Un #RoadtoBeijing oprit
🎂 Luna asta sărbătorim trei ani de când primiți în inbox acest newsletter, pornit din dorința de a avea un teren comun unde să împărtășesc cu alți pasionați de sport povești despre performanță, curaj și încăpățânare, despre cum ne raportăm la eșec și la succes, despre sportivi (și mai ales sportive, căci despre ele se scrie mai puțin) cu visuri olimpice sau care muncesc departe de reflectoare.
Mi se pare greu de crezut, dar mă bucur că am ajuns împreună în al patrulea sezon și vă sunt recunoscătoare pentru fiecare mesaj de feedback și pentru fiecare mail deschis sâmbătă dimineața.
Un share sau un forward către un prieten iubitor de sport ar fi un minunat cadou aniversar.
Un cadou al vieții
La opt ani, după ce l-a văzut jucând pe Rafael Nadal, a căutat un teren de tenis în Iran, unde cel mai popular sport e fotbalul. Într-o țară fără susținere și istorie în tenisul feminin, nu mulți au crezut în visul ei. I-au spus că e imposibil să ajungă la un turneu de Grand Slam, dar în Australia a devenit prima jucătoare din Iran care câștigă un meci de Grand Slam, în competiția de juniori de la Australian Open.
La o zi după victorie, Safi s-a întâlnit cu idolul ei, Nadal, pe un culoar al complexului Melbourne Park. I-a cerut o fotografie, pe care a postat-o pe Instagram.
„E o mare onoare pentru mine. Dacă pot să inspir pe oricine și ia decizii pozitive pentru viața lor, sunt foarte mândru”, a spus Nadal, care trăiește și el un turneu special în Australia. La 35 de ani, după șase luni de absență și teama că nu va mai putea reveni, din cauza unei accidentări la picior, după ce-a avut Covid în decembrie, va juca duminică în a 29-a finală de Grand Slam din carieră și are șansa să devină primul jucător cu 21 de titluri. (Acum e la egalitate, 20, cu Federer și Djokovic.)
Însă nu recordul e cel mai important pentru el, spune spaniolul, care a avut o carieră plină de accidentări și care a plâns după calificarea în finală, ci faptul că e din nou pe teren și că poate fi competitiv. „Putem crea istorie și toate lucrurile astea, dar adevărul e că în urmă cu două luni nu știam dacă voi putea fi aici. Pentru mine, e un cadou al vieții că sunt din nou aici și joc tenis”, a spus după calificarea în semifinale. „Vreau să am succes pentru că iubesc ceea ce fac și vreau să fac asta cât mai mult timp posibil, nu pentru că vreau să am mai multe titluri decât ceilalți. (...) Nu cred că fericirea mea viitoare va depinde de asta.”
Extra lecturi:
🎾 Un text despre felul minunat în care luptă Nadal și cum iese în evidență acest spirit combativ la Australian Open, unde are un singur titlu
🎾 Uite ce înseamnă pentru ei. Spaniolul joacă pentru istorie, dar și ceilalți trei eroi ai finalelor de simplu au mize enorme pe masă
„Pentru mine e mai important că am șansa să joc tenis decât să câștig titlul 21, pentru că asta mă face fericit în viață, să pot să fac lucrul care-mi place. La finalul zilei, viața e despre a fi fericit.”
Rafael Nadal
#RoadtoBeijing
Pe 4 februarie încep Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, o ediție controversată și complicată din cauza pandemiei:
↳ Mai multe țări, printre care și SUA, Marea Britanie, Canada și Australia boicotează diplomatic competiția și nu trimit reprezentanți oficiali, o formă de protest față de felul în care China încalcă drepturile omului.
↳ Regulile pandemice vor fi cele mai stricte la o competiție sportivă de când a început pandemia: toți sportivii, oficialii și jurnaliștii vor face parte dintr-o bulă sanitară, iar competițiile se vor desfășura fără spectatori.
↳ Toți participanții trebuie să fie vaccinați, să aibă două teste negative înainte de plecare și încă unul când ajung, apoi vor fi testați zilnic. Sunt permise excepții de la vaccinare, dar doar după o carantină de 21 de zile, cum e cea prin care trece acum elvețiana Patricia Kummer.
↳ Pentru că în munții care vor găzdui competițiile ninge foarte puțin, zăpada va fi artificială, iar asta vine cu un impact negativ mare asupra mediului.
↳ Jocurile Olimpice sunt transmise de Eurosport.
