Lumea nu e plină de învingători. Lumea e plină de oameni care încearcă
Cum a fost la Liverpool
De două săptămâni, de când m-am întors, mă uit în fiecare dimineață la magnetul de pe frigider pe care scrie This is Anfield și zâmbesc, pentru că acum știu ce înseamnă acest this, și pentru că-mi amintește cum se simte un vis împlinit.
Îmi amintește de cuvintele lui Klopp – „There's so much to love about this club" – la care m-am gândit toată ziua, de când am ajuns în fața stadionului și-am țipat, pentru că mi se părea ireal că sunt acolo; când m-am plimbat prin muzeul cu pereți plini de istorie, de trofee, de tricouri, de amintiri din meciuri pe care le-am privit la televizor sau despre care doar am citit; când m-am plimbat pe străzile cu case cărămizii din jur, cu poze cu Klopp în geamuri, cu pereți imenși dedicați câte unui jucător.
Iubirea asta e atât de prezentă acolo, în mândria cu care localnicii își poartă de la prima oră tricourile roșii prin oraș și te întreabă dacă mergi la meci și ce vremuri bune să ții cu Liverpool, nu? În zâmbetele ghizilor care-ți fac turul stadionului și-ți spun povești din istoria cu momente fericite, dar și tragice, și la final îți urează să te bucuri de meci și de restul vieții, că oricum n-o să vă mai întâlniți, și te îndeamnă să nu te amesteci în atmosfera de pe stadion, să fii atmosfera.
Se simte mai ales acolo, printre cei aproximativ 50.000 de norocoși cu bilete, care au venit din toate colțurile lumii sau au crescut acolo și vin weekend de weekend, cu copii, părinți, bunici, prieteni care se salută dintr-un colț în altul al peluzei, și cântă fără oprire, cu o intensitate pe care o simți până-n stomac, și speră până în ultima secundă a prelungirilor că nu va fi egal.
A fost până la urmă, 1-1 cu Tottenham, un egal pe care am fost puțin supărată la început, că s-a întâmplat fix atunci, dar pe care acum încerc să-l privesc cu recunoștință, pentru că mi-a oferit una dintre cele mai frumoase seri, poate cu atât mai frumoasă cu cât n-a fost u;or. Pentru că ce iubesc la echipa asta nu e nepărat s-o văd câștigând fără emoții, ci cum se salvează din cele mai lipsite de speranță situații, prin cele mai incredibile feluri, dar care cumva par absolut firești, pentru că așa e când nu renunți niciun moment. Cum a fost la Istanbul, cum a fost după 4-0 la Barcelona, cum a fost anul trecut, când au prins un loc de Champions League printr-un gol înscris de portarul Allison în minutul 95.
Poate așa va fi și mâine, în ultima etapă, când se decide titlul. Dar va fi ok orice se întâmplă, pentru că ce contează e să perseverezi, cum tot Klopp zice: „Lumea nu e plină de învingători. Lumea e plină de oameni care încearcă. (..) Dacă suntem fericiți doar dacă la final câștigăm, ce fel de viață ar fi? Când spun să ne bucurăm de călătorie, vorbesc serios."
MVP și în afara terenului
În 2009, când a ales să renunțe la ultimul semestru de colegiu ca să se pregătească pentru draftul NBA, Stephen Curry le-a promis mamei și antrenorului că se va întoarce într-o zi să-și ia diploma.
Primăvara asta, după 13 ani, trei titluri NBA și două de MVP, și-a ținut promisiunea. Putea primi o diplomă onorifică, dar a vrut să facă lucrurile cum trebuie, așa că s-a reînscris la Davidson College. A studiat și a scris lucrări între antrenamente, meciuri și conferințe de presă, în timp ce-și ajuta echipa, Golden State Warriors, să ajungă în a șasea finală a Conferinței din Vest din playofful NBA în ultimele opt sezoane. Și – partea mea preferată – a absolvit cu o lucrare despre cum folosești sportul pentru a promova echitatea de gen.
Pentru că a văzut impactul pe care l-a avut Kobe Bryant ca susținător al sportului feminin, Curry, tată a două fete, se simte încurajat să-i continue misiunea. Are o relație apropiată cu Sabrina Ionescu, se implică în organizarea unor tabere de baschet pentru fete și, împreună cu soția lui, a lansat un sistem de burse pentru atletele colegiului său, pentru a reduce din diferența de oportunități oferite sportivelor în sistemul universitar.
Spune că e cine e azi datorită femeilor puternice din viața sa, și vrea ca fetele lui să crească fără nicio limită în viitor. „Vreau să crească într-o lume în care genul lor nu se simte ca un caiet de reguli cu ce-ar trebui să gândească, să simtă, să fie sau să facă", scrie în The Player's Tribune. „Și vreau să creadă că pot să viseze lucruri mărețe și să muncească pentru cariere în care vor fi tratate corect. Și, bineînțeles: plătite egal."
Sunt mândru că nu am renunțat
Vlad Moldoveanu, unul din cei mai importanți baschetbaliști români din ultimii ani, își amintește și acum prima tabără Nike la care a fost invitat în America, unde s-a mutat în clasa a X-a, cu o bursă sportivă. Au participat primii 100 de jucători din țară și a fost locul care i-a hrănit dorința de a munci mai tare și de a ajunge cât mai sus. „Când vezi performanța adevărată, când vezi că există ceva mai sus, mult mai sus decât ce e la noi, atunci îți dorești mai mult.”
