Fotbalul e problematic, dar e și un spațiu pentru bucurie
Ce spune povestea lui Messi despre ce pierzi când pleci de acasă și cât de greu e să te reîntorci, după ce ai crescut și te-ai format – nu doar fotbalistic – în altă cultură?
Bună dimineața! Am vorbit pe larg ediția trecută despre controversele din jurul Campionatului Mondial din Qatar, controverse care desigur că au continuat: a fost discursul absurd al președintelui FIFA, Gianni Infantino, decizia de a nu vinde bere la stadioane, anunțată cu două zile înainte de start, sau de a amenința cu sancțiuni sportive căpitanii care își doreau să poarte banderole cu mesajul "One Love". Ca răspuns, fotbalișiii Germaniei au găsit alt mod de-a protesta, despre care The Guardian scrie că va avea ecouri în viitor.
Un alt gest a impresionat însă prin curaj, cel al jucătorilor Iranului, care au rămas tăcuți pe parcursul intonării imnului înaintea primului meci, un mod de-a arăta că nu susțin regimul de la Teheran și modul violent în care sunt reprimate revoltele declanșate după moartea tinerei de 22 de ani, Mahsa Amini, în septembrie.
Foto:Fadel Senna /AFP
Căpitanul echipei, Ehsan Hajsafi, a vorbit și la conferința de presă dinaintea meciului de debut despre situația din țara sa: „Înainte de orice altceva, aş dori să transmit condoleanţe tuturor familiilor îndoliate din Iran. Ar trebui să ştie că suntem alături de ei şi că îi susţinem. Şi că suntem de acord cu ei în ceea ce priveşte condiţiile din ţară”.
Cu toate aceste discuții, importante, în fundal, a început însă și fotbalul. Au fost meciuri cu multe goluri, dar și remize seci, au fost și surprize și goluri de pus în muzeu. Și peste toate, o bucurie molipsitoare a fanilor, pentru că și despre asta e vorba, și ar trebui să fie mai des.
#deascultat
O să încep cu o recomandare despre una din poveștile centrale ale acestui turneu. Mi-a plăcut tare mult acest podcast, care explorează drumul lui Messi spre ultima sa Cupă Mondială (care n-a început bine, știm deja) dintr-un unghi aparte: al relației sale cu Argentina, o țară din care a plecat când era copil și care nu l-a primit mereu înapoi cu brațele deschise, mai ales când n-a livrat trofeele dorite.
E documentat și povestit de Jasmine Garsd, o jurnalistă din Argentina plecată și ea de tânără, în America, motiv pentru care s-a regăsit în povestea lui Messi. „De fiecare dată când l-am văzut pe Messi încercând să se întoarcă la echipa națională și eșuând, de fiecare dată când am auzit cât de urât era, cum oamenii îl acuzau că e un străin, mi-am pus întrebarea care-i bântuie pe atât de mulți imigranți: Dacă nu mă mai pot întoarce niciodată acasă?"
Întrebarea asta ghidează podcastul The Last Cup/La Ultima Copa (disponibil și-n spaniolă), care vorbește și despre eterna comparație cu Maradona, și despre cum diferă fotbalul european de cel din America Latină, și despre criticile care i s-au adus de-a lungul timpului celui care a câștigat de șapte ori Balonul de Aur: că nu joacă la fel de bine pentru Argentina cum o face pentru Barcelona, că nu arată foamea și pasiunea lui Maradona, că nu poate înțelege ce înseamnă să fii argentinian dacă nu trăiește și nu suferă ca localnicii. „Messi e european. E un argentinian care a plecat în Europa și-a fost crescut într-o societate mult mai calmă, unde nu ți se devalorizează banii de la zi la zi", spune Flavio Azzaro, comentator de fotbal și vechi critic al lui Messi. Vorbește mai ales despre ce pierzi din identitatea ta când pleci de acasă și cât de greu e să te reîntorci, după ce ai crescut și te-ai format – nu doar fotbalistic – în altă cultură.
„Știu că fotbalul poate fi problematic în multe feluri", mai spune Garsd, care a găsit mereu în fotbal o conexiune cu acasă. „Dar îl înțeleg și ca un spațiu pentru bucurie, și asta e important. Asta a fost important pentru mine în acest podcast – să ofer și un spațiu pentru bucurie."
Ceea ce poate fi valabil și pentru acest Campionat Mondial.
