Din tribune, pe teren
Azi merg pe Anfield Road
V-am povestit de multe ori aici despre motivele pentru care iubesc Liverpool și cât îmi doresc să văd un meci pe Anfield Road și sunt tare fericită că azi se întâmplă. Trimit ediția asta chiar din Liverpool.
Îmi simt inima în gât și un bulgăre de entuziasm în stomac și încă nu-mi vine să cred că sunt aici și că în câteva ore o să aud suporterii cântând, o să văd porțile stadionului, terenul, jucătorii, statuia lui Bill Shankly, marea de tricouri roșii, și că asta se întâmplă la câteva zile după ce s-au calificat în finala Champions League și după ce Klopp și-a prelungit contractul.
Revin cu impresii ediția viitoare, până atunci vă las cu mesajul lui de la semnarea prelungirii, care mi se pare o minunată scrisoare de dragoste pentru locul unde trăiești, organizația din care faci parte, grupul de oameni cu care lucrezi:
„Nu e doar faptul că iubesc să fiu aici, dar mă simt responsabil masiv pentru tot ce se întâmplă. Vreau să fiu parte din asta, vreau să vin aici în fiecare dimineață și să văd acești oameni și să încerc să ajut clubul. Pare că în fiecare zi devenim un pic mai apropiați, ne înțelegem un pic mai bine, ne apreciem un pic mai mult. (...) Am reușit să avem rezultate pentru că am fost uniți și asta e o lecție bună pentru viață."
Din tribune, pe teren
Am cunoscut-o pe Teodora Damian în decembrie 2015, la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, unde România a câștigat bronzul. Avea 9 ani și venise cu mama ei s-o vadă jucând pe Cristina Neagu, pe care o iubea: la meciuri își scria „Neagu” cu roșu pe frunte, flutura un tricolor mic cu numărul 8 și o lua în brațe de fiecare dată când o vedea. Pe tabletă avea screensaver cu ea, seara adormea uitându-se la clipuri cu golurile ei pe YouTube și, înainte să învețe să numere, credea că 8 se citește „Neagu”.
A știut mereu că vrea să joace handbal – a crescut într-o familie de pasionați și practicanți –, și că o să poarte numărul 8, de care simte că e legată și că-i poartă noroc. În 2019, a fost aleasă cel mai bun inter stânga și golghetera turneului final de junioare, și a înțeles că „de acum începe munca serioasă și că urmează un drum lung”. În clasa a opta, s-a mutat de acasă, din satul Războieni-Cetate, în Turda. Locuiește în căminul Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu” și joacă pentru Potaissa Turda.
Ca să-și îmbunătățească jocul – mai ales viteza și aruncările de la distanță –, urmărește jucătoare ca Stine Oftedal, Nora Mork, dar mai ales pe Neagu, ale cărei faze de joc le revede de 5-10 ori. Îi plac șuturile ei de la distanță și mai ales felul în care vede jocul. „Viziunea ei pentru joc e diferită, asta o face cea mai bună”. Să joace cu ea în echipa națională e visul ei de mică. „Eu fac tot ce pot, mă grăbesc cât de tare pot.”
La 15 ani, e căpitanul naționalei de cadete, cu care a câștigat acum două săptămâni Jocurile Mediteraneene, un turneu amical ținut în Muntenegru. A fost MVP în semifinală și finală și cea mai bună marcatoare a turneului, cu 50 de goluri.
Am întrebat-o după turneu dacă a avut emoții: „Am simțit presiune, că acum sunt și căpitan și trebuie să arăt că merit să fiu acolo. N-am vrut să dezamăgesc pe nimeni, am vrut să mă fac mândră pe mine, pe ai mei, pe toată lumea care și-a luat din timp să se uite la meciuri și zic că am reușit toate, nu doar eu.”
Pentru că România nu face parte din Confederația Mediteraneană, nu au primit medalii la final. Nu au știut asta dinainte și unele fete au început să plângă la ceremonia de premiere, când au văzut că medaliile pentru locul întâi merg la jucătoarele din Muntenegru. Le-a întristat mai ales că nu au auzit imnul.
Dar Teo crede că fericirea că au învins în finală echipa gazdă, cu care pierduseră în grupe, ar trebui să fie mai mare. Iar de la Campionatul European de Junioare de anul viitor, prima competiție oficială a generației ei, nu mai pleacă fără medalii.
📷 de Roxi Pop pentru DoR, unde în 2016 am scris despre cum s-a îndrăgostit Teo de handbal și ce înseamnă să crești cu un model.
Ne vedem la Sports Festival
După doi ani, Sports Festival, evenimentul care pune sportul pe scena principală, revine la Cluj între 9-12 iunie. Mai jos găsiți un cod de discount oferit cititorilor newsletterului.
E un eveniment care-mi place pentru că aduce la un loc campioni și amatori, pentru că vorbește și despre performanță, dar și despre sport de masă, pentru că apropie legendele de suporteri, pentru că îmbină sportul cu divertismentul și joaca cu educația sportivă. La ediția din 2019 am fost speaker în secțiunea Sports Talks, iar anul acesta voi fi acolo ca reporter și voi povesti aici mai multe.
