Victorii mici și mari

Nov 13, 2021

O poveste despre mine și DoR

Deși iubesc de când mă știu sportul, mi-a luat mult timp să cred cu adevărat că pot fi reporter. Mă simțeam prea timidă pentru o meserie în care conta să te faci auzit, să te zbați pentru declarații, să insiști, să dai telefoane, să pui întrebări multe și rapide. Mie îmi tremura mâna pe telefon, îmi notam întrebările în carnețel și abia șopteam.

Când am descoperit DoR (Decât o Revistă), și apoi jurnalismul sportiv narativ făcut de reporteri americani ca Gary Smith, Wright Thompson sau Thomas Lake, am înțeles că poți scrie despre sport și altfel. Că există un loc și pentru jurnaliști tăcuți, care nu vor (sau nu pot) să lupte pentru breaking news, care nu au curaj să se ridice în picioare la conferințele de presă, dar care vor să petreacă ore în șir cu un sportiv la recuperare, la antrenament, la școală sau la petrecerea de majorat, să-i vadă colecția de medalii și trofee și să-l asculte povestindu-și drumul, dilemele, înfrângerile și victoriile, care nu sunt mereu cele de pe teren.

Mi-a plăcut atât de mult ce-am citit atunci încât mi-am zis că vreau să încerc, oricâte emoții și dureri de stomac aș avea înainte de un interviu. N-au dispărut nici acum, după aproape 10 ani, doar au devenit ceva mai ușor de gestionat; sau de acceptat ca parte din cine sunt.

↳ Unele din cele mai mari emoții le-am avut când l-am intervievat pe Horia Tecău pentru prima poveste publicată în DoR, în 2012

Abia de câțiva ani mă prezint cu încredere ca reporter sportiv și de fiecare dată îmi aduc aminte de sufrageria în care mă uitam cu ai mei la meciuri de fotbal sau la Jocurile Olimpice, în care scriam cronici, făceam colaje din ziare, și visam.

Nu știu dacă aș fi avut vreodată curaj să-mi îndeplinesc visul ăsta fără un loc ca DoR, unde am primit ghidaj, încurajări, exemple și sfaturi, unde am aflat că orice voce și orice poveste contează și că nu sunt singura căreia îi tremură mâna pe telefon; dar și că odată ce-l dau, aflu o poveste și încep să o scriu, nu-mi doresc să fac altceva, pentru că vreau ca și alții să vadă lumea asta așa cum o văd eu.

Iar când asta se întâmplă sunt cea mai fericită. Un exemplu de feedback pe care-l țin aproape: „Sunt o persoană care n-a fost niciodată fană sport, care nu a înțeles niciodată sportul, dar care de când te citește, nu doar că a început să înțeleagă, ci și să-l iubească puțin."

🎂 În noiembrie, DoR împlinește 12 ani și caută noi abonați, pentru că susținerea lor face ca acest loc, care mie mi-a oferit atât de mult sens, să existe. Un abonament digital (15 lei/lună) e cea mai directă formă de a ne da speranță că e nevoie de poveștile DoR în lume, povești care ne transformă, ne apropie unii de alții și ne arată că putem trăi și altfel decât înconjurați de frică și neîncredere.

Victorii mici și mari

Weekendul trecut, înotătorul de 17 ani David Popovici a devenit campion european în bazin scurt (25 metri), câștigând aurul la 200 metri liber la Campionatele Europene de la Kazan. Robert Glință a urcat și el pe podium de două ori, cu argint la 100 metri spate și bronz la 50 metri spate.

E prima medalie de aur din istoria participărilor românești la CE în bazin de 25m, după patru de argint și opt de bronz, iar pentru David, prima medalie într-o competiție de seniori, după cele trei titluri europene de juniori câștigate în vară.

Despre potențialul lui am vorbit recent cu Dragoș Luscan, preparatorul său fizic, care mi-a spus: „La un moment dat cred că o să se bată cu el și cu timpii. Cred c-o să stea mulți ani pe primul loc”.

Dragoș Luscan e unul dintre cei mai apreciați preparatori fizici și kinetoterapeuți români. A lucrat cu Horia Tecău și Simona Halep, cu echipa națională de handbal feminin și cu CSM București, iar acum face parte din staff-ul echipei de handbal masculin Dinamo, antrenată de spaniolul Xavier Pascual, și se ocupă de pregătirea fizică a lui David.

De trei ani, are și propriul cabinet, unde își folosește experiența câștigată alături de sportivi de top ca să ajute cât mai mulți oameni să ducă vieți mai bune.