Scrisoare din Argentina
Pentru o perspectivă locală, am rugat o prietenă din Buenos Aires, Laura Agena, să ne povestească cum trăiește acest ultim campionat mondial al lui Messi și cât de important e să-l vadă câștigând singurul trofeu care-i lipsește.
↳ Mural realizat de artista Nora Basilio în Buenos Aires
„După ce m-am holbat la pagina albă câteva minute, încă încerc să-mi dau seama cum să vorbesc despre ultimul Campionat Mondial al lui Messi fără să par nostalgică și tristă, în același timp, pentru acest început dificil din Qatar. O înfrângere sâmbătă, cu Mexic, ne-ar elimina. O tragedie națională - pentru că ăsta e nivelul de dramă într-o țară ale cărei drame nu se pot compara cu cele fotbalistice, chiar și când inflația și viitorul politic nesigur ne țin alerți, într-un cerc vicios nesfârșit.
Lionel Messi e singurul motiv pentru care mi-am zis că voi urmări Campionatul Mondial din Qatar. Nu Argentina. Messi. Omul în care întreaga țară își pune speranțele, și, mai important, omul pe care toată lumea vrea să-l vadă reușind (cu excepția câtorva suflete rătăcite). Povestea lui de dragoste cu echipa națională aproape s-a încheiat în 2016, după a doua finală de Copa America pierdută consecutiv. Dar o iubire ca asta, așa adevărată, așa trainică, nu se putea încheia astfel, în același mod în care acest Campionat Mondial nu se poate încheia cu el eliminat din grupe. Pur și simplu n-ar fi drept.
Deși sunt încrezătoare și îmi spun că e doar ceva ce trebuia să se întâmple acum, ca echipa să învețe o lecție sau ceva de genul ăsta, mă sperie gândul că s-ar putea retrage fără acest titlu. Mulți spun că dacă nu câștigă o Cupă Mondială nu va fi niciodată ca Maradona. E ca și cum asta validează tot restul. Eu nu cred că are nevoie să demonstreze ceva, dar e adevărat că asta ar pune punct acestei dezbateri.
Personal, nu cred că are nevoie de ea ca să fie considerat cel mai bun, dar asta e doar părerea mea. Nu l-am văzut niciodată jucând pe Maradona și nu am adevărul absolut. Și cred că va fi mereu o discuție care ține de preferințe personale, dacă îți place mai mult Maradona sau Pele sau Cristiano Ronaldo sau oricine altcineva. Eu îl iubesc pe Messi, și mulți alții îl iubesc pe Messi. Și pentru mine, asta contează. Nu am nevoie ca el să câștige Campionatul Mondial ca să demonstreze că e cel mai bun."
Cum aduci mai multe fete în motorsport
Formula 1 a anunțat că va sponsoriza, începând din 2023, o competiție dedicată exclusiv femeilor, prin care își propune să ajute fetele care-și doresc o carieră în motorsport să progreseze. F1 Academy va fi condusă de Bruno Michel, directorul executiv al campionatelor F2 şi F3, și va aduna la start cinci echipe din F2 și F3, fiecare cu câte trei monoposturi, care vor concura în 21 de curse: câte trei curse la fiecare dintre cele șapte circuite nominalizate; unul din ele va avea loc, probabil, în cadrul unui Mare Premiu de F1.
Formula 1 va oferi 150.000 de euro pentru fiecare mașină de pe grila F1 Academy, dar piloții și echipele trebuie să aducă încă 150.000 ca să acopere restul cheltuielilor. Anunțul vine la două luni după ce W Series, o altă competiție destinată femeilor (care nu e organizată de FIA, dar are loc cu suportul F1, la opt Mari Premii), și-a întrerupt sezonul înainte de final din cauza problemelor financiare. (În W Series piloții nu trebuie să vină cu bani de acasă.)
Foto: W Series
Până acum, doar cinci femei au participat la cel puțin un Mare Premiu, și doar două din ele s-au calificat pe grila de start. Niciuna în ultimii 46 de ani. De atunci, Giovanna Amati a mai participat în calificări, în 1992, iar altele au fost implicate în testări și dezvoltarea capacităților. Sunt puține și în F2 sau F3, dar și în raliuri sau karting.
