Limitele pe care le întreci zi de zi
Cum a înțeles Ana Bogdan că drumul ei în tenis nu e despre clasament, ci despre limitele pe care le întrece zi de zi, și alte povești de la Transylvania Open.
Norocul e doar o chestiune de timp
Azi vă spun bună dimineața la cafeaua sportivă de la Transylvania Open, singurul turneu WTA 250 din România, aflat la a doua ediție. E un loc unde mă simt ca acasă, pentru că-mi place tare mult sala, terenul mov înconjurat de arbori decorativi și zâmbetele tuturor oamenilor dragi pe care-i reîntâlnesc aici.
Pentru că am șansa să fiu aproape de teren, să văd emoțiile jucătoarelor când pierd sau câștigă, cum luptă pentru fiecare punct, cum se încurajează sau se frustrează, un reminder despre ce înseamnă să nu renunți și să crezi în șansa ta până la ultimul game. Pentru că-mi place să vin dimineața spre arenă pe lângă Someș și prin Parcul Central și să lucrez din mijlocul unei echipe cu o energie pozitivă molipsitoare, cu enorm de multă pasiune pentru sport și ambiția de-a construi evenimente de nivelul celor de afară și de a crește de la an la an.
Și pentru cum se transformă sala asta, în care am văzut deja atâtea competiții, de la handbal la baschet la meciuri demonstrative. De exemplu, montarea terenului a început imediat ce s-a terminat concertul Sting de pe 30 septembrie, iar peste trei zile (19 octombrie) va găzdui un meci de baschet al U-Banca Transilvania din EuroCup. Iar acum arată așa:
Foto: Transylvania Open
Ce mi-a mai plăcut la ediția asta:
↳ Un montaj video în care fanii le scriu jucătoarelor mesaje de World Mental Health Day.
↳ O declarație a Gabrielei Ruse, care a jucat cel mai frumos și cel mai lung meci al turneului, pierdut după trei ore și jumătate: „Cred că norocul e doar o chestiune de timp”.
↳ Mesajul unei jucătoare din Ucraina pentru români
↳ Un interviu făcut de Mircea Meșter cu Roxana Gheorghiță, campioană mondială la Taekwondo la junioare și copil de mingi la Transylvania Open, unde vrea să revină anul viitor ca jucătoare.
🎾 Azi se joacă finala dintre Anna Blinkova și Jasmine Paolini, de la 17.30.
Limitele pe care le întreci zi de zi
La aproape 30 de ani, Ana Bogdan a intrat anul acesta pentru prima oară în Top 50. Însă mai mult decât un număr din dreptul numelui ei din clasament, pentru ea e important cum a ajuns aici: jucând cu bucurie și cu iubire, cum spune des. „Nu mă interesa rezultatul, mă interesa să joc cu poftă, să dau în minge 100% și să știu că joc pentru mine, să-mi placă mie ce fac acolo. Astea cred că sunt cele mai importante lucruri care te ajută să crești. Și clasamentul a venit de la sine.”
Am vorbit pe larg la Transylvania Open despre procesul de schimbare interioară prin care a trecut în ultimii ani, de când a început să-și conștientizeze limitările și fricile care o țineau în loc. „Erau niște temeri pe care eu le aveam, niște îndoieli legate de mine, de potențialul meu, de limitele pe care le am. Tot timpul simțeam că mă lupt acolo cu mai multe lucruri decât ar fi necesar, și nu le mai gestionam.”
Foto: Transylvania Open
Mi-a povestit cum caută să potrivească piesele de puzzle, cum a ajutat-o decizia de a juca o perioadă fără antrenor și despre cum a înțeles că trebuie să lucreze la partea mentală la fel de mult ca la cea fizică și că drumul ei în tenis nu e despre clasament, ci despre limitele pe care le întrece zi de zi.
