana, care mi-a povestit mai jos cum a fost drumul ei:
Q&A: E greu pentru o fată să ignore comentariile negative
Foto: HLTV
Ce înseamnă pentru tine premiul de cea mai bună jucătoare feminină de Counter Strike?
Acest premiu reprezintă o mare realizare pentru mine ca persoană, dar și ca jucătoare profesionistă. Am realizat cât de mult am evoluat în acești opt ani de carieră, cât de mult am sacrificat și am muncit ca să ajung în acel punct. Sunt convinsă că pot mult mai mult de atât și voi continua să muncesc pentru acest lucru.
Spuneai că CS:GO ți-a schimbat viața, în ce fel?
Am trecut printr-o perioadă grea, devenisem foarte retrasă din punct de vedere emoțional și simțeam un gol în suflet. Unul dintre motivele intrării în scena de gaming este faptul că mereu am fost pasionată și am iubit să îmi petrec timpul cu fratele meu în fața calculatorului, jucându-ne. În timp, a devenit o pasiune foarte mare. De aceea, pot spune că CS:GO-ul mi-a oferit o „a doua șansă” în viață. Sunt foarte fericită că am ales această cale și nu regret niciun moment.
Ai spus pe scenă că ai vrea să inspiri mai multe femei să să se alăture industriei gamingului; cum a fost experiența ta, de ce fel de obstacole sau prejudecăți te-ai lovit?
Consider că orice imagine feminină în esports a fost atacată într-o anumită măsură. Fiind jucătoare, pot spune cât de greu este pentru o fată să ignore aceste comentarii negative sau hate speech-ul. Nicio fată nu dorește să audă: „Ești slabă, mai bine lasă-te”, „du-te și spală vasele, acolo îți este locul”, „fetele nu au voie să se joace așa ceva” și lista continuă. Știu că aceste comentarii nu vor dispărea în totalitate, dar voi încerca să sprijin persoanele afectate.
Eu, personal, pot spune că la început am fost dezamăgită oarecum de feedback-ul primit. De aceea, am hotărât să nu mai las asta să mă afecteze, ci mai mult, să le demonstrez contrariul. Sper ca prin exemplul meu, dar și al multor altor fete (din diverse domenii de activitate) să motivăm fetele din România să își urmeze visele.
Ce mesaj le-ai transmite celor care își doresc o carieră în gaming? Pe tine ce te-a ajutat în drumul ăsta?
Cariera de jucător profesionist nu este ușoară, chiar dacă lumea consideră că tot ce trebuie să faci e să stai în fața calculatorului și să tastezi. Trebuie să faci multe sacrificii, să te ții de program, să te antrenezi constant și eficient. Tentația de a te lăsa este foarte mare, pentru că nu oricine și-ar dori să prioritizeze acest lucru înaintea unei persoane dragi, unui alt hobby sau a timpului său personal.
Pot spune că am sacrificat multe lucruri pentru Counter–Strike, am avut momente când pur și simplu mă aflam la pământ și mă săturasem de hate-ul pe care îl primeam constant. Dar știam că orice drum, ca și în viață, are urcușuri și coborâșuri, am continuat să cred în visele mele și am continuat să mă antrenez zilnic.
Singurele persoane care m-au acceptat și m-au susținut 100% sunt familia mea. Fără ajutorul tatălui meu și al mătușii mele, probabil nu reușeam să ajung unde mi-am propus. De asemenea, am învățat din copilărie că zicala „nu știu” nu este un răspuns sau o variantă. Orice vis poate deveni realitate dacă crezi în tine și muncești pentru el.
O seară la Operă
Joi seară am fost la Gala Sportivul Anului, o inițiativă a Ministerului Tineretului și Sportului aflată la prima ediție, care a premiat sportivii, antrenorii și echipele care au avut performanțe în 2022, unul din cei mai buni ani sportivi din ultimul timp.
Mi-a plăcut să văd împreună atât de mulți sportivi imenși; să-i văd pe o astfel de scenă, cum se felicită, se aplaudă și se încurajează, cum interacționează într-un altfel de cadru decât cel cu care sunt obișnuiți zi de zi. Mi se pare că în felul în care se privesc e o înțelegere tacită și un limbaj comun, doar al lor, al celor care înțeleg what it takes; ca un cod care-i unește, oricât de diferite le sunt sporturile sau rezultatele.
Tocmai pentru că sunt diferite, mi se pare și dificil să le ierarhizezi reușitele; să pui mai presus un titlu mondial față de altul; sau un titlu național de fotbal față de un sfert de finală de Champions League la baschet. Poate că eu aș fi ales diferit în unele categorii, și poate că mi-ar fi plăcut să-i văd printre nominalizați și pe Mihai Silvășan, antrenorul echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca, sau turneul de tenis Transylvania Open (votat cel mai bun turneu WTA 250 din lume), poate și pe Cristina Neagu, care tocmai a înscris 1000 de goluri în Liga Campionilor, o bornă istorică reușită doar de alte două sportive.