Un #RoadtoBeijing oprit
Foto: Corona Brașov
⛷️ Participarea României e umbrită de un scandal care implică Federația de Schi-Biatlon, care a refuzat s-o includă în lotul olimpic pe Ania Monica Caill deși e cea mai bine clasată schioare alpină din România (locul 197 mondial). Secretarul general Puiu Gașpar (care conduce, de fapt, federația, de peste 10 ani), a motivat inițial decizia prin faptul că se gândește la viitor, așa că a ales o schioare mai tânără (Maria Constantin, care e pe locul 1.700 în lume).
România a primit apoi un loc suplimentar, datorită clasamentului Aniei, dar federaţia a preferat să refuze locul decât s-o trimită pe sportiva de 26 de ani, care spune că nu e prima oară când are astfel de probleme cu Federația, dar că nu credea că i s-ar putea refuza participarea la o ediție olimpică, pentru care muncește de patru ani.
Caill a crescut în Franța și are dublă cetățenie. La 16 ani, a ales să concureze pentru România, țara mamei sale, chiar la propunerea lui Gașpar. „Eu țineam foarte mult să concurez pentru România”, a spus pentru Sport Total FM. „Îmi aduc aminte de meciul de fotbal Franța - România, era plin de francezi și eu eram pentru România, tot timpul m-am zbătut pentru România și vorbeam de România și eram considerată româncă în Franța. De patru ani am avut oferte să schimb, n-am vrut, m-am zbătut să concurez pentru România și voiam să aduc rezultate României.”
Brandul de echipamente Salomon România a renunțat la colaborarea cu Federația Română de Schi, iar Comitetul Olimpic Român - care inițial a spus că nu se poate implica în selecția făcută de federație - i-a suspendat finanțarea. În ultimii patru ani, organizația a primit aproape 10 milioane de euro din bugetul public, spune ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, care a cerut demisia președintelui. Reacțiile au venit însă târziu, iar Ania nu va putea participa la Beijing, locul oferit României fiind ocupat deja de altă țară.
❄️Despre ce înseamnă să faci un sport de iarnă în România mi-a povestit Raluca Strămăturaru, cea mai bine clasată româncă la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 24 de ani, prin locul 7 obținut în 2018, la PyeongChang, în proba de sanie: „M-au felicitat și ceilalți concurenți și antrenori, pentru că ei știau ce înseamnă o clasare ca asta pentru România. În fața mea a fost o sportivă din Germania, țară care are patru pârtii, urmată de o canadiancă și o americancă, din țări cu câte două pârtii. În România nu avem nicio pârtie pentru sanie, ne antrenăm în Germania, Austria sau Norvegia, în funcție de unde sunt etapele de Cupă Mondială. Chiar și campionatele naționale ale României se țin în Austria, iar o sanie bună costă undeva între 8-10.000 de euro.”
La Beijing, a patra ediție la care participă, Raluca va fi portdrapelul delegației României, alături de Paul Pepene (schi fond).
Concurs cu 📚 cadou
M-am bucurat să-l văd pe Nadal pe terenul albastru din Australia, dar mi-a lipsit Federer, cum cred că lipsește multora. M-am resemnat citind Maestrul. Îndelungata carieră și superbul joc al lui Roger Federer, scrisă de jurnalistul Christopher Clarey, care i-a urmărit îndeaproape cariera, și tradusă de Pilot Books. Nu știam multe despre începutul carierei sale și mi-a plăcut să citesc despre transformarea sa dintr-un adolescent foarte talentat, dar și foarte impulsiv, care-și canaliza greu furia în teren, în campionul echilibrat care face tenisul să pară atât ușor, dar și despre oamenii, deciziile și factorii care au contribuit la acest proces.
Câteva idei, utile dincolo de teren:
Stagnarea înseamnă regres, a înțeles devreme Federer, care la 14 ani s-a despărțit de familie, de antrenorul din copilărie și de Baselul vorbitor de germană, ca să se antreneze la Centrul Național de Tenis din Ecublens, o suburbie a orașului Lausanne, unde se vorbea franceza. I-a luat mult s-o învețe, să-și facă prieteni și să se acomodeze cu faptul că nu mai era cel mai bun din club, dar crede că au fost cei mai influenți doi ani din cariera lui.