🗯️ „Mi-am dat seama că nu mai era obiectivul ăla care m-a presat ani de zile. Ani de zile m-am luptat cu Top 100, pentru mine era un stres, un chin, când auzeam Top 100 era ca și cum mă electrocuta ceva. Era presiunea pusă de mine, a celor din jur, și nu știam s-o gestionez. Și credeam că totul se rezumă la acel număr care te definește, care e în dreptul tău: Numărul 33, Bogdan. Da, ok, și dacă nu sunt 33 și sunt 56, sau sunt 58? Păi eu tot așa sunt. Tot două mâini, două picioare am, tot așa arăt.”
✍🏻 Textul e aici.
Q&A: Horia Tecău, de cealaltă parte a microfonului
La câteva luni după meciul lui de retragere, organizat la Sports Festival, Horia Tecău s-a întors la Cluj pentru Transylvania Open, unde a preluat rolul de intervievator pe teren, vorbind cu câștigătoarele după meciuri. Un rol pentru care s-a documentat și s-a pregătit cu întrebări, și care i s-a potrivit extrem de bine - chiar am glumit cu colegii de la Treizecizero că ne putem lăsa de meserie, e pe mâini bune.
Am stat de vorbă între două meciuri despre cum s-a pregătit, despre turneu, despre jucătoarele din România și despre barajul Billie Jean King Cup care urmează în noiembrie, cu Ungaria. Interviul complet va fi publicat pe Treizecizero zilele următoare, dar las un fragment și aici, ca să am motiv să mă laud cu poza asta, făcută de Ramona Toderaș:
Cum ți s-a părut acest rol de intervievator?
Challenging, pentru că nu m-am mai gândit niciodată ce întrebări aș pune la final de meci. Mai mult m-am ghidat după experiența mea, cum eram eu după meciuri, ce întrebări mi se puneau și din ce-am mai văzut pe la turnee, pentru că îmi place momentul ăla de după meci, când poți să vorbești cu jucătorul și să scoți niște informații, niște emoții. E mișto când și dai peste cineva care vrea să împărtășească.
Cum te-ai documentat, înainte sau în timpul meciurilor?
Dacă aveam mai mult timp preferam s-o fac înainte, ca la meci să fiu atent la alte lucruri. Dar încercam să văd care a fost activitatea lor din ultimul timp, dacă au avut meciuri directe, clasamentul, cum au fluctuat, dacă au mai jucat în Cluj.
Cum ai îmbinat rolul de intervievator cu cel de antrenor, de căpitan al echipei de Billie Jean King?
Faptul că am urmărit mult tenis a contat, mai ales pentru a adăuga la cunoașterea despre jucătoarele noastre și despre cele din Ungaria, dar și despre tenisul feminin. Mă uit la meciuri și încep să cunosc niște tendințe, niște feluri de-a fi, să văd și stilurile de interacțiune ale altor antrenori, pentru că am fost atent la tot ce se întâmplă în jur.
Vezi un progres la jucătoarele românce din punct de vedere al încrederii? Pentru că ele vorbesc mult despre asta.
Da, se vede un self-talk pe care îl au cu ele și o atitudine pe care o arată, se văd transformări în cum lucrează pe partea asta: ce cuvinte folosesc, limbajul corpului, se încurajează. Bineînțeles că e mult mai complex, acea autocritică e destul de greu s-o dizolvi de tot, dar se poate să fie doar un gând care trece într-o secundă și tu îl transformi în altceva, îți dai seama că nu e al tău, e nefondat și mergi mai departe cu altă stare.
Ce se poate face ca generațiile tinere să crească de mici așa?
După mine, trebuie să fie o parte integrată a antrenorului, care să dezvolte segmentul ăsta foarte important al încrederii. Dar orice ajută, dacă părinții au cunoștințele astea, pot transmite și lucra la asta. Ce înseamnă încrederea, înseamnă susținere, încurajare, apreciere. Și cauza neîncrederii e judecata asta, care e naturală și o primim toți, dar dacă noi ne dăm seama de ea și știm cam ce să facem și ce să nu facem, putem face lucrurile altfel cu generația tânără, cu copiii.
