Momente istorice pe stadioane

Azi avem o ediție specială, în care călătorim pe trei arene sportive pe care s-au întâmplat momente frumoase în ultimele zile. La două am asistat, la al treilea mi-aș fi dorit, dar toate mi-au amintit cât de mult contează sportul pentru spectatori – și, mai ales, cât de mult îmbogățesc fanii jocul–, și cât de norocoși suntem că putem fi din nou împreună în tribune.

 Vedere din BT Arena

Marți am fost la Cluj pentru primul meu meci din Basketball Champions League, ceva ce îmi doream din toamnă, de când U-BT Cluj Napoca a pornit din calificări și a câștigat meci după meci, grupă după grupă, ajungând în sferturi, la o victorie de FINAL4.

A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente sportive la care am participat, de la atmosfera electrică din tribune la jocul de pe parchet, de la experiența creată de organizatori pentru fani la sentimentul că iei parte la un moment important pentru sportul românesc, unde rar vezi 10.000 de spectatori la un meci indoor. 

„E un moment istoric pentru țara noastră, pentru baschetul nostru, pentru clubul nostru, pentru jucătorii noștri”, a spus antrenorul Mihai Silvășan după meci. „E prima oară când un club din România  joacă cu 10.000 de fani în tribune și cred cu adevărat că ne-au dat energie să revenim atunci când am fost conduși și să câștigăm în final.”

M-au fascinat acești 10.000 de oameni îmbrăcați, fără excepție, în tricouri albe sau negre, cu fulare în culorile U, cu fețe pictate și asortate cu zâmbete imense, cu copii de toate vârstele de mână sau în brațe, care au aplaudat fiecare coș și fiecare recuperare, au făcut valuri și coregrafii, au fluturat steaguri, au cântat de la primul fluier până la ultimul și au sărbătorit o seară care s-a simțit cu adevărat magică – chiar și pentru un vizitator din alt oraș, care a venit la meci întrebându-se dacă poate înțelege ce înseamnă un astfel de moment, fără să fi trăit de-aproape istoria baschetului clujean.

Mă fascinează și echipa asta, cu intensitatea și spiritul ei, cu felul în care fiecare jucător își găsește momentul să strălucească fix când e mai mare nevoie (un exemplu), cu un grup care pare că a găsit calea spre o forță interioară, spre o normalitate a victoriilor, spre un flow de care e ușor să te lași inspirat.

✍🏻 Am scris mai multe aici. 

🏀 Returul se joacă pe 13 aprilie, în Germania, apoi un posibil meci decisiv pe 19, din nou la Cluj.
 

 Vedere de pe Arcul de Triumf

Ieri seară am înlocuit baschetul cu fotbalul feminin, și Sala Polivalentă din Cluj cu stadionul Arcul de Triumf, pentru meciul României cu Elveția din preiminariile Campionatului Mondial; primul jucat în București, cum v-am povestit și ediția trecută. 

Aproximativ 4.000 de spectatori au colorat în galben arena asta frumoasă, recent renovată, care sper să le mai găzduiască, căci e grozav să vezi atâția copii, și mai ales fete, încurajându-le, scandându-le numele, aplaudând fiecare dribling reușit, fiecare șut pe poartă, fiecare minge apărată de Andreea Părăluță, jucătoarea cu cele mai multe cereri de poze și autografe după meci.

Cum scrie jurnalista Ioana Pelehatăi în newsletterul Scena9, „fotbalul feminin din România nu e doar despre meciuri, are toate șansele să vorbească despre împuternicirea fetelor și femeilor”. Însă pentru asta, trebuie să fie văzute. 

Scorul a fost 1-1, un egal sărbătorit ca o victorie și pe teren, și în tribune. Elveția e o echipă puternică, pe locul 1 în grupă, dar jucătoarele României au luptat frumos și s-a simțit cât de mult le ajută susținerea; la final au făcut un tur de stadion în aplauzele fanilor. „Când am ieșit la imn și am văzut câtă lume e pe stadion, mi s-a făcut pielea de găină. Nu ai cum să nu dai tot ce poți”, a spus după meci Maria Ficzay, autoarea golului României.

Cu soarele apunând peste tabela care la pauză arăta 1-0 pentru România, cu Mănăstirea Cașin în spate și tramvaie traversând bulevardul, mi s-a părut un pas spre o normalitate pe care jucătoarele o merită, și un început bun al relației publicului bucureștean cu naționala feminină. Sper să continue.

