Cum crești campioni
Don't sit and watch
Săptămâna asta, Rory Dames și-a dat demisia de la conducerea echipei de fotbal feminin Chicago Red Stars, după ce mai multe jucătoare l-au acuzat de abuz verbal și emoțional într-o investigație Washington Post. E al cincilea antrenor din campionatul american de fotbal feminin acuzat de comportament neadecvat în acest sezon, unul care a scos la iveală mai multe abuzuri sexuale, hărțuire și rasism și faptul că oficiali din cluburi și federație au ignorat reclamațiile jucătoarelor.
În aceeași săptămână, în România, antrenorul de handbal feminin Gheorghe Tadici (69 ani) a fost filmat bruscând o jucătoare într-un meci dintre echipa sa, Zalău, și SCM Râmnicu Vâlcea. Tadici o prinde de braț, o smucește și o împinge spre banca de rezerve pe Alexandra Vrabie, 21 de ani.
Înregistrarea a fost publicată de pagina de Facebook Handbal Feminin și preluată de presă, de jucătoare străine care activează sau au activat în România, de presa internațională: „E îngrozitor că lui Tadici i se mai permit asemenea lucruri. E scandalos. Doar rusul Trefilov mai avea un comportament asemănător, dar nu l-am văzut să aplice corecții fizice”, a spus fostul jucător norvegian Bent Svele pentru televiziunea TV2.
Răspunsul lui Tadici, în Adevărul: „Eu nu înţeleg un lucru. Ce se doreşte, de fapt? Vrem antrenori-roboţi care n-au voie să le zică nimic jucătoarelor?! (..) Pe imagini s-a văzut că aş fi împins-o. Dar ea, de fapt, trecea prin faţa mea şi eu voiam să mă întorc la joc. Ah, că eram încruntat? Păi, era gălăgie în sală şi eram concentrat. N-aveam nimic cu Alexandra. Dar noi ce vrem, de fapt? Poate că nici nu mai am voie să clipesc.”
Tadici a mai „clipit” așa și în trecut. Într-un alt meci din septembrie, a fost surprins spunându-le jucătoarelor: „Du-te-n p***a mă-tii”, „dobitoacele dracu” și „să vă ia dracu’”. A fost amendat cu 1.000 lei și suspendat opt etape de Comisia de Disciplină a Federației, după o sesizare a președintelui Alexandru Dedu. Doar că ulterior i s-a înjumătățit suspendarea.
E frustrant că nu există mecanisme prin care să poată fi oprit, că antrenează în continuare jucătoare foarte tinere (11 din ele au sub 23 de ani), care simt că e singura lor șansă, într-un campionat cu multe jucătoare străine, și că multe altele s-au lăsat de handbal din cauza lui.
Ce spune fosta jucătoare Julie Foudy, dublă campioană mondială și olimpică, despre situația din SUA, ni se potrivește și nouă: „Ce vedem din nou și din nou în sportul feminin, și în societate, e o problemă sistemică care nu e adresată pentru că adulții din jur nu iau atitudine și nu protejează jucătoarele. Nu există forme sau sisteme de protecție, așa că ciclul continuă, și până când nu fac ele un pas în față și nu vorbesc cu reporterii și nu-și spun public povestea, oamenii nu ascultă. Și asta trebuie să se oprească.”
#DeVăzut
Ca să marcheze Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor (25 noiembrie), care afectează una din trei femei, Juventus va colora în portocaliu 13.835 de scaune de pe Allianz Arena la meciul cu Atalanta de azi. Aici e clipul campaniei:
Moștenirea lui Horia Tecău
↳ Claudiu Popescu / Neînvinșii
Duminică, la 11.30, Horia Tecău joacă ultimul său meci, în Cupa Davis, la Cluj. La aproape 37 de ani, vicecampionul olimpic din 2016 a hotărât să se retragă. Despre moștenirea sa a scris Adi Țoca pe 30-0:
„Horia nu doar că și-a scris o poveste minunată pentru cariera lui, ci a construit aproape singur o reputație și o imagine grozave pentru dubliști. A câștigat atât de mult respect pentru această probă, pe care a făcut-o populară și cool printre iubitorii tenisului din România. E tare greu să devii atât de cunoscut de pe o nișă din nișă, precum e tenisul de dublu, mai ales când trebuie să o crești, și totuși Horia a făcut exact asta. A devenit cel mai important bărbat din tenisul românesc, și a făcut asta în cel mai profesionist și decent mod cu putință, insistând să procedeze ca la carte cu tot ceea ce a ținut de cariera lui."