↳ Dragoș Luscan (dreapta) și David (centru, dreapta) la cabinetul de kinetoterapie

În biroul său din sediul KinetoFit din Floreasca, are înșirate pe pervaz diplome și medalii care-i amintesc de performanțele avute alături de sportivi. Printre cele mai importante sunt medalia de argint obținută de Horia Tecău și de Florin Mergea la Jocurile Olimpice din 2016, cea de bronz câștigată cu naționala de handbal feminin la Mondialul din 2015 și colaborarea cu Simona Halep, alături de care a participat la Turneul Campioanelor.

Dar la fel de mult îl bucură și îmbunătățirile pe care le aduce în viața oamenilor care-i vizitează cabinetul: persoane cu dureri de spate sau de genunchi, care s-au accidentat jucând fotbal sau handbal cu prietenii, care au boli degenerative. Și foarte mulți cu probleme de coloană, care stau mult la birou.

„Sunt oameni care vin aici și nu pot merge, și îi văd după o perioadă de recuperare alergând. E un domn care a fost operat la umăr, nu putea să mai ridice mâna, i s-a făcut transplant de tendon dintr-un alt mușchi, și cu noul tendon a reușit să ridice mâna. Sunt sportivi care vin în cârje și i-am văzut zilele trecute că au dat primele lor goluri, au reintrat pe teren.”

Dragoș, fost handbalist, știe ce înseamnă să treci prin accidentări. Când s-a operat la umăr, în 2011, a făcut singur recuperarea, pentru că Steaua nu avea atunci un preparator. „A fost greu, dar umărul meu m-a ajutat să învăț destul de bine ce înseamnă recuperarea umărului, la fel și operația mea la genunchi.”

Când pacienți care nu puteau să miște umărul îi spun «Ieri am putut să mă bărbieresc pentru prima dată» sau «Am putut să mă spăl pe cap», le răspunde că e sărbătoare. „Trebuie să ne bucurăm pentru lucrurile astea. Sunt mici victorii care ne țin și pe noi în viață, ne dau energie.”

✍🏻 Despre cum se pregătește un tânăr sportiv pentru marea performanță, diferențele dintre infrastructura din România și cea din afară și ce au în comun campionii cu care lucrează Dragoș am scris aici.

Un scop comun

Am aflat de Common Goal, o inițiativă pornită în 2017 de fostul fotbalist Juan Mata prin care jucători sau antrenori donează 1% din salariu unor cauze sociale, în decembrie 2019, la Gala FIFA. Jürgen Klopp a anunțat, în timpul discursului său de acceptare a premiului pentru cel mai bun antrenor, că se alătură proiectului, iar vestea a dus la căderea temporară a site-ului.

Săptămâna asta, Ianis Hagi şi Tudor Băluţă au devenit primii jucători români care se alătură celor peste 200 de personalități din fotbalul internațional, printre care Mats Hummels, Eric Cantona, Giorgio Chiellini, Paulo Dybala, Megan Rapinoe, Alex Morgan sau Pernille Harder.

Primul care și-a dorit să se implice a fost Tudor, 22 de ani, care în vară contribuise și la o campanie de strângere de fonduri pentru o tânără cu tetrapareză spastică din Craiova care are nevoie de o locuință. A aflat de Common Goal de la agentul lui și era pregătit să se alăture când Ianis Hagi, fost coleg de echipă de la Viitorul și bun prieten în afara terenului, l-a rugat să mai aștepte puțin. Ianis, 23, a vrut să se documenteze și el și să facă împreună acest pas, pentru a avea un impact mai mare.

Anunțul lor a venit în săptămâna meciurilor care ar fi putut duce România la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar (șansă aproape irosită după egalul cu Islanda de joi), un nou reminder că fotbalul românesc e încă foarte departe. Dar gestul lor arată și că noua generație își dorește, cel puțin prin acțiunile din afara terenului, să fie acolo, alături de marile nume din fotbal.

„Sunt parte din ceva ce mi-am dorit să fac de când eram mic, așa că mă bucur că pot ajuta de la o vârstă așa tânără”, a spus Ianis într-un interviu pe larg oferit pentru publicația The Athletic, unde a vorbit și despre cât de recunoscător e pentru felul cum l-a ajutat Glasgow Rangers să se dezvolte. „Primul nostru gând a fost să ajutăm comunități și tineri din medii vulnerabile din România, dar când simt cum cresc într-un loc și văd cât de fericit sunt aici, simt că trebuie să ofer ceva înapoi și comunității din Glasgow și din Scoția.”

„Cu toții avem nevoie de o susținere în viață”, a spus și Tudor. „Eu l-am cunoscut pe tatăl lui Ianis și mi-a schimbat cariera și viața. Poate pot și eu să fiu o astfel de persoană pentru cineva, să-i ajut să primească o educație, să-și atingă obiectivele, să aibă viața pe care și-o doresc.”