Motivele sunt complexe: țin de lipsa de oportunități, de greutatea de a găsi sponsori și echipe care să le acorde o șansă, într-un sport extrem de scump, unde timpul la volan, care te-ar ajuta să te îmbunătățești, costă. Dar și de faptul că încep acest drum mai târziu decât băieții, pentru că nu sunt încurajate de la vârste mici să încerce kartingul sau alte sporturi cu motor, nefiind considerate activități de fete. Astfel de stereotipuri culturale duc la un cerc vicios, pentru că lipsa de reprezentare la nivelurile superioare se transpune prin lipsa de modele. E mai ușor pentru un băiat să se imagineze făcând asta, pentru că vede peste tot posibilitatea: alții ca el care au reușit.
De asta e important să existe cât mai multe astfel de competiții și proiecte care implică fetele, le oferă susținere și vizibilitate. Sunt însă și voci care spun că dacă creezi competiții separate pentru femei contribui la divizare. Și Cristiana Oprea, pilot de raliu despre care am scris în 2019, credea asta, dar s-a răzgândit, mi-a spus când am întrebat-o cum i se pare inițiativa anunțată de F1.
💬 „Recunosc că acum câțiva ani am fost destul de critică la adresa W Series, pentru că mi se părea că separă inutil fetele într-un sport în care ideea de bază e că putem concura laolaltă, într-un clasament bazat pe mașini, nu pe gen. Apoi, concurând și văzând că încă avem foarte, foarte puține fete pilot - anul ăsta, la etapele de WRC (Campionatul Mondial de Raliuri) din Croația și Spania am fost iar singura fată pilot -, mi-am dat seama că avem nevoie de orice idee, proiect, program sau inițiativă care crește reprezentarea fetelor în rândul piloților. Cred că e ipocrit să susținem că motorsportul e gender equal, dar să nu avem fete piloți la start. Și să așteptăm să se schimbe de la sine. (...) Trebuie să facem ceva, orice, ca să aducem mai multe fete în rândul piloților. Și dacă reușim asta, atunci nu cred că mai contează cum sunt percepute sau dacă sunt criticate măsurile de acum.”
↳ O recomandare nelegată direct de sport, dar cum vedem prea clar zilele astea, lumea sportivă nu e deloc izolată de restul societății. Colegii mei de la DoR organizează în decembrie, împreună cu comunitatea de profesioniști în justiție Leaders for Justice, trei evenimente live: în Iași (7 decembrie), București (9 decembrie) și Timișoara (12 decembrie).
Spectacolul Oamenii Dreptății e construit ca o revistă vie, în care timp de două ore, o să vezi pe scenă 15 povești spuse de reporteri, scriitori, actori și muzicieni. Ca într-o revistă, sunt materiale mai scurte, mai lungi, mai vesele, mai triste. Va fi și poezie, muzică, și scurtmetraje, chiar și publicitate.
Bilete se găsesc aici.
Time-out cu recomandări
Cum decide Europa cine câștigă Campionatul Mondial.
Doar destinul poate să explice povestea asta
Mondialul și banii. Ce presupune din punct de vedere financiar organizarea unui asemenea turneu, cât câștigă sau pierd echipele naționale și câți bani părăsesc buzunarele fanilor.
Mascota Jocurilor Olimpice din 2024 e un ideal. Sau o pălărie cu ochi și picioare.
Borussia Dortmund și Fiorentina vin la București pe 10 decembrie pentru un triunghiular amical cu Rapid pe Arena Națională.
Și ceva frumos din Qatar: Fotbalisul englez Jack Grealish i-a promis unui fan de 11 ani care suferă de paralizie cerebrală, la fel ca sora jucătorului, că după următorul gol pe care-l va înscrie va sărbători într-un mod ales de el. Următorul gol pe care l-a înscris a fost în debutul Angliei la Campionatul Mondial, 6-2 cu Iran. După ce s-a bucurat cu echipa și și-a salutat familia din tribune, Grealish a privit spre cameră și-a făcut dansul promis lui Finlay. După meci, l-a sunat să-l întrebe cum i s-a părut.
Poate n-ar trebui să ne mire așa tare că suporterii japonezi strâng gunoaiele din tribune, sau că jucătorii lasă lună în vestiar după meci. Dar ce frumoasă e imaginea asta cu 11 cocori din origami - simbol al onoarei - pe care fotbalișii i-au așezat pe masă, lângă un mesaj de mulțumire scris în arabă.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
© 2022 Andreea Giuclea. All rights reserved.
Design de Alex Munteanu (Namogo)