Dacă nu oferi ceva altora, ce fel de viață trăiești?

Un antrenor italian a venit în România să construiască un proiect de la zero.

Bună dimineața și bun venit noilor abonați! Sper că ați luat startul cu bine în noul an. Eu l-am început cu o discuție cu un antrenor italian care la 63 de ani a făcut o schimbare majoră, de la care am plecat cu teme de reflecție, energie și curaj de-a încerca lucruri noi, cum sper să vă dea și vouă interviul de mai jos. 

Dar întâi, un reminder aniversar: Luna asta se împlinesc patru ani de când am pornit acest newsletter, din dorința de a avea un teren comun unde să împărtășim povești despre perseverență și autodepășire, rolul sportului în comunitate, ce învățăm din victorii și din eșecuri; despre sportivii și sportivele care ne inspiră.

Nu ajungeam așa departe fără voi, așa că vă mulțumesc pentru fiecare mesaj și pentru fiecare mail deschis sâmbătă dimineața. Iar dacă vă place ce citiți, m-ar ajuta să-l dați mai departe unui prieten iubitor de sport.

Să rămâi tăcut și să muncești

Foto: Dinamo

Unul dintre cei mai valoroși antrenori de copii și juniori din lume, Walter Bolgonani a coordonat timp de 18 ani loturile naționale de juniori și tineret din cadrul Federației Italiene de Înot. Toți înotătorii care concurează în prezent la nivel înalt au lucrat cu el. Dar oricât de impresionante ar fi rezultatele și CV-ul său, le vede ca parte din trecut. Ce îl motivează e ce poate construi în viitor. Mai exact, la Academia de Înot lansată săptămâna aceasta de Dinamo, pe care o va coordona.

Ne-am întâlnit în prima zi de activitate a Academiei, după primul antrenament, și m-a impresionat dorința lui de-a o lua de la capăt, la 63 de ani, în altă țară, pentru că simțea nevoia unei noi provocări; generozitatea și modestia, de care mi-au vorbit și antrenorii tineri români cu care lucrează la Dinamo; preocuparea pentru creșterea armonioasă a copiilor și pentru ce-i poate învăța despre viață, dincolo de cum să înoate mai repede și să câștige medalii; cum vede societatea românească, rolul părinților și relaționarea cu cei cu care lucrează, de la copii la antrenori. Câteva idei: 

💬 „Nu-mi place să-mi sărbătoresc rezultatele, pentru că nu sunt niciodată ale mele. Vreau să sărbătorim copiii, ar trebui să vorbim mai mult despre ei, și nu doar despre David, ci despre copiii mici, să spunem povestea unui copil normal. E important, pentru că oamenii vor înțelege ce înseamnă să fii sportiv.”

💬 „La un anumit moment, trebuie să-ți părăsești zona de confort. Pentru că vrei să rămâi viu, și pentru asta trebuie să înfrunți o nouă provocare în fiecare zi.”

💬 „Nu cred că suntem mai buni și că România nu e la fel de bună. Cred că voi, într-un fel, sunteți mai tineri. V-ați deschis abia acum 30 ani, și se poate vedea, chiar dacă nu în ce privește aspectul clădirilor (râde). (...) Așa veți deschide o nouă fereastră, veți avea o perspectivă mai largă și veți înțelege că puteți. Potențialul e uriaș.”

💬 „E mai bine să rămâi tăcut și să muncești. Și dacă muncești, lucrurile se vor întâmpla.”

💬 „Simt că am oportunitatea să le ofer ceva [copiilor], să-i ajut să se îmbunătățească într-un mod sau altul: în înot, în viață. Să le arăt cum e realitatea vieții. (..) Atât. Șansa de la oferi ceva din tine, cu ce ai bun și mai puțin bun, pentru că nimeni nu e perfect. Dacă nu oferi ceva altora, ce fel de viață trăiești?”

✍️ Întregul interviu, alături de detalii despre noul proiect de la Dinamo aici.
 

#SportpentruSchimbare

Heba Saadia (34 ani) va scrie istorie în această vară, când va deveni prima persoană din Palestina (femeie sau bărbat) care va arbitra la un Campionat Mondial de Fotbal, după ce a fost inclusă de FIFA pe lista arbitrelor care vor oficia la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin din această vară.

S-a născut într-o tabără de refugiați din Siria și a fost mereu pasionată de sport, de când se uita la meciuri cu cei trei frați. A urmat facultatea de educație fizică din Damasc și a devenit arbitră pentru că într-o zi a văzut antrenamentele unui grup de arbitri și a observat că nu era nicio femeie printre ei. I-a întrebat despre asta și ei i-au propus să li se alăture, povestește într-un interviu BBC. „Așa am început. Am văzut că nu sunt bărbați și am vrut să fiu acolo.”

