Să le vedem mai des, mai mult
Săptămâna trecută am cunoscut-o pe Maya Lucia, o fotbalistă de 18 ani din Malta care m-a impresionat prin felul în care înțelege ecosistemul fotbalului feminin și legătura lui cu mișcarea feministă, nevoia de reprezentare, rolul presei în crearea de modele și atragerea de investiții, și responsabilitatea fiecărei noi generații de-a continua munca începută de cele de dinainte.
M-a impresionat și că, în cele câteva zile în care a fost în București, a vrut să ajute refugiații ucraineni și a petrecut câteva ore în Gară, făcând sandvișuri. „A fost life-changing, să văd atâția oameni care au nevoie de ajutor, și oamenii aceștia care și-au luat din timpul lor ca să ajute, fără să câștige nimic din asta. Le spuneam că e minunat ce fac, iar ei spuneau că nu, e doar ceea ce trebuie să facă. Nu voiau nicio recompensă, niciun bravo, doar să ajute.”
Am cunoscut-o la lansarea unei cercetări despre inegalitățile de gen din sport, la care au participat 25 de federaţii sportive din Europa. Studiul, realizat de Centrul FILIA, o organizație din România care luptă împotriva inegalităților de gen, în parteneriat cu federațiile de fotbal din Norvegia, Malta și Macedonia de Nord, arată că doar 21% din membrii structurilor de decizie ale celor 25 de federaţii analizate sunt femei, doar 6 federaţii au politici şi planuri strategice pentru promovarea egalităţii de gen și că bărbații din roluri de decizie au un venit mediu mai mare decât al femeilor. Din cei 110 angajați ai Federației Române de Fotbal, 35 sunt femei, iar 8 ocupă funcţii de conducere, însă niciuna nu e membră a Biroului Executiv. Federația Maltei și a Norvegiei, în schimb, au reprezentare egală în biroul executiv, 50-50%.
Am întrebat-o pe Andreea Rusu, directoarea organizației, ce crede că trebuie să se schimbe în lumea sportului ca să fie mai incluzivă fața de femei: „Cred că ce ar ajuta cel mai mult ar fi să ai o figură feminină, un exemplu, un model pentru fetele mai tinere. Băieții îl au pe Messi și pe Ronaldo, fetele tot pe Messi și pe Ronaldo. Ce mi se pare că poate fi făcut pe termen scurt și cu puțin efort e să dai platforma sportivelor care au ceva de spus și care au performanțe, să le vedem mai des, mai mult. Asta de fapt s-a văzut în tenis, unde odată cu Simona Halep au crescut foarte mult fetele care vor să facă tenis.”
Pur și simplu am iubit fotbalul
Povestea Mayei Lucia nu e diferită de cea a multor fotbaliste din România. A început să joace fotbal pe stradă, cu băieții, și a simțit de multe ori că nu e luată în serios. Dacă dribla, băieții spuneau că au lăsat-o, pentru că e fată. Dacă înscria, la fel. Sunt experiențe care i-au întărit caracterul, iar asta i se pare util în sport. „Dar uneori, voiam doar un loc în care să mă simt în siguranță și cineva să-mi spună că sunt o jucătoare bună. Pentru că n-am auzit niciodată că sunt o jucătoare bună din partea băieților, nu vor să-ți spună asta.”
I s-a spus că fotbalul nu e pentru fete, că nu are un viitor, că mai bine s-ar concentra pe școală. Profesorii o certau că venea la ore transpirată, deși băieții veneau la fel, iar unii apropiați o întrebau cât o să câștige din fotbal. Simțea că cei din jur privesc fotbalul feminin ca o pierdere de timp. Dacă ai energia asta pentru fotbal, îi spuneau, ar trebui să citești mai multe carti; în timp ce băieților li se spunea: tu vei fi următorul Messi.
„Dacă nu eram așa irațională, nu cred că aș fi aici azi. Pentru că pur și simplu nu mi-a păsat. Pur și simplu am iubit fotbalul.”
A învățat cum să fie puternică și să nu țină cont de vocile critice din jur de la mama ei. „Am văzut ce înseamnă o femeie puternică, dar nu această Wonderwoman sau Superwoman care e invincibilă, ci o femeie reală, care-și controlează destinul și crește un copil de una singură. Cumva, am știut mereu că în femei există această putere pe care poate n-o înțeleg cu totul, dar o apreciez. Așa că am apreciat-o și în mine.”
Acum e studentă în anul I la Facultatea de Drept și lucrează ca model, ca să câștige banii pe care nu-i câștigă din fotbal. Visează să joace în Franța, la PSG, și să fluture cu mândrie steagul Maltei. Dar ar vrea mai ales ca fotbalul să devină o oportunitate de carieră pentru jucătoarele din țara ei, ca să nu mai fie nevoite să plece.