Asta vrea să facă prin tabăra Vlad Moldoveanu Basketball Academy, la care se gândește de opt ani și pe care o organizează pentru a doua oară vara aceasta (11-16 iulie): să le ofere tinerilor din România câteva zile de antrenamente la nivel înalt, să învețe de la antrenori cu experiență în străinătate și să plece motivați să muncească mai mult.
Vlad, care de mic își însoțea mama – fosta mare baschetbalistă Carmen Tocală – în cantonamentele din Poiană sau de la mare, a știut mereu că vrea să-i urmeze pașii. I-a fost greu în primul an în SUA, pentru că locuia la trei ore de școală și făcea zilnic naveta. Dar știa de ce e acolo, departe de familie, de ce petrece cinci ore pe zi pe drum și-și face temele în mașină: pentru visul de-a juca în NBA.
A fost dezamăgit când nu a fost ales în draftul NBA, dar a înțeles, în timp, că din eșecuri înveți și că nu îți poți îndeplini toate obiectivele. El a bifat oricum multe: a jucat pentru echipa facultății în campionatul universitar nord-american, a fost singurul român și printre puținii din istoria conferinței sale care a participat la All Star Game-ul din NCAA, a fost selectat în echipa decadei a conferinței. A jucat apoi în Euroligă, Eurocup și FIBA EuroBasket și a fost multiplu campion național în Italia, Franța, Grecia, Turcia, Polonia, Estonia și România.
Cel mai mândru nu e însă de vreo reușită din teren, ci de faptul că a revenit după o lungă perioadă cu probleme de sănătate, care i-au întrerupt patru-cinci sezoane la rând: o operație la genunchi, o fractură de stres, apoi un diagnostic cu hepatită A care l-a ținut trei săptămâni în spital și alte cinci-șase luni în casă. Putea face doar plimbări scurte, de 10-15 minute pe zi. „A fost greu de dus, dar de asta cred că sunt mândru de unde sunt acum, pentru că nu am renunțat.”
Sezonul următor, era din nou pe teren, la Ifaistos Limnou din Grecia, iar de doi ani joacă la CSO Voluntari, cu care a câștigat Cupa României și luptă pentru titlu cu U-BT Cluj-Napoca, în finala campionatului.
La 34 ani, vrea să mai joace maxim doi ani. Accidentările i-au arătat că trebuie să se gândească și la ce urmează după sport, așa că a făcut cursuri de business sportiv, are o linie de echipament sportiv sub brandul Vârful Moldoveanu, a lansat o platformă cu cursuri video de baschet și e gazda unui podcast.
Vrea mai ales să ajute tinerii baschetbaliști să aibă parte de șansa pe care el a avut-o. A ajutat câțiva copii să plece cu burse în State, a urmat cursuri de psihologie sportivă și face pregătire mentală cu câțiva juniori și i-ar plăcea să extindă taberele și în alte orașe din țară.
Vrea să investească individual în jucătorii români, nu să aibă propriul club cu care să aibă performanțe. Să-i ajute să devină mai buni, prin pregătire tehnico-tactică, dar și mentală. Să-i învețe cum să reușească în sport, dar și în viață. „Poate că nu toți vor ajunge jucători de performanță, poate nu toți vor ajunge acolo sus, dar cu siguranță pot face performanță în orice drum își aleg să urmeze în viață.”
--
Poveste oferită de Mastercard, care se implică în susținerea baschetului și are parteneriate cu șapte sportivi români de top, printre care și Vlad Moldoveanu.
Vești și recomandări
Pentru prima oară, arbitre femei au fost incluse pe lista oficială FIFA de la Cupa Mondială - trei centrale și trei asistente. Pe listă se află și românul István Kovács, care arbitrează și finala UEFA Conference League de săptămâna viitoare.
Naomi Osaka a părăsit IMG și și-a lansat propria agenție sportivă, EVOLVE. LeBron, Federer, Nadal sau Kevin Durant au înființat și ei propriile firme prin care-și gestionează contractele de business, dar Osaka e prima sportivă care face acest pas.
Pentru al doilea an la rând, Osaka e cea mai bine plătită sportivă din lume. Ea (locul 20) și Serena Williams (25) sunt din păcate singurele femei din top 100, conform Sportico.
După o luptă care a durat decenii, Federația Americană de Fotbal a anunțat un acord istoric prin care echipele feminine și masculine vor avea compensații și beneficii egale. Mai mult, vor împărți câștigurile din contractele comerciale, dar și premiile oferite de FIFA pentru participarea la turneele finale, în continuare inegale.
Atât de inegale: FIFA oferă, în total, 440 milioane de dolari pentru Cupa Mondială masculină din 2022 și 60 milioane dolari pentru ediția feminină din 2023. Practic, dacă te califici la turneul masculin câștigi mai mult decât dacă-l câștigi pe cel feminin.
Azi se joacă finala Women's Champions League, între Barcelona, campioana en-titre și Lyon, de șapte ori câștigătoare. E și o întâlnire între două dintre cele mai bune jucătoare ale lumii, Ada Hegerberg, prima câștigătoare a Balonului de Aur din fotbalul feminin, revenită după o accidentare de doi ani, și Alexia Putellas, acutala deținătoare a trofeului. Meciul e transmis live pe pagina de YouTube DAZN.
🧡Best teammate ever e acest jucător de rugby de la o școală din Anglia, care-și încurajează colegul de echipă cu un discurs demn de filmele motivaționale.
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici:
Reporter sportiv cu visuri olimpice, autoarea cărții Neînvinșii, interesată de cum se vede inegalitatea de gen în lumea sportului. Citește-mi poveștile pe dor.ro și lead.ro
Copyright © 2021 Andreea Giuclea. All rights reserved.
Design Alex Munteanu (Namogo)
Unsubscribe