(Cum) ne uităm la Cupa Mondială din Qatar?
Fotbalul nu e al conducătorilor, ci al nostru. Controversele din jurul Cupei Mondiale din Qatar.
Bună dimineața! Mai e o săptămână până începe Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie -18 decembrie), un turneu pe care e greu să nu-l privești cu sentimente amestecate. Și despre care vorbim pe larg azi.
De ce e o ediție controversată: E cea mai scumpă din istorie, găzduită de cea mai mică țară din istorie, care nu avea infrastructură fotbalistică când a primit organizarea, în 2010, și a trebuit să construiască totul de la zero: metrou, autostrăzi, hoteluri și (7) stadioane (cu aer condiționat), o investiție de 220 de miliarde de dolari. E și o țară în care drepturile femeilor sunt limitate, relațiile dintre persoanele de același sex sunt interzise prin lege și consumul de alcool în spații publice sancționat. În plus, turneul se ține în noiembrie, pentru a evita căldura extremă din timpul verii, dând astfel peste cap calendarul internațional și crescând riscul de accidentări, pentru că jucătorii nu au deloc pauză.
Cum a câștigat dreptul de-a fi gazdă? Oferind mită membrilor conducerii FIFA care au votat țările câștigătoare, în decembrie 2010, în același an în care s-a acordat și Mondialul din 2018 Rusiei; prima oară când FIFA a acordat două candidaturi deodată. Sepp Blatter, președintele FIFA de atunci, a recunoscut săptămâna asta că a fost o greșeală de care e responsabil.
Cum a fost construită infrastructura: Cu muncitori străini, cam 2 milioane, care alcătuiesc 90% din populația unei țări cam cât statul Conneticut. Oameni din țări ca Bangladesh sau Nepal care au plătit taxe uriașe de recrutare ca să prindă un contract în Qatar, crezând că vin să muncească pentru a putea trimite bani acasă, dar care au ajuns într-o formă de sclavie modernă. Prin Kafala – un sistem de „sponsorizare” care se folosește în mai multe țări din Orientul Mijlociu – muncitorii devin dependenți de angajatori, predispuși la exploatare și abuzuri: li se iau pașapoartele, li se interzice să schimbe locul de muncă sau să plece din țară. Locuiesc în condiții dezumanizante și muncesc fără norme de siguranță, în căldură extremă, fără zile libere, fiind plătiți prost sau deloc.. Peste 6.500 au murit în condiții suspecte, arată o investigație The Guardian. Ca răspuns la presiunea internațională, Qatar a început reforme în legislația muncii, printre care și eliminarea sistemului Kafala, dar nu sunt suficiente, spune Amnesty International.
Protestele
Pe măsură ce se apropie turneul, s-a vorbit tot mai mult despre diversele forme de proteste sau boicot. Căpitanii mai multor echipe (printre care Anglia, Franța, Germania sau Danemarca) vor purta banderole One Love, în culorile curcubeului, un mod de a transmite un mesaj anti-discriminare și de a promova diversitatea și incluziunea. Danemarca va purta un echipament Hummel cu logouri estompate și un al doilea set de tricouri negre.
Mai multe orașe din Franța și Spania au anunțat că nu vor proiecta meciuri în fan-zone-uri, cum făceau în trecut. Fostul fotbalist francez Eric Cantona spune că nu se va uita la niciun meci. „This will cost me because since I was a kid it’s been an event that I love, that I look forward to and that I watch with passion. But let’s be honest with ourselves. This World Cup makes no sense. The only meaning of this event, as we all know, is money”.
Suporterii echipelor Bayern Munchen și Borussia Dortmund au afișat la meciuri bannere cu mesaje anti-Qatar. Iar producătorul britanic de bere BrewDog a lansat o campanie critică la adresa politicilor discriminatorii din Qatar, numindu-se anti-sponsor al Cupei Mondiale și anunțând că va dona profitul obținut din vânzarea berii Lost Lager către organizații de drepturile omului (nu au menționat care).
Sunt însă suficiente astfel de mesaje și gesturi, atât timp cât turneul merge înainte? The Guardian spune, într-o poziție publică a redacției, că nu. Că sunt mai bune decât tăcerea, dar că e nevoie de mai mult de atât. La fel și Amnesty International, care cere, împreună cu alte organizații, ca FIFA să inițieze un fond de compensații a victimelor și familiilor acestora în valoare de 440 milioane de dolari (dintr-un profit estimat de peste 6 miliarde).