 Vedere de pe Camp Nou

Imaginea de mai jos e tot de la un meci de fotbal feminin: Barcelona - Real Madrid, sfertul de finală din Women's Champions League jucat pe 30 martie, a adus 91.553 de spectatori pe Camp Nou, un record de audiență în fotbalul feminin, într-o competiție FIFA*. Precedentul era de 90.185, finala Campionatului Mondial din 1999 dintre SUA și China. (*Există și un record neoficial, de 110.000 de spectatori la finala Cupei Mondiale feminine din 1971 din Mexic, cu 20 ani înaintea primului campionat mondial pentru femei organizat de FIFA.)

Foto: Andres Niederheitmann

E un record greu de doborât, Camp Nou fiind cel mai încăpător stadion din Europa, și un moment de turnură, scrie The Guardian, pentru fotbalul feminin, despre care unii încă spun că nu e suficient de spectaculos, că nu vinde bilete și nu trezește interes. Imaginea asta demonstrează contrariul și poate fi o motivație și pentru alte țări, unde nivelul nu e încă la fel de ridicat.

Pentru că momentul ăsta nu s-a întâmplat de la sine. Patru factori care au contribuit:

1. Fanii și locuitorii Barcelonei sunt foarte mândri de echipa feminină, spune Lucy Mills, manager de programe al Fundației Barcelona, pentru The Guardian. Le plac jocul echipei, dar și personalitățile modeste ale jucătoarelor. „Poate că, în perioadele mai nesigure ale echipei masculine, cea feminină a oferit o supapă pentru mândria fanilor”, spune Mills.

2. Meciul a fost promovat peste tot. La televizor, pe billboards, la știri, în online, astfel că era greu să nu știi că se întâmplă. 

3. Biletele au avut prețuri foarte accesibile, între 9 și 15 euro, iar asta a dat șansa unor oameni care poate nu și-ar permite un preț din campionatul masculin să trăiască o experiență „once in a lifetime” pe Camp Nou.

4. Valul de suport pentru fotbalul feminin și pentru egalitate în fotbal e în acord cu viziunea progresistă a locuitorilor Barcelonei. „Guvernul susține activ refugiații, drepturile LGBTQI+ și ale femeilor, sustenabilitatea. Nu e o surpriză că oamenii au venit cu miile să vadă echipa feminină”, mai spune Mills.

Deși e un exemplu pentru întreg ecosistemul, vestea bună e că nu doar fotbalul feminin din Barcelona crește în popularitate. Și Paris St-Germain și-a depășit propriul record, cu 27.000 de fani, la meciul lor din sferturile WCL. Biletele pentru finala Campionatului European Feminin, care va avea loc în iulie, în Anglia, au fost epuizate. Iar următorul meci al Barcelei, semifinala cu Wolfsburg, e din nou sold-out. 

#devăzut

The Queen of Basketball. un documentar despre viața Lusiei Harris produs de Shaquille O'Neal și Stephen Curry, a câștigat recent un premiu Oscar. Lucy a fost prima femeie selectată oficial în draftul NBA, prima femeie care a înscris în competiția olimpică de baschet feminin, inaugurată în 1976, vicecampioană olimpică cu SUA în 1976 și singura baschetbalistă de culoare din echipa universității Delta State University, cu care a câștigat trei campionate.

Povestea ei nu e cunoscută, pentru că n-a jucat profesionist decât vreun an, după colegiu. Nu exista pe atunci WNBA, așa că s-a căsătorit. În 1977, a fost sunată de New Orleans Jazz, care o doreau în NBA. Nu s-a dus, pentru că s-a temut că e doar o mișcare de imagine, dar și pentru că nu se simțea suficient de bună. Era și însărcinată, s-a aflat ulterior. Spune în documentar că nu regretă, pentru că are patru copii absolvenți de masterat sau doctorat.

„If there is anyone out there who doubts that there is an audience for female athletes and questions whether their stories are valuable or entertaining or important, let this Academy Award be the answer," a spus regizorul Ben Proudfoot, pe scena Oscarurilor.

În martie, Curry i-a adus un omagiu lui Harris, care a murit la începutul acestui an, jucând cu inscripția Queen Lucy pe adidași.