După ce-a început războiul din Siria, s-a mutat în Malaysia și apoi în Suedia, unde în 2016 a devenit arbitru interrnațional FIFA. E mândră de ce-a realizat și de faptul că poate deschide uși pentru alte femei: „E un mesaj bun pentru toate femeile musulmane, că nimic nu te poate opri. Sunt mândră, am făcut multe să fiu aici. N-a fost imposbil, dar nici ușor. Ca refugiată, m-am mutat de multe ori și de fiecare dată am pornit din nou de la zero. Ăsta e visul meu și sper că e doar primul pas și că mă vor urma și altele. Sper că e o poartă pe care o deschid, pentru ele.”

👏 La Mondialul din Australia și Noua Zeelandă (20 iulie - 20 august) vor participa și două arbitre din România: Iuliana Demetrescu (arbitru de centru) și Mihaela Țepușă (asistent). 

Părinții și fotbalul feminin

Foto: Dream Team

Rămânem la capitolul fotbal feminin, care se dezvoltă tot mai mult la nivel internațional și care sper să progreseze mai mult și aici. Printre cele care construiesc acest progres e și Irina Giurgiu, antrenoare secundă a naționalei feminine, fondatoarea propriului club, ACS Dream Team, și prima femeie din România cu licență UEFA PRO, care i-ar putea permite să antreneze și în liga masculină. 

La finalul lui 2022, a lansat și un proiect destinat părinților, pentru că au un rol lor esențial în viața sportivilor, mai ales a fetelor care vor să joace fotbal. Cel mai bun exemplu e chiar al ei: „Părinții mei m-au susținut foarte mult. Pentru un copil, e trist să nu-și vadă părinții în tribună. Dar tata fiind un iubitor al fotbalului, n-a lipsit la niciun meci de când am început să joc fotbal. Au contat mult și de când sunt antrenoare, într-un sport nou pentru fete în România. De multe ori am vrut să renunț, pentru că îmi spunea vecina că n-o să fac carieră, că n-o să câștig bani, că bat mingea toată ziua și n-o să fac nimic cu asta. Dar ei m-au susținut și mi-au spus că dacă o să muncesc o să-mi îndeplinesc obiectivele”.

În decembrie, a adus împreună antrenori, jucătoare, părinți și jurnaliste pentru o discuție despre rolul părinților în fotbalul feminin și cum poate crește acesta prin implicarea lor. Astfel de întâlniri, workshopuri și turnee amicale vor continua în următorii doi ani, în parteneriat cu un club din Ungaria. E un proiect care își dorește să ajute părinții să înțeleagă cât de important e pentru fete să facă sport, să crească numărul celor care vin la meciuri și se implică în activitatea clubului și să înlăture din prejudecățile din societate cu privire la viața sportivă a femeilor. 

 Time-out cu recomandări

Gianluca Vialli a fost unul dintre acei oameni care-și duc magia și energia în sacul de antrenament și, odată ajunși la teren, transformă echipe, transformă epoci, transformă comunități, fac mai frumos jocul frumos, a scris Ciprian Rus pe Lead după moartea fostului mare fotbalist italian de cancer pancreatic, la 58 de ani.

În loc de recomandări, azi încheiem cu cuvintele lui, dintr-un ultim interviu acordat unei mini-serii Netflix (One simple question, o găsiți și la noi), în care a vorbit despre cum se gândește la viață, la moarte, la fericire și la ce lecții vrea să le lase fetelor sale:

„Sincer, mă tem de moarte. Nu știu cum va fi de partea cealaltă. Pe de o parte, mă bucur că pot să aflu. Dar mi-am dat seama că conceptul de moarte ne ajută să înțelegem și să apreciem viața. (...) Am înțeles că nu ar trebui să pierdem timpul cu lucruri stupide. Fă lucrurile care-ți plac și de care ești pasionat, la restul renunță. Nu e timp.

Copiii noștri ne urmează exemplul mai mult decât vorbele. (..) Încerc mereu să fiu un exemplu pozitiv. Încerc să le învăț că fericirea depinde de perspectiva din care privești viața. Încerc să le spun că nu trebuie să fii vanitos sau arogant; să asculți mai mult și să vorbești mai puțin și să încerci să devii mai bun în fiecare zi. Să râzi mult și să-i ajuți pe alții. Pentru mine, ăsta e secretul fericirii. Și mai ales, încerc să le ajut să-și găsească vocația. Cred că scopul vieții e să ne găsim un țel. Când găsești un motiv care merită osteneala, pentru care merită să te enervezi, să fii bucuros, e mai ușor să simți o formă de fericire.

De asemenea, încerc să le învăț că în viață e în regulă să fii vulnerabil, să plângi, să fii trist. Trebuie să acceptăm aceste emoții, sunt o reacție firească la ce ni se întâmplă. Trebuie să le accepți, să le îmbrățișezi, amintindu-ți că vor trece. Dacă nu ești și trist, cum înțelegi ce bine e să fii fericit?” 

Gianluca Vialli

Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.

Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.

© 2023 Andreea Giuclea. All rights reserved.
Design de Alex Munteanu (Namogo)