Iar acțiunile ar trebui să meargă dincolo de Cupa Mondială, scrie jurnalistul francez Laurent Bodin: „Cei care cer ca ecranele să fie închise în timpul Cupei Mondiale ar trebui să nu mai urmărească nici știri despre Paris Saint-Germain, care e finanțată de Qatar, la fel ca multe alte cluburi care au ca sponsor principal Qatar Airways”.
Unele dintre acțiunile de protest s-au întors împotriva brandurilor. Hummel a fost criticată pentru că are fabrici în China, Pakistan și Bangladesh, alte țări care exploatează muncitori, sau că sponsorizează clubul Qatarez Al Kharaitiyat. Iar BrewDog a fost acuzată că a avut la rândul ei o cultură internă toxică și o istorie de hărțuire a angajaților (reprezentanții spun că au făcut îmbunătățiri), dar și că va difuza meciurile în pub-uri, obținând astfel profit de pe urma Mondialului pe care-l critică.
Ce spune FIFA? „Să ne concentrăm pe fotbal”
Într-o scrisoare către cele 32 de echipe participante, președintele Gianni Infantino și secretarul general Fatma Samoura spun: „Știm că fotbalul nu trăiește într-un vid și suntem conștienți că există multe provocări și dificultăți de natură politică în lume, dar vă rugăm să nu permiteți ca fotbalul să fie târât în fiecare bătălie ideologică sau politică”.
Fotbalul nu e al conducătorilor, ci al nostru
Am vrut să văd cum se raportează și alții la acest Campionat Mondial ciudat, așa că i-am întrebat pe Mircea Meșter, care a anunțat că nu va publica cronici despre Cupa Mondială, pe Vlad Bogos, fondator al site-ului de fotbal Tackle.ro, și pe Andrei Mihail, antropolog pasionat de fotbal care spune poveștile suporterilor în podcastul Cel mai frumos joc, ce simt față de acest turneu.
💬 Mircea Meșter:
Decizia de a nu scrie nicio cronică de la această farsă planetară denumită Campionat Mondial a venit cât se poate de natural, pe cale senzorială. Pur și simplu nu mă simt bine în pielea mea scriind despre meciuri de fotbal - sportul e o bucurie, până la urmă, scopul lui e să ne facă fericiți și să vedem cum oameni normali își depășesc limitele - în timp ce un număr încă incert de oameni chemați în Qatar să pună o pâine pe masa familiilor lor, undeva la ordinul miilor, și-au pierdut viața în condiții inumane.
Pentru mine e o prăpastie, un contrast mult prea mare între ceea ce simțeam până acum în apropierea unui Campionat Mondial și ce simt acum, când de-abia aștept ca toată încercarea asta nereușită și artificială să se termine și să ne vedem de Europeanul din Germania din 2024.
Sigur, boicotul meu, într-un colț de internet românesc, nu va schimba lumea. Și Campionatul Mondial va începe și se va termina și istoria va consemna o campioană mondială și jucători mari care vor juca acolo fără ca vreunul să dea doi bani pe faptul că Meșter scrie sau nu cronică după Qatar - Ecuador.
Uneori, însă, deciziile noastre nu schimbă, ci pur și simplu subliniază nereguli. Și e modul în care aleg să spun, încă o dată, că nu vom fi fericiți niciodată dacă suntem conduși de corupție, discriminare, rasism, sexism, homofobie și alte boli sociale care trag lumea înapoi în loc s-o ducă mai departe.
Dar voi sta mult mai mult cu băiatul meu de 5 ani în timpul ăsta. Și voi câștiga astfel pe toate planurile.