Odihna și pauzele sunt la fel de necesare ca munca dură și susținută; mai ales dacă vrei o carieră lungă. „Agilitatea picioarelor era vitală, însă nu mai vitală decât prospețimea mentală”, credea Pierre Paganini, antrenorul de fitness cu care elețianul încă lucrează și care a avut un rol important în cariera lui.
Pierdem prea mult timp căutând punctele slabe sau mediocre, în loc să lucrăm la punctele forte. „Aici greșesc mulți antrenori”, spune australianul Darren Cahill, bun prieten cu antrenorul lui Federer din copilărie, Peter Carter. Când l-a văzut prima oară pe elvețian jucând, Cahill spune că a fost impresionat, dar nu deosebit de impresionat, pentru că făcea pasul prea mare la rever. Mai târziu a înțeles că a greșit acordând prea multă atenție neajunsurilor și ignorând oarecum atuurile care aveau să-l facă mare: forehandul, jocul de picioare, serviciul, simțul terenului.
Are marele dar de a lua lucrurile așa cum vin, spune despre Federer elvețianul Marc Rosset, fost număr 9 mondial. „Trăiește momentul, îl experimentează pe deplin, se bucură de el, apoi îl lasă și trece la următorul. De aceea ai senzația că la el totul este foarte firesc. Acesta este un talent care, să fiu sincer, chiar și acum mă fascinează mai mult decât tenisul său.”
Abilitatea lui de a trăi în prezent e de fapt rezultatul planificării, scrie Clarey. „Impresia generală este că Federer este doar un talent înnăscut, totuși el este un strateg meticulos care a învățat să adopte rutine și autodisciplina, să își planifice programul din timp și la nivel de detaliu. „Pot să spun ce voi face în lunea dinainte de Rotterdam, sau în sâmbăta dinaintea Indian Wells. Adică nu oră de oră, dar, în general, totul este stabilit pe zile.”
Ești împăcat cu tine însuți? Psihologul sportiv cu care a lucrat la 17 ani, ca să-și domolească răzvrătirile interioare, crede că dincolo de abilitatea de a trăi în prezent, care se poate antrena, e important ca planul tău de viață să fie mai mult sau mai puțin în parametri, ca să te poți bucura și concentra pe ce faci. Federer a găsit echilibru în viața personală și a știut să se înconjoare de oameni în care a avut încredere. „E vorba de convingerea că viața curge în direcția corectă, că oamenii apropiați ție își fac foarte bine treaba și nu trebuie să-ți faci griji.”
🎁 Puteți câștiga un exemplar cadou oferit de Pilot Books, dacă îmi scrieți un reply la acest mail, până marți seara, și-mi spuneți cine e jucătorul vostru preferat de tenis și de ce. Dacă nu aveți preferați, un simplu reply cu numele e binevenit. Extrag două nume prin random.org și contactez câștigătorii pentru livrare.
Time-out cu recomandări
Am povestit cu Oana Filip, community-builder în Iași, despre cum ne aduce sportul împreună, ce ne învață și de ce sunt comunitățile sportive campioane la apartenență.
Cât de greu e să crești o campioană în tenisul din România. Mai multe pe tema asta în seria Juniorii, publicată de Treizecizero în 2015.
Am scris în Concentrat despre cum accesibilizează un sătmărean pârtiile din țară, pentru că vrea ca persoanele cu dizabilități să se bucure de sporturile pe care el le iubește.
Povestea Arenei Rod Laver, gazda Australian Open și prima din lume care a avut acoperiș retractabil.
Cum afectează încălzirea globală resorturile de schi și industria sporturilor de iarnă, și cum se adaptează schiorii.
De ascultat
La final, o recomandare nesportivă, dar importantă: Obiceiul pământului e un podcast narativ produs de DoR, narat și documentat timp de un an de Ana Maria Ciobanu, care explorează istoria puțin știută a sclaviei romilor. Timp de 500 de ani, romii au fost proprietăți ale statului român, ale bisericii și boierilor. În 1600, un bărbat rom „bun de muncă” valora cât un cal. În 1814, Mănăstirea Snagov vindea un sclav cu prețul a patru bivoli. E o traumă generațională răscolită deseori de rasismul prezentului, iar orice proces de vindecare și reparare a raporturilor de putere care ne definesc azi trebuie să pornească de la cunoașterea și acceptarea trecutului.
🎧 Podcastul are șase episoade audio tematice, care vor apărea săptămânal. Primele două se pot asculta pe obiceiulpamantului.ro, YouTube, Spotify sau Apple Podcast.