Dar înțeleg că poate fi greu să construiești un astfel de demers mulțumind pe toată lumea și că unele alegeri sunt și subiective (cum probabil sunt și ale mele). E bine și că avem așa multe opțiuni și performeri valoroși, dintre care poate fi greu de ales, și e important că există genul ăsta de sărbătoare a sportivilor și antrenorilor, a muncii și eforturilor lor.
Mi-a plăcut că au fost premiați și sportivi paralimpici și tinere speranțe, și că cei care le-au oferit diplomele câștigătorilor au fost foști mari campioni precum Andreea Răducan, Carmen Bunaciu sau Mihai Leu. Și mi-au plăcut și mesajele pe care unii dintre ei le-au transmis pe scenă. Două exemple:
🏅 Simona Radiș, desemnată sportiva anului:
„Eu așa văd viața unui sportiv, ca o piramidă. Noi suntem sus, dar avem nevoie de foarte mulți oameni la bază care ne susțin să rămânem aici. Tot această piramidă reprezintă evoluția noatră: plecăm de mici, ne dorim să ajungem în vârf, avem un drum greu de urcat și parcurs. Se întâmplă de multe ori să urci o treaptă și să cobori două, sau să stagnezi o perioadă lungă. Dar cred că reușim să ne autodepășim și să devenim mai buni când câștigăm lupta cu noi înșine și renunțăm să ne mai comparăm cu cei din jur, pentru că suntem atât de diferiți unii de ceilalți. Fiecare poate să își arate talentul într-un anumit mod sau într-un anumit loc și e important să ne respectăm pe noi, să ne apreciem mai mult și să privim departe, fiindcă suntem extraordinari. Putem mult, suntem buni, suntem puternici."
🏅 David Popovici, sportivul anului:
„Când m-am întors de la Mondialele de la Budapesta și am aflat că nu mai există locuri în niciun bazin din București, că cererea este prea mare, m-a cuprins o bucurie de neexplicat, pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna. Asta consider misiunea noastră, să educăm cât mai mulți copii, să-i învățăm că sportul este bun, să le arătăm cât de multe pot câştiga prin sport. În fiecare dintre noi, în special în următoarele generații, există atât de mult potențial, care din păcate de foarte multe ori nu este atins. Acești copii care ne vor ajunge din urmă trebuie să aibă parte de cât mai mult sprijin pentru a reuși să atingă acest potențial."
David a încheiat povestind ce i-a spus boxerul Muhammad Ali unui jurnalist care încerca să se antreneze cot la cot cu el: „să alerge până când în gât va simți că are nisip, până când picioarele îl vor lăsa, până când va simți că va vomita, până când mușchii îl ard, și până când va avea impresia că va muri. Dar nu va muri, pentru că fiecare sportiv de performanță din această sală, și știu că sunt atat de mulți, atât de valoroși și atât de mari, știu exact sentimentul despre care vorbesc. E important ca atunci când atingi acel prag să continui, atunci începe de fapt antrenamentul. Ai nevoie de o voință extraordinară să treci prin acele momente și de aceea vă apreciez pe toți extraordinar de tare și vă dedic premiul și vouă, pentru că îl merităm cu toții."
Time-out cu recomandări
La final, am rugat două cititoare ale newsletterului să încheie cu recomandări care vorbesc tot despre gaming și lumi virtuale:
📺 În ciuda premisei inițiale, The Last of Us, serialul inpirat de jocul video cu același nume, e mai puțin despre o pandemie care aproape extermină rasa umană și mai mult despre ce înseamnă atașamentul într-o lume în care încrederea e o raritate. Povestea o navighezi alături de Ellie (o adolescentă de 14 ani) și Joel (un bărbat de 56 de ani), a căror dinamică tată-fiică aduce o mulțime de dileme morale despre „mitul salvatorului”. Primele două episoade sunt pe HBO Max, dar recomand din tot sufletul și cele două părți ale jocului, pe PlayStation. (Nicoleta Coșoreanu, om de comunicare la Federația Română de Fotbal)
📚 Cartea Tomorrow and tomorrow and tomorrow este despre gaming, dar este despre gaming așa cum și Open a lui Agassi este despre tenis, în sensul că ambele sunt despre viață, despre cum jocul se integrează perfect în dinamica relațiilor din jur, în alegeri și în mecanismele de gândire. Este și o carte despre cât poți iubi ce lucrezi și ce creezi, despre muncă și despre cum te consumă o activitate care îți place cu adevărat. (Monica Cristina Tarța, fondatoarea agenției de content writing and strategy Stoat.ro.)
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
© 2023 Andreea Giuclea. All rights reserved.
Design de Alex Munteanu (Namogo)