TransylvaniaOpen, tărâmul poveștilor cu tenis (și vampiri)

Scrisoare din Cluj

Azi vorbim doar despre tenis, pentru că vă scriu de la Transylvania Open, turneul WTA de care v-am povestit și acum două săptămâni. Pentru că se desfășoară fără fani și mai ales pentru că are loc într-o perioadă atât de complicată și apăsătoare, mă simt norocoasă și puțin vinovată că mă bucur atât de mult de tot ce se întâmplă: de meciuri, de interviuri, de drumul printr-un parc însorit spre arenă, de faptul că sunt înconjurată de oameni atât de pasionați de sport, ceva ce mi-a lipsit, după așa mult timp de scris de acasă. Și mai ales de faptul că pot să văd un turneu de acest nivel și să înțeleg din interior ce presupune organizarea lui.

În zilele dinainte să plec, m-am întrebat dacă e corect să fiu așa entuziasmată în vremuri ca astea, în care avem atât de puține motive de bucurie. Dacă e corect să cauți evadări. Dar odată ce-am ajuns, am fost atât de absorbită, că n-a mai rămas loc de dileme, de scrollat pe Facebook, de citit știri. Uitasem cum te ține ancorat în prezent un astfel de eveniment, 10 zile în care să nu vorbești decât despre tenis cu oricine te întâlnești, de parcă ar fi cel mai important lucru din lume: cine și cum joacă, ce-au declarat jucătoarele la conferință, ce și la ce oră publici, ce interviu urmează. Dincolo de vină, îmi face tare bine genul ăsta de ocupare a minții, care nu mai pleacă în plimbări anxioase. Așa că vă scriu plină de recunoștință că pot să fiu aici și sper ca anul viitor să fim mai mulți. 

PS: Mulțumesc mult că v-ați luat timp să răspundeți la chestionarul de feedback. Sunt multe idei valoroase în răspunsuri și abia aștept să mă folosesc de ele în viitor. 

Chestionarul e aici, dacă ați ratat ediția trecută. Mă ajută mult să știu cum e pentru voi experiența de citire a newsletterului și ce fel de conținut vă doriți.

 Un interviu pe care o să-l țin minte

Foto: TransylvaniaOpen

Sunt norocoasă mai ales pentru interviul cu Emma Raducanu, pe care mi l-am dorit de când am aflat că vine la Cluj, dar nu îndrăzneam să cred că poate deveni realitate, mai ales că nu prea a dat interviuri de când a câștigat US Open. Am aflat vineri, când plecam spre aeroport, că pot să stau de vorbă cu ea pentru interviul oficial al turneului, și deși am avut mari emoții și-am simțit o mare responsabilitate, mă bucur că n-am dat înapoi. Pentru că nu în fiecare zi ai șansa să asculți nu doar o campioană de Grand Slam, ci o tânără care a ajuns atât de brusc la un nivel atât de ridicat de faimă vorbind despre cum își va aminti vara asta, ce-i place să mănânce la micul dejun, cum a influențat-o exigența părinților și cum și-a făcut curaj, când era mică, să-i ceară o poză Simonei Halep. 

N-am mai fost de mult atât de starstruck, dar de când am văzut-o vorbindu-le fanilor care i-au urmărit antrenamentele din weekend în română (pentru că și-a dorit ea), m-au fermecat carisma, naturalețea și zâmbetul ei, și cât de mult pare că-i place să fie aici. „Mă simt atât de în largul meu aici. E ca și cum joc acasă. Înseamnă mult să joc în țara tatălui meu și chiar vreau să stau cât mai mult posibil. Jucătoarele românce m-au luat cumva sub aripa lor și sunt foarte recunoscătoare pentru asta”.

Chiar dacă a pierdut aseară în sferturi, înainte de întâlnirea cu Simona Halep din semifinale, cuvintele ei după victoria din primul tur, mi-au răsunat în cap toată săptămâna: „Am așa multă bucurie acum”.

 🎙️ Interviul e aici.
 

 Un text scris dintr-o sală goală

Foto: TransylvaniaOpen

Mi-a părut foarte rău că fanii n-au putut privi meciurile din tribune, mai ales că vorbisem cu câțiva dintre ei chiar vineri, înainte să aflăm că de luni scaunele vor fi goale, și-mi povestiseră cât de mult așteaptă turneul. Cum e Georgiana Baciu, care a venit special din Danemarca, unde locuiește, ca să meargă la meciuri împreună cu sora și cu mama ei, care veneau din colțuri diferite ale țării. Era entuziasmată să le vadă pe Halep și Raducanu, dar mai ales să participe la un turneu care i se pare „cu adevărat important pentru tenisul românesc, pentru a inspira generațiile viitoare de jucătoare și jucători și a menține „flacăra aprinsă” în ceea ce privește interesul pentru sport." 

S-ar fi simțit în siguranță într-o tribună în care aveau voie doar persoane vaccinate, distanțate, stând pe scaune și purtând măști, și crede că sportul oferă lecții care pot fi utile și dincolo de teren. „Sper ca sportul să ne amintească de faptul că în viață nu suntem unii împotriva celorlalți. (..) Dintre toate sporturile, în tenis văd cea mai mare compasiune și cel mai mare respect între jucători și la nivel de spectatori. Poate vom putea aduce cu noi aceste atitudini de pe teren în viața de zi cu zi.”

✍️ Despre cum au trăit fanii turneul la care n-au mai avut acces, am scris aici. 
 