Câteva din lucrurile pe care le pregătește echipa anul acesta:
Meciul de retragere al lui Horia Tecău, cu Simona Halep printre invitați (10 iunie)
Meciul de retragere al lui Adrian Mutu, cu Hagi, Del Piero și Cannavaro printre invitați (12 iunie)
Crosul supereroilor, un eveniment de alergare cu scop caritabil (11 iunie)
Sports Talks, o serie de discuții cu campioni și specialiști din sport
Competiții, demonstrații și cursuri de inițiere în diverse sporturi
💎 Dacă vreți să fiți în tribune la ultimul meci jucat de Horia Tecău sau Adi Mutu, sau să-i vedeți live pe Del Piero sau Cannavaro, prietenii de la SF vă oferă un discount de 10% pentru cele două meciuri demonstrative. E valabil 7 zile, începând de azi, dacă introduceți codul „PovestiDinSport” pe platforma Entertix (introduceți codul în prima pagină care se deschide și prețul se modifică automat).
Sper să ne vedem acolo.
Până atunci, #KeepPlaying!
Q&A: Un sport care te ancorează în prezent
De un an, Cătălina Albeanu, digital editor la DoR, ne povestește în redacție despre antrenamentele de tir cu arcul la care merge. Am rugat-o să-mi răspundă la câteva întrebări, poate vă inspiră să încercați un sport nou.
Cum ai început?
Povestea începe în pandemie, când am stat foarte mult pe YouTube și m-am uitat la oameni pasionați de istorie care vorbesc despre cum se făceau hainele în anumite perioade, mâncarea etc. Și din video în video am aflat că poți să te duci să înveți să faci unele chestii, și așa am ajuns la arc. Am găsit un loc în București unde am simțit că pot să merg în siguranță: și cu pandemia, și cu regulile din sală, și cu atmosfera: cam jumătate din oamenii care vin regulat aici suntem fete, dar e atipic pentru cluburile din București, cel puțin.
Ce ți-a plăcut, de ce ai rămas?
Merg la Sala de tir cu arcul Saikyo Archery din București din martie 2021, cam de vreo două ori pe săptămână, și m-a surprins și pe mine constanța asta. Ce funcționează pentru mine este faptul că te obligă să te ancorezi în prezent și să fii conștient de ce faci în fiecare moment din proces: sunt multe lucruri care influențează unde ajunge săgeata ta până la urmă, cum ții mâna pe arc, cum ții mâna pe coardă, cum îți ții coatele, umerii, la care eu încă mai am mult de lucrat. Dacă mintea îți zboară la muncă sau la altceva și nu mai ești atent la ce faci în moment, se simte. Ajută și faptul că e o activitate care mă desparte puțin de laptop și mă forțează să stau cu spatele drept.
Ce fel de progrese ai făcut, care sunt micile victorii?
Am mers și la câteva concursuri, sunt ocazii bune să văd cum mă descurc la distanțe variate sau diferențe de nivel. E o modalitate foarte bună să învăț cum mă simt și cum reacționez într-o situație nouă, sau când nu-mi iese ce credeam că o să-mi iasă și cum pot să continui mai departe. Dacă am tras prost o săgeată, trebuie să mă gândesc imediat ce pot să fac ca la următoarea să fie mai bine, și cred că focusul ăsta pe ce poți îmbunătăți, nu pe panică sau dezamăgirea că ce ai făcut nu a mers bine, mă ajută și în multe situații în viață, în general.
Cum mă pot alătura?
Poți vorbi cu antrenorul Alexandru Matei la 0727 869 654, și tot acolo suni dacă vrei să vii la un antrenament (marți, joi sau vineri de la 18:00-20:00). Dacă ești din afara Bucureștiului și ai vrea să găsești un grup de arcași mai aproape de tine, scrie-mi pe Facebook.
Time-out cu recomandări
Jacky Hunt-Broersma a început să alerge după ce și-a pierdut un picior din cauza cancerului. Recent, a încheiat 104 de maratoane în 104 zile consecutive, un record Guiness. Spune că alergatul i-a redat încrederea în propriul corp și i-a arătat că poate face lucruri grele.
Povestea Teatrului Crucible, care găzduiește de 45 de ani Campionatul Mondial de Snooker, locul unde Ronnie O’Sullivan a câștigat săptămâna asta al șaptelea titlu mondial, la 46 de ani și la 21 de ani de la primul.
Pe 1 mai s-au împlinit 28 de ani de la moartea lui Ayrton Senna. Cu doi ani înainte, brazilianul salvase viața unui alt pilot, care a vrut să-i fie alături la rândul lui, imediat după accidentul de la Imola.
Cristina Pîrv a fost nu doar cea mai bună voleibalistă din România, ci, ani la rând, printre cele mai bune din lume. După 27 de ani în străinătate, a revenit în România hotărâtă să demonstreze că sportul se poate face și altfel decât ne-am obișnuit în ultimii 30 de ani.
Dacă n-ați văzut cum a sărbătorit Trabzonspor câștigarea primului titlu în Turcia după 38 de ani, click aici, cum se zice (cu sunet!)
Povești din Sport e un newsletter bilunar despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, m-aș bucura să-l dai mai departe.
Dacă l-ai primit de la un prieten, te poți abona aici
Reporter sportiv cu visuri olimpice, autoarea cărții Neînvinșii, interesată de cum se vede inegalitatea de gen în lumea sportului.
Copyright © 2021 Andreea Giuclea. All rights reserved.
Design de Alex Munteanu (Namogo)
Unsubscribe