✍🏻 Anul trecut, Horia mi-a povestit, pentru seria Neînvinșii, cum a învățat să aibă încredere în el și în deciziile pe care le ia, cum se gândește la retragere și ce vrea să lase în urmă.
Q&A: Povești care ne-au definit comunitatea
Membrii fanclubului Arsenal au publicat o carte în care au strâns poveștile primilor lor 10 ani de activitate. După prime întâlniri neoficiale pe final de 2010, Arsenal România Supporters Club (ARSC) a pornit în 2013 și are acum peste 100 de membri care cotizează în fiecare sezon (din care 10 sunt fete) și reprezentanți în peste 10 orașe din țară, unde se întâlnesc constant.
Partea mea preferată: fanclubul e condus de o femeie, Roxana Dolofan, 33 de ani, care e și membră fondatoare. Am întrebat-o mai multe despre relația ei cu Arsenal, cu fanclubul și despre cum au lucrat la carte:
De când ții cu Arsenal?
Pasiunea pentru fotbal o am de mică. Mama mă găsea pe fotoliu în bucătărie uitându-mă la meciurile din Champions League când venea acasă după schimbul doi. Simpatizez cu Arsenal de prin 2005-2006 datorită parcursului din competiția europeană, când a ajuns până în finala de la Paris. Nu urmăream cu prea multă atenție fotbalul din Premier League. Mi se părea un fotbal dur și lipsit de strălucire. Jocul tunarilor din acel an m-a făcut să îmi schimb această părere. Cu jucători ca Fabregas, Pires și Henry nu aveai cum altfel. Apoi m-am regăsit în filosofia clubului, pasiunea antrenorului și spiritul de joc.
Cum ai devenit președintă și ce ți-a adus apartenența la fanclub?
La început am fost președinte „neoficial”. Din cauza unor probleme de sănătate, președintele de atunci, Teodor Irimia, a decis să facă un pas în spate și m-am implicat din ce în ce mai mult în organizare. Oficial, am primit votul de încredere din partea comunității în 2019, la întâlnirea noastră națională anuală.
Cred că fiecare om simte nevoia să aparțină unui grup. Pentru mine au fost din start oamenii din comunitate și apoi Arsenal. În primii ani făceam deplasări prin țară pentru a încerca să formăm branch-urile locale, unde nu mă simțeam ca o străină sau în plus, pentru că de fiecare dată aveam ce să discutăm. Eram uniți de pasiunea pentru Arsenal.
Cum e să conduci un fanclub, mai ales ca femeie, și ce presupune rolul?
Uneori mă simt ca o mamă. Mai ales la evenimentele naționale, unde sunt momente când îmi aud numele strigat din 10 în 10 secunde. Dar nu mi se pare greu, pentru că îmi place. Suntem o mână de oameni care ne ocupăm de organizare. Eu personal mă ocup de partea de ticketing (avem acces la bilete pentru meciurile de pe Emirates), organizarea de întâlniri naționale, quizuri, evenimente caritabile și comunicarea cu clubul. Chiar dacă nu pare, uneori, este un job part-time.
De ce v-ați dorit să scrieți o carte și cum ați lucrat la ea?
Câțiva dintre membrii fondatori scriau în diferite publicații și pe platforme dedicate fotbalului gândurile lor despre echipă și viața de suporter tunar. Unul dintre aceștia era Marius Meruță, care ne-a părăsit în 2018 și căruia îi ducem dorul. Cartea este, în primul rând, un gest de prietenie și respect pentru modul lui de a fi și pentru devotamentul pentru comunitate.
De aceea am scris-o în ordine cronologică, începând cu articolele lui, adunate și recuperate cu greu, și am continuat cu fragmente din evoluția fanclubului: întâlniri naționale, meciuri trăite în deplasare, quiz-uri de Crăciun, participarea la Fans Cup. Am scris și noi „Povești din Sport” care ne-au definit comunitatea. De aceea, cartea se adresează celor cu care trăim această pasiune comună și a fost inclusă în pachetul de membership - cine își dorește să fie membru în fanclub și plătește o taxă anuală simbolică, va primi cartea în colet, alături de cardul de membru.