 Un interviu cu o voluntară

Olga Petcu are 32 de ani, e din Cluj și urmărește tenisul din 2014, când, într-o zi, tatăl ei i-a spus să fie atentă la meciul de la Roland Garros care era la televizor, pentru că e o româncă și joacă foarte bine. Era meciul Simonei Halep cu Andrea Petkovic. „De acolo m-a cucerit atât ea cât și tenisul.”

Pentru că e voluntară la Transylvania Open, în zona Players: Info Desk, am rugat-o să-mi răspundă la câteva întrebări:

De ce ți-ai dorit să fii voluntară și cum a fost până acum? 
Mi-am dorit să văd cum se simte un turneu de tenis din spatele „cortinei”. După șapte ani de văzut meciuri la televizor și câteva din tribune, mi-am dorit să experimentez și ce e în spatele strălucirii și spectacolului care se vede la televizor. Turneul e pe terminate și până acum a fost pe alocuri mai fain decât mi-am imaginat. Uneori m-am simțit ca un copil în ziua de Crăciun, atât de entuziasmată am fost.

Cum ți se pare că există un turneu de acest nivel în România, de ce crezi e important?
Mi se pare extraordinar, dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani dacă cred că se va face un turneu WTA la Cluj aș fi zis: no way. E de mare impact pentru fanii tenisului care au atâta sete de văzut meciuri live la ei în țară, la ei acasă, chiar dacă, din păcate, de data acesta a fost fără spectatori. Chiar am speranța că turneele de anul acesta vor fi o bază importantă pe care se vor construi lucruri mult mai mari pentru sport, atât la nivel de oraș cât și la nivel de țară. Cel puțin în orașele mari. 

Ești confortabilă să participi la un turneu indoor? Cum ți se pare faptul că se ține într-o perioadă așa dificilă? 
Da, sunt confortabilă. Sunt vaccinată, port masca peste tot. Știm câte măsuri s-au luat ca turneul să se poată desfășura în siguranță, în ciuda pandemiei. Chiar și așa, fără spectatori, e o doză de normalitate în vremuri în care situația epidemiologică e încă foarte serioasă. Munca la acest turneu și faptul că încă meciurile au loc, că turneul merge până la capăt și energia e bună, îți ia atenția de la ceea ce se întâmplă în afara ușilor arenei. Dacă ești pasionat de tenis, poate fi o formă de evadare.

Ce jucătoare ți-ai dorit să vezi și cum ți s-a părut prezența Emmei Raducanu? 
Bineînțeles că mi-am dorit mult să o revăd pe Simona jucând live, lucru care e cel puțin la fel de
impresionant cum e să o vezi la televizor, dar mi-am dorit să o văd și pe Emma. M-a impresionat ceea ce a reușit la New York și, dincolo de trofeu, mă fascinează atitudinea ei, maturitatea și calmul de care dă dovadă atât pe teren cât și la interviuri. În mod clar, te face să uiți că are doar 18 ani. Atitudinea și „aura” ei, dacă pot zice așa, la US Open, mi-au adus puțin aminte de ceea ce am văzut la Simona pe parcursul celor două săptămâni de Wimbledon, când a și câștigat. 

Referitor la moștenirea românească a Emmei, nu pot să zic că nu simt și eu puțină mândrie. Cum probabil că au simțit și alți români. Dar asta vine probabil și pe fondul unei nevoi de modele pozitive autohtone și modele de succes. Cred că suntem câteodată prea deznădăjduiți de atitudinea generală negativă față de țară. Așa că atunci când se mai remarcă cineva de admirat prin ceea ce a realizat, cumva ne grăbim să-l declarăm și „al nostru” chiar dacă nu e tot timpul cazul.

BONUS:

Tot la Cluj am stat de vorbă cu antrenorul Gabrielei Ruse, Andrei Cociasu, despre saltul ei valoric din acest an, ce se schimbă pentru o jucătoare atunci când intră în top 100, cum a înțeles că nu e făcut pentru o carieră de performanță ca jucător, cum și-a găsit locul în antrenorat, cum învață și ce modele are în această meserie și ce spune despre sistemul în care s-a format Emma Raducanu. 

✍️ Prima și a doua parte a interviului sunt pe treizecizero.ro

Spooky Open

Când te plimbi pe culoarele arenei, spre un meci sau un interviu, te mai întâlnești cu câte-un vampir: dând un interviu pentru o televiziune, privind vreun meci din tribună, făcând poze cu jucătoarele, arătându-le trucuri de cărți și întrebându-le dacă cred în magie. Sâmbătă, când am ajuns, am ridicat din sprâncene când i-am văzut.

Inițial, când am văzut brandingul turneului construit în jurul misticismului zonei, am fost sceptică. Dar am înțeles, povestind cu cei din echipa de organizare, atractivitatea pentru publicul internațional. Un turneu aflat la prima ediție are nevoie de awareness ca să crească, să atragă sponsori, presă globală și jucătoare, iar mitologia asta ajută. La fel și execuțiile, care sunt chiar simpatice: culorile și vizualurile, cadourile primite de jucătoare (care conțin, printre altele, usturoi, lavandă și țuică), declinările video. Imaginea cu Jaqueline Cristian, o jucătoare româncă, intrând pe teren cu pelerina lui Dracula (pentru că și-a dorit) a devenit virală pe Twitter. Tot acolo, turneul e numit în comentarii Spooky Open.

Acum, când îi văd pe cei doi actori cu pelerină și machiaj alb - Bogdan, foarte pasionat de tenis, și, Dragoș, care abia săptămâna trecută a auzit de Emma Raducanu - îmi scapă un zâmbet pe sub mască, ba chiar am făcut și-un selfie. Mi se par în continuare random și not my cup of tea, dar i-am îmbrățișat ca parte din poveste.🧅