💬 Vlad Bogos:
Ne putem bucura de o cupă jucată într-o țară în care drepturile omului sunt opționale? Oricât de special va fi fotbalul, dacă vreodată a fost un Mondial care n-ar fi trebuit să existe, acela este turneul din Qatar. Cupa Mondială din Qatar nu marchează niciun fel de evoluție a sportului, ci doar sporește senzația din ce în ce mai apăsătoare, pe care oamenii care iubesc fotbalul o simt la unison: FIFA nu mai reprezintă interesele sportului rege, ci e doar o altă organizație globală care profită de pe urma iubirii. În definitiv, fotbalul e doar despre iubire. A spus-o chiar Jorge Valdano, marcator în finala Mondialului din 1986: „El amor a la pelota está en el centro de todo.” Dacă am fi dus 32 de echipe naționale pe Marte, pentru un turneu final acolo unde nu s-a mai jucat vreodată așa ceva, ar fi fost iubirea noastră pentru fotbal de ajuns pentru a face evenimentul să fie cu adevărat special?
💬 Andrei Mihail:
Qatar 2022 nu este prima ediție a Cupei Mondiale pe care FIFA o transformă în săpun pentru imaginea puturoasă a unor regimuri autoritare. Am avut Rusia acum patru ani; pe vremea aia Putin părea mai frecventabil, iar vocea activiștilor care criticau alegerea țării gazdă a fost puternic minimizată. Qatar vine în continuarea direcției respective, în ciuda criticilor mult mai vizibile care acum deplâng condițiile de muncă și abuzurile asupra migranților care au construit infrastructura Cupei Mondiale. Din păcate pentru trecutul acestei competiții, astea sunt poveștile relevante la ediția de anul ăsta. Cred că bucuria unui gol marcat în ultimul minut sau emoția unei victorii neașteptate devin irelevante când terenul pe care ele se petrec este „irigat” cu sângele unor oameni care au căutat să muncească pentru un ban mai decent.
O să te uiți la meciuri?
În general mă uit tot mai rar la meciurile fotbalului mare. Trăiesc cu senzația că lumea aia devine un produs ambalat frumos, dar cumva uniform, în care poveștile gravitează în jurul banilor care se pompează în câteva echipe care monopolizează tot. Campionatul Mondial e în același trend. Puterea e dată de ban și tot mai puțin de alte lucruri care ne-au făcut să ne îndrăgostim de sportul ăsta. E o competiție la care participă planeta ca să câștige Europa de Vest. Bag un pronostic: în următoarele 10 ediții nici o țară din afara continentului nostru nu va mai pune mâna pe trofeu. Adunând aici și „specificul” morbid al actualului campionat, cel mai probabil o să mă intersectez cu meciurile destul de rar. Nu e neapărat vorba de un boicot asumat, ci de o lehamite pe care am tot acumulat-o față de lumea aia.
Cum vezi protestele și acțiunile de boicot, pot avea un impact? Te așteptai să fie mai multe?
Nu cred că ar fi cinstit să le impunem jucătorilor sau altor suporteri să boicoteze competiția. Până la urmă, pentru fotbaliști este o ocazie unică în viață; la fel pentru mulți fani. Cantona a spus-o cel mai bine și sunt perfect de acord cu el: Nu putem fi dezamăgiți de jucătorii care nu vor să boicoteze Cupa Mondială, pentru că la vârf, politica, președinții, federațiile, miniștrii... e puterea reală. Peste tot în lume, au puterea să o boicoteze. Presiunea trebuie pusă pe FIFA. Fotbalul nu este al conducătorilor organizației, ci al nostru. Ei depind de noi, nu invers; ca suporteri nu mai trebuie să fim simpli consumatori, ci să ne implicăm activ, să ne recuperăm fotbalul, să îi impunem propriile valori. Hashtag-ului #boycottQatar2022 i-aș adăuga și un #occupyFIFA.
🌊Vedere de la Otopeni
Săptămâna asta au loc Campionatele Naționale de Înot în Bazin Scurt (25 metri), în Complexul Olimpic de la Otopeni, inaugurat vara aceasta. Bazinul e la fel de frumos, dar cu mult mai puțini spectatori decât în iulie, când a găzduit Europenele de Juniori. În tribune sunt părinții înotătorilor, sportivi care-și încurajează gălăgios prietenii, în timp ce-și așteaptă probele, și copii care se emoționează enorm când îi cer lui David Popovici un autograf sau o poză. Îmi povestea un antrenor, privind de pe margine, că dacă ar fi fost în altă țară un concurs care să aibă la start un campion mondial, și chiar un recordmen mondial, ar fi fost nebunie în bazin. Dar nici nu cred că federația a făcut suficientă promovare pentru un campionat național, care nu atrage în mod obișnuit interes din afara comunității înotului.