Am lucrat în echipă, în zoom-uri săptămânale în timpul carantinei din 2020, unde ne-am organizat și am împărțit subiectele. Ne-am văzut mult online în perioada aia, cu o bere lângă laptop. Ne-a făcut bine această apropiere într-o perioadă atât de delicată.
King Richard sau ce înseamnă ambiția unui tată
↳ Am rugat-o pe Andra Nicula, content writer și abonată la newsletter, să ne spună de ce i-a plăcut filmul King Richard: Crescând campioni, care poate fi văzut zilele astea la cinema:
Urmăresc meciuri de tenis de când eram copilă, atracție descoperită mai degrabă din pasiunea și interesul pe care îl avea mamaie pentru sport în general. Așteptam cu nerăbdare să comentăm împreună, în fața singurului televizor din casă, cele mai importante meciuri de la cele mai importante turnee de tenis.
Am fost dintotdeauna mai degrabă o fană a tenisului masculin. Dar asta nu m-a împiedicat să casc ochii în cinema când am văzut trailerul de la King Richard, un film biografic ce are ca plot începutul carierelor surorilor Venus și Serena Williams și ambiția tatălui lor, un rol interpretat impecabil de Will Smith.
Cinci surori, doi părinți devotați și pasionați de tenis și un plan ce avea să devină realitate pentru două și cele mai cunoscute tenismene din întreaga lume. („I wrote me a seventy-eight page plan for their whole career before they was even born.")
De dimineața până seara, le antrena pe un teren de tenis dintr-un cartier mai puțin prietenos, iar noaptea muncea ca agent de pază. Le promite, pe rând, că vor fi cunoscute și că își vor putea cumpăra case cu piscină și mai multe paturi (cele cinci surori dormeau într-o singură cameră, iar două dintre ele într-un singur pat).
Știm cu toții că visurile lui pentru ele au devenit realitate. King Richard este filmul care te va lovi un pic în moalele capului dacă determinarea și ambiția părinților tăi, dacă credința lor în tine și în dorințele tale nu este aceeași pe care o vezi la Richard Williams pentru fetele lui.
Și nu, filmul nu este doar despre el și despre orgoliul lui de tată, ci și despre cum a fost pavat drumul către succes, oricât de clișeic ar suna. Are câte un pic din toate: momente în care să râzi, altele în care să plângi și altele în care să îți mai revizuiești un pic din planurile din viitor și să mai lucrezi la încrederea în jocul tău. Oricare ar fi el.
Time-out cu recomandări
Ca nepoata unei bunici care are nevoie de transfuzii lunare, sunt foarte recunoscătoare pentru #MyBloodIsGold, o campanie națională prin care comunitatea de alergare 321sport vrea să strângă 300 de donatori de sânge: sportivi recreaționali, maratoniști, ultramaratoniști sau susținători ai alergătorilor pot dona între 6-20 decembrie pentru a salva vieți. Primesc și-un kit de donator.
Canada, țara hocheiului, e aproape să se califice la Cupa Mondială de Fotbal, după 36 de ani. Cum a trăit un jurnalist canadian ziua meciului (jucat la -9 grade), în acest thread.
Liga Națională de Baschet Masculin a avut în premieră o femeie antrenor principal, după ce Tatiana Gallova i-a luat locul, timp de 12 minute și jumătate, antrenorului principal Alexandru Olteanu, descalificat pentru fault. Tatiana e una dintre cele două femei antrenor secund din LNBM.
Ca să ofere acces la sport persoanelor cu dizabilități intelectuale și în timpul pandemiei, Fundația Special Olympics organiează Campionate Virtuale de Fitness Unificat și Alergare Individuală. Elevii din școlile de masă fac echipe virtuale cu sportivi Special Olympics și execută, împreună (dar separat), același tip de exerciții. Competițiile se încheie cu ceremonii de premiere online, apoi primesc medaliile și diplomele prin curier.
P.S. aniversar: La mulți ani, tata! 🎂 Uite niște ciocolată cadou de la antrenorul Elveției.