✍🏻 Mai multe despre cum a început prietenia lor, traiectoriile diferite (și nu fără obstacole) și motivația lor comună aici.

Q&A: Sportul și politica au fost mereu interconectate

Un motiv recent de bucurie a fost discuția pe care am avut-o la Transylvania Open cu Tumaini Carayol, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de tenis din presa internațională. Fost jucător, a început să scrie pe un blog la 17 ani, când s-a accidentat, și acum lucrează la The Guardian.

L-am întrebat despre Emma Raducanu și Simona Halep, despre infrastructura și popularitatea tenisului britanic, dar și despre noile generații de sportivi care-și folosesc platformele pentru a atrage atenția asupra unor teme sociale importante. Câteva întrebări mai jos, restul aici.

Ești unul dintre jurnaliștii care au urmărit-o de la început pe Simona Halep, cu ce rămâi din parcursul ei în tenis?
La începutul carierei, a trebuit să lupte mult, inclusiv cu ea însăși. A pierdut multe meciuri dificile, unele din cele mai heartbreaking meciuri pe care le-am văzut în ultima decadă, cum a fost finala de la Roland Garros sau cea de la Australian Open. Dar cred că faptul că a reușit să revină de fiecare dată și, în cele din urmă, să câștige a făcut totul mai valoros pentru ea. E chiar impresionant că, până anul acesta, a fost în top 10 atât de multe săptămâni.

Cum au reacționat fanii și presa din Anglia la succesul Emmei Raducanu?
A fost ceva uriaș, pe Instagram are mai mulți urmăritori decât Andy Murray. N-am mai văzut asta, în Anglia cel puțin, ca cineva să ajungă atât de rapid la un public atât de mare. De fiecare dată când menționez că lucrez în tenis, oamenii vor să vorbească despre Emma Raducanu. Înainte, tenisul nu era atât de popular.

Ca jurnalist, ce fel impact vrei să ai prin munca ta?
E o întrebare bună. Nu știu, legat strict de tenis, vreau să explic tenisul oamenilor, să le arăt cum se întâmplă lucrurile, să prezint jucătorii și jucătoarele și poveștile lor. Și desigur, când se întâmplă lucruri negative, să încerci să tragi la răspundere organizațiile care guvernează sportul, pe teme ca violența domestică sau alte subiecte de actualitate. Încerc să explorez și astfel de teme sociale, să mă asigur că pentru că am o platformă, aceste subiecte sunt adresate într-un mod potrivit.

Și ce le-ai spune oamenilor care spun să rămâi la sport?
Aș spune că sportul și politica au fost mereu interconectate, nu le poți separa. Dacă aș scrie doar despre sport, nu cred că ar merita.

BONUS de 🎧: Un reportaj audio realizat de Ani Sandu pentru Europa FM, pentru care am contribuit și eu cu niște păreri și sunete înregistrate în arenă.

Time-out cu recomandări

Doi bicicliști francezi au renunțat la joburi și pedalează prin 18 țări, unde fac mișcare cu tineri cu sindrom Down sau autism și vorbesc despre cum îi aduce sportul împreună. O poveste din newsletterul Iașul Nostru.

Întrebarea nu era dacă Xavi Hernandez va ajunge să antreneze Barcelona, ci când.

Federația Internațională de Handbal a modificat regulile cu privire la echipamentul de joc feminin de handbal pe plajă, în urma protestului echipei Norvegiei din această vară. Jucătoarele pot purta acum pantaloni scurți în loc de bikini, dar aceștia trebuie să fie mulați pe corp, o condiție care nu există pentru echipamentul masculin.

Colin in Black & White, un serial documentar Netflix care ne poartă prin adolescența jucătorului de fotbal american Colin Kaepernick (care și narează povestea) și prin experiențele care l-au dus spre activism. În 2016, Colin a îngenunchiat ca formă de protest împotriva inegalităților rasiale, și de atunci n-a mai jucat la nicio echipă.

Cum i-a schimbat escalada viața lui Răzvan Nedu, cel mai medaliat sportiv român la paraclimbing și vicecampion mondial în acest an, deși vede doar 1%.

Pentru că am vorbit de diferite forme de a contribui: cu un SMS la 8844 cu textul VEZI putem dona 2 euro/lună și ajuta tineri cu alte dizabilități să-și depășească limitele făcând terapie prin escaladă alături de Asociația Climb Again.

Reporter sportiv cu vise olimpice, autoarea cărții Neînvinșii, interesată de cum se vede inegalitatea de gen în lumea sportului. Citește-mi poveștile pe dor.ro și lead.ro.

Povești din Sport

Discussion about this post