Cum vezi cultura noastră tenisistică, există sau trebuie construită?
Cred că intră într-o responsabilitate, dacă pot să-i spun așa, de a educa copiii și lumea despre sport prin a participa la evenimente de genul. Să te uiți, să-ți aduci copiii, să guste un pic din experiența asta, să vadă ce înseamnă un spectacol din ăsta, câtă lume e implicată, fiecare jucătoare cu echipa ei, ce face pe teren, cum se concentrează, cum se luptă, să simtă energia publicului. E un context care îți arată niște valori bune. Dacă nu ajung să vadă, nu au de unde să știe. Puțini copii cer singuri să vină, fără să cunoască nimic despre tenis, trebuie duși.
O întâmplare
Thomas Drouet a avut un rol important în ascensiunea lui Jaqueline Cristian din a doua parte a anului trecut, când a ajuns în premieră în Top 100. O creștere oprită de accidentarea pe care a suferit-o la începutul anului acesta în Doha – ruptura ligamentelor încrucișate anterioare de la genunchi –, dar pe care muncește acum s-o lase în urmă.
Am stat de vorbă cu antrenorul francez despre schimbările pe care le-a adus în jocul și rutina ei, cum îți recalibrezi așteptările după o accidentare care te scoate din joc câteva luni și ce are special o jucătoare de top. Mi-a povestit de planurile lor pe termen mediu și lung și că au decis să continue colaborarea încă un an. Apoi, la două zile după interviu și la o zi după meciul pierdut de Jaqueline în primul tur (cu o jucătoare puternică și incomodă), Drouet a decis să întrerupă colaborarea, spre surprinderea multora.
Lucrurile pe care le-a spus rămân însă relevante: „Am realizat că jucătoarele de top, când sunt la un turneu important, sau cu public numeros sau cu multă presiune, au capacitatea de a arăta ce au mai bun. Nu sunt copleșite. Și asta văd la ea: îi place. Îi va plăcea să joace pe Centre Court, chiar dacă n-a jucat de șapte luni, pot să-ți spun că atunci când va ajunge pe teren îi va plăcea. Vrea să arate lumii că joacă bine. Nu va fi paralizată de presiune. Iar asta e foarte bine."
Pe site găsiți și un interviu cu antrenorul Gabrielei Ruse, Iulian Vespan.
Timeout cu recomandări
Care e diferența dintre un sportiv faimos și unul iconic? Episodul despre Zinedine Zidane din podcastul 22 Goals explorează câteva răspunsuri; și e minunat.
Documentarul Netflix The Redeem Team, care urmărește naționala de baschet a Statelor Unite spre aurul olimpic din 2008, e o poveste despre eșec și despre leadershipul lui Kobe Bryant.
De ce sunt abuzul, hărțuirea sau orientarea sexuală subiecte tabu în fotbalul din România.
Nu doar în România: Un raport al Federației Americane de Fotbal arată că abuzul sexual, verbal și emoțional a devenit sistemic în fotbalul feminin american, în timp ce conducerea ligii, federației, dar și patronii și directorii cluburilor știau și nu au luat nicio măsură, permițându-le antrenorilor să continue abuzurile.
Această poveste incredibilă.
Textul din DoR despre vara lui David Popovici e disponibil acum și în engleză, și în variantă audio (găsiți DoR Audio pe platformele de streaming).
Rory Smith, jurnalist The New York Times, a scris o carte despre cum a schimbat analiza datelor fotbalul și despre oamenii din spatele cifrelor.
BBC a premiat atleții și organizațiile sportive care folosesc puterea sportului pentru a avea un impact pozitiv asupra mediului, inaugurând Premiile BBC Green Sport Awards.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici.
Copyright © 2022 Andreea Giuclea
Design de Alex Munteanu (Namogo)