💬 „E important să schimbăm realitatea viitoarelor staruri care vin din urmă. Sunt atâtea femei care muncesc acum pentru asta, și cu siguranță sunt îmbunătățiri. Femeile obișnuiau să nu aibă voie să voteze sau să iasă din casă. Trebuie să recunoaștem asta, va fi mai ușor pentru ele să vorbească, pentru că acum sunt auzite, pentru că alte femei puternice le-au oferit această șansă. Va fi mereu responsabilitatea noastră să continuăm ce-au început cele de dinaintea noastră.”
✍️ Povestea ei, pe larg, aici.
Concurs: Invitație la meci
Naționala de fotbal feminin a României joacă vineri, 8 aprilie, de la ora 18:45, cu Elveția pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, în calificările Cupei Mondiale din 2023. Din păcate, nu se mai pot califica, dar e important să le susținem, cum spune și Maya mai sus. Mai ales că e primul lor meci oficial care se joacă în București (au mai fost doar partide amicale). Eu mi-am luat deja bilet și sper să fim cât mai mulți în tribune.
Împreună cu Federația Română de Fotbal, am pregătit pentru voi un concurs: puteți câștiga una din cele cinci invitații duble oferite de FRF, dacă-mi scrieți până vinerea viitoare (1 aprilie) un reply la acest mail și-mi spuneți, pe scurt, de ce vă doriți să mergeți la meci. Extrag prin random.org câștigătorii și le trimitem biletele.
Q&A: E nevoie să facă și sectorul sportiv ceva
Lucian Mircescu, specializat în politici publice și pasionat de sport, a cunoscut mediul sportiv din mai multe roluri. După experiențe de lucru la UNICEF și Parlamentul European, a fost subsecretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, a prezidat la Bruxelles Grupul de lucru pentru sport la Consiliul UE, din partea Președinției Române, și a fost consilier la Comisia pentru Tineret si Sport. De 11 ani, conduce un club de rugby cu agendă socio-educațională prin care încearcă să schimbe viața copiilor din orașul său natal, Aurora Băicoi.
Pentru că vede în sport un instrument educativ și de schimbare socială, am vorbit pentru Euractiv.ro despre rolul mediului sportiv – mai ales al autorităților publice – în îndeplinirea obiectivelor climatice asumate de România. O parte din interviu, mai jos:
De ce ar trebui să ne preocupe intersecția dintre sport și mediu?
E important pentru sport să găsească puncte comune și cu alte domenii. Sport de dragul sportului poate nu mai e suficient de interesant pentru a atrage public, în general. În cazul interesului pentru mediu, e vorba de a intra în rând cu celelalte domenii, în sensul în care există niște ambiții climatice asumate de către state și fiecare sector trebuie să-și aducă contribuția la aceste ambiții.
Audiențele sportive circulă, un campionat mondial – dacă te uiți la sporturile care atrag audiență, fotbal, rugby, atletism – mută oameni dintr-un loc în altul. Și în plan intern ai galerii care se plimbă dintr-un oraș în altul, nu doar în România, și în Italia, Anglia. E clar că e nevoie să facă și sectorul sportiv ceva aici.
Și ce poate face?
Din punctul meu de vedere, sunt două zone importante unde sportul ar putea să contribuie serios la agendele astea: la designul de evenimente sportive și în amenajarea de infrastructură sportivă. Când se construiesc stadioane, săli de sport, e bine să se respecte și niște standarde de mediu. Structurile sportive care administrează respectivele baze sportive, mai ales cele mari, ar putea să aibă niște panouri fotovoltaice și să ofere curent în sistemul energetic național, deci să se transforme în prosumatori.
Să ne uităm, de exemplu, la francezi, care au fost preocupați de temele astea încă din 2015. Ministerul Sportului din Franța a zis: sportul trebuie să nu mai fie pasiv în relație cu mediul și să înceapă să vorbească despre standarde de mediu în ceea ce privește construcția de infrastructură sportivă; să ceară un anumit tip de comportament din partea spectatorilor, odată ajunși la un meci; să fie atent la cum se călătorește la competiții sportive. Au venit cu niște guidelines.
Astfel de tehnologii sunt mai costisitoare, cum vezi discuția asta când vorbim de o finanțare publică?
Numai din bani publici, sportul românesc însemna în 2019 cam 1,7% din PIB (conform unei analize a Blocului Național Sindical). Din punctul meu de vedere, nu prea putem să mai spunem că sportul românesc nu are bani. E vorba și de maniera în care îi cheltui. Dacă îi dai doar pe salarii de sportivi profesioniști și nu stimulezi intrarea capitalului privat, ai o problemă, pentru că faci sportul dependent de bugetul public și de discreția conducătorului de instituție publică, din local cel mai des. Iar asta face ca țintele astea de mediu să nu fie atinse, printre multe alte ținte.