Pentru David Popovici, e prima competiție după două luni, de la Mondialele de Juniori de la Lima, și prima de când a împlinit 18 ani. Nu e un test greu, ci mai mult un prim pas în pregătirea pentru Mondialele de Seniori în Bazin scurt din decembrie din Melbourne, unde nu-și propune obiective de timp sau clasament, pentru că e o competiție diferită de cea în bazin lung. „Îmi doresc să capăt experiență, să învăț să înot în 25 de metri cât mai bine, pentru că nu e un teren pe care-l stăpânesc. Încă.”
În primele două zile, a câștigat deja titlurile la 100 (unde a și corectat un record național deținut înainte de Robert Glință) și la 200 metri liber. Mai concurează azi la 100 metri mixt și mâine la 100 metri fluture și 400 metri liber.
Pe lângă el, înoată și campionii mondiali sau europeni de juniori cum sunt Vlad Stancu, Bianca Costea sau Patrick Dinu, pe care-i cunoaștem deja de vara asta, dar și alți juniori talentați de care sigur o să mai auzim. Cum e Aissia Prisecariu. care la 14 ani a doborât un record național la 100 metri spate feminin vechi de 21 de ani, care-i aparținea Dianei Mocanu, dublă campioană olimpică în 2000 (despre care am scris aici).
Aissia e din Fălticeni, spune că Diana Mocanu e idolul ei și a devenit prima româncă care coboară sub un minut la 100 de metri spate, înotând 59.84. A doua zi, a bătut și recordul la 200 metri spate.
Concurs: Ne vedem la meci?
Săptămâna trecută am vorbit cu o jucătoare naționala feminină a României (vă arăt în curând ce-a rezultat) despre obstacolele de care se lovește o fotbalistă în România, de la prejudecăți la lipsa de resurse și infrastructura cel puțin neprietenoasă. Dar și despre progresul din ultimii ani și speranța pe care o are pentru un viitor mai bun pentru tinerele fete. Mi-a vorbit de terenurile denivelate pe care a crescut, dar și despre cât de mult se bucură să vadă tot mai mulți spectatori în tribune – o consecință, dar și un factor determinant pentru progresul de care fotbalul feminin are nevoie.
Avem o șansă să le susținem – și să contribuim la acest progres – pe 15 noiembrie, când naționala revine pe stadionul „Arcul de Triumf”, unde în primăvară a jucat primul meci oficial din București, în fața a aproximativ 4.000 de spectatori. E ultimul joc din acest an, un amical cu Cehia, parte din pregătirea campaniei de calificare la Europeanul din 2025.
Împreună cu Federația Română de Fotbal, am pregătit pentru voi un concurs: puteți câștiga una din cele cinci invitații duble oferite de FRF, dacă-mi dați un reply până luni (14 noiembrie) și-mi spuneți că vreți la meci.
Timeout cu recomandări
Qatar va fi ultimul campionat mondial pentru Lionel Messi.
Are you kidding me, cum au zis comentatorii străini, când au văzut acest gol al Biancăi Bazaliu de la 15 metri, marcat în ultima secundă a meciului cu Spania. A adus primele puncte pentru România în grupele principale ale Campionatului European de Handbal Feminin, și o bucurie colectivă de care echipa asta avea atâta nevoie.
Fostul jucător Rio Ferdinand a făcut o serie de documentare împreună cu Amazon despre rasism, homofobie și sănătatea mintală a fotbaliștilor, prin care vrea să căute soluții, nu doar să sublinieze problemele care există în fotbal.
Și o veste bună: Trei arbitre vor oficia pentru prima oară la un campionat mondial masculin.
Un reportaj audio BBC despre cum schimbă fotbaliștii Mo Salah şi Sadio Mane localitățile sărace din Egipt și Senegal în care s-au născut, investind în infrastructură, construcția de școli și spitale sau prin donații.
Încheiem cu 🤍: La fel ca Federer acum câteva săptămâni, jucătorul francez de tenis Gilles Simon (37 ani) și-a încheiat cariera,în fața unei arene pline, în Paris, cu un mesaj pentru soția lui:
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
© 2022 Andreea Giuclea
Design de Alex Munteanu (Namogo)