Problema asta ar trebui să fie rezolvată de minister, care ar trebui să vină cu o lege nouă a sportului care să rearanjeze maniera în care e finanțat și organizat sportul din România, astfel încât cheltuielile să fie împărțite și cu mediul privat. Din punctul meu de vedere, ceea ce ar trebui să facă bugetul public ar trebui să se rezume la infrastructură sportivă, să se ocupe de practicantul de sport vulnerabil – mă gândesc la a crește gradul de participare a persoanelor cu dizabilități, de exemplu – și la sportul din școli. Și în felul acesta, creezi și premisele implicării inițiativei private în sport.
Ce alte acțiuni ți-ar plăcea să vezi din partea autorităților publice?
Când vorbim de finanțare, ar putea să ceară structurilor sportive de drept public din subordine – Ministerul Sportului are vreo 48 de cluburi, Ministerul Educației are zeci de cluburi, de la CSS-uri și LPS-uri până la Sportul Studențesc sau Știința București – măcar o parte, un 0,5% din buget să fie dat către ceva care să amelioreze infrastructura sportivă pe care o administrează, acolo unde e cazul.
Sigur, întotdeauna o să fie și problema asta morală: în România ai multe unități spitalicești care au condiții de ev mediu. Evident că prioritar e să intervii acolo, sau la nivelul unei școli. Dar când te duci și montezi un teren, o bază sportivă la o școală, poate încerci să respecți acolo și câteva standarde de mediu, să nu faci chiar cea mai ieftină variantă. Poate faci un mic sistem de colectare a apei pluviale pe care poate să o folosească școala.
Mai ales că sportul lucrează mult cu copiii, dai un semnal că primăria se ocupă de asta, îi spui copilului de la bun început: uite ce am făcut, ține și tu cont de asta, de la un lucru banal care nu te costă, cum e sortarea deșeurilor. Sau îi spui CSM-ului să vină cu pahare de unică folosință, sau să nu mai dea paie din plastic. Astea nu te costă așa de mult. De la gesturi mici până la gesturi mai importante, fiecare după puterea financiară.
„E o responsabilitate morală, pentru că sportul are o influență foarte mare în ce privește schimbarea de atitudine. Mai ales dacă te gândești la faptul că sunt mulți copii care se uită la sport, e mult mai ușor să schimbi mentalități și atitudini când ești mic. Dacă vine Lionel Messi sau Hagi și-ți dă un sfat apropo de cum să te comporți pe un stadion, sau la tine acasă, cu consumul de energie, poate ești mai dispus să pleci urechea când ești mic.”
Lucian Mircescu
Time-out cu recomandări
Retragerea lui Ashleigh Barty, liderul mondial al circuitului feminin, la 25 de ani, e o pierdere pentru tenis, dar și o lecție despre curajul de-a lua deciziile care sunt bune pentru tine, indiferent de cum sunt percepute de restul lumii. „Am dat absolut tot ce am acestui sport minunat și sunt foarte bucuroasă cu asta. Pentru mine, ăsta-i succesul meu.”
U-BT Cluj Napoca a devenit prima echipă din România care se califică în sferturile Champions League la baschet. Cum se construiește o echipă capabilă să lupte în Europa și ce anume o face un caz aparte și un posibil exemplu pentru sportul românesc.
Doamna munților, cum îi spun colegii Doinei Petri, a început să urce pe munte la 61 de ani. Acum are 66 și a ajuns, în februarie, pe vârful Aconcagua din Argentina (6.961 m). Doar 30% dintre cei care încearcă reușesc să-l urce, din cauza dificultății.
Fotbalistul Paul Pogba, despre depresie și de ce le e greu fotbaliștilor să vorbească despre sănătate mintală. „Dacă ai bani mulți, trebuie să fii mereu fericit? Nu așa funcționează viața. Dar, în fotbal, acest lucru nu este acceptat.”
De vizitat primăvara asta: O expoziție cu costume de competiție, medalii, obiecte semnate și imagini de arhivă cu campionii olimpici ai României, în Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava.
Tudor ar putea vorbi ore în șir despre fotbal, de care s-a îndrăgostit într-o vară, în timpul unui turneu final. La începutul anului, a avut de scris la școală o compunere folosind pronumele personale. A ieșit poezia de mai jos, pe care am republicat-o cu acordul mamei sale, pentru că e minunată, și pentru că azi se inaugurează noul stadion din Giulești (evenimentul e sold-out, dar va fi transmis live pe Facebook și YouTube).
Pentru că vine ziua lui: La mulți ani, Tudor, și la multe victorii trăite lângă echipa pe care o iubești!
